1001 Oameni frumoși. Episodul 5: Cosinus

Pe Cosinus am cunoscut-o acum vreo 5 ani, eram colege de muncă. Ea era nouă și nimeni nu părea să o bage în seamă. Eu eram intrigată de pata de culoare pe care o reprezenta printre oamenii serioși și politicoși din birou, cu părul ei roșu aprins și tuns băiețește, tricoul cu Kurt Cobain și lanțul de la jeanși.

Ușor-ușor, am început să ne împrietenim și curând ne-am obișnuit să vorbim verzi și uscate, să batem orașul în nopțile libere și să adunăm o gașcă frumoasă de prieteni în jurul nostru. Amintirile se împletesc acum într-un melanj de culoare și excese: nopți nedormite, alcool și țigări, muzică dată prea tare, Nirvana de dimineață, când trăgeam la sorți să vedem cine coboară să ia de mâncare, râsete, energie și mai ales prietenie.

Cred că nu o să mai întâlnesc o persoană mai bizară (pe mine mă știu deja, ies din ecuație). Și cu siguranță dacă o să o fac, n-o s-o pot iubi. Cosinus este o colecție de contradicții care la început îmi stârneau curiozitatea, iar acum îmi alimentează afecțiunea față de acest copil frumos și rebel.

De exemplu, este deosebit de puternică când trebuie să ia decizii de viață, dar complet neajutorată când nu are un adult în preajmă să-i spună la ce oră trebuie să ia paracetamolul când răcește.

Directă și de o franchețe extremă și aproape rece în viața profesională, se transfigurează în fetița adolescentă plină de iluzii și comite tot soiul de clișee când o prinzi pe teritoriul ei. Gen mâțe și animale de pluș. A, și dacă e într-o pasă bună, vorbește ca un bebeluș. Bineînțeles că-mi vine să-i pun un pampers peste gură când o aud.

Și-apoi, n-am mai întâlnit până acum femeie de afaceri pe timp de zi, și roacheră pe timp de noapte. E ca un fel de super-erou cu identitate ascunsă. Dimineața e pusă pe treabă serioasă (she means business) ca o cămașă albă cu cravată, iar noaptea dă din cap pe Pantera. Iar eu nu mă pot abține să nu mă bucur din tot sufletul că am cunoscut-o, că știu că oricât de fericită, depresivă sau plictisită voi fi, va exista mereu cineva cu care să râd, să plâng sau să omor timpul.

Partea cea mai frumoasă din relația mea cu Cosinus este relația cu M., despre care o să vă scriu mai multe cu altă ocazie. Împreună, toate trei avem o reacție de neutralizare foarte interesantă. Ne temperăm și ne amplificăm una pe cealaltă. M. este iritată de Cosinus și temperată de mine, pe când Cos se agită cu mine și se liniștește cu M.
Eu mă intensific și mă domolesc la parametrii mult prea haotici pentru a stabili un o regulă, așa că mă bucur de amândouă la fel.

Probabil o să mă urască pentru că am scris despre ea, pentru că așa e ea, neprietenoasă și ursuză când vine vorba de viața socială online. Și cu siguranță o să mă placă și mai puțin după ce va citi.
Și dacă tot am ajuns aici, îi trântesc și o formulă matematică exact înainte să ajungă țiganul la mal. Cosinus n-are nimic în comun cu matematica, ceea ce reprezită o altă anomalie personală: deși lucrează cu cifre, Cosinus a terminat Facultatea de limbi străine. (A, da, o altă super-putere a lui Cosinus este poliglotismul cel mai sucit pe care l-am întâlnit la cineva: vorbește perfect germana și rusa, dar nu știe boabă de franceză sau engleză).
În cazul în care vă întrebați de ce o numesc Cosinus și nu pe numele ei, o să încerc să vă ajut să înțelegeți prin enunțarea Teoremei lui Pitagora:
Într-un triunghi oarecare pătratul unei laturi este egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi minus de două ori produsul lor multiplicat cu cosinusul unghiului dintre ele.

