You know you have to get out of the house

when you start calling people "other human life forms".

16:40 update - I had to go out and buy bread. The vending lady asked me how I was. It was awful.

Stimată lună iunie,

Țin să te informez că mi-am luat ochelari imitație Ray-Ban de la Penny market cu 30 de lei și nu apuc să-i port pentru că nu e soare.

Apoi, dacă ai putea să fii și tu mai caldă, ar fi minunat. N-ar mai trebui să fiu stropită cu furtunu' la 8 dimineața de băieții de la spălătoria de vis-a-vis. Sau poate au aflat de episodul cu ligheanul, când am rămas fără apă și au vrut să-mi asigure igiena! Mai am o teorie: fiind frig, nu mai defilează fetele în minijupe și bluze decoltate, deci nu mai au de cine să se ia. Și cum să se detensioneze și ei? Se iau de mine, fată săracă, de mă port la blugi și giacă! Dă și tu căldură, să treacă fetele la șlapi și buric! Sau măcar să mă usuc și eu mai repede. Sau dă o încălzire globală, să nu își mai ia lumea mașini și să dea mama ei de spălătorie faliment!

Și nu știu dacă ți-a spus cineva, dar azi pe la 8 jumătate dimineața, cum ieșeai de la gura de metrou Pipera, pe stânga, era parcat un Merțan mare și negru, cu un proprietar cu aceleași trăsături ca și mașina. Și dacă înainte se auzea doar răcnetul binecunoscut "Șosete de lycra, băieți! Ciorapi de bumbac! Ciupici! Colanți!", acum chiar era acompaniat armonios de un sountrack setat la cote periculoase ale volumului și bunului simț. Și cum "dimineața cântă cucu, fraierii se duc la lucru", corporatiștii, săracii, treceau... treceau... Așa că te rog, doamnă dragă, să le dai și băieților ăștia cu Merțanu' niște căldură. Să se ducă și ei la mare. Că de migrat în țările calde văd că nu se pune problema.

Și țin să închei cu rugămintea de a nu mai lăsa lumea din metrou să citească articole, cărți sau reviste despre Ascaris lumbricoides sau mai pe românește, limbrici. Că o dată cu căldura vine și sesiunea, dar dacă-i frig le arde de învățat în mijloacele de transport în comun, în timp ce tu-ți molfăi covrigul Luca de 1 leu. În loc să stea la terasă în centru sau la cort în Vamă...

Mulțumesc și Doamne-ajută!

Cu respect,
Alexandra

update

să ghicească cineva cu ce mă îndeletnicesc la această oră minunată a nopții:
a) muncesc;
b) dau cu mătura prin casă și pun rufe pe culme;
c) ascult Vivaldi;
d) toate cele de mai sus.

azi mi s-au ars siguranțele, mi-au pocnit becurile și mi s-a stricat frigiderul.
azi am zâmbit, mult și fals. până-am încremenit așa și ușor-ușor crisparea a dispărut și oamenii au început să-mi fie dragi din nou, automatul de cafea să dea latte bun doar pentru mine, razele să intre pe geam fără să-mi strice vizibilitatea laptopului obosit, dar voinic.
azi te-am văzut, deși nu trebuia. și m-ai îmbrățișat cu căldură. și purtai o cămașă bleu.
azi ți-am zâmbit ca unui prieten drag după o lungă perioadă de crispări și frământări. și-am avut curaj.
azi am făcut oamenii să zâmbească și mi-am baricadat sufletul de ploi.
și ce frumos e să iei decizii cu care ești și tu de acord, nu?

și da, azi muncesc și mă dau cu mătura prin casă. și ascult Four Seasons. și pun rufe pe culme. multe, multe rufe.
și pentru că nu se rupea a mai venit un elefant. și s-a rupt.

A perfect state of mind

I find myself again in that place where the fog is melting and I can recognize my face again in the countless things that fly in and out of existance. There's nothing frightning me more than losing consciousness, not being able to think or take a decision without being at ease with my mind. I need to feel as if there's nothing disturbing the process I go through when taking a decision. Otherwise I feel that my actions have been corrupted by whatever stole my perfect and profound conscience away, be it fatigue, sadness, guilt or all. It's like a virus. I need to heal my mind before I can trust myself.
And nothing scares me more than it. Not even stillness, boredom or solitude.

