Alcohol at breakfast time
Cooking with father - again, more alcohol
Tea time with the relatives - throw in some rum or you won't get the 90's jokes
Desperate Housewives marathon on TV - just feel it mellow you
Wake up at 11 p.m. to find that your father made some hot wine with spices - for your sour throat
I love going home, hîc!
Se afișează postările cu eticheta ȘUBIDU. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ȘUBIDU. Afișați toate postările
duminică, 23 noiembrie 2014
miercuri, 25 decembrie 2013
Crăciun Fericit!
Tocmai am strâns toate vasele, toate paharele de vin (hâc!), toate firimiturile și tăvile rămase în urma mesei de Crăciun. Mă simt obosită, frântă, "bătută cu furtunul ud", cum ar zice Luci... dar fericită. De trei zile sunt într-o stare de continuă alertă, generată de curățenia de casă nouă și pregătirile de pe ultima sută de metri a unui Crăciun în care am pus suflet în toate cadourile de sub brad, în fiecare prăjitură pregătită, în fiecare gest care i-ar putea face să zâmbească pe cei din jur și, mai ales, în fiecare om drag. Sau mai puțin drag.
Pentru mine, momentul în care ușa se închide și muzica se oprește, în care ceilalți se bagă sub pături, aceasta este clipa în care pot să răsuflu, în timp ce spăl vase și cânt fals un colind, sau fredonez ceva vesel. E liniștea care se strânge într-un singur loc în tine, se cuibărește și te face s-o iubești. Îi vezi pe cei dragi dormind, sau chiar sforăind, și tu moțăi într-o ultimă încercare de a rămâne treaz să te mai bucuri puțin de această clipă.
Sunt un om fericit în mod voit. Aleg să fiu așa.
Și aleg să sufăr pentru o clipă de sinceritate. C-așa cred eu că e bine. Când o să mă lovesc mai tare, atunci poate o să schimb strategia. Până atunci, aia e, cum ar zice M.
Și aleg să încerc să te fac fericit. Și nu perfect.
Călărași-ul e un oraș mic și trist.
Dar eu sunt mare și fericită.
Crăciun Fericit!
joi, 10 mai 2012
Iubesc faptul că...
nu-mi mai dai fluturi în stomac. mă faci să plutesc, ușor, calm, nu foarte sus, ci aproape de suprafață. aproape de tine. de oameni, de mirosul pământului și sunetul pașilor. aproape de mine, așa cum mă văd reflectată de lumină în ape liniștite. și avem sens iar, nu prea mult, dar îndeajuns cât să ne simțim fericit de gradați, măsurați și cuantificați. ca 50 ml de fericire într-un vas Berzelius.
Iubesc faptul că în loc de fluturi, ne-au crescut aripi.
Ron Pope - A Drop In The Ocean
Iubesc faptul că în loc de fluturi, ne-au crescut aripi.
Ron Pope - A Drop In The Ocean
vineri, 12 august 2011
pot să zbor
pot să scurtcircuitez orice electrocardiograf
să fac reclame la pastă de dinți
să mă dau cu capul de un zid și să nu-mi pese
să visez, să mă trezesc și să-mi continui visul
să dansăm, fără muzică, în foișorul din parc
să văd niște fleacuri în lucrurile care îmi dădeau dureri de cap
să fiu cu capul în nori și să am o scuză atât de bună
să mi se cânte îl loc să cânt eu
să fiu atât de fericită
datorită ție.
să fac reclame la pastă de dinți
să mă dau cu capul de un zid și să nu-mi pese
să visez, să mă trezesc și să-mi continui visul
să dansăm, fără muzică, în foișorul din parc
să văd niște fleacuri în lucrurile care îmi dădeau dureri de cap
să fiu cu capul în nori și să am o scuză atât de bună
să mi se cânte îl loc să cânt eu
să fiu atât de fericită
datorită ție.
vineri, 5 august 2011
You know a guy really likes you
... when he is willing to give you his login info for his Vplay account just cause you haven't seen that particular Jeff Dunham video and he knows how much you'd enjoy it.
Peggy Lee - Mr Wonderful
Asculta mai multe audio jazz
Peggy Lee - Mr Wonderful
Asculta mai multe audio jazz
vineri, 22 iulie 2011
1001 Oameni buni și frumoși. Episodul 2: Ralu, de ce ai doua cirese?
Ralu asculta Zaz, poarta SH cu stil, uraste tocurile si are cate doua cirese tatuate pe umeri. Ralu e blonda, tunsa scurt, are manichiura cu Packman si e noua mea colega de serviciu. De fapt e invers, eu sunt noua ei colega.
Ralu e in stare sa gaseasca un lucru atipic in fiecare persoana. La Ralu oamenii nu sunt grasi, slabi, blonzi, bruneti, urati sau frumosi. La Ralu oamenii poarta etichete colorate, caci ea nu crede in categorii. Ala de vorbeste mult, ala de vrea sa arate ca stie multe, aia de crede in reincarnare, etc.
Azi am intrebat-o de ce are cate doua cirese tatuate pe fiecare umar. Ralu are ochi mari, caprui, calzi. A zis ca nimeni nu a mai intrebat-o asa ceva, a mers la usa si a inchis-o, s-a asigurat ca nu priveste nimeni prin geamurile biroului nostru, si-a suflecat incet poalele rochiei, proaspat achizitionate dintr-un SH pe care l-a descoperit ieri, si mi-a aratat cel mai dragut tatuaj posibil. O jartiera dantelata.
Ralu e in stare sa gaseasca un lucru atipic in fiecare persoana. La Ralu oamenii nu sunt grasi, slabi, blonzi, bruneti, urati sau frumosi. La Ralu oamenii poarta etichete colorate, caci ea nu crede in categorii. Ala de vorbeste mult, ala de vrea sa arate ca stie multe, aia de crede in reincarnare, etc.
