Cântă și nu plânge

Nana Mouskouri - Cielito Lindo

Asculta mai multe audio blues

Cântă și nu plânge. Așa mi-au spus la serbarea din clasa a IV-a. a IV-a L. Domnișoara învățătoare, să știți că v-am ascultat până-n ziua de azi...
Așa am reușit să scap de apăsare, de piatra care mi-atârna de inimă. Așa micile decepții ale vieții devin dulci-amărui. Știți voi la ce mă refer. Ca de exemplu, când ai uitat să-ți iei bilete la o piesă de teatru pe care voiai s-o vezi, sau când ratezi o excursie pentru că trebuie să lucrezi, când ești ultimul care termină sesiunea și stai acasă și rozi de capătul creioanelor în timp ce ceilalți te sună din oraș, când te aștepți ca cineva drag să înțeleagă ce spui fără prea multe explicații și totuși nu e așa, când realizezi că unii oameni sunt atât de egoiști încât îți iau zâmbetul dăruit cu atâta căldură și-n loc să-l poarte ei, și-l pun pe răni, ca antinevralgic trecător.
Cântă, nu plânge. Asta, draga mea domnișoară învățătoare, fac de când mă știu. Asta mi-am spus azi, când i-am văzut verzi și zâmbind. Erau frumoși și se țineau de mână. Asta mi-am spus azi, când am tras aer în piept cu putere pentru că, iată, au trecut 10 ani de când nu ne-am mai văzut. Și vor mai trece 10. Dar tot n-am să uit cu ne băteam seara pe telecomandă, cum nu suportai să te uiți la Top Cat și cum mă băteai la Super Mario. Eu alegeam să fiu Luigi mereu...
Mi-amintesc cum mă simțeam atât de bine la tine acasă, cum mereu mirosea a vanilie, lapte și semințe coapte, cum te maimuțăreai când voiai să ne amuzi, cum erai ăla cuminte și dăjtept din familie, cum scriai poezii în secret pentru ea, cum erai mai ordonat ca o fată. Pardon, erai ordonat.
Cum am mai plâns. Cum am uitat atunci să cânt...
Ar trebui să nu mai simțim despărțirea atât de intens după atât timp, așa ar trebui. Să nu simțim lipsa, să lăsăm timpul să-și facă treaba, să acopere amintiri cu vălul uitării, să le îngroape în pământ și când și când, să le mai ducem flori la mormânt. Așa ar trebui.
Dar eu cânt.
Cânt și nu plâng.