I see myself differently.
I see the bruises, the flaws, the irregularities, the deficiencies and weaknesses dancing in livid gray on my soul.
I see flaws on my skin, the dark circles around my eyes, the first wrinkles that pucker my face in tiny fine folds.
As the colours fade away, I see me, with all emotions and all reason on a puzzle so easy to read that the missing pieces don't seem to count.
As the colours fade away, I remain a countour, defining all that I was, all that I am, all that I'll ever be.
And it's safe to bound myself to shapes and limits, in the brighter and darker shades that reveal me now.
Neither life, nor love are forever. But when love dies, life wins. You will love again. These were my thoughts then, keeping the cold coin inside my hand, waiting for a reason. I couldn't take a decision, even if I stood the entire day calculating. So I tossed the coin. I tossed it and when I saw it flip and shine in the air, I knew. I knew exactly what I hoped for. To love again.
Tatăl meu e genul de uriaș puternic și mândru ca un taur, dar copilăros și jucăuș ca un câine. Nu mai spun de credincios. Seamănă cu Hagrid, cine a citit cărțile Harry Potter știe la ce mă refer. Tata chiar are un câine cu trei capete, nu glumesc. E omul care a luat și din "împărtășania mielului", dar care, așa cum ar spune și Heinrich Boll, s-a înfruptat și din "împărtășania bivolului". Mă refer la faptul că deși acum își găsește echilibrul și liniștea în blândețe, în non-violență, într-o neabătută voință către un ideal de bunătate și egalitate,au fost momente când m-am simțit înfricoșată de el și povestea vieții lui violente, plină de compromisuri și decadență. Să nu vă imaginați totul prea dramatic, dar dacă l-ați cunoaște, ați recunoaște în el o năzuință, o sete către valori și virtute, care sper că la un moment dat va răsări în orice om. Acest gen de sentiment este ca sămânța de bambus chinezesc. Ea nu răsare decât în 5 ani din momentul în care a fost sădită. La început, e doar un muguraș fraged și fragil, dar care își dezvoltă o minunată rețea de rădăcini care îi vor asigura hrana și puterea de a crește într-un an cât în 5. Dar să revenim la tatăl meu. Cred că lucrul care îl caracterizează cel mai limpede este pasiunea. Pasiunea pentru credință, pentru oameni, pentru muncă, pentru natură și pace, pentru bicicleta lui și pentru fotbal, pentru Steaua și pentru noi, cele 3 fete ale lui. Tata este o inimă de copil într-un trup de adult. Iar atunci când își ia o pereche de ghete noi, recunosc în ochii lui bucuria aceea inocentă, precum și dorința neabătută de a le lustrui și a dormi cu ele. Și când își trece mâinile noduroase peste fruntea mea, îmi dau seama că oricâți ani ar trece, tata tot o să se bucure de copilăria care îi ignoră părul cărunt. Aș fi vrut să vă scriu mai multe despre el, dar mi-am dat seama că nu i-ar plăcea, că ar strâmba din nas și că poate copilul din el ar roși. Așa că las magia cântecului să acopere cuvintele mele simple, dar calde. Te iubesc, tata.
