I have loved you and even worse.

I just have one question before you go away and end up being just another name, just another game, just another reason to fake getting drunk on Saturday evenings.

Was it worth it?
To work so hard
to make me love you
to make me believe you were there
forever
was it worth it to make me lose my head
for the last time?
because I swear
it was the fucking last time
you can go to hell
burn and die in it
for all I care
yes, I am angry
I want to hurt you
I want to see you suffer
I want to make you bleed
rivers
till you get
to reach me
on this deserted island
so that I can get to kill you
one last time
before you go to hell
for your silly sins
and I go whisper sweet punishments in Satan's ear,
as you were hoping,
as you always saw me.
your nemesis
your favorite sinner
your most beloved enemy
fuck you
go to hell
die
and never call my name.

And so I woke up, all sweat and tears. Just to find the blood on my sheets. And you closer to me than ever.

Needy poem

I used to be the band-aid that covered your wounds.

that ignored your issues and smiled to you despite them.

that listened to your problems and then tell you it's all going to be fine.

that carried your load when you couldn't.

I used to be your hideaway, that's what you called me.

your perfect friend that would never let you down.

your clown on a rainy day.

your secret passion.

I used to be used.

like a medicine.

like a drug.

like a second soul that took in all the grief, and pain and suffering for you.

I used to think it's okay.

Go on, light me up again, pour me into your veins.

Hide with me, color me in shades of night and don't ever let anybody ever find me.

Let me stop your bleeding and turn your wounds into scars and your scars into memories that fade. 

Memories that fade.

Like I do.

Close your eyes. I never existed.

I never deserved to exist.

Some drugs don't deserve to be illegal.

Some hideaways don't deserve to be secluded.

And I'm pretty sure, even though I don't exist,

that not all band-aids deserve to be ripped.

closure

I hate it.
and I hate me more
when I don't love
you
you
you had to go
there was no more space
in my heart for
you
you
you cluttered my veins
stumbled on my defenses
broke through my lines of attack
tasted the cinder and smoke
of the most terrible war
I started for
you
you
you take so little
when you deserve so much more
so please, darling
take my hand
my lips
burn them
and take what you will
in the fire of
you.

amputat

Nu mai știu să ating minunatul adânc al sufletului tău. Simt doar uneori cum câte o undă mă poartă ca pe un fulg aproape de centrul tuturor emoțiilor tale, dar pur și simplu nu pot întinde mâna să ating întunericul. Probabil de teamă să nu întâlnesc suprafața lucioasă și rece care se ridică între noi.
Uneori îmi vine să țip.
Uneori o fac, dar tu nu mă mai auzi.
Știu că, pentru a te întoarce, trebuie să renunț la drumul care se așterne, plin de obstacole, în fața mea.
Îmi tot creez mici scurtături care să mă ajute să închid în mici cutii ale sufletului trăiri, amintiri, uneori chiar și oameni. Și-mi spun ușor și des că fac asta doar ca să îmi păzesc zâmbetul, ca să nu las părți din mine neacoperite.
Și totuși, zâmbesc mai puțin. Visez mai puțin. Mă străduiesc să mă prefac că zilele ar trebui toate să fie așa, repetitive și lipsite de sens. Că sunt un om mare.
Libertatea nu a fost niciodată mai departe.
Iubirea este aproape să se piardă și ea.

Nu mai știu să vibrez în inimi, să tresar în ochii altcuiva, să curg într-o lacrimă de fericire. Simt doar cum uneori o mână mă poartă pe străzi goale și gri, pe urmele unor pași care erau alteori atât de veseli  încât se așterneau cu mici sincope copilăroase pe asfaltul prăfuit.

Ca un om cu un membru amputat care nu mai speră să fie întreg, mă întreb dacă e reversibilă această schimbare. Și dacă da, voi reuși să mă regăsesc printre miile de particule de spirit carbonizat care s-au așternut ca o cenușă albă peste un oraș abandonat după un hazard?
Și mă mai întreb... oare și tu simți la fel?
Poate... într-o clipă de sinceritate crudă și distrugătoare îți vei recunoaște reflexia în ochii mei și doar atunci vom putea să ne atingem și să ne vindecăm.

