Mulțumesc!

atât :).

Cum să-ți spun?

Sunt tristă, doar așa. Doar puțin, pe margini.
Azi am făcut cumpărături. Mi-am luat o carte de povești, o carte de Saramago pe care voiam s-o citesc mai demult, m-am delectat cu Lev Tolstoi și Margaret Atwood, m-am bucurat de o ceașcă de ceai [ever tried cranberries? umm, delicios.] și mi-am pus o grămăjoară de întrebări existențiale.
N-am găsit răspuns la niciuna. Dar măcar știu că atunci când plouă mai tare, o să am mereu pe cineva la care să alerg în brațe. O să-mi țină de cald și-o să-mi toarne cești de ceai pe gât sau o să-mi vâre caramele în gură atunci când spun prostii. Sau poate o să-mi trântească o geantă în cap, și-apoi o să-mi cânte "Aaaah, ce s-ar întâmpla dacă acum în vierme m-aș preschimbaaa", ca să mă facă să zâmbesc. Sau poate doar își face timp pentru mine, doar uită de problemele proprii pentru o oră, doar se întoarce din drum pe vreme rea și-mi cară bagajele. Și-mi oferă flori, și-mi dă cu ele în tărtăcuț'.
Că poate așa îmi înflorește și mie un zâmbet pe chip. Un zâmbet cât o firimitură, căci cum să-ți spun? Sunt tristă, doar așa. Doar puțin, pe margini.

Aici aveam o poza semi-haioasă pentru care am primit un mail cu subiect Blogger DMCA takedown notification.
Se pare că nu este de ajuns doar să menționezi sursa. I'm such an ignorant.

photosource: weheartit.

Palindrom defect

Mi-am pierdut ritmul. Asta, dacă am avut vreodată unul. Am încercat o postare despre tura din Trascău, din 8-10 aprilie, dar s-a pierdut undeva între evenimentele ce-au urmat. Adică ziua mea de naștere și Paștele. Nu mai spun că am niște prieteni minunați, niște părinți minunați și-o viață minunată. Sunt o femeie bogată ce se bucură de tot ce-i al ei și-un copil cu ochi inocenți în care se răsfrâng chipurile celor dragi, toate luminate de un zâmbet.
Nu merit tot ceea ce mi se întâmplă.
Apoi, Paștele. Acest Paște a venit cu o lumină cum nu am mai cunoscut până acum. Mă bucur mereu de prezența familiei mele colorate și gălăgioase, căci în sânul ei pot fi copil. Ochii părinților mei sunt nestematele cele mai curate și mai prețioase. Zâmbetul surorii mele e răsăritul plin de culoare al fiecărei zile. Mi-e dor de ei deja. Așa e de fiecare dată când stau acasă mai mult de 2 zile.
Nu merit tot ceea ce mi se întâmplă.
Ar fi trebuit să scriu despre toate astea, despre cum am traversat pajiști verzi și sălbatice, așternute cu brândușe și ghiocei, cum am pășit fermecată prin ninsoarea care cădea din înaltul însorit, mană cerească, cum mi-au curs lacrimi de fericire la vederea munților Trascău, cei mai frumoși și mai sfinți munți ai ochilor mei...
Ar fi trebuit să scriu cum m-au surprins nebunii mei, prietenii mei dragi, cum s-au adunat ei din București, Brăila, Roșiori, Călărași, Ploiești, Târgu Mureș, cum m-au surprins când mă așteptam mai puțin și-i ridiculizam că "Nici o surpriză ca lumea nu puteți să-mi faceți și mie!", cum m-au legat la ochi și m-au plimbat cu taxiul prin București, cum am plâns de fericire, cum m-am chinuit vreo 10 minute să sting toate lumânările de pe tort, cum m-am bucurat totuși de flacăra aprinsă în inima mea, cum ea m-a ars pe interior până am simțit că-s pierdută în curucubeu, pierdută într-un potop de fericire, pierdută, dar prinsă în palmele lor, palme de oameni mari, salvată de inimile lor, inimi de copii... N-am să uit nicicând ziua aceasta de naștere. Nicicând. E amintirea cea mai de preț a celor 23 de ani ai mei :)
Nu merit ceea ce mi se întâmplă.
Ar fi trebuit să scriu despre Fericica și Făt-Frumos, dar îmi zboară mintea, îmi zboară timpul, până și casa îmi prinde aripi câteodată și fuge de mine...
Ar fi trebuit sa scriu atâtea lucruri, să fac atâtea lucruri... să spăl rufe, să lucrez la proiect, să citesc la Analiză, să mă pregătesc pentru sesiunea ce bate la ușă.
Dar nu. Tot ce fac este să merg la jobul care deja devine un chin amărui, să citesc până îmi lăcrimează ochii involuntar, să mă târâi prin viață și tramvaie...
Știu, am încheiat într-un ton melancolic, probabil pentru că sunt home-sick.
Mi-am pierdut ritmul. Asta, dacă am avut vreodată unul...