Când e liniște poți să auzi cum îmi picură sufletul ușor într-al tău, să numeri picăturile și-apoi să uiți că ești tu. Când e liniște bătăile inimilor noastre sunt atât de puternice, că putem compune cântece, pe care să dansăm până obosim. Și respirația ne este sacadată, iar chipurile ne strălucesc de sudoare și fericire. Și palmele ne sunt la fel de umede ca și ochii, și toată căldura emanată poată să topească greșelile, durerile, clipele de singurătate, de disperare și delir. E de ajuns să fie liniște. Să privim atenți unii la alții și să ne vedem prin noi înșine, să ne adunăm tot cugetul într-un singur punct, în care să punem toată iubirea, toată ura și toată ființa de care suntem capabili. Și-atunci o să devenim infiniți, o să spargem universul în bucățele mici de zahăr candel, pe care să le punem în ceai și cafeaua rece de la serviciu. Când e liniște pot să aud sunetul unor buze care tac, dar al căror sărut poate umple pagini și pagini de scris ordonat, ușor aplecat la dreapta... De-ar ști oamenii ce frumos e când e liniște, când poți să auzi o pasăre care trece în zbor la sute de metri depărtare de tine, să simți izvoarele curgând odată cu tine, din tine și prin tine... să auzi o frunză cum cade, un strigăt mut ce se pierde în apusul zilelor de vară. Când e liniște cărțile devin amante duioase care îți mângâie tâmplele. Și te primesc în brațele lor foșnitoare, brațe aspre de mamă. Când e liniște pernele miros toate a flori de portocal, iar liniștea le pune pe toate la culcare în note de jazz care se preling pe geamul aburit. Și plouă, plouă, încet și mohorât, dar tu n-auzi, căci te afunzi cu totul în liniștea din tine, în acel moment static și dulce, rotund și gustos ca un fruct copt în miez de vară. Când e liniște, pielea ta devine tot mai moale și mai largă, de parcă porți puloverul cel lălâu, tricotat de bunica acum câțiva ani. Și mă primești lângă tine, aproape, atât de aproape că îți simt respirația caldă prin păr. E liniște, mi-e dor de mama, de sora mea, de Papi, de tot ce mi-e drag pe pământ. Mi-e dor și de tine, dar e atât de liniște că ceaiul de tei stă cuminte în cutii colorate, într-un dulap vechi și ponosit... Când e liniște n-aș mai vrea nimic, decât o pipă și-un halat de catifea, să mă fac borfaș peste patul meu cel mic și acvariul cu cei 5 pești care de fapt nu-mi aparțin. Când e liniște, te rog să rupi o fărâmă din mine, s-o pui la păstrare. Nu se știe, dragule, când va mai la fel Dunărea sălbatică și învolburată din mine. Toate grijile se îneacă acum ușor în mici vârtejuri, iar mintea se decantează, lăsându-mi ochii să vadă drept și curat. Dar e atât de liniște, că îi închid și visez la un vârf de munte sau la o barcă plutind pe ape... Și e atât de liniște că te aud cum îți stingi lumina și te strecori între pături, deși ești departe. Aud cum îți clipesc ochii și cum aripile unui gând lovesc ușor aerul dintre noi. Îl prind între degete și îi șoptesc ușor să-ți vegheze somnul.
Ralu asculta Zaz, poarta SH cu stil, uraste tocurile si are cate doua cirese tatuate pe umeri. Ralu e blonda, tunsa scurt, are manichiura cu Packman si e noua mea colega de serviciu. De fapt e invers, eu sunt noua ei colega. Ralu e in stare sa gaseasca un lucru atipic in fiecare persoana. La Ralu oamenii nu sunt grasi, slabi, blonzi, bruneti, urati sau frumosi. La Ralu oamenii poarta etichete colorate, caci ea nu crede in categorii. Ala de vorbeste mult, ala de vrea sa arate ca stie multe, aia de crede in reincarnare, etc. Azi am intrebat-o de ce are cate doua cirese tatuate pe fiecare umar. Ralu are ochi mari, caprui, calzi. A zis ca nimeni nu a mai intrebat-o asa ceva, a mers la usa si a inchis-o, s-a asigurat ca nu priveste nimeni prin geamurile biroului nostru, si-a suflecat incet poalele rochiei, proaspat achizitionate dintr-un SH pe care l-a descoperit ieri, si mi-a aratat cel mai dragut tatuaj posibil. O jartiera dantelata.
Sunt tristă, doar așa. Doar puțin, pe margini. Azi am făcut cumpărături. Mi-am luat o carte de povești, o carte de Saramago pe care voiam s-o citesc mai demult, m-am delectat cu Lev Tolstoi și Margaret Atwood, m-am bucurat de o ceașcă de ceai [ever tried cranberries? umm, delicios.] și mi-am pus o grămăjoară de întrebări existențiale. N-am găsit răspuns la niciuna. Dar măcar știu că atunci când plouă mai tare, o să am mereu pe cineva la care să alerg în brațe. O să-mi țină de cald și-o să-mi toarne cești de ceai pe gât sau o să-mi vâre caramele în gură atunci când spun prostii. Sau poate o să-mi trântească o geantă în cap, și-apoi o să-mi cânte "Aaaah, ce s-ar întâmpla dacă acum în vierme m-aș preschimbaaa", ca să mă facă să zâmbesc. Sau poate doar își face timp pentru mine, doar uită de problemele proprii pentru o oră, doar se întoarce din drum pe vreme rea și-mi cară bagajele. Și-mi oferă flori, și-mi dă cu ele în tărtăcuț'. Că poate așa îmi înflorește și mie un zâmbet pe chip. Un zâmbet cât o firimitură, căci cum să-ți spun? Sunt tristă, doar așa. Doar puțin, pe margini.
