Despre 2 iulie

Trezește-te la ora 6 ca să adormi la loc și să te trezești peste două ore și să intri în panică. Îmbracă-te cu ceva și aleargă până la metrou în timp ce vorbești la telefon. Înghite-ți lacrimile ce stau să ți se rostogolească pentru că mp3 player-ul nu mai funcționează. Scoate cartea cu coperți ilustrate minunat și citește îmbufnată tot drumul. Salută un coleg în autobuz. Zâmbește tuturor în birou și scuză-te în modul cel mai adorabil cu putință. Citește într-o rână despre PUZ și zonele protejate, în timp ce mintea îți stă la ce îți zice prietena ta, desigur. Mănâncă baton și banană și încearcă să nu arăți ca și cum tocmai ai fost vânată de o fantomă toată noaptea. Îngână un cântec ce se aude la radio și uită o secundă unde te afli. Apoi fii tăcută la impulsivitatea adorabilă a prietenei tale. Mergi prin ploaie sub aceeași umbrelă cu ea și ascult-o când îți spune că meriți mai mult. Bate-ți capul să pricepi și taci în semn de mulțumire. Bine, taci, dar nu prea mult... Coboară la metrou și cufundă-te iar în paginile aceleiași cărți, ignorând totul în jur ca pe niște frunze bătute de vânt. Bucură-te ca un câine credincios când își vede stăpânul la vederea numelui Henry James pe o carte cu preț de 5 lei. Apoi desertul: „Sfârșitul lui Cheri” – Colette. Inspiră parfumul răcoros al ploii. Intră în clădirea aia mare și așteaptă în biroul mic și sărac mobilat. Primește-ți cele două foi care ți-au sacrificat un sfert de oră din viață și pleacă mulțumind. Mergi fără umbrelă prin ploaie pentru a le face bătrâneilor din Cișmigiu pe plac. Urcă în autobuzul eronat și drege greșeala cu un zâmbet. Mergi agale către metrou și constată că ai îmbătrânit. Din nou, cartea te absoarbe în rândurile frumos aranjate. Ajungi acasă și simte-te paralizată în timp ce încerci să îți dai seama ce lipsește. Mănâncă fără poftă și cere-ți scuze pentru dezordine. Pleacă și trezește-te la serviciu mai devreme ca de obicei. Schmibă-ți biroul iar. Bucură-te că sora ta a intrat pe băncile aceluiași liceu unde ți-ai tocit și tu coatele, același profil. Plângi că nu ai cum să fii acolo s-o îmbrățișezi și să îi spui cât de mândră ești. Află că un obiect drag îți va fii luat fără drept de apel. Lasă tristețea să te înconjoare ca o aură în timp ce șefa îți explică felul în care viața ți se va schimba de luni, 06.07.2009. Uimește-te de câte soluții găsești pe secundă. Încearcă să nu atragi atenția. Bucură-te când faci un om să se bucure. Fă ceva corect. Sau mai bine, fă ceva bun. Constată că totuși mp3 player-ul a reușit să se deschidă până la urmă, dar doar o cască merge. Sună persoana la care ții cel mai mult în viața ta și intră în panică atunci când telefonul ei este închis. Mai încearcă și vorbește cu ea. Amărăciunea din vocea ei te face să te simți ca și cum te scurgi, iar pământul te trage în jos, tot mai jos... Ia iar cartea aia și învârte-ți gândurile oriunde în litere, semne de punctuație și linii de dialog. Hotărăște-te că nu e o zi prielnică să alergi. Nu după cea de ieri. Scrie postul ăsta și ascultă Damien Rice. Nu te culca imediat, ci mai stai puțin să meditezi. Mintea îți aleargă în fel și chip, dar nu poți să realizezi ce ai greșit. De ce oare ești tratată așa? Oare oamenii nu-și dau seama că te-ai putea schimba? Oare ei nu știu că până și pietrele se tocesc dacă plouă îndeajuns? N-am cum să aflu ce e în mintea ta, dar uite ce e în a mea...