Asta înseamnă că dacă mă pun la masă cu ea și cu M. și formăm un triungi oarecare, pătratul cantității de alcool pe care o vom ingera împreună este egal cu suma pătratelor zilelor noastre de naștere minus de două ori produsul lor multiplicat cu cosinsul unghiului dintre Cosinus și podea când stă în picioare. Cu cât este mai ascuțit unghiul, cu atât începem să reducem consumul. Iar în scurt timp M. va pregăti ceai. This was just an inside joke.

Pentru Cosinus:

1001 Oameni buni și frumoși. Episodul 4: Luci

tu ești cafeaua cu lapte, răsăritul pe care îl văd din cort, printre gene somnoroase, ești nisipul și algele din păr, ești rock-ul din căști, ești jazz-ul de la 4 dimineața, când localul se închide, ești omleta de la micul dejun, salata de la prânz și ciocolata de la cină, ești plimbarea de care te bucuri pe frig și vânt, când alergi după ratb și-l prinzi, când cumperi lucruri de care n-ai neapărată nevoie, dar care te fac să te simți bine pentru că sunt drăguțe. ești casiera plăcută de la relații cu clienții, ești clipa în care te simți ușurat că ți-ai recuperat telefonul uitat de 5 minute într-un bar întunecat, ești veselia de pe strada gri și înțesată de oameni triști și apăsați de griji, ești bradul de crăciun făcut din sticle de bere, ești zacuscă pe pâine tu, cu roșii adevărate, bio. ești bicicleta lucioasă din vitrină, fata frumoasă cu umerii slabi și goi, orbul de la metrou care îți zâmbește, ești grija aia pentru cei din jur, când vrei să ajungi acasă la timp să faci ceva repede de mâncare și un ceai pentru că vei avea musafiri, ești botoșii pufoși și călduroși purtați pe ger, ești o țuică fiartă cu boia dulce, piper și scorțișoară când ești răcit-cobză. ești motivul pentru care ies în oraș deși n-am chef, ești râsul isteric din locuri publice și gluma la care nu te prinzi din prima. ești îmbrățișarea strânsă care te înăbușă pentru că te ia pe nepregătite și nu apuci să-ți tragi sufletul.

eu sunt cea care dă cu aspiratorul pe stomacul gol, sunt cea care uită unde îi sunt cheile și telefonul, care se întoarce din drum pentru că a uitat instalația de brad pe care vrea să o returneze, sunt indecizia între pungile de plastic și pungile de rafie când ești la casă și trebuie să achiți, sunt rochia de culoarea liliacului pe care uit să o spăl, sunt cutia de cadouri improvizată, întârzierea la întâlnire, confuzia, disonanța, tristețea din mijlocul veseliei, miezul bucuriei din depresie, utilitatea întruchipată a melancoliei, ultimul metrou prins în grabă, asta sunt. eu sunt cearta din miez de noapte, rimelul întins și picurat în ceașca de cafea, sunt copilul nedreptățit de lume, incapabil să găsească vinovați, incapabil să accepte incorectitudinea, inadaptat și respins. sunt cea care plânge pe o bancă din parc la 2 noaptea, dârdâind de frig. sunt îmbrățișarea strânsă care te înăbușă pentru că te ia pe nepregătite și nu apuci să-ți tragi sufletul.