Aici aveam o poza semi-haioasă pentru care am primit un mail cu subiect Blogger DMCA takedown notification. Se pare că nu este de ajuns doar să menționezi sursa. I'm such an ignorant.
fâșneață. mică de statură. titirez cu 1000 de rotații pe minut și 200 de bătăi de inimă pe secundă. aș fi o ingrată să nu o pun în fruntea listei mele de oameni preferați, să nu recunosc că este la speed dial și să nu spun că este omul la care știu mereu că pot apela și la bine, dar mai ales la necaz. devotată și fidelă, e în stare să-l mănânce cu fulgi cu tot pe oricare îmi strică ziua și deși o poți cuprinde cu brațele de două ori dacă te străduiești, poate să se facă "mare", doar printr-o privire de verde închis, o sclipire de nerv, care trădează o hotărâre de fier și-o determinare care mută munții din loc. colecție de contradicții drăgălașe, te poate spulbera cu un singur zâmbet sau te poate aduna de pe jos tot cu el. deși îți vorbește cu tonul ferm, uneori poruncitor, privirea ei coboară în ape verzi și liniștite, ape în care plutesc alge leneșe și din care tresar uneori peștișori aurii și stele de mare dantelate. în piept îi arde mereu o floare din foc, mereu aprinsă prin pofta de viață care îi zvâcnește în venele albastre ce se văd de sub pielea subțire și măslinie, iar părul, fidel firii ei nestatornice și vesele, se adună în vălătuci și linii frânte și curbe, ciocolatii și moi ca mătasea. din profil, pare un copil, cu pielea ei aztecă și ochii mari, proaspeți și dantelați cu rouă, nasul cârn, obraznic și obrajii rotunzi și plini, ca două mere coapte. are două sprâncene strâmbe care se desenează pe fruntea ei, lăcaș de griji și bucurii. câteodată o enervez. dar de obicei scap iute, cu o glumă sau două, și-atunci de pe frunte, exact de deasupra ochilor, o pasăre neagră își ia zborul, liberă și fericită. și se întoarce iar în cuibul ei de neliniști atunci când o supăr iar. și iar. și iar. și iar. îmi suportă toate toanele, mai puțin pe alea pe care nici îngerul meu păzitor nu le îndură. și-așa cum sufletul ei e într-un continuu tumult, așa și lumea din jurul ei este animată și veselă, ca un stol de fluturi ce pâlpâie în mii de culori în aer. îi place să știe despre tot și toate. chiar și de cei care nu merită. chiar și de cei care nu vor să știe de ea. chiar și de cei uitați de toți. îi place să lenevească în zilele de duminică și să danseze nopțile de sâmbătă. nu bea decât lichior de ciocolată și deși se teme în ascuns de oameni, îi iubește și îi înconjoară cu lumina ei caldă și albă, lumina soarelui de amiază... aș putea să scriu multe lucruri frumoase despre Ana. ca de exemplu, cum împarte tot ce are cu mine, cum mă sună în fiecare zi să-mi spună ce face, cum are grijă mereu să nu întârzii la muncă, cum m-a primit să stau la ea când am rămas fără cămin, cum a plecat de-acasă într-o noapte friguroasă de iarnă doar ca să vină să stea cu mine, cum s-a bucurat sincer alături de mine la fiecare eveniment important din viață, de la admitere la Crăciun, de la ziua mea la ziua ei, cum mi-a dat mie bucata mai mare de prăjitură, cum o iubește pe mama, cum îl stimează pe tata, cum îmi tolerează toate