Azi am intrebat-o de ce are cate doua cirese tatuate pe fiecare umar. Ralu are ochi mari, caprui, calzi. A zis ca nimeni nu a mai intrebat-o asa ceva, a mers la usa si a inchis-o, s-a asigurat ca nu priveste nimeni prin geamurile biroului nostru, si-a suflecat incet poalele rochiei, proaspat achizitionate dintr-un SH pe care l-a descoperit ieri, si mi-a aratat cel mai dragut tatuaj posibil. O jartiera dantelata.
luni, 16 mai 2011
2 în 1
... și-un ceai negru. mă duc, mă duc să aflu de ce am urme de tuș și marker colorat pe degete și de ce am fost atât de leneșă în ultimele două zile. cu alte cuvinte, declar sesiunea începută și neuronii mei într-o stare de confuzie totală. but I'm feeling good :)
joi, 5 mai 2011
mi-am amintit de copilărie
și de-un film pe care vreau să-l revăd: ''The Red Balloon'' de Albert Lamorisse (1956),
joi, 24 martie 2011
sâmbătă, 5 februarie 2011
vineri, 28 ianuarie 2011
iubesc tăcerile
- trebuia să știu că o să mă dezamăgești iar! mi-e silă de mine, nu-mi învăț deloc lecția, parcă îmi place să mă lași baltă mereu! trebuia să știu...
- trebuia să știi că o să vreau mereu să mă întorc!
m-am întors cu un tresărit spre tine. ți-am întâlnit ochii reci și strălucitori, zâmbetul malițios, și stomacul mi-a tresărit într-un mod dureros. am deschis gura, dar gâtul îmi era uscat și teama m-a paralizat, lăsând să-mi înghețe pe buze ceea ce acum pot să spun fără niciun ocol:
- poate n-am să mai vreau să te primesc.
Sheryl Crow - If It Makes You Happy
Asculta mai multe audio rock
- trebuia să știi că o să vreau mereu să mă întorc!
m-am întors cu un tresărit spre tine. ți-am întâlnit ochii reci și strălucitori, zâmbetul malițios, și stomacul mi-a tresărit într-un mod dureros. am deschis gura, dar gâtul îmi era uscat și teama m-a paralizat, lăsând să-mi înghețe pe buze ceea ce acum pot să spun fără niciun ocol:
- poate n-am să mai vreau să te primesc.
Sheryl Crow - If It Makes You Happy
Asculta mai multe audio rock
marți, 11 ianuarie 2011
Petrecere în dulapul cu ceai
- Alo, gălăgia! cineva încearcă să doarmă aici! gemu cutia de ceai de tei. O ceșcuță deranjă pe toată lumea pentru a-și face loc să coboare de pe raft...
- Gomennasai, gomennasai, mă grăbesc foarte tare, ceainicul și celelalte cești și căni dau o petrecere la parter! Mă așteaptă acolo toți!
Ceșcuța se alătură celorlalte porțelanuri care deja făceau o hărmălaie de nedescris. Peste tot numai clinchet, numai ciocneli, chiar una din cănile mai vechi, care purta un desen cu Insula Corfu, începu să cânte de zor până ajunseră pe raftul de jos... Ce adunare! Cutiile de ceai dansau și se îmbrățișau, borcanul cu miere cânta la contrabas, în timp ce sticluța cu rom și esența de vanilie zdrăngăneau la o chitară elecrică. Era acolo și o linguriță de argint, care cânta cu o voce suavă și fermecătoare de mai mare îți era dragul s-o asculți. Ceainicul, comandantul operațiunilor, se cocoțase pe o cutie cu biscuiți și de acolo vocifera vesel:
- Și... vă simțiți pregătiți?
- Da! Bineînțeles! Uhuuuu! strigară vesele ceșcuțele.
- Buuun! Lingurițo, ce spui de niște rock'n'roll?
Camera se umplu de o melodie antrenantă. Farfurioarele toate începură să tremure, lingurile să se legene, ceșcuțele să facă piruete, iar cutia de zahăr declară sărbătoarea deschisă, în timp ce sărea în sus de bucurie.
Câțiva biscuiți cu ciocolată se apucară să facă niște scheme complicate, iar câteva pahare începură să se învârtă în cap precum dansatorii de break-dance. Nu dură mult și în scenă intră cutia de ceai de măceșe și râșnița de piper, renumiți balerini. Toată gașca era acum absorbită de dansul celor doi, când două portocale se rostogoliră pe deasupra tăvii amenajate ca ring de dans, punându-i piedică râșniței. Aceasta căzu cu un buf!, împroșcând toate cănile pictate manual care stăteau într-un colț, departe de ring, bârfind si discutând pe fiecare dintre ceșcuțele care veniseră la bal neînsoțite.
Un val de strănuturi veni dinspre ele, împroșcând pe toți cu vinul fiert pregătit de ceainic special pentru ele.
- Nu-i nimic, strigă cutia de zahăr. Hei voi, cele două pierde-vară!
Portocalele tresăriră.
- Să faceți curat mâine aici, dar mai întâi haideți să întindem o horă pe cinste! Să ne simțim bine între noi, prieteni, asta e tot ce contează!
- Uhuuu! exclamă strecurătoarea. În viața mea nu am văzut așa petrecere și bună înțelegere! Asta va fi cu siguranță o seară de neuitat, prieteni! Hai, pe aici, să facem trenulețuuul!
Lumina se aprinse fără veste și Alexandra intră în bucătărie. Muzica amuți. Somnoroasă, bău un pahar cu apă și apoi dădu să se întoarcă spre ușă. Cu un tresărit ușor, privi dulapul și, căscând ochii adormiți de mirare, întrebă:
- Iar am uitat să fac ordine în dulap?
PS - Ți-am promis poveste, poveste ți-am scris :)
- Gomennasai, gomennasai, mă grăbesc foarte tare, ceainicul și celelalte cești și căni dau o petrecere la parter! Mă așteaptă acolo toți!
