stupid country song breaking my heart!

it may be country, but it's resonating with a very deep side of my soul.
and I feel it shatter my heart in so many pieces I feel I will never be able to put them all together.
it doesn't remind me of anybody.
it doesn't bring any memories to mind.
it doesn't relate to anything I have ever felt or known.
but each time I listen to it
it breaks my heart.


stupid country song breaking my heart!

inside-out

un zâmbet strălucitor, un parfum la ureche, o perlă zglobie dansează și ea. lasă în urmă flăcări de păr închis la culoare și tot ce o înconjoară e proaspăt și vesel ca o reclamă la Floriol. își vine să o îmbrățișezi, să o strângi tare, să o muști și s-o zăpăcești. te face să te simți vinovat doar cu o privire și îți face orice grijă să dispară atunci când se prostește și se strâmbă. câteodată o surprinzi dansând ușor când crede că nimeni nu o vede. și cântă mai mereu, deși nimeni nu e atent la ea. alteori o vezi fixând un punct undeva pe perete sau prin perete, un punct la care se strâmbă sau zâmbește tâmp, de parcă e acolo cineva care îi face cu mâna.

se șterge la nas. iar sânge, iar. promite să nu mai aștepte până ajunge la doctor cu asta. apoi își pune ceva pe ea, se rujează și pleacă. înjură printre dinți. s-a trezit târziu și are o durere de stomac insuportabilă. ajunge în Pipera și se gândește deja să plece. are draci. oamenii îi par anoști și bătuți în cap. primește mailuri, dă mailuri. mănâncă porcării de la automatele cu porcării. ascultă muzică atât de tare, că simte cum o iau amețelile. dar e o senzație care îi place. apoi pleacă. dar nu se duce acasă, nu. se duce în locuri întunecate, gălăgioase și puțind a tutun și bere trezită. și bea. și râde strident. în baia barului cea scârboasă își împrospătează machiajul. are ochii înroșiți și încercănați. părul îi stă aiurea. se clatină când merge. a băut prea mult.

când dansează, parcă uită cine e. și zâmbește. zâmbește când dansează. altele se uită superior, amenințător sau provocator. ea zâmbește ca o reclamă la Colgate. și e mereu înconjurată de oameni veseli pe care îi știe de câțiva ani sau de o viață. și îi iubește, se vede. când vine dimineața, merg aproape toți la ea. să doarmă. și dezbat până a 8-9 dimineața diverse idei sau probleme, în timp ce cafeaua aburește plăcut. alteori, le prepară ceai bun, nu de-ăla la plic. și-s toți fericiți împreună, parcă ai vrea să faci și tu parte din peisaj. să ai și tu parte de mesaje de bună-dimineața. și de melodii care să te bine-dispună. și să vă uitați la desene. să vă sunați de 3 ori pe săptămână.

dar ei îi e dor de mă-sa. și plânge din cauza asta. dar nu zice nimic, stă și înghite ca o proastă. și plânge peste tot unde o apucă, deja mi-e silă de ea. și are toane. dimineața și seara nu te înțelegi cu ea. bagă cofeină toată ziua și doarme 4 ore pe noapte. și îi e mereu cald. prea cald. atât de cald, că uneori simte că se sufocă. și ceva se strânge în ea, și atunci începe să nege tot ceea ce a făcut-o vreodată să sufere, și se apucă să deseneze și să picteze și să cumpere flori. și pentru că e distructivă, mereu se expune la posibile dezamăgiri, doar-doar o putea să mai dea vina pe alte persoane pentru propriile frustrări și temeri.

și după ce suferă, spune că a mai învățat ceva.
cum să n-o urăști?
știi că n-o să poți, dar măcar o mamă de bătaie i-ai da.
dar ce vânătăi îi lași, le acoperim cu fond de ten rezistent la transfer și uităm de ele.
iar când plouă ne amintim de ele. sau când mergem la mare.
sau când ne uităm în oglindă când ne demachiem.

update

să ghicească cineva cu ce mă îndeletnicesc la această oră minunată a nopții:
a) muncesc;
b) dau cu mătura prin casă și pun rufe pe culme;
c) ascult Vivaldi;
d) toate cele de mai sus.

azi mi s-au ars siguranțele, mi-au pocnit becurile și mi s-a stricat frigiderul.
azi am zâmbit, mult și fals. până-am încremenit așa și ușor-ușor crisparea a dispărut și oamenii au început să-mi fie dragi din nou, automatul de cafea să dea latte bun doar pentru mine, razele să intre pe geam fără să-mi strice vizibilitatea laptopului obosit, dar voinic.
azi te-am văzut, deși nu trebuia. și m-ai îmbrățișat cu căldură. și purtai o cămașă bleu.
azi ți-am zâmbit ca unui prieten drag după o lungă perioadă de crispări și frământări. și-am avut curaj.
azi am făcut oamenii să zâmbească și mi-am baricadat sufletul de ploi.
și ce frumos e să iei decizii cu care ești și tu de acord, nu?