crizele, cum se chinuie să buchisească toate din sufletul meu, cum îmi dă mereu șervețele, cum îmi amintește mereu să nu uit să fac aia, să nu uit să fac ailaltă, cum este atentă la toate detaliile de pe blog, cum râde ea de mine fără să mă doară, cum face mișto de toate tâmpeniile pe care pot să le fac cu o viteză și-o seninătate uimitoare pentru restul lumii, cum mereu se chinuie să-mi explice la telefon ce tramvai să iau și cum să ajung în stație, când o sun să-i spun că iaaaaar m-am pierdut, că iaaaar am luat un tramvai greșit, cum mă ascultă, deși nu mă înțelege, cum mă privește uneori ca pe o soră mai mare și mă îngrijește ca pe o soră mai mică... cum e o pacoste când află că am făcut ceva rău, cum mă sâcâie și mă freacă la ridiche când fac pe nebuna, cum îmi scoate ochii c-a avut dreptate când [sic!] a avut dreptate, cum mă iartă mereu când mă iau de tot ce e al ei, și mai ales de unghiile veșnic mov lila [și da, tot nu suport culoarea aia, dă-o jos]... e prietena mea, sora mea mai mică, mama mea[și-acum se-aude Pepe pe fundal "Mi-ai fost soră și iubită/Chiar bunică uneori/Plus un unchi și-o verișoară/Și încă trei surori"] datorită ei pot să râd cu lacrimi în fiecare zi. datorită ei pot să plâng, datorită ei sunt umană și tot datorită ei pot să privesc lumea în ochi și să spun sincer ceea ce simt și gândesc. aș putea să scriu multe lucruri frumoase despre Papi, dar nu o fac. pentru că i se urcă la cap.
Este foarte ușor să dai cu parul. Este foarte ușor să arăți cu degetul buba, să râzi de ceea ce e stricat. Nu mă interesează părerile celor care gândesc că totul e greu. Nu mă interesează filosofiile amare de doi lei, în care numele de român este mânjit. Atenționez pe oricine este gata să arunce cu noroi că români nu suntem doar eu și tu, ci și părinții tăi, prietenii și copiii tăi. Nu te grăbi să jignești, că îi jignești pe ei. Nu te grăbi să generalizezi, nu mă interesează faima și notorietatea opiniilor tale. Haide să încercăm să fim constructivi, când cineva aruncă o frânghie, oricât de disperată ar fi situația, nu ezita să o prinzi. Nu ucide speranța sub povara cuvintelor tale, oricât de bună ți-ar fi reputația de om cu gândire sănătoasă. Mi-e cugetul liber, mi-e inima ușoară, spinii tăi nu mă ating. Dar nu pot să nu mă gândesc la cei pe care i-ai atins cu otrava lor, la mințile tinere, flori îmbobocite de pe care tu sufli roua cu frustrarea și amarul din tine. Mă întreb ce fel de om poate sufoca speranța și inițiativa doar din lipsă de credință și dintr-un fals realism, născut din lașitate și egoism. Nu mă interesează că nu înțelegi, că vrei dovezi. Caută-le singur. Nu mă justific în fața nimănui când nu am de ce. Te rog, divorțează de atitudinea ta negativă, de spiritul tău critic, în definitiv, nimic nu a fost făcut criticând încercările altora. Ajutorul tău poate fi diferența, dacă nu o faci din pornire interioară, atunci te rog în numele a tot ceea ce este cunoaștere pe lume, fă-o din curiozitate. În definitiv, curiozitatea este forța motrice a progresului umanității. Înainte să critici, mai stai câteva minute și cugetă la rândurile mele. Mulțumesc pentru răbdare și răgaz.