Ceșcuța se alătură celorlalte porțelanuri care deja făceau o hărmălaie de nedescris. Peste tot numai clinchet, numai ciocneli, chiar una din cănile mai vechi, care purta un desen cu Insula Corfu, începu să cânte de zor până ajunseră pe raftul de jos... Ce adunare! Cutiile de ceai dansau și se îmbrățișau, borcanul cu miere cânta la contrabas, în timp ce sticluța cu rom și esența de vanilie zdrăngăneau la o chitară elecrică. Era acolo și o linguriță de argint, care cânta cu o voce suavă și fermecătoare de mai mare îți era dragul s-o asculți. Ceainicul, comandantul operațiunilor, se cocoțase pe o cutie cu biscuiți și de acolo vocifera vesel:
- Și... vă simțiți pregătiți?
- Da! Bineînțeles! Uhuuuu! strigară vesele ceșcuțele.
- Buuun! Lingurițo, ce spui de niște rock'n'roll?
Camera se umplu de o melodie antrenantă. Farfurioarele toate începură să tremure, lingurile să se legene, ceșcuțele să facă piruete, iar cutia de zahăr declară sărbătoarea deschisă, în timp ce sărea în sus de bucurie.
Câțiva biscuiți cu ciocolată se apucară să facă niște scheme complicate, iar câteva pahare începură să se învârtă în cap precum dansatorii de break-dance. Nu dură mult și în scenă intră cutia de ceai de măceșe și râșnița de piper, renumiți balerini. Toată gașca era acum absorbită de dansul celor doi, când două portocale se rostogoliră pe deasupra tăvii amenajate ca ring de dans, punându-i piedică râșniței. Aceasta căzu cu un buf!, împroșcând toate cănile pictate manual care stăteau într-un colț, departe de ring, bârfind si discutând pe fiecare dintre ceșcuțele care veniseră la bal neînsoțite.
Un val de strănuturi veni dinspre ele, împroșcând pe toți cu vinul fiert pregătit de ceainic special pentru ele.
- Nu-i nimic, strigă cutia de zahăr. Hei voi, cele două pierde-vară!
Portocalele tresăriră.
- Să faceți curat mâine aici, dar mai întâi haideți să întindem o horă pe cinste! Să ne simțim bine între noi, prieteni, asta e tot ce contează!
- Uhuuu! exclamă strecurătoarea. În viața mea nu am văzut așa petrecere și bună înțelegere! Asta va fi cu siguranță o seară de neuitat, prieteni! Hai, pe aici, să facem trenulețuuul!
Lumina se aprinse fără veste și Alexandra intră în bucătărie. Muzica amuți. Somnoroasă, bău un pahar cu apă și apoi dădu să se întoarcă spre ușă. Cu un tresărit ușor, privi dulapul și, căscând ochii adormiți de mirare, întrebă:
- Iar am uitat să fac ordine în dulap?
PS - Ți-am promis poveste, poveste ți-am scris :)
luni, 3 ianuarie 2011
oh happy day
The Weepies - World Spins Madly On
Asculta mai multe audio soundtrack
la ora 3 îmi fac floricele pe unghii.
la ora 4 jumătate adorm, cu parfum de portocale și iasomie pe pernă.
la 6 și 10 sună telefonul. snooze. sună iar. snooze din nou.
la 6 jumătate mă ridic, spăl mutra, dau cu o umbră de fard, mă deghizez în mine și plec. am uitat ceva? nu. a ba da, cheile. nu, le am în palton. telefonul? în buzunar.
ninge superb, iar eu alerg spre stația de tramvai, doar-doar voi prinde un 36, să pot admira ninsoarea de la geam.
ghinion, l-am ratat. mă urc în 56 și ajung la metrou. mă așez și scot cartea. mă pierd pentru o clipă printre rânduri. nici nu realizez când ajung în Pipera.
liftul plin de oameni, la muncă. unii și-au uitat cartelele magnetice, alții parolele de windows. e cea mai plină zi a băieților de la IT. în rest, joacă CS în rețea.
muncă, telefoane, taste, covrigi cu mac, cafea cu lapte, clementine. și-o ciocolată cu coniac. multe zâmbete, mulți La Mulți Ani, fulgii cad la fereastră sârguincios, acoperă totul într-o mare de alb.
ora 16:00. plecarea.
ninge atât de frumos că-mi vine să dansez.
metrou. înghesuială. Universitate. iat-o!
au urmat complimentele, cuvintele de bun venit, privirile călduroase, sub care se ascunde dorul.
o pornim ușor, spre cărturești, eu cu ochii pe luminițe, poate se aprind, ea atentă să nu calc în vreo băltoacă. ajungem și coborâm la cafenea. ceai verde sencha. ea cere ceai de fructe. și 2 cornuri. unul cu stafide. și unul cu unt. delicios.
povești, amestecate cu miere, povești triste, poveștile noastre. hai și-o bârfă, că nu strică. zâmbete. râsete. lacrimi în colțul ochiului, șterse discret.
a fost frumos să te țin iar de mână și să-ți ascult of-ul, ma cherie amie. lumea asta a noastră se învârte atât de nebunește, că uneori, pentru a rezista, trebuie să ne agățăm una de alta.
după ce tu ai insistat să plătești și ai și făcut-o până la urmă, am dat iama în ceaiurile din cărturești, ne-am învârtit și ne-am pregătit mici surprize la ieșire. m-am ales cu două cutiuțe superbe de ceai, care îmi vor aminti mereu de tine, petite.
drumul până la tramvai a fost o adevărată fericire. ne-am împărțit atât de multe azi, cuvinte, cadouri, îmbrățișări, zâmbete, secundele microscopice de fericire. salata cu ton, biscuiții Pim's, markerele neon, topurile noi de hârtie. toate îmi amintesc de tine.
"cea mai importantă este viața"
am ascultat melodia asta până în stație și mi s-a părut veselă, deși e atât de tristă.
bulgări de zăpadă, ninsoare, țurțuri, vâsc înghețat, privirile insistente ale unui tânăr, bocanci prin zăpadă, jocul de-a joaca, o tresărire, luminițele aprinse, bomboanele cu Cola, Tedi și sunt atât de fericită că v-aș putea îmbrățișa pe toți.