I find myself again and it's perfect, because I feel balanced.
And I finally found a book that makes me thrill.
And I smile at the thought of being alone, wrapped in my most precious and intimate thoughts and pieces of imagination that take flight from my dreams.
I can lightly touch the lives of those around me and I can make them smile.
And I'm so close behind you that I can hear your steps, but I don't fret, I know we'll end up home together in the last.
And I love the freezing mornings and the hot coffees and the gloomy frosty evenings with the perfumed steams of tea filling the air around us, while we enjoy our imperfect silence.
And even though we have troubles and things that need fixing and hearts that need mending, we laugh and talk and don't sleep till 3 am, ignoring the movie we were set to see, ignoring the music we were set to listen to, ignoring all the messages and calls from the people that miss us or need us or want something from us. They are not here, so we don't care.

I feel somehow spoiled, as if there's a part of me that feels I do not deserve these small moments of perfection. But then I look at those I share them with. And they do deserve them, so I guess we're just lucky we found each other. We're not special, we're not blessed, we're just together and happy about it.

Christmas blues, alcohol and old boyfriends

Să pui titlul Christmas blues, alcohol and old boyfriends în această perioadă echivalează cu Sex and violence în restul anului.
Treaba e că am o stare de moleșeală psihică amestecată cu niște swing-uri de mood de toată jena, totul pe un fond de depresie adâncă și de neînvins. De ce? Păi vine Crăciunul. Așa și? Iar sunt singură. Păi cum? Așa se întâmplă în fiecare an. Da, dragii mei, azi am realizat că-n toți anii mei mulți (ai naibii) de viață, n-am petrecut niciodată un Crăciun cu un significant other. Azi m-a lovit în cap, în timp ce încercam să pun o etichetă cu ce conține depresia asta a mea direct pe borcanu' cu tristețe.
Și-uite-așa, la sfârșitul unei zile care a trecut cu trenul peste mine, mi-am turnat în pahar ceva de suflet, că vorba aia, dă-mi, Doamne, tărie. Și Dumnezeu mi-a dat.
În altă ordine de idei, ieri mi-am amintit de primul meu prieten. Vaaaai cât de frumos o să spuneți. Nu. Nu a fost frumos, că m-a marcat. De ce? Păi era un geek și jumătate. Ne-am cunoscând rezolvând o problemă la fizică și ne-am certat în privința metodei prin care amândoi (!) ajungeam la același răspuns.
Da, am nimerit amândoi în aceeași bancă la Olimpiada de fizică apoi. Și mă aștepta în fiecare sâmbătă când ieșeam de la cursurile cu clasa județeană de excelență la fizică. Și mă alinta Arhimede. Și da, i-am făcut cadou o jumătate de inimă - pandantiv, pe care bineînțeles că amărâtu' și dragul de el a purtat-o zi de zi la gât.
De atunci, fără să vreau, mi-am creat un stereotip: geeks are my thing.
I once fell for a guy just because he had a Nirvana top with Albert Einstein on the back. Lame.
Și nu-mi dau niciodată numărul de telefon unui tip pe care abia l-am cunoscut fără să îl fac să calculeze măcar o funcție pentru a obține cifrele componente. Și trebuie neapărat să-mi cadă plombele când începe să vorbească despre robotică, mașinării, funcții matematice, arhitecturi de servere și limbaje de programare. That's the road to my heart.
So, Chirstmas blues. Checked.
Alcohol. Checked.
Old boyfriends. Cheeeeecked.


Song to go with the mood:

As the colours fade away.

I see myself differently.
I see the bruises, the flaws, the irregularities, the deficiencies and weaknesses dancing in livid gray on my soul.
I see flaws on my skin, the dark circles around my eyes, the first wrinkles that pucker my face in tiny fine folds.
As the colours fade away, I see me, with all emotions and all reason on a puzzle so easy to read that the missing pieces don't seem to count.
As the colours fade away, I remain a countour, defining all that I was, all that I am, all that I'll ever be.