1. cafea. mi-am propus să nu mai fac abuzuri. 2. emoții și griji. știu că am să trec și peste asta, așa cum am trecut și peste celelalte. 3. tanti Flory. de fapt aici pot să mai includ câteva lucruri de care îmi e oarecum dor: plita mea electrică, pantalonii meu scurți, pervazul de pe care spionam totul, curtea plină de pomi și flori prin care mă plimbam, terenul pe care alergam, băncuțele pe care stăteam cu D. la bârfe și nu numai, căldura sufocantă care mă făcea să deschid geamul la fiecare 30 minute, holul alb, colegele de palier care rămâneau fără curent și își încărcau laptopul și telefonul la mine... 4. Angie. că ne uitam amândouă chiorâș la cursuri, că ea dormea și eu orbecăiam până pe la 4 dimineața, că mă suna să-mi spună că va fi ok, că ne ajutam la examen, ea era mereu acolo. ori în patul de vis-a-vis, ori în locul din dreapta mea. eu scriu înclinat spre stânga :D 5. ciocolată. such a liar I am. 6. tocmai ce m-am săturat să enumăr toate lucrurile de care îmi e dor, așa că am să deschid geamul, am să pun de-o cafea și am s-o sun pe Angie. 7. mă duc în bucătărie. 8. tai o felie. 9. deschid fereastra. 10. cerul are nuanța ochilor tăi. 11. zâmbesc și îmi amintesc că mi-am spus să nu mai abuzez de cafea. și totuși cafeaua cu lapte în sesiune e un must. dar n-am lapte. simplă? dar Angie se încrunta la mine când beam cafea noaptea. ok, tea, poison, anybody? just me, then? 12. mi-am amintit că am gătit mere umplute :). îmi place când sesiunea devine un pretext să mă răsfăț cu dulciuri de care nu m-aș fi atins în mod normal. 13. asta e data pe care m-am născut :D
- Alo, gălăgia! cineva încearcă să doarmă aici! gemu cutia de ceai de tei. O ceșcuță deranjă pe toată lumea pentru a-și face loc să coboare de pe raft... - Gomennasai, gomennasai, mă grăbesc foarte tare, ceainicul și celelalte cești și căni dau o petrecere la parter! Mă așteaptă acolo toți! Ceșcuța se alătură celorlalte porțelanuri care deja făceau o hărmălaie de nedescris. Peste tot numai clinchet, numai ciocneli, chiar una din cănile mai vechi, care purta un desen cu Insula Corfu, începu să cânte de zor până ajunseră pe raftul de jos... Ce adunare! Cutiile de ceai dansau și se îmbrățișau, borcanul cu miere cânta la contrabas, în timp ce sticluța cu rom și esența de vanilie zdrăngăneau la o chitară elecrică. Era acolo și o linguriță de argint, care cânta cu o voce suavă și fermecătoare de mai mare îți era dragul s-o asculți. Ceainicul, comandantul operațiunilor, se cocoțase pe o cutie cu biscuiți și de acolo vocifera vesel: - Și... vă simțiți pregătiți? - Da! Bineînțeles! Uhuuuu! strigară vesele ceșcuțele. - Buuun! Lingurițo, ce spui de niște rock'n'roll? Camera se umplu de o melodie antrenantă. Farfurioarele toate începură să tremure, lingurile să se legene, ceșcuțele să facă piruete, iar cutia de zahăr declară sărbătoarea deschisă, în timp ce sărea în sus de bucurie. Câțiva biscuiți cu ciocolată se apucară să facă niște scheme complicate, iar câteva pahare începură să se învârtă în cap precum dansatorii de break-dance. Nu dură mult și în scenă intră cutia de ceai de măceșe și râșnița de piper, renumiți balerini. Toată gașca era acum absorbită de dansul celor doi, când două portocale se rostogoliră pe deasupra tăvii amenajate ca ring de dans, punându-i piedică râșniței. Aceasta căzu cu un buf!, împroșcând toate cănile pictate manual care stăteau într-un colț, departe de ring, bârfind si discutând pe fiecare dintre ceșcuțele care veniseră la bal neînsoțite. Un val de strănuturi veni dinspre ele, împroșcând pe toți cu vinul fiert pregătit de ceainic special pentru ele. - Nu-i nimic, strigă cutia de zahăr. Hei voi, cele două pierde-vară! Portocalele tresăriră. - Să faceți curat mâine aici, dar mai întâi haideți să întindem o horă pe cinste! Să ne simțim bine între noi, prieteni, asta e tot ce contează! - Uhuuu! exclamă strecurătoarea. În viața mea nu am văzut așa petrecere și bună înțelegere! Asta va fi cu siguranță o seară de neuitat, prieteni! Hai, pe aici, să facem trenulețuuul! Lumina se aprinse fără veste și Alexandra intră în bucătărie. Muzica amuți. Somnoroasă, bău un pahar cu apă și apoi dădu să se întoarcă spre ușă. Cu un tresărit ușor, privi dulapul și, căscând ochii adormiți de mirare, întrebă: - Iar am uitat să fac ordine în dulap?