Deschide ușa sau o sparg

Sunt beat și-s în fața ușii tale.
Am bușit până mi-au amorțit mâinile. Și-s atât de beat că nu mă pot ține pe picioare. Nu știu dacă ești de fapt acasă. Abia acum realizez că ești singura persoană cu "Saturday night fever" pe care o cunosc. Numai eu știu câte episoade de manie ai avut. Și-apoi plângeai până aveai ochii roși, iar eu mai aveam puțin și spărgeam un zid de draci.
Dar n-o să uit niciodată seara în care ai plecat să te vezi cu G., la concertul ăla idiot la care n-am vrut să merg. Fuck folk.

Și-ai venit acasă cu buza spartă și beată.
Și îți era dor de mă-ta. Plângeai în hohote. Și am stat lângă tine să adormi până la 4.
A doua zi, mi-ai povestit cum ai reușit să îți spargi dintele într-o sticlă de bere și cum te-ai tăiat.
Și  n-am mai știut doi ani de tine apoi.

Și-acum sunt beat de nu știu pe ce lume sunt și te sun de 20 de minute și tu nu răspunzi.
Și cred că un vecin deja a sunat la poliție.
Să-i ia dracu' pe toți.
Pe vecini, pe mă-ta, pe tine și mai ales pe ăla de ți-a dat peste mână când duceai berea la gură și ți-a spart dintele. Oricum n-o să te iubească cum te iubesc io, să moară mă-sa.


Sunt beat și-s în fața ușii tale. Dar cred că mă trezesc. Și că tu nu mai stai aici de ani.

1001 Oameni buni și frumoși. Episodul 4: Luci

tu ești cafeaua cu lapte, răsăritul pe care îl văd din cort, printre gene somnoroase, ești nisipul și algele din păr, ești rock-ul din căști, ești jazz-ul de la 4 dimineața, când localul se închide, ești omleta de la micul dejun, salata de la prânz și ciocolata de la cină, ești plimbarea de care te bucuri pe frig și vânt, când alergi după ratb și-l prinzi, când cumperi lucruri de care n-ai neapărată nevoie, dar care te fac să te simți bine pentru că sunt drăguțe. ești casiera plăcută de la relații cu clienții, ești clipa în care te simți ușurat că ți-ai recuperat telefonul uitat de 5 minute într-un bar întunecat, ești veselia de pe strada gri și înțesată de oameni triști și apăsați de griji, ești bradul de crăciun făcut din sticle de bere, ești zacuscă pe pâine tu, cu roșii adevărate, bio. ești bicicleta lucioasă din vitrină, fata frumoasă cu umerii slabi și goi, orbul de la metrou care îți zâmbește, ești grija aia pentru cei din jur, când vrei să ajungi acasă la timp să faci ceva repede de mâncare și un ceai pentru că vei avea musafiri, ești botoșii pufoși și călduroși purtați pe ger, ești o țuică fiartă cu boia dulce, piper și scorțișoară când ești răcit-cobză. ești motivul pentru care ies în oraș deși n-am chef, ești râsul isteric din locuri publice și gluma la care nu te prinzi din prima. ești îmbrățișarea strânsă care te înăbușă pentru că te ia pe nepregătite și nu apuci să-ți tragi sufletul.

eu sunt cea care dă cu aspiratorul pe stomacul gol, sunt cea care uită unde îi sunt cheile și telefonul, care se întoarce din drum pentru că a uitat instalația de brad pe care vrea să o returneze, sunt indecizia între pungile de plastic și pungile de rafie când ești la casă și trebuie să achiți, sunt rochia de culoarea liliacului pe care uit să o spăl, sunt cutia de cadouri improvizată, întârzierea la întâlnire, confuzia, disonanța, tristețea din mijlocul veseliei, miezul bucuriei din depresie, utilitatea întruchipată a melancoliei, ultimul metrou prins în grabă, asta sunt. eu sunt cearta din miez de noapte, rimelul întins și picurat în ceașca de cafea, sunt copilul nedreptățit de lume, incapabil să găsească vinovați, incapabil să accepte incorectitudinea, inadaptat și respins. sunt cea care plânge pe o bancă din parc la 2 noaptea, dârdâind de frig. sunt îmbrățișarea strânsă care te înăbușă pentru că te ia pe nepregătite și nu apuci să-ți tragi sufletul.

