Mi-am pătat sufletul cu suc de mere

De fiecare dată când disperi şi nu sunt acolo, adu-ți aminte, cortexul uman a dezvoltat o întreagă zonă în creier numai pentru speranță. De fiecare dată când te vei simți social respins, maltratat și incapabil să te amesteci în mulțime, când valul de oameni reci și necunoscuți te va naufragia în siguranța izolării și semi-depresiei, adu-ți aminte că există o explicație științifică pentru fiecare reacție la mediul extern. Suntem programați să fim sociali, dar să reținem foarte puține chipuri și să asociem și mai puține nume cu ele. De fiecare dată când străini ne sunt cei pe care i-am cunoscut în detaliu, cu care am împărțit clipe, gume de mestecat, păreri, vise, momente de electricitate oculară, când irisul se transformă în cer, iar cerul te urcă, și scările lui te duc mai aproape de stele decât dacă ai zbura cu o rachetă spațială a NASA direct prin miezul lor de foc, de fiecare dată când cunoști cum își bea cafeaua și că îi place parfumul ierbii și că detestă înghețata de vanilie, iar toate astea se transformă în ceață și sufletele voastre în piatră, atunci merită să te dai cu hipotalamusul de toți pereții. De fiecare dată când relațiile cu oamenii sfârșesc prost, te refugiezi în rămășițele indestructibile din tine. Suntdefiersuntdefier. Autodistructiv. Distrugi toate amintirile fizice. Te chinui să scoți pete de suc de mere de pe fața de pernă și de pe sufletul tău. Și bei/fumezi/tragi/plângi/alergi/dansezi până pici lat. Schimbi număr de telefon, schimbi cercul de prieteni, schimbi viața ta de zi cu zi și ritualul din zori de zi. Nu mai aștepți pe nimeni să intre la duș. Nu mai pregătești micul dejun. Un iaurt e de-ajuns. Și poți să lași liniștit vasele în chiuvetă. De fiecare dată când se întâmplă să dai peste un loc, un parfum, un vechi prieten, amintirile te năpădesc, dar trăiască judecata și cortexul prefrontal, n-ai să schițezi mai mult de un zâmbet la întrebarea aia pe care o aștepți cu teamă și ură "Și... mai știi ceva de...?" De fiecare dată, ai răspunsul potrivit. Să nu se vadă. Să nu se simtă. Să creadă că totul e bine. Doar așa o să poți să crezi și tu că e bine. Și-apoi dai de fotografia/șoseta/ceașca/frontala/tricoul sau prosopul ĂLA, căzut după dulap. Cine naiba te-a pus să faci curat? Te poți spânzura și de o lustră murdară. Dar te respecți. Și fiecare explicație științifică se duce naibii. S-au sinucis toate procentele. Am strâns de gât toate ecuațiile. Și tu ești aici. Interval deschis, eu la un capăt, tu la celălalt.

Mulțumesc!

atât :).

Flipping the coin

Neither life, nor love are forever. But when love dies, life wins. You will love again.
These were my thoughts then, keeping the cold coin inside my hand, waiting for a reason. I couldn't take a decision, even if I stood the entire day calculating. So I tossed the coin. I tossed it and when I saw it flip and shine in the air, I knew. I knew exactly what I hoped for.
To love again.

Din lumea celor care cuvântă... prea mult

Pe el putea să-l lase tot timpul să o aștepte. Pentru că știa că n-o să se supere și n-o să-i strivească privirea în raze căprui ca de fier. Tot timpul o va iubi.

Pe ea o urmărea greu atunci când vorbea, dar nu pentru că era o ignorantă așa cum ați crede voi, ci pentru că mereu îi citea gândurile și îi anticipa cuvintele... se bucura de fiecare sunet, și tresărea ușor din când în când pentru că încă îi mai arunca mici bucurii pe care nu le putea ghici. Era ca atunci când citeai o carte, dar a doua oară.

Cu el nu putea să împartă nu ultima, ci prima bucată din ceva. Și deși își scrisese CNP-ul emoțional pe frunte, să-l vadă el și numai el(căci era scris cu cerneală care scana și identifica irisul celui care privea), nu reușise încă să îi afle parola la calculator. Și de fiecare dată când dădea nas în nas cu telefonul codat, cu păturile separate, cu uitările și toate clipele reci care se adunau ușor într-o epocă de gheață în doi, nu putea să nu se gândească că probabil o să fie femeia aia care o să slăbească 10kg ca să încapă în rochia de mireasă și se va îngrășa 20 atunci când va fi părăsită la altar. O proastă care s-a uitat la prea multe telenovele. Nu știe că va pune pe ea și mai mult dacă apare individul și spune c-o ia de nevastă. Proasto(a se consemna, nu am scris "Proast-o").

Vă mulțumesc pentru atenția dumneavoastră. Acesta a fost caleidoscopul vocilor din capul meu. Poate așa s-or liniști...

La revedere!