And it's safe to bound myself to shapes and limits, in the brighter and darker shades that reveal me now.

post sincer despre butelii și tornade

De ceva vreme încoace, îmi simt buricele degetelor înghețând pe taste în momentul în care decid să-mi înșirui emoțiile în abundența de cuvinte care îmi vâjâie prin minte.
A colcăi. Cam acesta e verbul care-mi definește existența din ultimele 2-3 luni. Mă furnică mii de stări pe oră, am vertijuri de la viteza cu care trec de la o stare la alta, mă încovoi în jurul lumii și mă întrec cu mine de plictiseală.
Beau cafea. Multă. Și nu fumez, dar am dat ceaiul pe cola și nu pot să zic că mă mândresc cu asta.
Am nevoie să fac ceea ce vreau.
Să fiu un copil.
Am stârnit o furtună de sentimente, de oameni, de evenimente și amintiri, de culori și parfumuri. Și cei din jurul meu sunt atrași către ea și izvorul acesta de viață le pompează aer proaspăt în venele plictisite. Vând butelii cu "oxigen sufletesc", cum mi-a zis un prieten drag și beat.
Vuiesc prin urechile lor, le anin cireșe la urechi și le dansez jucăuș prin luminițele ascunse ale ochilor.
Mă simt vie și amețită de ritmul în care am început să alerg. Și alerg în continuare.
Aș vrea să am acel buton interior care să mă facă să mă opresc din goana aceasta. Să mă odihnesc puțin și să pornesc alt marș, ușor și calm, ca o plimbare în parc.
Dar nu. Sunt haotică și necruțătoare ca și pornirile naive ce-mi ghidează pașii.
Am să ajung să rănesc pe cineva.

Partea care mă sperie este că e prima oară când îmi doresc sincer să nu fiu eu acel cineva.
Îmi tot amân decizia de a face ceva cu blogul.

Vântul schimbării devine tornadă. Sper să ajung acasă, ca și Dorothy. Dacă ajung în Oz, vrăjitoarea îmi e bună prietenă, nu-mi fac griji.

evil me

ultima dată când am călcat pe un melc, am avut o zi întreagă de prelegeri, lacrimi și regrete. de atunci sunt foarte atentă la drum (și merg un pic cocoșată, let's face it) și, în cazul în care întâlnesc un cefalopod în cale, intru pe modulul SWAT și îl transport până la cel mai apropiat tufiș.
ei, în noaptea asta, chioară și amețită, I did it again.
recidivistă.
ar trebui să mi se ia permisul de mers pe jos și să fiu închisă.

în altă ordine de idei, am schimbat placa. I fuck things up my way now.

I plan donating blood on Monday, but the (evil+pepsi) concentration just spiked. charity is overrated.

nu-i nimic, spălăm totul cu ceai. când totul e pe dos și găinațul aterizează fix pe rochia ta cea nouă, ceaiul te va spăla. să dansăm în jurul ceștilor frumos înșirate pe dulapul din bucătărie, zic.

verde să fie.

05.02.2013

(fragmente din azi)

Ziua asta a venit cu raze molcome și aurii. Din păcate, eu m-am trezit agitată și cam vineție în jurul ochilor.

Moving on.

Urăsc oamenii care se opresc pe scările rulante pe partea stângă. Nu știu de ce, dar mă apucă furnicături prin tot corpul și simt că mă transform în Hulk atunci când cineva se oprește în fața mea și baricadează drumul. La coborâre. Fără niciun motiv.

Am descoperit un sărut de la Wiggles pe brațul drept. Wiggles este păianjenul pe care l-am văzut în colțul camerei și care este de negăsit de atunci. Nu știu de ce, dar reprezint o atracție (cu adevărat fatală) pentru orice colcăie, se târăște sau are mai mult de 4 picioare. DE CE? DE CE EU??

