luni, 22 aprilie 2013

Dimineața


Nu-mi place activitatea de dimineață. Nu-mi place să gătesc, să spăl vase, să cos sau să fac orice altă treabă casnică.
Nu-mi place să calc sau, cu atât mai puțin, să spăl.
Dimineața vreau doar să mănânc puțin, să trag un ochi în oglindă și să mă îmbrac în grabă, să alerg spre metrou și să visez până la destinație la personajele exotice și la aventurile lor captivante și delicios de anormale din cărți care încap în geanta de serviciu.
Nu prea îmi plac diminețile.
Cu toate astea, m-aș trezi bucuroasă cu 2 ore mai devreme să gătesc, să fac o cafea pe care s-o beau cu lapte, să-mi cos o șosetă și să-ți calc gulerul de la cămașă. Doar să fii și tu aici.



miercuri, 17 aprilie 2013

pe principiul... acțiune și reacțiune

un nod în gât și-un șut în fund.
Aaaah, dulce echilibru.

băiat deștept, Newton ăsta.

melodia săptămânii(a se asculta obligatoriu la căști noi în stația de ratb):
Brokeback Mountain - Soundtrack 1
   
 Asculta  mai multe  audio   soundtrack

noapte bună!

miercuri, 3 aprilie 2013

Extraterestră

Rafturile cu cărți erau prăfuite, iar în aer plutea un parfum de ceai de fructe, dulce și înțepător. Oamenii își beau cafelele plictisiți și obosiți, ridicându-și rar privirile din cărți și ziare de duzină, adevărată risipă de hârtie și cerneală. Dintr-un colț răsuna o melodie, un jazz molatec și stins ca un calmant.
Era singură, nu-și închipuia. Era singură. Nu era legată de nimeni, nu depindea de nimeni. Dar nici nu era nimeni acolo. Încerca să se regăsească pe sine, dar se împotmolea într-o singurătate moale și grea, sufocantă ca o mare de noroi.
"Oare am iubit cu adevărat vreodată?" Gândul o străbătu cu un fior dureros și mut, căci își aminti de un timp atât de îndepărtat, pierdut printre două ere glaciare, un timp preistoric. Dragostea ei se pierduse odată cu o lume atât de învechită, încât își simțea inima scoasă din uz. Cum se trezise în capitalism, în această ceainărie înțesată de oameni moderni, nu știa. Știa doar că fusese părăsită, lăsată singură.
Și-a plătit consumația și a ieșit din ceainărie. În comparație cu mirosul greu de ceai și cărți vechi al locului, aerul proaspăt și rece de afară o făcură să tremure din toate încheieturile. Ploua.
Fără să se gândească la o țintă anume, porni pe străzile pline de bălți și de oameni grăbiți. Parcă dintr-o dată realizase că nu era de pe Terra, atât de străină era.
"Poate sunt un extraterestru fără să știu."
Oftă și schimbă direcția către cea mai apropiată stație de autobuz.