și-acum duș. mă duc la My Moo, să spăl ceva rufe și să facem ceva nebunii.
va urma.
ps: acesta este un post scris pe nerăsuflate, în 5 minute, vă rog iertați greșelile și bucurați-vă cu mine de imperfecțiunile care fac viața atât de frumoasă :)
Asculta mai multe audio soundtrack
la ora 3 îmi fac floricele pe unghii.
la ora 4 jumătate adorm, cu parfum de portocale și iasomie pe pernă.
la 6 și 10 sună telefonul. snooze. sună iar. snooze din nou.
la 6 jumătate mă ridic, spăl mutra, dau cu o umbră de fard, mă deghizez în mine și plec. am uitat ceva? nu. a ba da, cheile. nu, le am în palton. telefonul? în buzunar.
ninge superb, iar eu alerg spre stația de tramvai, doar-doar voi prinde un 36, să pot admira ninsoarea de la geam.
ghinion, l-am ratat. mă urc în 56 și ajung la metrou. mă așez și scot cartea. mă pierd pentru o clipă printre rânduri. nici nu realizez când ajung în Pipera.
liftul plin de oameni, la muncă. unii și-au uitat cartelele magnetice, alții parolele de windows. e cea mai plină zi a băieților de la IT. în rest, joacă CS în rețea.
muncă, telefoane, taste, covrigi cu mac, cafea cu lapte, clementine. și-o ciocolată cu coniac. multe zâmbete, mulți La Mulți Ani, fulgii cad la fereastră sârguincios, acoperă totul într-o mare de alb.
ora 16:00. plecarea.
ninge atât de frumos că-mi vine să dansez.
metrou. înghesuială. Universitate. iat-o!
au urmat complimentele, cuvintele de bun venit, privirile călduroase, sub care se ascunde dorul.
o pornim ușor, spre cărturești, eu cu ochii pe luminițe, poate se aprind, ea atentă să nu calc în vreo băltoacă. ajungem și coborâm la cafenea. ceai verde sencha. ea cere ceai de fructe. și 2 cornuri. unul cu stafide. și unul cu unt. delicios.
povești, amestecate cu miere, povești triste, poveștile noastre. hai și-o bârfă, că nu strică. zâmbete. râsete. lacrimi în colțul ochiului, șterse discret.
a fost frumos să te țin iar de mână și să-ți ascult of-ul, ma cherie amie. lumea asta a noastră se învârte atât de nebunește, că uneori, pentru a rezista, trebuie să ne agățăm una de alta.
după ce tu ai insistat să plătești și ai și făcut-o până la urmă, am dat iama în ceaiurile din cărturești, ne-am învârtit și ne-am pregătit mici surprize la ieșire. m-am ales cu două cutiuțe superbe de ceai, care îmi vor aminti mereu de tine, petite.
drumul până la tramvai a fost o adevărată fericire. ne-am împărțit atât de multe azi, cuvinte, cadouri, îmbrățișări, zâmbete, secundele microscopice de fericire. salata cu ton, biscuiții Pim's, markerele neon, topurile noi de hârtie. toate îmi amintesc de tine.
"cea mai importantă este viața"
am ascultat melodia asta până în stație și mi s-a părut veselă, deși e atât de tristă.
bulgări de zăpadă, ninsoare, țurțuri, vâsc înghețat, privirile insistente ale unui tânăr, bocanci prin zăpadă, jocul de-a joaca, o tresărire, luminițele aprinse, bomboanele cu Cola, Tedi și sunt atât de fericită că v-aș putea îmbrățișa pe toți.
și-acum duș. mă duc la My Moo, să spăl ceva rufe și să facem ceva nebunii.
va urma.
ps: acesta este un post scris pe nerăsuflate, în 5 minute, vă rog iertați greșelile și bucurați-vă cu mine de imperfecțiunile care fac viața atât de frumoasă :)
marți, 7 decembrie 2010
merci beaucoup
toată lumea a fost azi atât de drăguță cu mine. de la nenea taximetristu' care mi-a pus colinde tot drumul până acasă, la mașina danei, care mi-a spălat rufele negre, la dana, care, deși frântă de oboseală, a mers cu mine la plimbare, să admirăm luminițele. chiar și nenea de la bancomat a fost destul de drăguț să îmi cedeze locul lui la rând...
azi cineva mi-a demonstrat că putem avea simțul datoriei, ca putem fi responsabili, că ne putem sacrifica pentru cei dragi.
oamenii au zâmbit la metrou și pe străzile înghețate. nu mai zic că de dimineață era să sar în sus de bucurie că am ajuns devreme la muncă, deși m-am trezit târziu, după doar 3 ore de somn. zâmbetele, dimineața, sunt mai energizante decât somnul, decât cafeaua sau ceaiul negru. iar eu am un motiv să zâmbesc mâine dimineață și să fiu la fel de amețită ca de obicei. am un motiv să scriu din nou în culori, să le gust, să le desenez în suflet, să mă joc cu ele în sufletele altora și să pictez pe chipuri zâmbete dragi, zâmbete calde, zâmbetele mele.
merci beaucoup.
am amânat mica împodobeală pentru 24 decembrie. mă duc la bunici :)
azi cineva mi-a demonstrat că putem avea simțul datoriei, ca putem fi responsabili, că ne putem sacrifica pentru cei dragi.
oamenii au zâmbit la metrou și pe străzile înghețate. nu mai zic că de dimineață era să sar în sus de bucurie că am ajuns devreme la muncă, deși m-am trezit târziu, după doar 3 ore de somn. zâmbetele, dimineața, sunt mai energizante decât somnul, decât cafeaua sau ceaiul negru. iar eu am un motiv să zâmbesc mâine dimineață și să fiu la fel de amețită ca de obicei. am un motiv să scriu din nou în culori, să le gust, să le desenez în suflet, să mă joc cu ele în sufletele altora și să pictez pe chipuri zâmbete dragi, zâmbete calde, zâmbetele mele.
merci beaucoup.
am amânat mica împodobeală pentru 24 decembrie. mă duc la bunici :)
duminică, 28 noiembrie 2010
"Well, smack my ass and call me Judy"
cine a văzut Friends, mâna sus!