PS - SuperGirl e puternică. Exact când eram să dau "Publicați Postare" m-a abordat Ana, m-a făcut să zâmbesc... Exact când era să-mi curgă o lacrimă pentru că ascultam "Repetabila povară", ai venit tu, și ai făcut-o să dispară din ochii mei... SuperGirl e puternică prin cei din jurul ei, doar prin ei.
Nu merit tot ceea ce mi se întâmplă...

parfumul zilelor liniștite. mi-e dor de Ana

Bețișoare parfumate, ceai negru cu piersici și biscuiți cu ciocolată. Miroase a lăcrămioare, lumina trece prin ochiurile perdelei, dând tuturor obiectelor din cameră o strălucire delicată. Acorduri vechi și noi, triste și vesele, dar limpezi, învăluie armonios albumul cu poze, poza înrămată, cărțile îngălbenite de vreme, creioanele colorate... Din când în când zbârnâie telefonul, și-atunci tresar de bucurie. Cu un oftat ușor, din cutia mea cu bucurii scot un plic mare și galben, care ascunde multe alte plicuri cu colțuri îndoite, ponosite de timp și de degete de copil. Îmi arunc ochii pe adresele de pe plicuri, îmi aleg o scrisoare și îi citesc conținutul cu o sete inocentă. Îmi amintesc de capitolul "Perpendicularitate", de cum ne povesteam de notele de la teze, de cum îmi trimitea felicitări scrise caligrafic cu mâna ei mică. Îi plăcea să adune scoici de pe malul mării, primăvara și toamna. În amintirea mea nu există chip mai frumos ca al ei.
Sorb din ceai, ronțăi din biscuiți, sting bețișorul, scrisoarea stă împăturită în plicul ei, iar cutia cu bucurii și-a reluat locul de seamă. Mă îmbrac ușor, îmi dau cu o umbră de fard, îmi strâng părul și-mi privesc chipul în oglidă. Ar trebui să folosesc anticearcăn. Așa mi-a zis o colegă de facultate.
Am fost cuminte weekend-ul ăsta. Am dormit, am făcut curat, am și gătit umpic. Am fost la D. la spital, but he's doing just fine. Chiar mai bine decât mă așteptam. Mâine sperăm să-i dea drumul.
Am avut o seară plăcută cu Hani, ne-am plimbat prin ratb cu o sticlă de vin roșu, care mai apoi a suferit o frumoasă transformare, alături de scorțișoara și merele din dotare. Au urmat apoi floricelele și filmul. I just love Clark Gable. icsoicsoicso :)
Bineînțeles că ea a adormit înaintea mea, prilej să citesc o carte și să fac o baie fierbinte. Nu știu câți dintre voi v-ați trezit dimineața să vă culcați la loc, dar eu recunosc că este una dintre plăcerile de duminică. Da, o duminică dimineața cu un masaj relaxant, cu mic dejun cu gauffre, ciocolată și banane.
Zâmbesc, căci mă așteaptă un parc plin de ceață și un zâmbet drag și cald.
Încă îmi rod unghiile, căci fata cu ochii minunat de verzi care îmi scria n-a mai dat niciun semn. Mi-e dor de tine.
Plain White T's - Hey There Delilah

Asculta mai multe audio punk


Hey there Ana, what's it like in Năvodari city? :)