și da, azi muncesc și mă dau cu mătura prin casă. și ascult Four Seasons. și pun rufe pe culme. multe, multe rufe.
și pentru că nu se rupea a mai venit un elefant. și s-a rupt.

Sefeuri

Aristotel credea că avem apă și pământ în creier și că îl folosim pentru a ne răci sângele.
Apoi au venit nește băeți și au zis nea, nea, nea. Îl folosim ca pistă de alergare pentru aburii spiritului nostru.
Câteva microscoape, scanere și senzori mai târziu, au venit alții și au zis "Bă, e electric!". Deci prin sistemul nostru nervos umblă niște impulsuri electrice generate de neuronii dân capu' nostru.
Așa că s-au mai jucat puțin prin creier și au identificat niște centrii nervoși asociați cu recompensa și cu atașamentul care se aprind atunci când vezi pe cineva drag. Și ca acest exercițiu să fie dus la o perversitate maximă, au demonstrat că avem o înclinație să ne respectăm preistoricele instincte de reproducere și că, de fiecare dată când ne îndrăgostim, de fapt neuronii aflați în regiunile asociate cu recompensa împroașcă un cocktail chimic de neurotrasmițători precum dopamina și oxitocina, de mai mare dragul.
Așa că ai dreptate.
Nu te iubesc din toată inima.
Te iubesc din tot creierul. Și dacă nu mă crezi, să știi că Aristotel avea dreptate în cazul tău, doar noroi ai în capul ăla.

- Așa i-am zis, și-am plecat. A fost aproape ca-n filme. Trebuia să vezi cum i s-a schimbat privirea din scăpărătoare în cât toate cepele, zic eu cu pieptul umflat de mândrie.
Mă uit la M. și-mi zice, după ce-și ronțăie puțin unghia:
- Sefeuri. Mă doare capu'.
După câteva secunde adaugă:
- Nu mai bea.

Christmas blues, alcohol and old boyfriends

Să pui titlul Christmas blues, alcohol and old boyfriends în această perioadă echivalează cu Sex and violence în restul anului.
Treaba e că am o stare de moleșeală psihică amestecată cu niște swing-uri de mood de toată jena, totul pe un fond de depresie adâncă și de neînvins. De ce? Păi vine Crăciunul. Așa și? Iar sunt singură. Păi cum? Așa se întâmplă în fiecare an. Da, dragii mei, azi am realizat că-n toți anii mei mulți (ai naibii) de viață, n-am petrecut niciodată un Crăciun cu un significant other. Azi m-a lovit în cap, în timp ce încercam să pun o etichetă cu ce conține depresia asta a mea direct pe borcanu' cu tristețe.
Și-uite-așa, la sfârșitul unei zile care a trecut cu trenul peste mine, mi-am turnat în pahar ceva de suflet, că vorba aia, dă-mi, Doamne, tărie. Și Dumnezeu mi-a dat.
În altă ordine de idei, ieri mi-am amintit de primul meu prieten. Vaaaai cât de frumos o să spuneți. Nu. Nu a fost frumos, că m-a marcat. De ce? Păi era un geek și jumătate. Ne-am cunoscând rezolvând o problemă la fizică și ne-am certat în privința metodei prin care amândoi (!) ajungeam la același răspuns.
Da, am nimerit amândoi în aceeași bancă la Olimpiada de fizică apoi. Și mă aștepta în fiecare sâmbătă când ieșeam de la cursurile cu clasa județeană de excelență la fizică. Și mă alinta Arhimede. Și da, i-am făcut cadou o jumătate de inimă - pandantiv, pe care bineînțeles că amărâtu' și dragul de el a purtat-o zi de zi la gât.
De atunci, fără să vreau, mi-am creat un stereotip: geeks are my thing.
I once fell for a guy just because he had a Nirvana top with Albert Einstein on the back. Lame.
Și nu-mi dau niciodată numărul de telefon unui tip pe care abia l-am cunoscut fără să îl fac să calculeze măcar o funcție pentru a obține cifrele componente. Și trebuie neapărat să-mi cadă plombele când începe să vorbească despre robotică, mașinării, funcții matematice, arhitecturi de servere și limbaje de programare. That's the road to my heart.
So, Chirstmas blues. Checked.
Alcohol. Checked.
Old boyfriends. Cheeeeecked.