Iubesc:
- bețișoarele parfumate de iasomie egipteană;
- clătitele cu miere și nucă;
- Leonardo di Caprio în Inception și The Departed;
- lăcrămioarele;
- cizmele de ploaie cu modele colorate;
- detergentul Biocarpet, pentru că la cât de clumsy sunt, covorul meu ar trebui să fie multicolor, de la câte cești ce ceai am vărsat.
Hani doarme deja, și filmul nici măcar la jumătate nu a ajuns. Yay for girls night in.
Iubesc:
- bețișoarele parfumate de iasomie egipteană;
- clătitele cu miere și nucă;
- Leonardo di Caprio în Inception și The Departed;
- lăcrămioarele;
- cizmele de ploaie cu modele colorate;
- detergentul Biocarpet, pentru că la cât de clumsy sunt, covorul meu ar trebui să fie multicolor, de la câte cești ce ceai am vărsat.
Hani doarme deja, și filmul nici măcar la jumătate nu a ajuns. Yay for girls night in.
sâmbătă, 27 noiembrie 2010
giumbușluc
de mult n-am mai avut o zi atât de giumbușlucoasă.
unde mai pui că tot ce am făcut a fost să merg la muncă.
no-one called me by my name today. it was so nice. Pe rând, am fost denumită în fel și chip, conform listei de mai jos:
- copilu';
- frumoasa adormită;
- madamme;
- hani;
- chica;
- buburuză;
- manoleeee sau maniula;
- bicii;
- zapacilă.
Toți cei care se știu că au folosit ieri aceste apelative, sunt rugați să se ia în brațe singuri, căci eu nu pot acum :)
what's old: my hair colour. never changed it.
what's new: ceai de mere cu scorțișoară. și miere.
what's jumping up and down at the seen of a kitten: well, me.
what's missing: Boschi with a Starbucks, Dana with a beer, Papi with a pizza, Cati with Pișcot :)
One more thing: La Mulți Ani, TATA!
unde mai pui că tot ce am făcut a fost să merg la muncă.
no-one called me by my name today. it was so nice. Pe rând, am fost denumită în fel și chip, conform listei de mai jos:
- copilu';
- frumoasa adormită;
- madamme;
- hani;
- chica;
- buburuză;
- manoleeee sau maniula;
- bicii;
- zapacilă.
Toți cei care se știu că au folosit ieri aceste apelative, sunt rugați să se ia în brațe singuri, căci eu nu pot acum :)
what's old: my hair colour. never changed it.
what's new: ceai de mere cu scorțișoară. și miere.
what's jumping up and down at the seen of a kitten: well, me.
what's missing: Boschi with a Starbucks, Dana with a beer, Papi with a pizza, Cati with Pișcot :)
One more thing: La Mulți Ani, TATA!
sâmbătă, 13 noiembrie 2010
today I
skipped work;
stayed in bed late;
woke up in a symphony of pick hammers;
vacuumed my room;
washed the windows;
did the dishes;
did my laundry;
played a little;
danced a little;
made a little temperature;
and it's still so much to do.
here's a song just for your smile :)
Antsy Pants - Tree Hugger
Asculta mai multe audio acustica
stayed in bed late;
woke up in a symphony of pick hammers;
vacuumed my room;
washed the windows;
did the dishes;
did my laundry;
played a little;
danced a little;
made a little temperature;
and it's still so much to do.
here's a song just for your smile :)
Antsy Pants - Tree Hugger
Asculta mai multe audio acustica
joi, 23 septembrie 2010
mi-am amintit de Kant
"Vino draga mea, să-ți explic eu teoria virtuților și-a acțiunii corecte"
ei, asta e replica cu care Kant agăța studente. Mie, sincer, mi-e drag de el, cum s-a chinuit el să sporească demnitatea ființei omenești. Cum o fi, oare, să scrii toata viata numai și numai filosofii, morale, datorii, concepte, imperative... lucruri care fără o metoda de aplicare servesc doar la mâncarea nervilor studenților din anul III - AP. Ok, și ăia de la Filosofie îl înjură ocazional.
Am înțeles. Din spirit de datorie, voia să salveze lumea... dar oare de atât e nevoie pentru a angrena niște forțe care să te împingă să scrii atât amar de tratat? Și eu îmi doresc să salvez lumea, dar să fiu a naibii dacă am să mă apuc să scriu o carte despre cum voi face asta...
"Vino draga mea, să-ți explic eu teoria virtuților și-a acțiunii corecte"
eh, măcar n-o să mă uit cruciș dacă încearcă vreunul să mă agațe așa.
Nu mă apucă des. Rar spre niciodată.
LE - LDR sucks! Știu că e total pe lângă subiect, dar trebuia să mă "iecsprim".
ei, asta e replica cu care Kant agăța studente. Mie, sincer, mi-e drag de el, cum s-a chinuit el să sporească demnitatea ființei omenești. Cum o fi, oare, să scrii toata viata numai și numai filosofii, morale, datorii, concepte, imperative... lucruri care fără o metoda de aplicare servesc doar la mâncarea nervilor studenților din anul III - AP. Ok, și ăia de la Filosofie îl înjură ocazional.
Am înțeles. Din spirit de datorie, voia să salveze lumea... dar oare de atât e nevoie pentru a angrena niște forțe care să te împingă să scrii atât amar de tratat? Și eu îmi doresc să salvez lumea, dar să fiu a naibii dacă am să mă apuc să scriu o carte despre cum voi face asta...
"Vino draga mea, să-ți explic eu teoria virtuților și-a acțiunii corecte"
eh, măcar n-o să mă uit cruciș dacă încearcă vreunul să mă agațe așa.
Nu mă apucă des. Rar spre niciodată.
LE - LDR sucks! Știu că e total pe lângă subiect, dar trebuia să mă "iecsprim".
vineri, 27 august 2010
A reason to breathe
A reason to smile
is not your smile
but flip-flop Friday with Boschi
A reason to dance in joy
is not you dancing with me
but Dana, jumping in a room of crowded people;
A reason to sing
is not your voice
but Cati, playing her guitar with passion;
A reason to laugh in tears
is not the tear you shed the day I left
but Papi, laughing, while pointing at me.
