Sorry for the mess in my mind

Șoapta de speranță nu se aude noaptea.

Am pielea plină de noapte și broboane de sudoare îmi alunecă în lună.

Plâng și n-am scuză, deci mă apuc de gătit.

Ritmul ce demult curgea liniștit s-a preschimbat într-o linie frântă rebelă care mă înțeapă cu colții ei ascuțiți.

Azi am simțit putere în mine. Un suflu nou în tot trupul. Din inimă până în buricele degetelor.

Lumea meschină îmi vrea sufletul. Restul lumii îmi vrea trupul. Tu vrei ceva ce nu e.

Cuvinte spuse la supărare. Tatuaj făcut la beție.

Am sentimentele de chitară arsă.

Nu mai sunt safe from harm. Niciodată n-am fost.

Nu ești aici cu toate visele tale pline de căldură. Tonight it's just me, listening to Korn.

Șoapta de speranță nu se aude noaptea. Sau eu am surzit.

PS - Am căutat melodia asta de mi-a ieșit prin piele. Doar atât am putut să obțin:

Eu, întunericul, haosul și copilul

- Ăsta-i blocat! Mâna mică se chinuia să desfileteze becul buclucaș. Ochii verzi încruntați erau încadrați de părul blond și moale, în timp ce pielea de la baza gâtului se adunase în vinișoare mici și fine.
- Așa s-a întâmplat și cu celălalt bec! Numai că ăla s-a spart…
Deci, dacă facem o socoteală simplă… Unul s-a ars și s-a blocat. Altul s-a spart când s-a ars și a rămas acolo. Ultimul bec supraviețuiește cu greu, având în vedere că nu se aprinde decât după ce îl înfiletezi puțin. Așa am ajuns să iau rochiile pe dos. Și să mă împiedic de toate firele existente în cameră. Așa las dezordine în toate cursurile, cărțile, creioanele colorate…
Cineva mi-a spus la un moment dat că sunt haotică, dar vie.
Păi… te contrazic. Sunt haotică pentru că sunt vie.
Și prefer să am un raft plin cu toate sortimentele de ceai și totuși să mai existe unul pe care să mi-l doresc. Să am hainele puse alandala pe scaun și în șifonier. Să uit mereu cât e ceasul. Să fluier la metrou de fericire. Să cânt “La vie en rose” pe stradă. Să fac baloane în stație la Postăvarului și tot peronul să fie un zâmbet. Să nu mă pieptăn cu zilele, ba mai rău. Să fiu singurul copil de 21 de ani care își cumpără pistol cu apă și se împrietenește cu alți copii în tramvai. Să nu-mi calc hainele și toate cămășile să stea pe mine atât de natural.
Prefer să mă bucur de clipele mele de nebunie, decât să le reprim doar pentru că unora li se pare că sunt prea mare. Greșit. Până acum momentele acestea scurte de fericire simplă m-au ținut pe linia de plutire. Am nevoie însă să împart toate clipele acestea. Am nevoie uneori de cineva cu care să mă dau în stambă. Datul ăsta în stambă e și el cu schepsis.
Sunt un om care acționează după pofte, dorințe și orgolii. Atât cât le am. Atât cât sunt împărtășite.
Sunt un om al cărui vis e să vadă curcubeul zilnic. Azi (ieri, e deja 1… Așa târziu?!) am văzut două.
Sunt un om ale cărui lucruri nu au ordine.
Sunt un om ale cărui sentimente se împrăștie pe tot pământul, prin ploaie, în apa sărată de mare, în valurile vineți ale Dunării… până la tine. Până la voi.
Sunt un om. Atât. Nimic mai mult, nici mai puțin.