Song to go with the mood:

Incubatie

Ningea ca dracu'. Iar eu aveam laptopul cu mine si facusem si cumparaturi. Era seara, ca orice seara naclaioasa de iarna. Stiam ca n-ai sa ma astepti in statie, asa ca nu am fost dezamagita cand am coborat. In jur, doar oameni obositi si bine-cunoscuta mizerie slinoasa de Bucuresti care infuleca fulgii albi si gratiosi asa cum te-ai astepta la o tumoare sa se hraneasca din tesuturile sanatoase din jurul ei.

Tigani multi. Intr-un colt, un amarat dormea infofolit intr-o pilota jegoasa. Cainele ii tinea de cald.

In aer plutea un miros vag de alcool si atunci am simtit pentru prima data cum plamanii ma strang.

M-am gandit la tine. Si la cat de dor imi era. Aveam sa te vad dupa aproape doua saptamani. Mi-am grabit pasii. O punga s-a rupt. Am imprastiat cumparaturile pe jos si mi-am zoit blugii. Inca un spasm usor in coaste.

Am ajuns pe strada ta. Si mi-am dat seama ca am lacrimi pe obraji. Am inceput sa alerg.

Imi simteam tot corpul greu, apasat sub greutate si absorbit in intunericul a tot ceea ce ma inconjura. Doar zapada aceea gri si vascoasa mai reflecta lumina de la un felinar chior si galben ca un bolnav de icter.

Alergam, dar imi simteam picioarele tepene. Si plamanii ma dureau. Inima imi popma tot mai tare. Imi zvacnea in urechi, imi pulsa in creier. Plamanii mi se rupeau, durerea aproape ca mi-a taiat respiratia. Aproape am ajuns. Inca un pas.

Durerea acuta din plamani s-a mutat in piept si am inceput sa tusesc. Am crezut ca o sa tusesc pana am sa-mi provoc o hemoragie interna, dar m-am linistit. Inca plangeam. 

Am sunat la interfon si fara nicio vorba, mi-ai dat drumul in casa scarii care mirosea a urina si a subsol.

Am tremurat in liftul apasat de ani. Usa de la lift s-a deschis cu un scartait prelung. Si acolo erai. M-ai privit si mi-ai luat o plasa din mana.

Si brusc am simtit ceva in mine cum se cutremura pentru prima data. 

Extraterestră

Rafturile cu cărți erau prăfuite, iar în aer plutea un parfum de ceai de fructe, dulce și înțepător. Oamenii își beau cafelele plictisiți și obosiți, ridicându-și rar privirile din cărți și ziare de duzină, adevărată risipă de hârtie și cerneală. Dintr-un colț răsuna o melodie, un jazz molatec și stins ca un calmant.
Era singură, nu-și închipuia. Era singură. Nu era legată de nimeni, nu depindea de nimeni. Dar nici nu era nimeni acolo. Încerca să se regăsească pe sine, dar se împotmolea într-o singurătate moale și grea, sufocantă ca o mare de noroi.
"Oare am iubit cu adevărat vreodată?" Gândul o străbătu cu un fior dureros și mut, căci își aminti de un timp atât de îndepărtat, pierdut printre două ere glaciare, un timp preistoric. Dragostea ei se pierduse odată cu o lume atât de învechită, încât își simțea inima scoasă din uz. Cum se trezise în capitalism, în această ceainărie înțesată de oameni moderni, nu știa. Știa doar că fusese părăsită, lăsată singură.
Și-a plătit consumația și a ieșit din ceainărie. În comparație cu mirosul greu de ceai și cărți vechi al locului, aerul proaspăt și rece de afară o făcură să tremure din toate încheieturile. Ploua.
Fără să se gândească la o țintă anume, porni pe străzile pline de bălți și de oameni grăbiți. Parcă dintr-o dată realizase că nu era de pe Terra, atât de străină era.
"Poate sunt un extraterestru fără să știu."
Oftă și schimbă direcția către cea mai apropiată stație de autobuz.