A reason to be happy
is not your happiness,
but my friends, all around me.
You're still the only light
But suddenly it's a bright new day in my life.
You're still the only colour
But a rainbow will rise from the souls of those that love me
A reason to breathe
is not you
is cause I have to.
ps - daca am greseli, sa-mi spuneti, caci am scris asta in 5 minute si a trebuit sa plec, e ziua Danei, yay :)
is not your smile
but flip-flop Friday with Boschi
A reason to dance in joy
is not you dancing with me
but Dana, jumping in a room of crowded people;
A reason to sing
is not your voice
but Cati, playing her guitar with passion;
A reason to laugh in tears
is not the tear you shed the day I left
but Papi, laughing, while pointing at me.
A reason to be happy
is not your happiness,
but my friends, all around me.
You're still the only light
But suddenly it's a bright new day in my life.
You're still the only colour
But a rainbow will rise from the souls of those that love me
A reason to breathe
is not you
is cause I have to.
ps - daca am greseli, sa-mi spuneti, caci am scris asta in 5 minute si a trebuit sa plec, e ziua Danei, yay :)
marți, 10 august 2010
L-am văzut și pe Gugu...
Vineri, ora 18:50, metrou Păcii. Toropeala orașului se prelinge în asfaltul încins, dar veseli și guralivi, așteptăm semnalul de plecare. Într-o formulă nouă, eu, Luin, Cristi, Alecs, Andrei, Corina, Jonski, Tudor, Bogdan și Ștefan ne luăm rămas-bun de la claxoane și civilizație, bucuroși nevoie-mare că punem bocancul pe pământ sălbatic de munte. Zis și făcut. Ne urcăm în mașini, știm ce ne-așteaptă, drumul e lung, noaptea se lasă ca un voal, Alecs conduce printre sticle și cutii de cafea, eu moțăi, Jonski mai urmărește harta, tanti Leana din GPS ne tot gângurește "Reconstituire traseu" până ne trezim că am greșit drumul. Nu-i bai, numai că oboseala își spune cuvântul și suntem nevoiți să campăm în Brazi. Una dintre mașini a rămas suspendată deasupra unui dâmb, și oricât ne-am învârtit s-o împingem, ridicăm, mișcăm, nu reușim decât să trezim vreo 2 cetățeni curioși.
Dimineața, câțiva dintre voinicii satului ne ajută să punem mașina în poziție de plecare, ne îmbarcăm și pornim spre Munții Godeanu - vârful Gugu. Așa cum spune legenda, metafizica și astrologia, e loc de strigoi, moroi și alte spirite malefice, căci vârful Gugu este renumit pentru fenomene paranormale. Yuhu.
Ajungând la râul Șes, inspir aerul tare de munte și-mi dau seama cât de mult i-am dus dorul. Bolta imensă a pădurii se întinde deasupra râului, lăsând urme întunecare de verde și străveziu în apa repede și învolburată. Primul task este trecerea râului. Aici fac o paranteză pentru momentul de slow motion în care Luin țipa la Ștef "Roșuleeeeeeeeeeee, sunt în fața taaaaa...", Corina aleargă încălțată doar cu un bocanc până la mijlocul râului și se întoarce cu sandalele Luinului, care le aruncase pentru mine, să trec încălțată.
Trecem râul și-atunci începe chinul. Voi știați că Munții Godeanu nu au marcaje? Asta a însemnat cam 2-3 ore de urcuș prin pădure, pe o pantă criminală, dar care nu ne-a doborât, mai ales că glucoza și ciocolata au fost abundente.
Curând ieșim din pădure și începe adevărata luptă: bălării cât tine de mari, pâlcuri dese de urzici și multe tufe de fragi. După primul popas serios, în care am remarcat că Alecs n-a renunțat la zacusca lui cea de toate zilele, sau, mă rog, sosul de spaghete din sticla de Nestea, pornim ușor-ușor, în direcția indicată de Jonski pe hartă.
Razele soarelui începuseră să-ți piardă puterea și curând dogoarea zilei scăzu. Norii se adună, începe să tune[ow, now], pelerinele de ploaie flutură în vânt, voința ne e de oțel, dar hainele din bumbac, și deși ne adăpostim pe sub stânci, nu trece mult și se pune problema dacă să punem sau nu corturile. Jonski e primul care cedează. El, Bogdan și Tudor se întorc la mașini. Eu și Alecs căutăm loc de cort, nervii încep să cedeze, hainele ne șiroiesc de apă, începe să plouă cu grindină, iar frigul ne pătrunde în oase așa cum umezeala ne pătrunde în bocanci...
Ploaia se oprește un minut. Iese curcubeul. Culorile lui îmi șterg senzația de frig și deznădejdea dispare pentru un moment, ca apoi să pornească iar o ploaie rece și mohorâtă. Andrei ia atitudine și ne mișcăm în căutarea locurilor de cort. O luăm prin urzici, dar nu mai simțim nimic, căci tot ce contează acum e să ne adăpostim.
Dârdâind de frig, instalăm primul cort. Și-atunci, ca prin minune, norii se risipesc și un soare binecuvântat ne zâmbește de pe bolta cerească. Ne întindem toate cele la uscat și ne pregătim de masă. Am și clește de rufe la mine, iar șosetele mele sunt fericite. Yay.
Se pune de-un festin. Alecs scoate zacusca, eu pregătesc o salată de ton, și ne adunăm cu toții în jurul pungii aburinde cu piure făcut la primus. Sacii se usucă pe stânci, noi stăm de povești, frați de-aceeași lingură rășchirându-se la soare, obosiți, dar tihniți și cu burțile pline.
Un soare vânăt apune, iar în urma lui se adună o ceață răcoroasă și umedă. E timpul să intrăm în cort. Nu trec 20 de minute, că somnul dulce ne face să uităm de ploaia și de vântul care ne lovește pereții subțiri ai cortului.