1001 Oameni buni și frumoși. Episodul 3: Tata, un om simplu

Tatăl meu e genul de uriaș puternic și mândru ca un taur, dar copilăros și jucăuș ca un câine. Nu mai spun de credincios. Seamănă cu Hagrid, cine a citit cărțile Harry Potter știe la ce mă refer. Tata chiar are un câine cu trei capete, nu glumesc.
E omul care a luat și din "împărtășania mielului", dar care, așa cum ar spune și Heinrich Boll, s-a înfruptat și din "împărtășania bivolului". Mă refer la faptul că deși acum își găsește echilibrul și liniștea în blândețe, în non-violență, într-o neabătută voință către un ideal de bunătate și egalitate,au fost momente când m-am simțit înfricoșată de el și povestea vieții lui violente, plină de compromisuri și decadență. Să nu vă imaginați totul prea dramatic, dar dacă l-ați cunoaște, ați recunoaște în el o năzuință, o sete către valori și virtute, care sper că la un moment dat va răsări în orice om. Acest gen de sentiment este ca sămânța de bambus chinezesc. Ea nu răsare decât în 5 ani din momentul în care a fost sădită. La început, e doar un muguraș fraged și fragil, dar care își dezvoltă o minunată rețea de rădăcini care îi vor asigura hrana și puterea de a crește într-un an cât în 5.
Dar să revenim la tatăl meu. Cred că lucrul care îl caracterizează cel mai limpede este pasiunea. Pasiunea pentru credință, pentru oameni, pentru muncă, pentru natură și pace, pentru bicicleta lui și pentru fotbal, pentru Steaua și pentru noi, cele 3 fete ale lui. Tata este o inimă de copil într-un trup de adult. Iar atunci când își ia o pereche de ghete noi, recunosc în ochii lui bucuria aceea inocentă, precum și dorința neabătută de a le lustrui și a dormi cu ele. Și când își trece mâinile noduroase peste fruntea mea, îmi dau seama că oricâți ani ar trece, tata tot o să se bucure de copilăria care îi ignoră părul cărunt.
Aș fi vrut să vă scriu mai multe despre el, dar mi-am dat seama că nu i-ar plăcea, că ar strâmba din nas și că poate copilul din el ar roși. Așa că las magia cântecului să acopere cuvintele mele simple, dar calde. Te iubesc, tata.

1001 Oameni buni și frumoși. Episodul 2: Ralu, de ce ai doua cirese?

Ralu asculta Zaz, poarta SH cu stil, uraste tocurile si are cate doua cirese tatuate pe umeri. Ralu e blonda, tunsa scurt, are manichiura cu Packman si e noua mea colega de serviciu. De fapt e invers, eu sunt noua ei colega.
Ralu e in stare sa gaseasca un lucru atipic in fiecare persoana. La Ralu oamenii nu sunt grasi, slabi, blonzi, bruneti, urati sau frumosi. La Ralu oamenii poarta etichete colorate, caci ea nu crede in categorii. Ala de vorbeste mult, ala de vrea sa arate ca stie multe, aia de crede in reincarnare, etc.
Azi am intrebat-o de ce are cate doua cirese tatuate pe fiecare umar. Ralu are ochi mari, caprui, calzi. A zis ca nimeni nu a mai intrebat-o asa ceva, a mers la usa si a inchis-o, s-a asigurat ca nu priveste nimeni prin geamurile biroului nostru, si-a suflecat incet poalele rochiei, proaspat achizitionate dintr-un SH pe care l-a descoperit ieri, si mi-a aratat cel mai dragut tatuaj posibil. O jartiera dantelata.