Sunt o ipocrită

Când poți să sari într-un picior dimineața, ascultând Peggy Lee

Când cartea cu povești pe care ți-o dorești se odihnește frumos pe noptieră

Când știi că se apropie primăvara și ghioceii răsar din... tastatură

Când muzica este blues și blues-ul este Muddy Waters

Când ai în inima ta un loc special pentru oameni dragi pe care nu i-ai cunoscut niciodată

Dar știi foarte bine că și ei au o cămăruță pentru tine în sufletele lor

Când toate filmele pe care le vezi devin, pe rând, filmul tău preferat

Când nopțile nu mai  miros a fum, ci a ceai, a bănci vechi de lemn și-a flori de câmp

Când minunile devin mici, mici, ca niște mărgele, și toate ți se-nșiră în păr

Când cuptorul ascunde o lume nouă și fascinantă

Și poți străbate 10000 de leghe cu... metroul

Când toate stolurile de fluturi se liniștesc în stomacul tău

Când toate poveștile cu zâne se duc la culcare odată cu tine

Când ți-e dor și ți-e bine în același timp

Când îți iei o pauză de prăjituri fără prăjituri

Și fiecare secundă este o mică ciocolată cu fistic

Atunci ești ipocrit de fericit.

You know you're me when:

1. You shout "Feelings are gay!" once in a while and you're deadly serious about it.
2. You find yourself singing to the toilet "You're beautiful"(James Blunt) in a sharp voice.
3. You cry everytime you see "P.S. I love you", not because Jerry dies and doesn't end up with Holly, but because they shot only 2 minutes of Gerard Butler's streaptease.
4. You can play "The Settlers of Catan" for more than 12 hours and still want more. Actually, K. kicks my ass at wanting to play this game, even though we kick her ass at it.
5. You watched 3 movies in a row with Anthony Hopkins as Hannibal Lecter and were still be able to eat meat. Chicken, veal, usual stuff.
6. You've eaten so much oatmeal you need to sing to the toilet to... you know.
7. You watch "Prison Break" in the hopes of having a nightmare with Michael Scofield.
8. You end up having a nightmare with T-Bag and Hannibal Lecter playing Catan. Didn't stick around to see who won.
9. You don't kill spiders using force. You kill spiders using the force of glass cleaner and water!
10. You think your life is pretty amazing because you haven't had a spider attack in 1 year. 1 year! Man, I can start enjoying my life now!
11. You think Louis Prima is still mega-awesome and is the only one that can sing without real words.

prin gaura cheii

Kings of Leon - Closer
   
 Asculta  mai multe  audio   rock

Era doar un copil, unul trist și nesigur. Unul care vedea în spatele fiecărei uși întredeschise un pericol îngrozitor, materializându-se în niște ochi negri, sclipitori. Ochi pe care îi vedea în fiecare coșmar, în întunericul fiecărei străzi și a fiecărei clădiri, dar mai ales, în holul din apartamentul în care locuia cu părinții săi. De fiecare dată când trebuia să se ducă la baie în puterea nopții, îi vedea. Erau ascunși după ușa din baie, după ușa din bucătărie, se vedeau strălucind de după vizorul ușii de la intrare și prin gaura cheii fiecărei camere întunecate.
Iar ziua se materializau într-un om-monstru care pândea de fiecare dată de după ușa din bucătărie. I-a spus surorii ei și nu a crezut-o. În fiecare seară, pândea să apară. Și exact atunci când renunța să aștepte, apărea ca din aer.
An după an, zi după zi, copilul trist și nesigur s-a luptat cu imaginea ochilor negrii și lucioși care îl priveau de după fereastră, din dulap și din șifonier. Cu timpul, ochii apăreau din ce în ce mai rar, din ce în ce mai șterși, din ce în ce mai ușor de ignorat. Atât de ușor de ignorat au devenit, încât copilul a crezut că au dispărut.
Dar ei au pândit mereu dintr-un colțișor al camerei în care lumina nu pătrundea niciodată. Au așteptat zile și nopți, ani întregi, și au devenit din ce în ce mai hidoși, mai furioși și mai vicleni cu fiecare clipă care trecea.
Au așteptat acea noapte în care toate scările scârțâiau și fiecare obiect trosnea într-o liniște mormântală, străină, deplină. S-au trezit în pașii care se auzeau târșâindu-se pe holul întunecat, s-au ascuns în toate ungherele și au pândit cu o răbdare morbidă, o răbdare pe care doar un animal înfometat o are atunci când își vânează prada... și-a măsurat pașii, și-a calibrat respirația, și-a încordat tot corpul lui negru și groaznic și...
totul s-a derulat rapid, într-o spirală întunecată care îți taie suflul și îți face creierii să explodeze. cursa a fost scurtă, copilul s-a agățat de tot ce a putut și s-a luptat cu toată forța de care era capabil, până când groaza a pus stăpânire pe el și orice strigăt care se chinuia să îi străpungă pieptul a devenit dureros și mut.
A închis ochii să nu mai vadă teroarea, să nu o mai simtă aproape, s-a lăsat târât și a renunțat să se mai zbată din strânsoare.
Pentru o clipă a crezut că a avut un coșmar.
Era amețit și își simțea stomacul pulsând. Îi era greață și totul se învârtea în jurul lui. Copilul acela sunt eu.
Și-atunci mi-am zis: "Hai în pat, frică. Dormi cu mine diseară!"
Iar frica i-a zâmbit pentru prima dată în 24 de ani.