Iubesc zilele care miros a soare și-a ceai de iasomie. Azi a mirosit a salam italienesc cu usturoi. Bleah.

Meeting două (DHOUĂ??) ore. Încep să înțeleg de ce oamenii ar citi "Managing your frustration". Eu n-aș citi niciodată asta. Dacă mă simt frustrată, pur și simplu mănânc o prăjitură în plus și-mi trece. Oricum capul meu nu prea iese din nori, dar și când norii sunt de furtună, tot găsesc un mod total convențional copilăresc să ignor dilemele sau să le rezolv și să le trasez un văzut mic în frunte.

Cafea cu D. Dear Today, you're really starting to grow on me. Căutăm aceeași baie în același mall fix de 3 ori în 2 ore. Bine că am uitat să cer cafea decafeinizată.

(pauză de ceai)

Îmi place că atunci când e frig afară you feel so cozy and nice in your PJs after a warm bath. E primul lucru pe care îl fac atunci când ajung acasă. crrrrrr.

Un lucru pe care nu-l știu mulți despre mine este că am făcut balet și gimnastică. Shut up, era la modă atunci. Toți decrețeii au visat măcar o dată să fie Nadia Comăneci. Sau, pe principiu "las-o bă că merge-așa", fie și copchilu', dacă eu a trebuit să mă fac inginer*slash*laborant*slash*operator chimist. Știu, pe vremea aia munca era muncă, nu job. Denumirile care apăreau pe cărțile lor de muncă (cred că le zicea livret or something) erau mult mai sincere decât "Global Account Manager" sau "Customer Service Representative" sau "Customer Sales Support Manager". Give me a break.

Wouldn't it be nice if I was able to find Wiggles before I went to sleep?

Prefrontal cortex, you will be the death of me!

Fireworks. Fireworks everywhere. 

Am îmbătrânit. În ultimele 3 zile m-am culcat mai devreme de ora 23. Of course, I have to Log Out from my daily race, empty my Recycle Bin full of stuff I can't figure out (and most likely will keep me awake) and of course, Enable milk/hot cocoa/tea.

Și încerc să învăț italiana ninja style. Adică pe șestache. So much, so good. Posso dire che amo ascoltare questa bellissima lingua. And that's kind of all I can say, actually.

Logica, draga de ea, e la fel de prezentă în această postare cum e și fengșuiu' în camera mea cea în care întâlnești agrafe, cercei și cești la tot pasul. Shut up, they all have fabulous stories. You can see them on Discovery How it's made Show.

Things even out.

You know you're me when:

1. You shout "Feelings are gay!" once in a while and you're deadly serious about it.
2. You find yourself singing to the toilet "You're beautiful"(James Blunt) in a sharp voice.
3. You cry everytime you see "P.S. I love you", not because Jerry dies and doesn't end up with Holly, but because they shot only 2 minutes of Gerard Butler's streaptease.
4. You can play "The Settlers of Catan" for more than 12 hours and still want more. Actually, K. kicks my ass at wanting to play this game, even though we kick her ass at it.
5. You watched 3 movies in a row with Anthony Hopkins as Hannibal Lecter and were still be able to eat meat. Chicken, veal, usual stuff.
6. You've eaten so much oatmeal you need to sing to the toilet to... you know.
7. You watch "Prison Break" in the hopes of having a nightmare with Michael Scofield.
8. You end up having a nightmare with T-Bag and Hannibal Lecter playing Catan. Didn't stick around to see who won.
9. You don't kill spiders using force. You kill spiders using the force of glass cleaner and water!
10. You think your life is pretty amazing because you haven't had a spider attack in 1 year. 1 year! Man, I can start enjoying my life now!
11. You think Louis Prima is still mega-awesome and is the only one that can sing without real words.

Din lumea celor care cuvântă... prea mult

Pe el putea să-l lase tot timpul să o aștepte. Pentru că știa că n-o să se supere și n-o să-i strivească privirea în raze căprui ca de fier. Tot timpul o va iubi.