Update: Wiggles is now in spider heaven.
I just had a 50 cent night. A fost de 50 de bani, dar a fost goooood.

Listening: Etta James - I'd rather go blind
Reading: Johann Wolfgang Goethe - Anii de ucenicie ai lui Wilhelm Meister; Jules Verne - 20,000 leagues under the sea.
Watching: Friends, sezonul 3. Again.
Drinking: tea. and Pepsi.
Thinking: I want to go back in time and wash the dishes. Then return. And you were here. And I was able to still see you as one of those people that can make me smile just by looking in my eyes.
Feeling: Broken, but in warranty.

103 - 85 =...

... te rog, amintește-ți de mine ca de un vis foarte, foarte frumos.

Timpul vindecă tot (?)

De multe ori mi-am imaginat, de cele mai multe ori când cineva se uita chiorâș la mine pe stradă, alteori fără vreun motiv aparent, cum ar fi să uit să-mi iau fusta sau alt obiect vestimentar indispensabil ținutei unei domnișoare decente și să ies așa golașă în lume. Exact așa m-am simțit azi, când am coborât la Romană și aveam o mie de gânduri. O mie și unul, de fapt. Mă simțeam goală-pușcă, murdară și ciuntă. Picioarele m-au purtat prin asfaltul încins și necleios. M-am oprit într-un magazin unde am probat trei perechi de pantaloni scurți și deși unii îmi veneau destul de bine, nu i-am luat. Am plecat și mi-am purtat gândurile pe lângă vitrine. Am intrat într-unul dintre magazinele acelea cu preț unic, unde culorile țipătoare ale maieurilor de damă îți iau ochii, iar înăbușeala groaznică generată de numărul mare de vizitatori îți dau dureri de cap. M-am învârtit fără să știu ce caut de vreo trei ori, m-am oprit în fața standului cu încălțăminte și m-a luat amețeala de la mirosul greu de transpirație și cauciuc. Am ieșit în câteva secunde și m-am oprit într-un magazin dintr-acelea "selecte" sau "de firmă", doar ca să-mi plimb degetele pe materialele mătăsoase. Am o problemă cu aceste magazine. Ori sunt foarte scumpe, eu sunt prea săracă. Aleg prima variantă. Așa că de fiecare dată când pășesc într-unul, înregistrez tot și mă duc în second-hand-ul meu preferat și "downloadez" preferințele în sacoșă fără prea multe șocuri pentru buzunar.
Cred că m-am chiorât vreo 2-3 minute la o pereche de cercei fără să mă pot hotărî dacă îmi plac sau nu, în timp ce o tanti cânta pe fundal, la radio, o melodie "power and control", cum o să îl facă ea pe un băiat să sufere și așa mai departe. Bizar, în orice caz.
După care te-am așteptat. Și-am așteptat să mă iei în brațe și să-mi spui că o să fie bine. Sau măcar că o să doară mai puțin. Dar ochii tăi erau goi, iar privirile noastre erau în dezacord. Și un zid crescut de undeva din spatele nostru ne-a învăluit. Când ai plecat, cerul era albastru-închis, și plin de nori ca niște pete de cerneală. Luna semăna cu o unghie ruptă, galbenă, palidă, bolnăvicioasă.
Ajunsă în stație, nu-mi doream decât să vină tramvaiul mai repede,  nu pentru că îmi doream să ajung acasă atât de repede, ci pentru că îmi doream să stau pe scaun. Mă dureau picioarele îngrozitor și toate băncile erau ocupate. Pe drum am cumpărat o pâine cu secară, brânză topită și bere cu lămâie. Și-am început să plâng. Pentru mine, plânsul este o modalitate de a mă liniști. Nu și de data asta. De data asta a fost doar semnul că totul merge în contratimp, că e exact pe dos, că trebuie să mă trezesc și să îmi recunosc slăbiciunile. Că îmi lipsește tâmpita aia de sor'mea, că îmi fac griji pentru ea și vreau să îi aud glasul. Că mă uit în ochii tăi și te implor să ai grijă cum pășești pe sufletul și visele mele. Că ascult aceeași melodie absolut tâmpită de o oră și beau bere. Nu, nu e aia cu "power and control". Cred că am o șansă de recuperare în comparație cu vecinul/vecina. El/ea ascultă "She will be loved" - Maroon 5.