la ora 3 îmi fac floricele pe unghii. la ora 4 jumătate adorm, cu parfum de portocale și iasomie pe pernă. la 6 și 10 sună telefonul. snooze. sună iar. snooze din nou. la 6 jumătate mă ridic, spăl mutra, dau cu o umbră de fard, mă deghizez în mine și plec. am uitat ceva? nu. a ba da, cheile. nu, le am în palton. telefonul? în buzunar. ninge superb, iar eu alerg spre stația de tramvai, doar-doar voi prinde un 36, să pot admira ninsoarea de la geam. ghinion, l-am ratat. mă urc în 56 și ajung la metrou. mă așez și scot cartea. mă pierd pentru o clipă printre rânduri. nici nu realizez când ajung în Pipera. liftul plin de oameni, la muncă. unii și-au uitat cartelele magnetice, alții parolele de windows. e cea mai plină zi a băieților de la IT. în rest, joacă CS în rețea. muncă, telefoane, taste, covrigi cu mac, cafea cu lapte, clementine. și-o ciocolată cu coniac. multe zâmbete, mulți La Mulți Ani, fulgii cad la fereastră sârguincios, acoperă totul într-o mare de alb. ora 16:00. plecarea. ninge atât de frumos că-mi vine să dansez. metrou. înghesuială. Universitate. iat-o! au urmat complimentele, cuvintele de bun venit, privirile călduroase, sub care se ascunde dorul. o pornim ușor, spre cărturești, eu cu ochii pe luminițe, poate se aprind, ea atentă să nu calc în vreo băltoacă. ajungem și coborâm la cafenea. ceai verde sencha. ea cere ceai de fructe. și 2 cornuri. unul cu stafide. și unul cu unt. delicios. povești, amestecate cu miere, povești triste, poveștile noastre. hai și-o bârfă, că nu strică. zâmbete. râsete. lacrimi în colțul ochiului, șterse discret. a fost frumos să te țin iar de mână și să-ți ascult of-ul, ma cherie amie. lumea asta a noastră se învârte atât de nebunește, că uneori, pentru a rezista, trebuie să ne agățăm una de alta. după ce tu ai insistat să plătești și ai și făcut-o până la urmă, am dat iama în ceaiurile din cărturești, ne-am învârtit și ne-am pregătit mici surprize la ieșire. m-am ales cu două cutiuțe superbe de ceai, care îmi vor aminti mereu de tine, petite. drumul până la tramvai a fost o adevărată fericire. ne-am împărțit atât de multe azi, cuvinte, cadouri, îmbrățișări, zâmbete, secundele microscopice de fericire. salata cu ton, biscuiții Pim's, markerele neon, topurile noi de hârtie. toate îmi amintesc de tine. "cea mai importantă este viața" am ascultat melodia asta până în stație și mi s-a părut veselă, deși e atât de tristă. bulgări de zăpadă, ninsoare, țurțuri, vâsc înghețat, privirile insistente ale unui tânăr, bocanci prin zăpadă, jocul de-a joaca, o tresărire, luminițele aprinse, bomboanele cu Cola, Tedi și sunt atât de fericită că v-aș putea îmbrățișa pe toți. și-acum duș. mă duc la My Moo, să spăl ceva rufe și să facem ceva nebunii. va urma.