M-am hotărât să scriu o poveste despre Bau Bau.

Dancing

Elisa - Dancing
   
 Asculta  mai multe  audio   diverse
"I told myself I will not think of anything, that I will fight the temptation to even sparkle the smallest thought possible. I am alone, in an empty room. The walls are white. The curtains are the only ones hanging by the windows, a mixture of gold and white shaking in the wind, like the shreds of you left in my heart. No, I will not think about that. I am all alone and I have to struggle to remain this way, not laying down, but simply sitted on the cold floor of this white empty room. I feel like an old furniture. I am actually the only piece of furniture here. Oh, if I could just simply not think about anything.
Just like that.
Nothing.
Time passes so hard. What should I do now? I feel like I can't let go. I can't leave. No, I will not leave. And what will I do about all the stuff I packed? And what will I tell him?
No no no. I will not think about this today. I will be like Scarlett O'Hara. Strong."
"Strong", that was the word that slipped her mouth and once she heard it, she knew she was crying. So she pulled herself up, her entire body easy as a feather. Her tears were covering her cheeks, her lips, her hands. Her tears were drowning her. Her tears were raining over this empty house.
She raised her hands in an act of ellegance she did not know herself capable of. Placed one foot in front of the other, while her beautiful hands were drawing ample circles in the summer air. Her back curved and her shoulders contracted as the music in her started to surround her stronger and stronger, till dancing became the only way to fight the tightness of this freedom.
"You will forget everything", her mind spoke.
"I will not forget it. But I will be able to leave it all behind here, to this spirit dancing, this lovely blue light just  releasing itself from my vains, from my heart, from me."

totul e bine când se termină cu bine

Problemele mele sunt mai profunde: sunt îndoieli legate de credință. Am o singură certitudine: există un univers paralel, spiritual, care interferează cu lumea în care trăim. În afară de asta, tot restul - cărți sacre, revelații, ghiduri, manuale, ceremonii - toate mi se par absurde.
Paulo Coelho, Aleph

Unii spun că viața e ceea ce ți se întâmplă în timp ce aștepți. Eu cred altfel.
Atunci când sunt de mână cu prietena mea cea bună, în timp ce mă plimb prin Cișmigiul plin de lumini, în timp ce îmi strecor degetele printre paginile unei cărți care îmi place, primul pas în cărturești, parfumul de ceai și cărți, toate aceste lucruri mă fac fericită. Și timpul trece atât de repede când suntem fericiți.
Pe de altă parte, când aștept un tramvai care întârzie, un mesaj care nu mai vine, când aștept la abonamente sau la programare la medic, când sun la Speed Taxi și stau câte 10 minute pe fir ca să mi se spună că nicio mașină nu este disponibilă... păi, toate aceste lucruri parcă dilată secundele în ore și orele în luni.
Am stabilit deci că, cel puțin pentru mine, viața nu e ceea ce se întâmplă în timp ce aștepți. Un singur lucru e cert, însă. Avem nevoie și de fericire, și de tristețe, în existența aceasta a noastră. Avem nevoie să râdem și să plângem. Pentru ca timpul să nu treacă nici prea repede, nici prea încet. Așa, totul se echilibrează și putem gusta fiecare zbatere a aripilor noastre de fluture...
Azi mi-a revenit pofta de a scrie și de a citi. Azi, în timp ce mergeam pe stradă acasă, totul mi s-a părut atât de limpede. M-am regăsit. Și geanta mea cea bej m-a regăsit(mulțumesc Boschi). Iar cele două cărți noi(mulțumesc Hani) mi-au zgândărit apetitul pentru cele mai puțin noi pe care trebuie(repet, trebuie)să le termin înainte de a le termina pe acestea.
Încă un lucru, înainte de a sfârși o zi minunată alături de cele mai dragi ființe mie. Mulțumesc pentru bușitura care o să-mi aducă aminte și mâine de clipele frumoase petrecute împreună. Da, Roman, îți mulțumesc și ție!