Supergirl se simte mai bine când scrie. Pentru ea chiar și pofta de scris este o bucurie, așa că nu vă faceți griji.

fighting with myself

She cheated on him. He hit her. I hate them both for what they represent, but I love them for what they are, as they are dear to me. I cannot stare them in the eyes, for I feel that I am the one to blame. I do not agree with her, but I would never turn my back to a friend that needs me. And I could never hurt her, as she is a very important piece of my soul. But his suffering disturbes me, it trembles my heart and makes my mind twist, as her betrayal is more than he can endure... too much to bear and keep within yourself. Though it is hard not to judge her, hitting her would mean much more pain for him than for her. As every hit falling on her, all of her small bruises, her wounds, are marks on his soul. I remember when I was a girl, I remember I would fight my little sister. I would feel like every tiny punch that hit her soft white skin was a wound on me. I felt my heart pounding, not just with rage, but trying to escape my hurtful chest, while my lungs were so close to explode I could hardly breathe. Every breath I took was as if the air was ash.
I remember that after the moment faded away and the fight had stopped, I would reach my hand to my heart to make sure it was still alive. And it was. It was desperately beating inside of me, probably afraid of my insatiable fury against me.
I wish she knew this. I wish she knew I regret all of our foolish fights, from then and now. I wish I had told her that I felt so furious of myself back then, that I was nothing more than a child, a child driven by the guilt and fear that she will resent me. Somehow she forgave me. But I will never think proudly of myself for being that sister. And that's why I lost back then, and that's why I lose today.

Anestezic

"Substanta prin care se obtine pierderea temporara si reversibila a sensibilitatii intr-o portiune a organismului prin actiune locala asupra terminatiilor si fibrelor nervoase senzitive."
Da, de asta am nevoie. Te rog, ridică-te din pat. E miezul nopții, îmi crapă capul de durere, fă ceva. Aleargă până la bucătărie, adu-mi un pahar cu apă, să-ți simt pașii pe gresia rece... Vreau să faci ceva să-mi treacă.
Dar tu îmi dai o pastilă și un pahar cu apă, după care te bagi în pat lângă mine. Și-ți lipești tălpile înghețate de trupul meu, în timp ce te cuprind în brațe.
Ne prăbușim printre cearceafuri și vise, doar ca să ne trezim printre mașini și corporatiști triști, pictați în culori monotone...

între egoism și lașitate

nu voia decât fie soare, să fie cald, atât de cald încât să-i transpire mâna mică strânsă într-a lui. nu voia să se știe singură. și mai ales... nu voia să mai facă atâtea compromisuri.
acum se preface că e bine, își schimbă vocea în telefon, să pară veselă, plină de viață, așa cum toți vor s-o audă. a băut ceva fierbinte, de aceea își trage nasul. și normal că îl trage, doar nu l-ar împinge... râsete, clinchete de pahare, lumea doarme liniștită la noapte.
nu și ea. cafeaua pe care a băut-o azi în parc plus cea de dinainte de a se întâlni cu prietenele ei o vor ține trează. cafeaua și gândul că tristețea o va copleși dacă nu este atentă...
a văzut filmul pe care și-l dorea. interesant pe alocuri, dezamăgitor ca și tot.
hei, mâine se va duce să vadă luminițele aprinzându-se peste orașul ăsta meschin și murdar. dar nu e atât de curajoasă. nu mai vrea să mai facă nimic din lucrurile pe care voia să le facă împreună.
între egoism și lașitate aleg lașitatea. și o cafea tare, care să mă țină trează și atentă să nu cad.