Alexandru Andries - Ca nisipul femeile sunt
Asculta mai multe audio Muzica

I wish I was your favourite girl

Adică genul care aleargă prin ploaie și după aia face nazuri că e răcită. Care poate să vorbească ore în șir despre taxa pe valoare adăugată și recesiunea economică și să aibă în dulapul veșnic dezordonat un caiet cu versuri atât de siropoase că până și diabetul ar spune: „Mulțumesc, nu mai pot!” . Fata aia care în liceu încă mai avea codițe. Care își dă ceasul cu 10 minute înainte ca să nu întârzie nicăieri și tot o mai face uneori [ traficul e de vină:D] . Care zâmbește inocent când face boacăne. Care nu are două cești de ceai identice. Care a citit o carte bună și a uitat de cine e scrisă... O fată atât de amețită că în loc să scoată cheile din buzunar să descuie ușa, scoate abonamentul de la metrou. Asta mi s-a întâmplat ieri.
Care se uită la desene și adoarme strângând un pluș în brațe. Sau să spun ștrangulând? Care adoră înghețata. La ora 2:00, of course, my horse:).
Atât de romantică încât are un blog cu multe prostioare și măzgăleli aiurite scrise din suflet.
Atât de acidă încât dacă îndrăznești să o calci pe bec s-ar putea să rămâi pe întuneric.
Obraznică uneori, dulce alteori, ciudată mai mereu, tristă mult prea des, râde zgomotos și iubește căldura umană.
Curajoasă și lașă în același timp. Plină de bizarerii, ea spune că vrea doar o linguriță de zahăr, când știe că ar vrea două... Care ascultă Edith Piaf și Slipknot în același sfert de oră.
Genul de fată care ar vrea să te facă să zâmbești. Căreia îi pasă. Prea mult uneori. Care își ia șuturi din această cauză. Care zâmbește și spune „orice șut în fund e un pas în față”. Și o ia de la capăt. Fără remușcări, fără explicații...
Ea te îndepărtează, ea te sprijină.
Ea e un fel de înger sălbăticit, dar doar cunoscătorii știu.
Mama tuturor răniților.
Dacă îi spui că strălucește, îți spune că e de la sărăcie, dar ea știe să zâmbească în așa fel încât să înțelegi că ai exagerat frumos.
Ostilitatea ei n-a făcut rău nimănui până acum, dar nu cunosc pe nimeni care să vrea să riște...
Pentru mai multe detalii:

zâmbește.

Lily Allen-Smile
Asculta mai multe audio Muzica
zâmbește.
zâmbește de fiecare dată când răsare soarele.
zâmbește atunci când dimineața ta nu mai e a ta și e a lui.
zâmbește când ceașca ei de ceai negru rămâne neatinsă.
zâmbește când degetele îți amorțesc de frig în mijlocul verii și nu există răsuflare care să le încălzească.
zâmbește când îți iei rămas bun de la amintiri în fiecare oră.
zâmbește când timpul te înțeapă în piept cu săgeata dorului.
zâmbește când nimeni nu e acolo.
zâmbește când picul tău de adevăr devine stânca de care să te sprijini când totul se năruie.
zâmbește când sufletul tău iubește, chiar dacă doar pentru o clipă.
zâmbește când vinovăția din ochii lui se răsfrânge în ochii tăi.
zâmbește când bei un pahar de alcool amar și te oprești la mijlocul paharului să vezi dacă îți mai amintești de vocea ei șoptită, ca apoi să îl bei pe tot. Cheers, Darlin`!
zâmbește când îți mai dai ție o șansă să-l ierți.
zâmbește și iartă.
zâmbește și îmbracă-te cu rochia aia și poartă pantofii ăia, aranjează-ți părul și uită tot, tot ce era înainte să fie ziua aia, ora aia, minutul, secunda...
zâmbește și aleargă prin ploaia care îți ascunde în misterul ei trist lacrimile.
zâmbește când zidurile răsună de cântecul vostru și ea nu-i acolo și el e în parc și ea strânge perna în brațe și el se uită la poza ei și ea plânge și el îți spune bă ce bou prost sunt și o sună și ea are telefonul închis și el se duce acasă și ea nu-i acolo și cântecul îi răsună ritmic și dureros în piept.
zâmbește când ești cu prietenele și uiți un moment de grădina de nopți cu el.
zâmbește și desenează soarele cu genele.
zâmbește și lasă să ploua lumina peste tine când îi vezi chipul.
zâmbește când portativul îți seacă spiritul de căldură.
zâmbește când ești eroul lui.
zâmbește și nu mai sta în calea lui.
zâmbește și las-o să greșească.
zâmbește și așteaptă.
zâmbește și uită.
zâmbește și plângi.
zâmbește și mori.
zâmbește și iubește.
zâmbește, chiar dacă doare.
zâmbește, chiar dacă nu-ți pasă.
zâmbește și uită-te în ochii ei să vezi dacă poți vedea în ochii tăi.
zâmbește fermecându-l în timp ce îți tatuezi numele cu otravă în inima lui.
zâmbește, sacrificând fărâma de sinceritate.
zâmbește când tăcerea te lasă gol de egoism.
zâmbește ca un actor perfect.
zâmbește ca un demon.
zâmbește chiar dacă faci îngerii să plângă.
zâmbește și mai toarnă un pahar.
zâmbește și fugi.
zâmbește și ascultă melodia „aia”, în timp ce aduni confetiile de pe podea.
zâmbește amar și spart...
zâmbește la început și la sfârșit.
zâmbește, suflete...
zâmbește lumina în culori de sfârșit, în griul opac în care te-am ascuns, cu toate versurile tale dureroase, cu toată pielea ta de păcat, cu toate gesturile tale imprudente.
zâmbește.
zâmbește.
zâmbește și începi un alt zâmbet în timp ce îl termini pe acesta. plăsmuiește ceva nou, creează-ți un miros nou, parfum de mâine...
zâmbește pentru că ești frumoasă.
zâmbește pentru că ea așteaptă să o cunoști așa cum e acum, nu să îți amintești de ea așa cum a fost.
zâmbește că acum a trecut.
zâmbește când îl vezi pe stradă.
zâmbește când îți dai seama că nu e așa frumoasă cum ți se părea.
zâmbește când nu-ți fuge pământul de sub picioare atunci când te sună.
zâmbește și nu-i răspunde.
zâmbește și înjur-o că nu ți-a răspuns când o sunai să îi spui că îți vrei colecția de DVD-uri înapoi.
zâmbește și învață să uiți și să ierți.
zâmbește și dă tot ce ai mai bun.
zâmbește.
Zâmbește!