Pe ea o urmărea greu atunci când vorbea, dar nu pentru că era o ignorantă așa cum ați crede voi, ci pentru că mereu îi citea gândurile și îi anticipa cuvintele... se bucura de fiecare sunet, și tresărea ușor din când în când pentru că încă îi mai arunca mici bucurii pe care nu le putea ghici. Era ca atunci când citeai o carte, dar a doua oară.

Cu el nu putea să împartă nu ultima, ci prima bucată din ceva. Și deși își scrisese CNP-ul emoțional pe frunte, să-l vadă el și numai el(căci era scris cu cerneală care scana și identifica irisul celui care privea), nu reușise încă să îi afle parola la calculator. Și de fiecare dată când dădea nas în nas cu telefonul codat, cu păturile separate, cu uitările și toate clipele reci care se adunau ușor într-o epocă de gheață în doi, nu putea să nu se gândească că probabil o să fie femeia aia care o să slăbească 10kg ca să încapă în rochia de mireasă și se va îngrășa 20 atunci când va fi părăsită la altar. O proastă care s-a uitat la prea multe telenovele. Nu știe că va pune pe ea și mai mult dacă apare individul și spune c-o ia de nevastă. Proasto(a se consemna, nu am scris "Proast-o").

Vă mulțumesc pentru atenția dumneavoastră. Acesta a fost caleidoscopul vocilor din capul meu. Poate așa s-or liniști...

La revedere!

Be nice to me, I had a good year

But the last few days got me.

The anual existential crisis is like casual chicken pox. The only problem is that you get it at least once a year. I thought I'd be lucky this year and trick it, but here I am, next to my old tea and my new kettle, with piles of clothes and books all around me. I'm right in the middle of it and it's so annoying and frustrating thinking that I was so close. But hey, if I'm lucky, it will be my late anual existential crisis for 2011 and my early anual existential crisis for 2012. Happy New Year, 2013!

Random things that I enjoy

- my mother's sour cherry jam;
- mate green tea at 2 in the morning;
- oranges;
- my mother's pear jam;
- my roommate's snoring. he's just like a little mouse. very scary when you're sleepy and thirsty, reaching for the kitchen. not to mention when you have to go to the bathroom;
- sweet short good night calls;
- girl talk in the night;
- my secret collection of unused little sugar packets;
- you can really understand how eager I am to start working on my exam paper tomorrow, by the above list. actually, I love how I get all these great ideas when an exam is up to come. works like a charm.
next stop, a children's fun story. for ones of you who still enjoy being a child.

Groaznică

sunt. știu.
dar trebuie să mă iubești, așa groaznică, altfel nu ai putea să o faci când sunt minunată.
și dacă nu m-ai iubi, n-aș mai fi nici groaznică, nici minunată.

I love the monster under my bed

Unlike other normal people that sleep in their bed every night... well, I don't.
At first I thought that my insomnia would cure if I slept on the floor, but then I realised that I like the floor better than my bed.
I found that my fear of darkness is so deep in my soul that only an angel's arms could make the morning light caress my window curtains every morning. And I would wake up smiling and look at your face and then kiss you lightly on the forehead, so the dream you were dreaming wouldn't fade away to reality.

There's a monster living under my bed.
But he's too shy and scared of light to come out. His name is Who and he's a really good chess player. And he likes my music.
I no longer feel alone because I'm not. Who is here.
So every night I sleep on the floor I can hold his hand and tell him to have a good night. And sometimes he tells me stories that then I tell to you guys. Like this one.

