Alcohol at breakfast time
Cooking with father - again, more alcohol
Tea time with the relatives - throw in some rum or you won't get the 90's jokes
Desperate Housewives marathon on TV - just feel it mellow you
Wake up at 11 p.m. to find that your father made some hot wine with spices - for your sour throat
I love going home, hîc!
duminică, 23 noiembrie 2014
joi, 13 noiembrie 2014
poveste cu o anti-prințesă
Într-o zi o anti-prințesă s-a dus la dragonul care păzea castelul în care era prizonieră deja de câțiva ani și i-a zis:
- Bă, dragonule, nu vrei să facem o înțelegere, ceva? Fac orice numai să scap de aici că mă plictisesc groaznic și pe Cartoon Network desenele sunt de căcat.
Dragonul se uită le ea chiorâș, că suferea de strabism, și-i zice:
- Sigur, de ce să nu încercăm.
Moment în care m-am trezit.
Și voi tocmai ce ați citit cel mai aerodinamic căcat zburător.
Noapte bună!
- Bă, dragonule, nu vrei să facem o înțelegere, ceva? Fac orice numai să scap de aici că mă plictisesc groaznic și pe Cartoon Network desenele sunt de căcat.
Dragonul se uită le ea chiorâș, că suferea de strabism, și-i zice:
- Sigur, de ce să nu încercăm.
Moment în care m-am trezit.
Și voi tocmai ce ați citit cel mai aerodinamic căcat zburător.
Noapte bună!
marți, 11 noiembrie 2014
amputat
Nu mai știu să ating minunatul adânc al sufletului tău. Simt doar uneori cum câte o undă mă poartă ca pe un fulg aproape de centrul tuturor emoțiilor tale, dar pur și simplu nu pot întinde mâna să ating întunericul. Probabil de teamă să nu întâlnesc suprafața lucioasă și rece care se ridică între noi.
Uneori îmi vine să țip.
Uneori o fac, dar tu nu mă mai auzi.
Știu că, pentru a te întoarce, trebuie să renunț la drumul care se așterne, plin de obstacole, în fața mea.
Îmi tot creez mici scurtături care să mă ajute să închid în mici cutii ale sufletului trăiri, amintiri, uneori chiar și oameni. Și-mi spun ușor și des că fac asta doar ca să îmi păzesc zâmbetul, ca să nu las părți din mine neacoperite.
Și totuși, zâmbesc mai puțin. Visez mai puțin. Mă străduiesc să mă prefac că zilele ar trebui toate să fie așa, repetitive și lipsite de sens. Că sunt un om mare.
Libertatea nu a fost niciodată mai departe.
Iubirea este aproape să se piardă și ea.
Nu mai știu să vibrez în inimi, să tresar în ochii altcuiva, să curg într-o lacrimă de fericire. Simt doar cum uneori o mână mă poartă pe străzi goale și gri, pe urmele unor pași care erau alteori atât de veseli încât se așterneau cu mici sincope copilăroase pe asfaltul prăfuit.
Ca un om cu un membru amputat care nu mai speră să fie întreg, mă întreb dacă e reversibilă această schimbare. Și dacă da, voi reuși să mă regăsesc printre miile de particule de spirit carbonizat care s-au așternut ca o cenușă albă peste un oraș abandonat după un hazard?
Și mă mai întreb... oare și tu simți la fel?
Poate... într-o clipă de sinceritate crudă și distrugătoare îți vei recunoaște reflexia în ochii mei și doar atunci vom putea să ne atingem și să ne vindecăm.
Uneori îmi vine să țip.
Uneori o fac, dar tu nu mă mai auzi.
Știu că, pentru a te întoarce, trebuie să renunț la drumul care se așterne, plin de obstacole, în fața mea.
Îmi tot creez mici scurtături care să mă ajute să închid în mici cutii ale sufletului trăiri, amintiri, uneori chiar și oameni. Și-mi spun ușor și des că fac asta doar ca să îmi păzesc zâmbetul, ca să nu las părți din mine neacoperite.
Și totuși, zâmbesc mai puțin. Visez mai puțin. Mă străduiesc să mă prefac că zilele ar trebui toate să fie așa, repetitive și lipsite de sens. Că sunt un om mare.
Libertatea nu a fost niciodată mai departe.
Iubirea este aproape să se piardă și ea.
Nu mai știu să vibrez în inimi, să tresar în ochii altcuiva, să curg într-o lacrimă de fericire. Simt doar cum uneori o mână mă poartă pe străzi goale și gri, pe urmele unor pași care erau alteori atât de veseli încât se așterneau cu mici sincope copilăroase pe asfaltul prăfuit.