Mairi Campbell and Dave Francis - Auld Lang Syne

Asculta mai multe audio traditionala

Când e liniște.

Kenny G - Forever In Love

Asculta mai multe audio jazz

Când e liniște poți să auzi cum îmi picură sufletul ușor într-al tău, să numeri picăturile și-apoi să uiți că ești tu. Când e liniște bătăile inimilor noastre sunt atât de puternice, că putem compune cântece, pe care să dansăm până obosim. Și respirația ne este sacadată, iar chipurile ne strălucesc de sudoare și fericire. Și palmele ne sunt la fel de umede ca și ochii, și toată căldura emanată poată să topească greșelile, durerile, clipele de singurătate, de disperare și delir. E de ajuns să fie liniște. Să privim atenți unii la alții și să ne vedem prin noi înșine, să ne adunăm tot cugetul într-un singur punct, în care să punem toată iubirea, toată ura și toată ființa de care suntem capabili. Și-atunci o să devenim infiniți, o să spargem universul în bucățele mici de zahăr candel, pe care să le punem în ceai și cafeaua rece de la serviciu.
Când e liniște pot să aud sunetul unor buze care tac, dar al căror sărut poate umple pagini și pagini de scris ordonat, ușor aplecat la dreapta... De-ar ști oamenii ce frumos e când e liniște, când poți să auzi o pasăre care trece în zbor la sute de metri depărtare de tine, să simți izvoarele curgând odată cu tine, din tine și prin tine... să auzi o frunză cum cade, un strigăt mut ce se pierde în apusul zilelor de vară.
Când e liniște cărțile devin amante duioase care îți mângâie tâmplele. Și te primesc în brațele lor foșnitoare, brațe aspre de mamă. Când e liniște pernele miros toate a flori de portocal, iar liniștea le pune pe toate la culcare în note de jazz care se preling pe geamul aburit. Și plouă, plouă, încet și mohorât, dar tu n-auzi, căci te afunzi cu totul în liniștea din tine, în acel moment static și dulce, rotund și gustos ca un fruct copt în miez de vară. Când e liniște, pielea ta devine tot mai moale și mai largă, de parcă porți puloverul cel lălâu, tricotat de bunica acum câțiva ani. Și mă primești lângă tine, aproape, atât de aproape că îți simt respirația caldă prin păr. E liniște, mi-e dor de mama, de sora mea, de Papi, de tot ce mi-e drag pe pământ. Mi-e dor și de tine, dar e atât de liniște că ceaiul de tei stă cuminte în cutii colorate, într-un dulap vechi și ponosit...
Când e liniște n-aș mai vrea nimic, decât o pipă și-un halat de catifea, să mă fac borfaș peste patul meu cel mic și acvariul cu cei 5 pești care de fapt nu-mi aparțin.
Când e liniște, te rog să rupi o fărâmă din mine, s-o pui la păstrare. Nu se știe, dragule, când va mai la fel Dunărea sălbatică și învolburată din mine. Toate grijile se îneacă acum ușor în mici vârtejuri, iar mintea se decantează, lăsându-mi ochii să vadă drept și curat. Dar e atât de liniște, că îi închid și visez la un vârf de munte sau la o barcă plutind pe ape...
Și e atât de liniște că te aud cum îți stingi lumina și te strecori între pături, deși ești departe. Aud cum îți clipesc ochii și cum aripile unui gând lovesc ușor aerul dintre noi. Îl prind între degete și îi șoptesc ușor să-ți vegheze somnul.