Cântă și nu plânge

Nana Mouskouri - Cielito Lindo

Asculta mai multe audio blues

Cântă și nu plânge. Așa mi-au spus la serbarea din clasa a IV-a. a IV-a L. Domnișoara învățătoare, să știți că v-am ascultat până-n ziua de azi...
Așa am reușit să scap de apăsare, de piatra care mi-atârna de inimă. Așa micile decepții ale vieții devin dulci-amărui. Știți voi la ce mă refer. Ca de exemplu, când ai uitat să-ți iei bilete la o piesă de teatru pe care voiai s-o vezi, sau când ratezi o excursie pentru că trebuie să lucrezi, când ești ultimul care termină sesiunea și stai acasă și rozi de capătul creioanelor în timp ce ceilalți te sună din oraș, când te aștepți ca cineva drag să înțeleagă ce spui fără prea multe explicații și totuși nu e așa, când realizezi că unii oameni sunt atât de egoiști încât îți iau zâmbetul dăruit cu atâta căldură și-n loc să-l poarte ei, și-l pun pe răni, ca antinevralgic trecător.
Cântă, nu plânge. Asta, draga mea domnișoară învățătoare, fac de când mă știu. Asta mi-am spus azi, când i-am văzut verzi și zâmbind. Erau frumoși și se țineau de mână. Asta mi-am spus azi, când am tras aer în piept cu putere pentru că, iată, au trecut 10 ani de când nu ne-am mai văzut. Și vor mai trece 10. Dar tot n-am să uit cu ne băteam seara pe telecomandă, cum nu suportai să te uiți la Top Cat și cum mă băteai la Super Mario. Eu alegeam să fiu Luigi mereu...
Mi-amintesc cum mă simțeam atât de bine la tine acasă, cum mereu mirosea a vanilie, lapte și semințe coapte, cum te maimuțăreai când voiai să ne amuzi, cum erai ăla cuminte și dăjtept din familie, cum scriai poezii în secret pentru ea, cum erai mai ordonat ca o fată. Pardon, erai ordonat.
Cum am mai plâns. Cum am uitat atunci să cânt...
Ar trebui să nu mai simțim despărțirea atât de intens după atât timp, așa ar trebui. Să nu simțim lipsa, să lăsăm timpul să-și facă treaba, să acopere amintiri cu vălul uitării, să le îngroape în pământ și când și când, să le mai ducem flori la mormânt. Așa ar trebui.
Dar eu cânt.
Cânt și nu plâng.

arsura

Sigur Ros - Vioar Vel Til Loftarasa

Asculta mai multe audio rock

Când prin fiecare celulă îți trece un fior electric plăcut, dar dureros, când tot corpul îți tresare în spasme și convulsii, când răsuflarea ți se pierde, iar sufletul plesnește în tine, atunci știi că ai înnebunit de fericire. Mă întorc din Piatra Craiului cu retina arsă de lumina răsăritului de soare. Mă întorc din munți cu inima carbonizată de fericire...