vise din ceață și cenușă

ce buze sărate ai, și ce obraji amari... ce ochi roșii și ce mâini frânte. ce privire, ce gură strâmbă. ce reală ești acum, nu mai plutești, nu mai pășești ușor. ești greoaie, te miști ca și cum te-ai târî, te împiedici în hainele groase de iarnă. mă enervează târșâitul picioarelor tale încălțate în cizme grosolane, aproape îmi vine să te împing pe treptele tramvaiului. e numai vina ta. e vina ta că se întunecă atât de devreme, că e atât de frig, că mă sufoc în metroul plin de oameni nervoși că întârzie la serviciu sau se grăbesc să ajungă acasă. așa, pleacă-ți ochii ăia spălăciți, pleacă-ți-i, fă-te că citești.
nu mai ai nicio putere în mâinile alea albe și aspre. nu mai poți nici să mângâi, nici să zgârii, îți mai folosesc doar ca să-ți ferești fața de lumina prea puternică.
ai devenit persoana pe care o urăști, persoana de care îți e rușine... îți ascunzi păcatele, dar realizezi că totul e pierdut, că nu mai poți recăpăta clipele de vis, că ai pierdut seninătatea care te înconjura.
îți vine să urlii în pernă, nu poți să dormi, te fâțâi de pe o parte pe alta... și ți-e frică de certitudini, deși sunt ceea ce cauți acum. ți-e frică, recunoaște, lașo. Ești o lașă și-o egoistă, te detest. Îmi vine să te scuip. Dispari din fața ochilor mei. mi-e silă de tine...
ai învățat să te târăști. să te umilești și să cerșești. pe cine păcălești? știai toate lucrurile astea. știai că așa o să fie și ți-ai asumat riscul, ți-aduci aminte? proasto. degeaba plângi și te tăvălești, e prea târziu. pentru tine e prea târziu...
ai știut de la început.
ai știut.
când nu ești atentă la semnele de circulație, când îți lași visele să atingă tot, când toți oamenii îți pot gusta lacrimile... te trezești că ți-e frig și respirația ta a aburit geamul de ratb prin care te privești încă, cu ochii și mintea încețoșate și închistate în jurul micilor dureri pe care le-ai strâns tare în suflet. iar ele te sugrumă treptat, până ce vei căpăta ușurarea, singurătatea cristalizată în cel mai intens coșmar al tău.
ține-mă în brațe. strâns. atât de strâns, încât să simt că devin cenușă albă, să mă poarte vântul în toate locurile și lumile pe care le visez... știi că o să mă întorc. da, întotdeauna. dar numai dorul mă va face să stau mai mult de o clipă, mai mult de un sărut...

Am uitat să uit...

Zaz - Port Coton

Asculta mai multe audio acustica



Nu știu ce faci, n-am nici cea mai vagă idee. Nu știu ce gust mai au mâinile tale și nici ce culoare au ochii tăi. Nu mă gândesc la tine, nu. Nu mă gândesc la cum degetele tale prinse între ale mele mă liniștesc și-mi alungă orice grijă, orice gust amar și mai ales, nodul din gât care nu mă mai lasă să respir.
Nu știu ce fac, n-am nici cea mai vagă idee. Știu doar că am început să arunc puțin câte puțin din mine, azi puțin în tramvai, mâine mai mult între strada Petre Tina și bulevardul Basarabia. Doar că mi-e dor să fie cald dimineața, să zâmbesc în timp ce-mi beau cafeaua și să mă întorc mai ușor sau mai rapid, depinde de scaun, către tine, să te văd acolo, să te știu aproape și să mă întorc la ceea ce mă preocupă. De fapt mi-e dor de tot ce mi-era drag. Parcă aș vrea să fiu pe balcon cu tine, să aștept să-ți termini țigara, să-ți beau din ceașca de cafea 3 în 1, să ne plângem de tot ce nu ne convine, să râdem puțin de cei mici, dar curajoși... Aș vrea doar o zi să ne mai fie atât de bine încât să putem să ne facem planuri de viitor. Și să privim drept, să ne imaginăm cum ar fi să nu ne mai întoarcem zi de zi la birourile mici și cafeaua proastă. Cum ar fi să mergem acolo, în clădirea aia înaltă de peste drum, unde primim bomboane chiar dacă nu suntem cuminți, unde birourile sunt mari, iar cafeaua e cel puțin băubilă... Și-apoi mă trezesc privind prin geamurile ei mari către balconul unde tu îți fumezi țigara, preocupată de ceea ce vei face mâine...
Mi-e dor să zâmbesc din tot sufletul și să-mi reactivez puterea de a aranja oamenii în cutiuțe mici și colorate, să-i uit acolo pe unii și să-i scot de la naftalină pe alții... Mi-e dor de Măgarii din ceață care mă vizitau înainte. Pur și simplu ne beam ceaiul pe același pervaz de geam. Câteodată aveam și biscuiți...
Mi-e dor de mama. Da, mama, mi-e dor de tine în fiecare zi. Sunt încă un copil și-așa am să rămân. Și plâng, mama, pentru că sunt copilul tău. Ăla mic și prost, mama. Ăla răzvârtit și rebel, care ar vrea să-și ia lumea în cap și să învețe să urască anumite obiceiuri ale oamenilor. Ăla care ar vrea în fiecare zi să se trezească în același cort împrumutat, undeva pe malul Dunării și să te vadă cum ne pregătești micul dejun. Sau măcar să fim acasă, toți. Și să miroasă a pâine...