Suflet Curcubeu nu are umbrelă

... pentru că are o pelerină fermecată.
Pur și simplu nu îi pasă dacă plouă
Așa pelerina devine fermecată și o apără de umezeală,
de frig și vânt.

Dacă e să plouă, să plouă peste noi
O să fim uzi până la piele,
dar fericiți până în miezul sufletelor.

Iar dacă îți e frică să nu răcești,
pielea mea va putea să te învăluie într-o fașă de prunc,
un val de mătase indiană care te va mângâia,
te va apăra de asprimea și gheața lumii.

Dacă e să plouă, să plouă peste mine.
Știu că fără ploaie nu va fi niciodată curcubeu.
Iar fără curcubeu...
Nici tu, nici eu.

PS - Serios acum, știe cineva unde mi-am uitat IAR umbrela? :D
Omar Akram - Run away with me

Asculta mai multe audio instrumentala

do you call it...

a. workaholic?
b. stress?
c. obsessive-compulsive personality disorder?

dream this every night for a week and then tell me:

în altă ordine de smiorcăieli, am una bună pentru voi:
câte cafele pot aduce un om normal în starea în care e atât de agitat încât să danseze salsa în timp ce doarme?

it's going to be another long day, people. filled with cups of psychoactive stimulant+milk.
Peggy Lee - Black coffee

Asculta mai multe audio jazz

I think the saddest thing is...

to be in a constant waiting for the love of your life to turn around the corner.
to try to find it in everyone that your eyes meet
to seek it in every second, in every night, in every dream that might caress your soul.
to never be recognized
to never be rewarded for all the times you tried
to never see that glimpse, that little sparkle of tenderness in the eyes you dive in, with all your heart, forgetting all your senses, revealing every inch of you, all your losses, all your victories, all you have, all you want to give...
to always wake up from that sweet dream.
to think that, even though you search, you seek, you try and you try to meet the paths of love, it never crosses your road.
EXTREME - MORE THAN WORDS

Asculta mai multe audio blues

the seaweed is always greener...

in somebody else's lake.
Maybe what I need is a change of pace, of space, of air.
In fact, I don't even know, I'm just trying to. I guess that the sooner I find something to ease this new state of mine, the easyer it will be to put a name to it and cure it.
It's the first time I don't know wether I'm ok or not, it just never happened to me. I'm used to be at one of both ends. Either I'm so down I've reached bottom line, went through and ended in 50 feet of crap. Either I'm so happy rainbows pop out from my ears while I'm smiling like I'm in a toothpaste commercial.
So. I guess this is the first time I've ever felt I'm balanced, level-headed, equal, even-tempered in my life. And I hate it. It's like being one of the reserves in life's game. You know, one of those guys who don't play in officials because they suck. Or, they play, and they're so good they become the stars of the team, so they have to lay on the techincal bench when it comes to unimportant matches. So they wait. Now, I can continue with this, by further telling you they will eventually get out of practice and become on of the paria guys that only play in friendly matches or they will end up on the same bench, but as coaches. But that will only proove I have no sense in what I'm writing and I should stop because you're bored and I should then say how sorry I feel for wasting your time. But this is how I feel. Bored in this blind spot, like I'm in the middle of the storm, in its empty core, where there's peace and quiet and there is no Boogie Man under your bed.
Well I guess I should listen to you, fellows, and wait for something good to happen. But it won't work, cause I want to make things good, not just wait for them to be good.
So now... where to start?

2 în 1

... și-un ceai negru. mă duc, mă duc să aflu de ce am urme de tuș și marker colorat pe degete și de ce am fost atât de leneșă în ultimele două zile. cu alte cuvinte, declar sesiunea începută și neuronii mei într-o stare de confuzie totală. but I'm feeling good :)

câteodată zâmbesc fără motiv

dar ce atâta tristețe, dragii mei?
hai să dansăm în ploaie
să bem cafea cu lapte
să întârziem la muncă
să zâmbim oamenilor de pe stradă
să batem din palme.
să zumzăim prin jur zum-zum,
pe balcon să fie fum-fum,
să ascultăm muzica la căști împrumutate
de ea. uitați-vă la ea.
își dorește să nu fi citit cartea aceea minunată.
tocmai ca să o poată descoperi iar,
cu ochii inocenți înecați în filele ei gălbui,
în timp ce-și roade o unghie albastră.
da, doar ea poate să-și dorească să
viseze și după ce s-a trezit din somn.
doar ea poate să te facă
să zumzăi zum-zum
să-ți bată inima bum-bum
să te trezești, nu știu cum
cu un sărut, când tragi un fum.
tot ea a scris aici, n-aveam cum
să fiu eu.
sunt fată serioasă, ce Dumnezeu!