În Țara Șosetelor Desperecheate - partea II

Zilele treceau, și Făt-Frumos se înzdrăveni. Odată ce alifia cu păpădie a Fericicăi își făcu efectul, scăpă și de cicatricile cauzate de vărsat, recăpătându-și chipul frumos, adorat de toate fetele din Împărăție. Într-o zi frumoasă de primăvară, pe când se plimbau prin pădurea de portocali din jurul palatului, Făt-Frumos îi spuse Fericicăi:
- La sfârșit de mai, plec în căutarea Ilenei Cosânzeana. Am vorbit și cu Împăratul și e de acord să-mi împrumute calul lui de război blindat cu oțel armat și copite pluristratificate cu policarbonați, rezistent la ghiulele, săgeți, explozibil, grenade și gloanțe. Pe deasupra, mănâncă jăratec. Abia aștept.
Fericica îl privea cum vorbea înflăcărat. Deși ea venise cu ideea salvării Ilenei, parcă se temea pentru Făt-Frumos. Insistase să vină și ea, să-i slujească de călăuză, dar răspunsul lui ferm o umplu de tristețe, căci prefera primejdiile drumului de care el încerca să o salveze, decât plictiseala și amorțeala din castel. Unde mai pui că de când devenise sfătuitoarea prințului, munca împerecherii șosetelor reveni unei alte slujnice. Pusă în fața acestor perspective sumbre, Fericica era străbătută tot mai des de un fior de tristețe și de altceva, un ceva nedefinit, care avea legătură cu serile din fața focului din șemineu, când Făt-Frumos își bea miedul, sporovăind despre viitoarele lui aventuri.
Astfel că, într-o frumoasă zi de mai, când grădina castelului era prinsă într-o îmbrățișare tandră de toate gingașele panseluțe și margarete, de minunații crini, de parfumata iasomie și de delicatele azalee și flori de nu-mă-uita și ciuboțica-cucului, Făt-Frumos, încălecând calul alb parcat în fața Marii Porți, își luă adio de la părinți și supuși. Fericica îl îmbrățișă cu ochii înlăcrimați și îi dărui un safir fermecat, un fel de abonament Internet wireless, ca să o țină mereu la curent cu ceea ce i se întâmplă. El rupse unul din trandafirii încă îmbobociți și i-l așeză după ureche, după care îi sărută mâna și plecă.
Biata Fericica, condamnată la serile triste și goale între pereții întunecoși și umezi ai castelului, nu-și mai lua ochii de pe profilul de Facebook al lui Făt-Frumos. Din când în când, vedea cum Făt-Frumos își schimbă statusul din "Plimbare prin Pădurea Morții" în "Mă lupt cu spânul, brb". Ar fi vrut să o urmărească și pe Ileana Cosânzeana, dar aceasta nu-și mai updatase profilul de la ultimul status "Petrecere în pijamale la Frumoasa din Pădurea Adormită". Așa că nu prea avea ce face, decât să meargă din când în când la cumpărături cu Scufița Roșie, o fetiță zvăpăiată, care râdea din te miri ce și nu cumpăra decât vin și cozonac. Asta până într-o zi când a plecat în vizită la Bunica, și nimeni n-a mai auzit de ea.
Plictiseala era ușor de îndurat pe lângă dorul care o mistuia acum pe sărmana Fericica, căci îi părea acum rău că îi povestise lui Făt-Frumos de Ileana. Dar își alunga acest gând din minte și aștepta întoarcerea lor cu inima cât un purice.
Între timp, Făt-Frumos, fascinat de toate cele câte le întâlnise în drumul său, era beat de aventura pe care o trăia. Aproape că uitase pentru ce plecase, sau de unde plecase. Singura care îi apărea în minte era Fericica, și-atunci își amintea de sfaturile ei și își continua căutarea. După lungi peripeții pe care cu altă ocazie le vom povesti, ajunse în Țara Șosetelor Desperecheate, un loc minunat și colorat. Străzile erau pavate cu cărămidă galbenă, iar grădinile verzi înconjurau case cât se poate de drăgălașe, construite sub colinele pline de flori. Parcă toate strălucirile curcubeului se adunaseră în această oază de culoare care îl duse cu gândul la Fericica.

I feel stupid and contagious

poate de-asta ma preling printre zile ca o umbră neagră și încăpățânată, veșnic înfometată de lumină... mi-e dor s-aud un tic-tac ritmat în piept, să-mi simt obrajii arzând și ochii strălucind. mi-e dor să simt un stol de ulii cu aripi de foc în stomac. m-aș mulțumi chiar și cu 2-3 fluturi. și-n ultima vreme e greu să mă mai înțeleg cu oamenii, chiar și cu cei la care în mod normal dau din coadă. îmi urăsc plictisul și lipsa de chef, oboseala care mă moleșește în fiecare dimineață și cearcănele de detectiv de noapte cu normă întreagă. aș dormi și te-aș visa la nesfârșit. aș dormi să fiu reală, să nu fiu umbră, să pot să simt și altceva decât ceasul care-mi ticăie viața în ore, minute, secunde... iar pierd metroul, iar întârzii, iar priviri mustrătoare, același birou, același sunet care mă trezește, aceeași voce plictisită din telefon, aceeași încordare sumbră și același drum spre casă. uneori, ieșim. alteori, râdem până la lacrimi. până ne vine să urlăm de durere, căci realitatea ne strivește spiritul și ne pocnește peste zâmbete. și chiar și sticla de vin devine amară, atunci când ești prea treaz să nu-ți pese și prea beat să poți număra din 3 în 3.
și-atunci se trezește unul mai deștept ca toți și spune că a venit chelnerița și vrea să închidă.