1001 Oameni buni și frumoși. Episodul 1 - ANA, nume de cod Papi

Lifehouse - You and me

Asculta mai multe audio diverse

fâșneață. mică de statură. titirez cu 1000 de rotații pe minut și 200 de bătăi de inimă pe secundă. aș fi o ingrată să nu o pun în fruntea listei mele de oameni preferați, să nu recunosc că este la speed dial și să nu spun că este omul la care știu mereu că pot apela și la bine, dar mai ales la necaz. devotată și fidelă, e în stare să-l mănânce cu fulgi cu tot pe oricare îmi strică ziua și deși o poți cuprinde cu brațele de două ori dacă te străduiești, poate să se facă "mare", doar printr-o privire de verde închis, o sclipire de nerv, care trădează o hotărâre de fier și-o determinare care mută munții din loc.
colecție de contradicții drăgălașe, te poate spulbera cu un singur zâmbet sau te poate aduna de pe jos tot cu el. deși îți vorbește cu tonul ferm, uneori poruncitor, privirea ei coboară în ape verzi și liniștite, ape în care plutesc alge leneșe și din care tresar uneori peștișori aurii și stele de mare dantelate. în piept îi arde mereu o floare din foc, mereu aprinsă prin pofta de viață care îi zvâcnește în venele albastre ce se văd de sub pielea subțire și măslinie, iar părul, fidel firii ei nestatornice și vesele, se adună în vălătuci și linii frânte și curbe, ciocolatii și moi ca mătasea.
din profil, pare un copil, cu pielea ei aztecă și ochii mari, proaspeți și dantelați cu rouă, nasul cârn, obraznic și obrajii rotunzi și plini, ca două mere coapte.
are două sprâncene strâmbe care se desenează pe fruntea ei, lăcaș de griji și bucurii. câteodată o enervez. dar de obicei scap iute, cu o glumă sau două, și-atunci de pe frunte, exact de deasupra ochilor, o pasăre neagră își ia zborul, liberă și fericită. și se întoarce iar în cuibul ei de neliniști atunci când o supăr iar. și iar. și iar. și iar.
îmi suportă toate toanele, mai puțin pe alea pe care nici îngerul meu păzitor nu le îndură.
și-așa cum sufletul ei e într-un continuu tumult, așa și lumea din jurul ei este animată și veselă, ca un stol de fluturi ce pâlpâie în mii de culori în aer. îi place să știe despre tot și toate. chiar și de cei care nu merită. chiar și de cei care nu vor să știe de ea. chiar și de cei uitați de toți. îi place să lenevească în zilele de duminică și să danseze nopțile de sâmbătă. nu bea decât lichior de ciocolată și deși se teme în ascuns de oameni, îi iubește și îi înconjoară cu lumina ei caldă și albă, lumina soarelui de amiază...
aș putea să scriu multe lucruri frumoase despre Ana. ca de exemplu, cum împarte tot ce are cu mine, cum mă sună în fiecare zi să-mi spună ce face, cum are grijă mereu să nu întârzii la muncă, cum m-a primit să stau la ea când am rămas fără cămin, cum a plecat de-acasă într-o noapte friguroasă de iarnă doar ca să vină să stea cu mine, cum s-a bucurat sincer alături de mine la fiecare eveniment important din viață, de la admitere la Crăciun, de la ziua mea la ziua ei, cum mi-a dat mie bucata mai mare de prăjitură, cum o iubește pe mama, cum îl stimează pe tata, cum îmi tolerează toate crizele, cum se chinuie să buchisească toate din sufletul meu, cum îmi dă mereu șervețele, cum îmi amintește mereu să nu uit să fac aia, să nu uit să fac ailaltă, cum este atentă la toate detaliile de pe blog, cum râde ea de mine fără să mă doară, cum face mișto de toate tâmpeniile pe care pot să le fac cu o viteză și-o seninătate uimitoare pentru restul lumii, cum mereu se chinuie să-mi explice la telefon ce tramvai să iau și cum să ajung în stație, când o sun să-i spun că iaaaaar m-am pierdut, că iaaaar am luat un tramvai greșit, cum mă ascultă, deși nu mă înțelege, cum mă privește uneori ca pe o soră mai mare și mă îngrijește ca pe o soră mai mică... cum e o pacoste când află că am făcut ceva rău, cum mă sâcâie și mă freacă la ridiche când fac pe nebuna, cum îmi scoate ochii c-a avut dreptate când [sic!] a avut dreptate, cum mă iartă mereu când mă iau de tot ce e al ei, și mai ales de unghiile veșnic mov lila [și da, tot nu suport culoarea aia, dă-o jos]...
e prietena mea, sora mea mai mică, mama mea[și-acum se-aude Pepe pe fundal "Mi-ai fost soră și iubită/Chiar bunică uneori/Plus un unchi și-o verișoară/Și încă trei surori"]
datorită ei pot să râd cu lacrimi în fiecare zi. datorită ei pot să plâng, datorită ei sunt umană și tot datorită ei pot să privesc lumea în ochi și să spun sincer ceea ce simt și gândesc.
aș putea să scriu multe lucruri frumoase despre Papi, dar nu o fac. pentru că i se urcă la cap.