Ca un om cu un membru amputat care nu mai speră să fie întreg, mă întreb dacă e reversibilă această schimbare. Și dacă da, voi reuși să mă regăsesc printre miile de particule de spirit carbonizat care s-au așternut ca o cenușă albă peste un oraș abandonat după un hazard?
Și mă mai întreb... oare și tu simți la fel?
Poate... într-o clipă de sinceritate crudă și distrugătoare îți vei recunoaște reflexia în ochii mei și doar atunci vom putea să ne atingem și să ne vindecăm.
vineri, 19 septembrie 2014
1001 Oameni frumoși. Episodul 5: Cosinus
Pe Cosinus am cunoscut-o acum vreo 5 ani, eram colege de muncă. Ea era nouă și nimeni nu părea să o bage în seamă. Eu eram intrigată de pata de culoare pe care o reprezenta printre oamenii serioși și politicoși din birou, cu părul ei roșu aprins și tuns băiețește, tricoul cu Kurt Cobain și lanțul de la jeanși.
Ușor-ușor, am început să ne împrietenim și curând ne-am obișnuit să vorbim verzi și uscate, să batem orașul în nopțile libere și să adunăm o gașcă frumoasă de prieteni în jurul nostru. Amintirile se împletesc acum într-un melanj de culoare și excese: nopți nedormite, alcool și țigări, muzică dată prea tare, Nirvana de dimineață, când trăgeam la sorți să vedem cine coboară să ia de mâncare, râsete, energie și mai ales prietenie.
Cred că nu o să mai întâlnesc o persoană mai bizară (pe mine mă știu deja, ies din ecuație). Și cu siguranță dacă o să o fac, n-o s-o pot iubi. Cosinus este o colecție de contradicții care la început îmi stârneau curiozitatea, iar acum îmi alimentează afecțiunea față de acest copil frumos și rebel.
De exemplu, este deosebit de puternică când trebuie să ia decizii de viață, dar complet neajutorată când nu are un adult în preajmă să-i spună la ce oră trebuie să ia paracetamolul când răcește.
Directă și de o franchețe extremă și aproape rece în viața profesională, se transfigurează în fetița adolescentă plină de iluzii și comite tot soiul de clișee când o prinzi pe teritoriul ei. Gen mâțe și animale de pluș. A, și dacă e într-o pasă bună, vorbește ca un bebeluș. Bineînțeles că-mi vine să-i pun un pampers peste gură când o aud.
Și-apoi, n-am mai întâlnit până acum femeie de afaceri pe timp de zi, și roacheră pe timp de noapte. E ca un fel de super-erou cu identitate ascunsă. Dimineața e pusă pe treabă serioasă (she means business) ca o cămașă albă cu cravată, iar noaptea dă din cap pe Pantera. Iar eu nu mă pot abține să nu mă bucur din tot sufletul că am cunoscut-o, că știu că oricât de fericită, depresivă sau plictisită voi fi, va exista mereu cineva cu care să râd, să plâng sau să omor timpul.
Partea cea mai frumoasă din relația mea cu Cosinus este relația cu M., despre care o să vă scriu mai multe cu altă ocazie. Împreună, toate trei avem o reacție de neutralizare foarte interesantă. Ne temperăm și ne amplificăm una pe cealaltă. M. este iritată de Cosinus și temperată de mine, pe când Cos se agită cu mine și se liniștește cu M.
Eu mă intensific și mă domolesc la parametrii mult prea haotici pentru a stabili un o regulă, așa că mă bucur de amândouă la fel.
Probabil o să mă urască pentru că am scris despre ea, pentru că așa e ea, neprietenoasă și ursuză când vine vorba de viața socială online. Și cu siguranță o să mă placă și mai puțin după ce va citi.
Și dacă tot am ajuns aici, îi trântesc și o formulă matematică exact înainte să ajungă țiganul la mal. Cosinus n-are nimic în comun cu matematica, ceea ce reprezită o altă anomalie personală: deși lucrează cu cifre, Cosinus a terminat Facultatea de limbi străine. (A, da, o altă super-putere a lui Cosinus este poliglotismul cel mai sucit pe care l-am întâlnit la cineva: vorbește perfect germana și rusa, dar nu știe boabă de franceză sau engleză).
În cazul în care vă întrebați de ce o numesc Cosinus și nu pe numele ei, o să încerc să vă ajut să înțelegeți prin enunțarea Teoremei lui Pitagora:
Într-un triunghi oarecare pătratul unei laturi este egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi minus de două ori produsul lor multiplicat cu cosinusul unghiului dintre ele.
