fighting with myself

She cheated on him. He hit her. I hate them both for what they represent, but I love them for what they are, as they are dear to me. I cannot stare them in the eyes, for I feel that I am the one to blame. I do not agree with her, but I would never turn my back to a friend that needs me. And I could never hurt her, as she is a very important piece of my soul. But his suffering disturbes me, it trembles my heart and makes my mind twist, as her betrayal is more than he can endure... too much to bear and keep within yourself. Though it is hard not to judge her, hitting her would mean much more pain for him than for her. As every hit falling on her, all of her small bruises, her wounds, are marks on his soul. I remember when I was a girl, I remember I would fight my little sister. I would feel like every tiny punch that hit her soft white skin was a wound on me. I felt my heart pounding, not just with rage, but trying to escape my hurtful chest, while my lungs were so close to explode I could hardly breathe. Every breath I took was as if the air was ash.
I remember that after the moment faded away and the fight had stopped, I would reach my hand to my heart to make sure it was still alive. And it was. It was desperately beating inside of me, probably afraid of my insatiable fury against me.
I wish she knew this. I wish she knew I regret all of our foolish fights, from then and now. I wish I had told her that I felt so furious of myself back then, that I was nothing more than a child, a child driven by the guilt and fear that she will resent me. Somehow she forgave me. But I will never think proudly of myself for being that sister. And that's why I lost back then, and that's why I lose today.

Anestezic

"Substanta prin care se obtine pierderea temporara si reversibila a sensibilitatii intr-o portiune a organismului prin actiune locala asupra terminatiilor si fibrelor nervoase senzitive."
Da, de asta am nevoie. Te rog, ridică-te din pat. E miezul nopții, îmi crapă capul de durere, fă ceva. Aleargă până la bucătărie, adu-mi un pahar cu apă, să-ți simt pașii pe gresia rece... Vreau să faci ceva să-mi treacă.
Dar tu îmi dai o pastilă și un pahar cu apă, după care te bagi în pat lângă mine. Și-ți lipești tălpile înghețate de trupul meu, în timp ce te cuprind în brațe.
Ne prăbușim printre cearceafuri și vise, doar ca să ne trezim printre mașini și corporatiști triști, pictați în culori monotone...

1001 Oameni buni și frumoși. Episodul 3: Tata, un om simplu

Tatăl meu e genul de uriaș puternic și mândru ca un taur, dar copilăros și jucăuș ca un câine. Nu mai spun de credincios. Seamănă cu Hagrid, cine a citit cărțile Harry Potter știe la ce mă refer. Tata chiar are un câine cu trei capete, nu glumesc.
E omul care a luat și din "împărtășania mielului", dar care, așa cum ar spune și Heinrich Boll, s-a înfruptat și din "împărtășania bivolului". Mă refer la faptul că deși acum își găsește echilibrul și liniștea în blândețe, în non-violență, într-o neabătută voință către un ideal de bunătate și egalitate,au fost momente când m-am simțit înfricoșată de el și povestea vieții lui violente, plină de compromisuri și decadență. Să nu vă imaginați totul prea dramatic, dar dacă l-ați cunoaște, ați recunoaște în el o năzuință, o sete către valori și virtute, care sper că la un moment dat va răsări în orice om. Acest gen de sentiment este ca sămânța de bambus chinezesc. Ea nu răsare decât în 5 ani din momentul în care a fost sădită. La început, e doar un muguraș fraged și fragil, dar care își dezvoltă o minunată rețea de rădăcini care îi vor asigura hrana și puterea de a crește într-un an cât în 5.
Dar să revenim la tatăl meu. Cred că lucrul care îl caracterizează cel mai limpede este pasiunea. Pasiunea pentru credință, pentru oameni, pentru muncă, pentru natură și pace, pentru bicicleta lui și pentru fotbal, pentru Steaua și pentru noi, cele 3 fete ale lui. Tata este o inimă de copil într-un trup de adult. Iar atunci când își ia o pereche de ghete noi, recunosc în ochii lui bucuria aceea inocentă, precum și dorința neabătută de a le lustrui și a dormi cu ele. Și când își trece mâinile noduroase peste fruntea mea, îmi dau seama că oricâți ani ar trece, tata tot o să se bucure de copilăria care îi ignoră părul cărunt.
Aș fi vrut să vă scriu mai multe despre el, dar mi-am dat seama că nu i-ar plăcea, că ar strâmba din nas și că poate copilul din el ar roși. Așa că las magia cântecului să acopere cuvintele mele simple, dar calde. Te iubesc, tata.

totul e bine când se termină cu bine

Problemele mele sunt mai profunde: sunt îndoieli legate de credință. Am o singură certitudine: există un univers paralel, spiritual, care interferează cu lumea în care trăim. În afară de asta, tot restul - cărți sacre, revelații, ghiduri, manuale, ceremonii - toate mi se par absurde.
Paulo Coelho, Aleph

Unii spun că viața e ceea ce ți se întâmplă în timp ce aștepți. Eu cred altfel.
Atunci când sunt de mână cu prietena mea cea bună, în timp ce mă plimb prin Cișmigiul plin de lumini, în timp ce îmi strecor degetele printre paginile unei cărți care îmi place, primul pas în cărturești, parfumul de ceai și cărți, toate aceste lucruri mă fac fericită. Și timpul trece atât de repede când suntem fericiți.
Pe de altă parte, când aștept un tramvai care întârzie, un mesaj care nu mai vine, când aștept la abonamente sau la programare la medic, când sun la Speed Taxi și stau câte 10 minute pe fir ca să mi se spună că nicio mașină nu este disponibilă... păi, toate aceste lucruri parcă dilată secundele în ore și orele în luni.
Am stabilit deci că, cel puțin pentru mine, viața nu e ceea ce se întâmplă în timp ce aștepți. Un singur lucru e cert, însă. Avem nevoie și de fericire, și de tristețe, în existența aceasta a noastră. Avem nevoie să râdem și să plângem. Pentru ca timpul să nu treacă nici prea repede, nici prea încet. Așa, totul se echilibrează și putem gusta fiecare zbatere a aripilor noastre de fluture...
Azi mi-a revenit pofta de a scrie și de a citi. Azi, în timp ce mergeam pe stradă acasă, totul mi s-a părut atât de limpede. M-am regăsit. Și geanta mea cea bej m-a regăsit(mulțumesc Boschi). Iar cele două cărți noi(mulțumesc Hani) mi-au zgândărit apetitul pentru cele mai puțin noi pe care trebuie(repet, trebuie)să le termin înainte de a le termina pe acestea.
Încă un lucru, înainte de a sfârși o zi minunată alături de cele mai dragi ființe mie. Mulțumesc pentru bușitura care o să-mi aducă aminte și mâine de clipele frumoase petrecute împreună. Da, Roman, îți mulțumesc și ție!

Mairi Campbell and Dave Francis - Auld Lang Syne

Asculta mai multe audio traditionala