Mi-e dor de multe lucruri. Dar mai ales mi-e dor să uit. Vreau să uit. Să uit de micimea propriei minți, de egoismul tău, de litera care mă obsedează și-mi trezește un val de durere, de lacrimi și mâhnire...
Mi-e dor să uit. Cum faci tu, de uiți?
Cum faci, de uiți să mai citești printre rânduri?
Cum faci, de mă uiți atât de ușor, cum?
Cum faci, de uiți să te bucuri de idei, de speranțe, de ziua de azi, de clipa asta? Cum ai făcut să uiți că trebuie să gonești după cea mai mică fărâmă de bucurie? Oare ai uitat că trebuie să te agăți de ea, să suferi pentru ea, să meriți s-o primești?

Închid ochii, e timpul să mă detașez de durere, tristețe, de disperarea și nebunia care-mi tot bântuie sufletul, înfometate de seninul și clarul din zilele de vară...
Închid ochii, fără teamă, căci îți simt respirația aproape. Dar îmi dau seama acum. Am devenit femeia aia pe care o uram.
Închid ochii. Nu-i nicio problemă, îmi spun, iar o lacrimă curge fierbinte pe obraz. Nu-i nimic, o să mă schimb iar. Și iar și iar...
Aș vrea doar să fii și tu aici, când voi lepăda ultima haină a sufletului meu.
Dacă nu, măcar să uit că am vrut asta vreodată. Măcar să uit.

I think the saddest thing is...

to be in a constant waiting for the love of your life to turn around the corner.
to try to find it in everyone that your eyes meet
to seek it in every second, in every night, in every dream that might caress your soul.
to never be recognized
to never be rewarded for all the times you tried
to never see that glimpse, that little sparkle of tenderness in the eyes you dive in, with all your heart, forgetting all your senses, revealing every inch of you, all your losses, all your victories, all you have, all you want to give...
to always wake up from that sweet dream.
to think that, even though you search, you seek, you try and you try to meet the paths of love, it never crosses your road.
EXTREME - MORE THAN WORDS

Asculta mai multe audio blues

Cântă și nu plânge

Nana Mouskouri - Cielito Lindo

Asculta mai multe audio blues

Cântă și nu plânge. Așa mi-au spus la serbarea din clasa a IV-a. a IV-a L. Domnișoara învățătoare, să știți că v-am ascultat până-n ziua de azi...
Așa am reușit să scap de apăsare, de piatra care mi-atârna de inimă. Așa micile decepții ale vieții devin dulci-amărui. Știți voi la ce mă refer. Ca de exemplu, când ai uitat să-ți iei bilete la o piesă de teatru pe care voiai s-o vezi, sau când ratezi o excursie pentru că trebuie să lucrezi, când ești ultimul care termină sesiunea și stai acasă și rozi de capătul creioanelor în timp ce ceilalți te sună din oraș, când te aștepți ca cineva drag să înțeleagă ce spui fără prea multe explicații și totuși nu e așa, când realizezi că unii oameni sunt atât de egoiști încât îți iau zâmbetul dăruit cu atâta căldură și-n loc să-l poarte ei, și-l pun pe răni, ca antinevralgic trecător.
Cântă, nu plânge. Asta, draga mea domnișoară învățătoare, fac de când mă știu. Asta mi-am spus azi, când i-am văzut verzi și zâmbind. Erau frumoși și se țineau de mână. Asta mi-am spus azi, când am tras aer în piept cu putere pentru că, iată, au trecut 10 ani de când nu ne-am mai văzut. Și vor mai trece 10. Dar tot n-am să uit cu ne băteam seara pe telecomandă, cum nu suportai să te uiți la Top Cat și cum mă băteai la Super Mario. Eu alegeam să fiu Luigi mereu...
Mi-amintesc cum mă simțeam atât de bine la tine acasă, cum mereu mirosea a vanilie, lapte și semințe coapte, cum te maimuțăreai când voiai să ne amuzi, cum erai ăla cuminte și dăjtept din familie, cum scriai poezii în secret pentru ea, cum erai mai ordonat ca o fată. Pardon, erai ordonat.
Cum am mai plâns. Cum am uitat atunci să cânt...
Ar trebui să nu mai simțim despărțirea atât de intens după atât timp, așa ar trebui. Să nu simțim lipsa, să lăsăm timpul să-și facă treaba, să acopere amintiri cu vălul uitării, să le îngroape în pământ și când și când, să le mai ducem flori la mormânt. Așa ar trebui.
Dar eu cânt.
Cânt și nu plâng.