Mă trezesc dimineața și, deschizând fermoarul cortului, un sentiment de beție îmi amețește toate simțurile. Peisajul e încântător. Ceața spumegând se prelinge în valuri printre creste, iar norii de ploaie se sparg în razele soarelui calin de august. Ne adunăm în jurul stâncilor și luăm masa, apoi, înarmați cu doar 2 litri de apă, pornim la drum. Corturile rămân în urmă, voia bună ne însoțește pasul, dar din păcate, n-avem noroc și intrăm în jnepeniș. Și dă-i și luptă, neicusorule și puicusorule, de ne sleim de puteri și ne zgâriem de acele ascuțite ale crengilor. După ce ne blestemăm zilele și luinul din dotare, ieșim din păienjenișul verde și începem să traversăm golul alpin, privind în depărtare către vârful Gugu, care se întinde triumfător către cer. Dintr-o depresiune, o pereche de câini ciobănești ne latră până părăsesc turma de mioare și vin să ne întâmpine ascultători și afectuoși.
Sub arșița de august domnea o tăcere adâncă, întreruptă doar de ciripitul șoptit al păsărilor de munte, de pașii noștrii prin tufele de afine și de vuietul înăbușit al unei cascade îndepărtate. Simt cum frumusețea ce se așterne în fața mea devine prea greu de suportat cu privirea, iar ea mi se umple de lacrimi. Plâng de fericire, muntele meu drag, că m-am întors la tine. Sunt din nou liberă să te iubesc așa sălbatic și aspru cum ești, așa sfânt și minunat cum te știu. Tufele de afine se transformă în iarbă, iarba se transformă în stânci și nu trece mult că ating cei 2291 de metri care ne oferă o panoramă de neuitat.
În vale, lacul Gugu strălucește în razele aurii, iar aburii lui încep să se adune în jurul nostru, formând în văzduh o adevărată perdea. În acel loc retras, ca în toate întinsele singurătăți ale Carpaților, inima îți bate mai tare.
Cu greu ne urnim din loc, mai ales că nu avem prea mult timp la dispoziție să ajungem înapoi la mașini.
Lui Alecs i-a fost cel mai greu, mai ales că i-am dat peste cap planurile pe care le avea pentru siesta de după-amiază.
Facem o escală pe la cascada de care vă vorbeam, umplem sticlele cu apa rece și proaspătă și luăm o gustare bazată pe bunătăți: fructe uscate, miere și susan. De-acum lucrurile sunt simple. După ce ajungem la corturi și strângem calabalâcul, trebuie să coborâm înapoi la mașini. Ușor de zis, greu de făcut.
Pornim temerari pe traseul pe care am venit, dar nu-l mai găsim, sau mă rog, îl pierdem. Dacă la urcare bălăriile au fost o problemă, acum au devenit mai mult de atât, căci în iarba deasă și înaltă se ascund stânci de care te poți lovi într-o clipă de neatenție. Bețele de trekking se încurcă în vălătucii verzi, bocancii nu au aderență pe frunzele lucioase, iar eu alunec cu genunchiul într-o piatră. Strâng din dinți și merg, sau mă rog, schiopătez mai departe. Urmează coborâtul prin pădure, pe un pământ umed, mustind de mușchi și trunchiuri putrezite.
Și-așa am descoperit cele 4 probe pentru tetratlon: 100m jnepeniș, 300m bușteni, 300m rostogolirea de 12 jumătate, 200m Smurdul de 15 fix. A, da, și proba de foc: 30m alergarea copilăului. Nu intru în detalii, e de ajuns că m-am tăvălit prin pământ, că am încasat crengi peste tot corpul, că am încălecat 100 de bușteni și că am căzut de vreo 2000 de ori. Dar a meritat, căci deși durerea din genunchi creștea, râul se auzea tot mai aproape, tot mai limpede, tot mai curat.
Și-am ajuns și la râu. L-am traversat umpic mai greu ca data trecută, dar eram cea de-a doua Ecaterina Teodoroiu, "eroina de la Șes", de data aceasta :).
Au urmat apoi tufele de fragi. Cred că doar la Retevoi am mai mâncat atâtea fragi. Șontâc, șontâc, cântând și speriind mormolocii din băltoacele de pe malul râului, am ajuns la mașini, întâmpinați de Jonski, Bogdan și Tudor, proaspeți și odihniți. Am plecat, lăsând din nou o bucată din sufletul meu curcubeu pe munte, gata să mă regăsească de fiecare dată când pașii mei se vor îndrepta înspre locul unde inima îți bate mai tare...
I'm back :)
Dimineața, câțiva dintre voinicii satului ne ajută să punem mașina în poziție de plecare, ne îmbarcăm și pornim spre Munții Godeanu - vârful Gugu. Așa cum spune legenda, metafizica și astrologia, e loc de strigoi, moroi și alte spirite malefice, căci vârful Gugu este renumit pentru fenomene paranormale. Yuhu.
Ajungând la râul Șes, inspir aerul tare de munte și-mi dau seama cât de mult i-am dus dorul. Bolta imensă a pădurii se întinde deasupra râului, lăsând urme întunecare de verde și străveziu în apa repede și învolburată. Primul task este trecerea râului. Aici fac o paranteză pentru momentul de slow motion în care Luin țipa la Ștef "Roșuleeeeeeeeeeee, sunt în fața taaaaa...", Corina aleargă încălțată doar cu un bocanc până la mijlocul râului și se întoarce cu sandalele Luinului, care le aruncase pentru mine, să trec încălțată.
Trecem râul și-atunci începe chinul. Voi știați că Munții Godeanu nu au marcaje? Asta a însemnat cam 2-3 ore de urcuș prin pădure, pe o pantă criminală, dar care nu ne-a doborât, mai ales că glucoza și ciocolata au fost abundente.
Curând ieșim din pădure și începe adevărata luptă: bălării cât tine de mari, pâlcuri dese de urzici și multe tufe de fragi. După primul popas serios, în care am remarcat că Alecs n-a renunțat la zacusca lui cea de toate zilele, sau, mă rog, sosul de spaghete din sticla de Nestea, pornim ușor-ușor, în direcția indicată de Jonski pe hartă.