I love my bed

Vama Veche - Nu am chef azi
Asculta mai multe audio Muzica »
I love my bed. E destul de mare încât să mă lăfăi în el după bunul plac și destul de mic încât să încapă 2 persoane, dar să nu poată sta altfel decât îmbrățișate. Melodia zilei: Nu am chef azi - Vama Veche. Ne vedem joooi, ne vedeeem joooooi... Mă duc acasă! Finally! Am examen! În cam 5 ore!
Nu-i lapte-n frigider. Doamne, cafeaua îmi pare atât de fadă!
Iar banii, ciorapii și șapca ta nu-s pe calorifer. Sunt doar teneșii.


Later edit: La Mulți Ani, Gaurelia! Să ne trăiești 1000 de ani și să iubești aceleași 2 nebune în tot acest timp!

Femeie

Florin Chilian-10
Asculta mai multe audio Muzica »
Noaptea, după chinul tandru, te privesc așa cum ești. Atât de naturală, de organică, de frumoasă... Ochii îmi rămân hipnotizați de lumina difuză ce se joacă pe trupul tău gol, iar respirația mi se întretaie la fiecare mișcare a ta. Gândurile mi se scurtcircuitează de fiecare dată când realizez că te-am avut și că de fapt nu te am. Pielea asta catifelată e a mea, buza asta de jos care coboară în semn de dezaprobare de fiecare dată când îți vorbesc de iubire e tot a mea, carnea asta tânără și roșie tot a mea, iar sângele care îți clocotește în vene e tot al meu. Inima ta care pulsează a mea a fost și a mea rămâne. De ce te împotrivești, femeie? De ce mă alungi de la pieptul cald unde găsesc colțul ascuns de pace? Îmi zâmbești cu dinții aceia albi, șirag de perle care lucesc în mintea mea de fiecare dată când sunt plecat.
Sunt atâtea și atâtea moduri în care aș putea să te posed. Aș putea să te sădesc în pământ, să te cresc, apoi să te tai și să îți dau foc. Aș putea să te cumpăr și să te folosesc pe post de statuie vie. Aș putea să te pun să-mi faci un copil după care să te ucid. Dar nu... Eu te iubesc, femeie! Te iubesc și dacă vreau să fii a mea trebuie să-ți cunosc fiecare vis, să-ți înțeleg fiecare gând, să pătrund până în pânzele albe ale sufletului tău.
Te iubesc, femeie! Simt parfumul tău în piele, în sânge, în minte... Ești în natura mea, în esența fiecărui gest, ești intrinsec legată de structura mea lăuntrică. Ești umbra care mă salvează și singurul meu motiv de sacrificiu tainic. Când te privesc, așa goală și minunată, te văd ținându-mi pruncul la sânul bogat de laptele matern. Îmi așez capul pe pântecele tău, centrul tuturor energiilor, și ascult cum se scurge seva vieții în celula ce se desprinde din ovarul în care se zbat atâtea procese biologice și chimice. Încep să plâng.
Îmi mângâi tâmplele și mă întrebi ce am. Citesc în ochii tăi îngrijorare, dar mă lovesc de răceala ascunsă sub negrul sclipitor. E ceva în ființa ta care se pune ca un zid de gheață între noi, care îmi zdrobește fiecare încercare de a te iubi mai mult decât cu mâinile.
Te iubesc, femeie! Strig și plămânii mi se golesc de aer. Tresari. Mă privești și o cută îți apare pe frunte, în timp ce eu îți prind între degete o șuviță rebelă, umezită de sudoare.
Mă săruți și gândurile mele se volatilizează în încăperea întunecată. Îmbată-mă cu sărutul tău, femeie! Lasă saliva ta să-mi curgă în trup ca o otravă care să mă facă să uit de durere, de zbucium și prăbușiri.
Mă pierd cu tine în dulcele păcat al nopții. Trupurile noastre se frământă și fiorii îmbrățișării noastre îngheță timpul și secunda de apoi încremenește. Amorțesc sub canicula rebelă a brațelor tale. Te vreau așa cum ești: atât de naturală, de organică, de frumoasă... Te vreau așa cum ești, o păcătoasă...