Asta înseamnă că dacă mă pun la masă cu ea și cu M. și formăm un triungi oarecare, pătratul cantității de alcool pe care o vom ingera împreună este egal cu suma pătratelor zilelor noastre de naștere minus de două ori produsul lor multiplicat cu cosinsul unghiului dintre Cosinus și podea când stă în picioare. Cu cât este mai ascuțit unghiul, cu atât începem să reducem consumul. Iar în scurt timp M. va pregăti ceai. This was just an inside joke.
Pentru Cosinus:
Ușor-ușor, am început să ne împrietenim și curând ne-am obișnuit să vorbim verzi și uscate, să batem orașul în nopțile libere și să adunăm o gașcă frumoasă de prieteni în jurul nostru. Amintirile se împletesc acum într-un melanj de culoare și excese: nopți nedormite, alcool și țigări, muzică dată prea tare, Nirvana de dimineață, când trăgeam la sorți să vedem cine coboară să ia de mâncare, râsete, energie și mai ales prietenie.
Cred că nu o să mai întâlnesc o persoană mai bizară (pe mine mă știu deja, ies din ecuație). Și cu siguranță dacă o să o fac, n-o s-o pot iubi. Cosinus este o colecție de contradicții care la început îmi stârneau curiozitatea, iar acum îmi alimentează afecțiunea față de acest copil frumos și rebel.
De exemplu, este deosebit de puternică când trebuie să ia decizii de viață, dar complet neajutorată când nu are un adult în preajmă să-i spună la ce oră trebuie să ia paracetamolul când răcește.
Directă și de o franchețe extremă și aproape rece în viața profesională, se transfigurează în fetița adolescentă plină de iluzii și comite tot soiul de clișee când o prinzi pe teritoriul ei. Gen mâțe și animale de pluș. A, și dacă e într-o pasă bună, vorbește ca un bebeluș. Bineînțeles că-mi vine să-i pun un pampers peste gură când o aud.
Și-apoi, n-am mai întâlnit până acum femeie de afaceri pe timp de zi, și roacheră pe timp de noapte. E ca un fel de super-erou cu identitate ascunsă. Dimineața e pusă pe treabă serioasă (she means business) ca o cămașă albă cu cravată, iar noaptea dă din cap pe Pantera. Iar eu nu mă pot abține să nu mă bucur din tot sufletul că am cunoscut-o, că știu că oricât de fericită, depresivă sau plictisită voi fi, va exista mereu cineva cu care să râd, să plâng sau să omor timpul.
Partea cea mai frumoasă din relația mea cu Cosinus este relația cu M., despre care o să vă scriu mai multe cu altă ocazie. Împreună, toate trei avem o reacție de neutralizare foarte interesantă. Ne temperăm și ne amplificăm una pe cealaltă. M. este iritată de Cosinus și temperată de mine, pe când Cos se agită cu mine și se liniștește cu M.
Eu mă intensific și mă domolesc la parametrii mult prea haotici pentru a stabili un o regulă, așa că mă bucur de amândouă la fel.
Probabil o să mă urască pentru că am scris despre ea, pentru că așa e ea, neprietenoasă și ursuză când vine vorba de viața socială online. Și cu siguranță o să mă placă și mai puțin după ce va citi.
Și dacă tot am ajuns aici, îi trântesc și o formulă matematică exact înainte să ajungă țiganul la mal. Cosinus n-are nimic în comun cu matematica, ceea ce reprezită o altă anomalie personală: deși lucrează cu cifre, Cosinus a terminat Facultatea de limbi străine. (A, da, o altă super-putere a lui Cosinus este poliglotismul cel mai sucit pe care l-am întâlnit la cineva: vorbește perfect germana și rusa, dar nu știe boabă de franceză sau engleză).
În cazul în care vă întrebați de ce o numesc Cosinus și nu pe numele ei, o să încerc să vă ajut să înțelegeți prin enunțarea Teoremei lui Pitagora:
Într-un triunghi oarecare pătratul unei laturi este egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi minus de două ori produsul lor multiplicat cu cosinusul unghiului dintre ele.
Asta înseamnă că dacă mă pun la masă cu ea și cu M. și formăm un triungi oarecare, pătratul cantității de alcool pe care o vom ingera împreună este egal cu suma pătratelor zilelor noastre de naștere minus de două ori produsul lor multiplicat cu cosinsul unghiului dintre Cosinus și podea când stă în picioare. Cu cât este mai ascuțit unghiul, cu atât începem să reducem consumul. Iar în scurt timp M. va pregăti ceai. This was just an inside joke.
Pentru Cosinus:
Abonați-vă la:
Postări (Atom)