mai dorm puțin

deschizi ochii și primul lucru care îți vine în minte e că mai bine mai dormeai puțin, mai visai o clipă, mai amânai momentul în care trebuia să te târăști printre pături, orbecăind după mângâierea care nu vine niciodată, tânjind după lumina ce răzbate printre draperiile trase, știind că nu vei putea suporta atingerea lor.
și te închizi în durerea ta, te închistezi în singurătate, îți pierzi curajul de a mai zâmbi. și ți-e frig, ți-e frig în suflet, și simți că ai murit puțin în clipa în care te-ai lăsat copleșit de singurătate. și ningi, ningi toată nefericirea din tine, ningi până iarna te învăluie în îmbrățișarea ei de gheață, și uiți, uiți de tine, de el, de toți, de chin, de conștiință, uiți până și de frig...
și cum să-ți recompui zâmbetul din rămășițele pe care ți le-au lăsat? cum să mai zbori, când până și aripile ți le-au rănit? cum să mai visezi, când nici visele nu ți le-au lăsat? cum să descoperi speranța în tine, când ea e ascunsă sub troieni de zăpadă și disperare? răspunsul se află în tine, cel care ai fost, cel ascuns în palma ta, cel peste care ți-ai coborât genele negre și umede, cel pe care l-ai uitat...

Cine știe...

cum se numește animalul acela care își neglijează părinții, își face prietenii să sufere și a îndepărtat pentru totdeauna singurul om pe care l-a iubit vreodată din tot sufletul?
Nu-mi place să arăt cu degetul. Nici măcar când în fața mea se află doar o oglindă.
Portishead - Life In Mono

Asculta mai multe audio soundtrack

Adeseori m-am întrebat

... cine face pe clovn să râdă?
Cine îi spune glume?
Cine face giumbușlucuri și tumbe?
Cine inventează jocuri și scenete vesele pentru el?
Cine îi spune că e bine să plângi?
Așa cum el aleargă,
cum se dă peste cap
și face năzbâtiile toate,
așa cum știe și cum poate
ar trebui în lume a fi
măcar unul din copii
să se ridice din mulțime
să se apropie cu pași mărunți dar siguri
să îi atingă obrazul
să-i șteargă fardul negru și întins
să pună o mână mică pe umărul lui împovărat de tristețe
și să încerce să-l aline:
zâmbește, va fi bine!

Nu draga mea, să știi că nu e chiar așa. Viața nu-i o simplă comedie.

Poate și mâine.

Proclam tăcere până veți reuși să-mi smulgeți un zâmbet.
Nu mai vreau să ascund faptul că am obosit.
E mai simplu să recunosc că sunt vulnerabilă azi. poate și mâine.
Mi-e greu să-mi termin povestea, căci ritmul ei vesel a fost rupt de cineva. Cineva care n-a pus preț pe vise, pe cuvinte și tăceri. Măcar de-ar fi învățat să creadă iar în ele.
Ochii îmi sunt roșii, fardul negru și întins, distanța e perfectă, tăcerea rotundă și bolnavă.
Azi nu mi-e greu să recunosc că am crezut că mi-e bine.
Azi nu mi-e greu să recunosc că am greșit.
Azi mi-e greu. Azi mi-e greu.
Alexandru Andries - Casanova

Asculta mai multe audio jazz