I could disappear and not worry about it for days and days and days

Snow Patrol - Chasing Cars
Asculta mai multe audio Blog
E luni dimineaţă. Undeva în apropiere de Băneasa, într-o clădire impozantă, la etajul 4, domnul Albitu își bea cafeaua. Obișnuia să bea cafeaua la birou, în jurul orei 9… Privind pe geam, domnul Albitu se gândea la maldărul de autorizații și certificate pe care le avea de semnat. Se uită la ceasul în formă de piramidă de pe birou și se așeză pe scaunul moale. Se uită în jur. Ceva lipsea.
„Da, știu. Parcă trebuia să vină cineva în dimineața asta la mine la birou. O fată. Studentă în practică. Avea o rochie albastră, cu buline... Oare trebuia să vină azi? Nu mai știu...” și își aranjă ochelarii cu ramă aurie pe nas, deschizând un dosar voluminos.

Departe de București, în nord-estul țării, o carte șade liniștită pe podeaua unei camere luminoase, cu mobilă din lemn de cireș. Domnișoara C. a venit în vizită și acum zâmbește frumos gazdelor. Se gândește că poate ar fi fost mai bine să nu mai vină decât să-i vadă mutra acră a domnișoarei T., cea mai prefăcută ființă pe care o cunoaște.
„Când te gândești că aș fi putut fi la teatru în loc să o suport pe prefăcuta asta... Oare ce-o face Boschi? Ah, dar până la urmă nu-mi pare rău că am venit, măcar îl văd pe el... Până la urmă, el e cel pentru care am venit...”

Ne întoarcem în București. În zona Pipera oameni cu ținute business traversează strada către o clădire cu 8 etaje, dar care pare doar de 7. În fine, dacă urci cu liftul la etajul 6, exact pe partea stângă ai să găsești un birou mare cât o zi de post. Oameni, mulți oameni. Birouri, multe birouri. Calculatoare, cafea, post-it-uri.
M. este șefă de departament. Privește în jur la plictiseala generală ce s-a instalat încă de la prima oră de muncă. Rapoarte. Tabele. Situații.
„Dar ce-o fi cu A.M.? N-a sunat să anunțe că nu vine azi. Oare o fi anunțat-o pe Iza că nu vine azi? Dacă stau bine să mă gândesc, vineri a făcut ore suplimentare... Sau... Știu că a venit într-o rochie albastră cu buline... Mi-a dat niște SkittLes... Eh, o avea vreun motiv serios pentru care nu e aici, nu e genul care să lase totul baltă.”

Ajungem undeva prin sud-est, la malul Dunării, orașul Călărași, cartier Mircea Vodă... Pe terasa unei case, el și ea se ciondănesc... Ea îi spune că nu e normal cum se poartă, el râde și aruncă reproșuri reci. Ea se duce în casă, el trântește poarta cu putere.
Îl urmărește cu privirea de pe geam.
„Așa îi trebuie. M-am săturat de toate toanele lui... Uff, ce m-am săturat...
Ce-o face și A.? Nasol, cu telefonul stricat... N-am cum să vorbesc cu ea. Dar mi-ar prinde așa bine. Mereu mă face să râd. Mi-e dor de ea... Uff, ce m-am săturat...”

Alte gânduri zboară către aceeași persoană întruchipând fata cu rochie albastră, cu buline:
„Poate vine și ea la un cico. Da` n-o mai sun că ultima dată când a spus că mergem în oraș și am sunat-o ea dormea. Era plecată din localitate. N-o mai sun, cine știe ce-o mai avea de făcut...”

„Ce fată cu probleme, unde s-o mai fi băgat și de data asta? Iar și-a schimbat numărul de telefon... Măcar știu că e bine...”

„Ea e bine acum. De ce s-o deranjez cu ale mele acum? Mai bine să fie liniștită...”

„De ce nu m-o fi sunat? Că ea mereu mă suna... O fi obosită săraca și s-o culca și ea...”

„Unde-o fii oare fata aia cu rochia aia albastră cu buline de citea mereu pe bancă aici? Se vedea că e din provincie... Poate o fi plecat acasă...”

Ce ziceam în titlu?