ruga

Leeland - Tears Of The Saints

Asculta mai multe audio rock

străzile sunt aprinse de-o lumină galbenă, pașii îmi sunt grăbiți, mintea îmi aleargă aiurea. un băiat în zdrențe mă întreabă cât e ceasul și-mi zâmbește. e 22:30. A. pare atât de fericit cu G. mă strâmb la ei, îi pup și-mi continui drumul către stație. desigur, aceeași întrebare îmi tot apare pe ecran, iar eu o tot trimit în background. știu că vrei să te salvez, de-aceea te și lași descoperit, de-aceea îmi și arăți rănile și vânătăile tale, ca să știu, să simt durerea ce te-ar măcina sub buzele mele, dacă te-aș săruta. și imaginea asta îmi fuge odată ce ajung în stație și observ că sunt doar oameni ai străzii acolo. ei și copiii lor, care se trântesc pe asfaltul rece, se trag de păr și se mușcă. la sfârșit, cel care a reușit să-i dovedească pe toți ceilalți, se-așează triumfător pe canapea. are ochii verzi deschis, pătrunzători...
îmi găsesc un loc în tramvai și încep iar să derulez același șir de idei. durerea care mi-a zvâcnit până acum în frunte se prelinge spre pomeți și ușor spre tâmple... mă întreb ce fel de zi ai avut, dacă ai avut timp să răsufli, că eu nu, dacă ai primit vești bune de la doctor, dacă dacă dacă...
visez ușor în hurducăitul tramvaiului, dar ajung în cele din urmă în stație. întotdeauna mi-a plăcut să merg noaptea pe străzi, să mă bucur de liniște și de lumina gălbuie a felinarelor, de vitrinele aprinse, dar părăsite, de câinii vagabonzi și de oamenii care se grăbesc să ajungă acasă. de data asta aș fi vrut să fii și tu aici. aș fi vrut să fii aici, să mă săruți și-apoi să pleci. nimic mai mult. închid ochii. știu că nu te mai pot salva de tine însuți, pentru că asta ar însemna să mă pierd pe mine, să continui să-mi distrug ușor sufletul, să-mi risipesc fărâma de credință ce mi-a mai rămas. n-am înțeles niciodată de ce n-ai vrut să îți deschizi puțin sufletul, de ce n-ai vrut să primești puțin din lumina pe care o prețuiesc atât, lumina aia pe care el, veșnicul celălalt, o dorește cu o sete arzând. lumina pe care și cel ce se teme o vrea. lumina pe care tu, înfrigurat, o simți atât de caldă când știi să mă ții în brațe, când știi să-mi vorbești în șoaptă, când îți amintești să nu mă rănești, să nu mă lovești, să nu-mi arunci cuțite în inimă doar cu un cuvânt sau cu o privire, când știi să fii tu, când mă iei de mână și suntem simpli, el și ea.
din nou sunt confuză, deși știu ce vreau.
cum ajung pe strada mea, un bărbat își învelește motocicleta. eu privesc stelele și realizez că nu le-am mai văzut de mai bine de o săptămână. orașul te face să uiți să privești în sus, la ele. și totuși, le privesc și știu ce vreau. închin o rugă să nu mă calce când trec pe roșu, să pot să uit chipul lui plin de vânătăi și răni, să pot să uit că l-am văzut murind, să am mereu ceva bun în geantă pentru nevinovați, să fiu răbdătoare, măcar odată în viață, să nu răcesc, să o văd mâine pe Hani și să mă bucur de o seară de sâmbătă cu ceai și prăjituri, să adorm la un film cu Clark Gable, să-l visez și să mă sărute, să nu mă mai enervez pe Papi, decât foarte foarte foarte rar, atunci când chiar o cere, să nu uit să-ți mulțumesc atunci când găsești lucrurile pe care eu le pierd, s-o văd pe Dana mai des, să îmi placă mai puțin cafeaua, să te salvez, fără să mă pierd pe mine, să te salvez, și să ne pierdem amândoi, să te salvezi, uitând unde sunt, dar sperând că sunt bine, să fiu, Doamne, măcar un bob de grâu.

photosource: weheartit