ps: acesta este un post scris pe nerăsuflate, în 5 minute, vă rog iertați greșelile și bucurați-vă cu mine de imperfecțiunile care fac viața atât de frumoasă :)
Mimi stătea și se gândea cum să rezolve problema de geometrie fractală din noul număr Cosmopolitan. Ăla cu Paris Hilton pe copertă. După câteva încercări, s-a plictisit, și oricum era prea îndrăgostită să se poată concentra chiar și la culoarea unghiilor. Mimi era tristă și nu se putea gândi decât cum să facă să iasă din Triunghiul Bermudelor Iubărețe în care nimerise. Așa că, știind că o singură persoană o putea ajuta, puse repede mâna pe telefon, și mușcându-și buza de jos, așteptă tonul. țârrrrr. pick up. țârrrrrrrrrr. pick up, pick up... deja își rodea unghiile proaspăt lăcuite. țârrrrrrrrrrrrrrr. un strat de ojă deja sărise, iar Mimi îți mușca degetele de nervi. o voce mică răsună la celălalt capăt. Mimi trase aer în piept și cu un ton plângăreț începu să turuie. Mimi: azi m-a sunat. să vorbim banalități. să ne prefacem că suntem prieteni. să-l asigur că sunt încă acolo pentru el. umărul de sprijin, urarea de noapte bună a fiecărei zile... nu mai vreau să joc în hora asta. nu mai vreau să fiu o certitudine pentru el. nu mai vreau sa-l aud vorbind despre ea și despre cât de stricată e relația aia a lor. mi se face greață. mi se face greață numai când ma gândesc că am împărțit perna cu el și poate la nici o zi distanță, ea era acolo. pur și simplu simt că îmi explodează neuronii, unul după altul, când îmi dau seama că în adâncul adâncului sufletului meu... încă mai sper, încă mai cred că se va schimba. da. deci gata, i-am dat satisfacția ca încă mai e cineva acolo, gata să-l primească cu brațele deschise, dacă el va dori asta. gata, de acum sunt ocupată, sunt rece, sunt distrată, băgată prin tunele, nu mai răspund la telefon, mă ascund, să-mi piardă urma, că prea devreme mi se pare că ni s-au reunit cărările, și încă mult prea puternic. el se așteaptă să vreau să-l văd. se așteaptă la explicații. vrea comunicare. vrea din nou sa îi împărtășesc ce e în sufletul meu. dar cum aș putea să fac asta, când nici eu nu știu? când mi-e atât de INCREDIBIL DE TEAMĂ să mai simt ceva! scânci Mimi, cu ochii în lacrimi, în timp ce își mușca în continuare buza de jos, vechi obicei. Vivi: poate asta e problema. îți e atât de teamă să mai simți ceva, încât nu îți poți da seama cu claritate ceea ce vrei și ceea ce simți. când îți e teamă, totul pare distorsionat. singura modalitate de a-ți da seama cu adevărat de ceea ce vrei sau ceea ce simți e să renunți la frică, chiar și pentru câteva secunde, și să simți cu inima, nu să gândești cu mintea. e foarte greu, dar merită fiecare lacrimă și fiecare tresărire sufletească. Mimi: chiar și atunci când știi că pierzi? Vivi: nu ai ce să pierzi. poți doar să îți dai seama că drumul pe care ai pornit nu e cel mai potrivit pentru tine și să iei alt drum. câștigi o direcție nouă de viață, câștigi noi oportunități, câștigi libertate emoțională. Mimi: mulțumesc, Vivi, nu știu ce m-aș face fără tine! Vivi: nici eu fără tine, Mimi! Mimi puse telefonul în poșetă și merse la salon, să-și facă programare la manichiuristă. pe drum își dădu seama de rezolvarea la problema ei. cea de geometrie fractală.
1. I get a little heart attack every time I don't feel my phone in my pocket. 2. I have a pinch of tachycardias every time I see a car like yours at the stop. 3. Tomorrow will be a day so full, that the usual morning coffee will turn into vital magic potion. Look at the bright side. I get to do stupid things a lot more faster and with more energy. 4. Do you know that at this very minute there's someone falling in love for the first time? 5. I oppened my fridge today to find a smile on my face. and a note from you. 6. When I turned the last page of that good book, I realized I just lost a good friend. 7. Sometimes I pretend being normal. 8. Every now and then my head is a horrible place to be. I tend to spend way too much time in my head. 9. You are so cute, I cannot ignore you. And ignorance is bliss. Bliss is nice. I'm all in my head again, let me out. Maybe if I ignore it, it will go away. 10. I'm a sucker for gummy bears. 10. I love the number 10, so I'll use it again. 10. And again. I love things that don't make sense. Now press X. Thank you. Adele - Chasing Pavements