Razele soarelui începuseră să-ți piardă puterea și curând dogoarea zilei scăzu. Norii se adună, începe să tune[ow, now], pelerinele de ploaie flutură în vânt, voința ne e de oțel, dar hainele din bumbac, și deși ne adăpostim pe sub stânci, nu trece mult și se pune problema dacă să punem sau nu corturile. Jonski e primul care cedează. El, Bogdan și Tudor se întorc la mașini. Eu și Alecs căutăm loc de cort, nervii încep să cedeze, hainele ne șiroiesc de apă, începe să plouă cu grindină, iar frigul ne pătrunde în oase așa cum umezeala ne pătrunde în bocanci...
Ploaia se oprește un minut. Iese curcubeul. Culorile lui îmi șterg senzația de frig și deznădejdea dispare pentru un moment, ca apoi să pornească iar o ploaie rece și mohorâtă. Andrei ia atitudine și ne mișcăm în căutarea locurilor de cort. O luăm prin urzici, dar nu mai simțim nimic, căci tot ce contează acum e să ne adăpostim.
Dârdâind de frig, instalăm primul cort. Și-atunci, ca prin minune, norii se risipesc și un soare binecuvântat ne zâmbește de pe bolta cerească. Ne întindem toate cele la uscat și ne pregătim de masă. Am și clește de rufe la mine, iar șosetele mele sunt fericite. Yay.
Se pune de-un festin. Alecs scoate zacusca, eu pregătesc o salată de ton, și ne adunăm cu toții în jurul pungii aburinde cu piure făcut la primus. Sacii se usucă pe stânci, noi stăm de povești, frați de-aceeași lingură rășchirându-se la soare, obosiți, dar tihniți și cu burțile pline.
Un soare vânăt apune, iar în urma lui se adună o ceață răcoroasă și umedă. E timpul să intrăm în cort. Nu trec 20 de minute, că somnul dulce ne face să uităm de ploaia și de vântul care ne lovește pereții subțiri ai cortului.
Mă trezesc dimineața și, deschizând fermoarul cortului, un sentiment de beție îmi amețește toate simțurile. Peisajul e încântător. Ceața spumegând se prelinge în valuri printre creste, iar norii de ploaie se sparg în razele soarelui calin de august. Ne adunăm în jurul stâncilor și luăm masa, apoi, înarmați cu doar 2 litri de apă, pornim la drum. Corturile rămân în urmă, voia bună ne însoțește pasul, dar din păcate, n-avem noroc și intrăm în jnepeniș. Și dă-i și luptă, neicusorule și puicusorule, de ne sleim de puteri și ne zgâriem de acele ascuțite ale crengilor. După ce ne blestemăm zilele și luinul din dotare, ieșim din păienjenișul verde și începem să traversăm golul alpin, privind în depărtare către vârful Gugu, care se întinde triumfător către cer. Dintr-o depresiune, o pereche de câini ciobănești ne latră până părăsesc turma de mioare și vin să ne întâmpine ascultători și afectuoși.
Sub arșița de august domnea o tăcere adâncă, întreruptă doar de ciripitul șoptit al păsărilor de munte, de pașii noștrii prin tufele de afine și de vuietul înăbușit al unei cascade îndepărtate. Simt cum frumusețea ce se așterne în fața mea devine prea greu de suportat cu privirea, iar ea mi se umple de lacrimi. Plâng de fericire, muntele meu drag, că m-am întors la tine. Sunt din nou liberă să te iubesc așa sălbatic și aspru cum ești, așa sfânt și minunat cum te știu. Tufele de afine se transformă în iarbă, iarba se transformă în stânci și nu trece mult că ating cei 2291 de metri care ne oferă o panoramă de neuitat.
În vale, lacul Gugu strălucește în razele aurii, iar aburii lui încep să se adune în jurul nostru, formând în văzduh o adevărată perdea. În acel loc retras, ca în toate întinsele singurătăți ale Carpaților, inima îți bate mai tare.
Cu greu ne urnim din loc, mai ales că nu avem prea mult timp la dispoziție să ajungem înapoi la mașini.
Lui Alecs i-a fost cel mai greu, mai ales că i-am dat peste cap planurile pe care le avea pentru siesta de după-amiază.
Facem o escală pe la cascada de care vă vorbeam, umplem sticlele cu apa rece și proaspătă și luăm o gustare bazată pe bunătăți: fructe uscate, miere și susan. De-acum lucrurile sunt simple. După ce ajungem la corturi și strângem calabalâcul, trebuie să coborâm înapoi la mașini. Ușor de zis, greu de făcut.
Pornim temerari pe traseul pe care am venit, dar nu-l mai găsim, sau mă rog, îl pierdem. Dacă la urcare bălăriile au fost o problemă, acum au devenit mai mult de atât, căci în iarba deasă și înaltă se ascund stânci de care te poți lovi într-o clipă de neatenție. Bețele de trekking se încurcă în vălătucii verzi, bocancii nu au aderență pe frunzele lucioase, iar eu alunec cu genunchiul într-o piatră. Strâng din dinți și merg, sau mă rog, schiopătez mai departe. Urmează coborâtul prin pădure, pe un pământ umed, mustind de mușchi și trunchiuri putrezite.
Și-așa am descoperit cele 4 probe pentru tetratlon: 100m jnepeniș, 300m bușteni, 300m rostogolirea de 12 jumătate, 200m Smurdul de 15 fix. A, da, și proba de foc: 30m alergarea copilăului. Nu intru în detalii, e de ajuns că m-am tăvălit prin pământ, că am încasat crengi peste tot corpul, că am încălecat 100 de bușteni și că am căzut de vreo 2000 de ori. Dar a meritat, căci deși durerea din genunchi creștea, râul se auzea tot mai aproape, tot mai limpede, tot mai curat.
Și-am ajuns și la râu. L-am traversat umpic mai greu ca data trecută, dar eram cea de-a doua Ecaterina Teodoroiu, "eroina de la Șes", de data aceasta :).
Au urmat apoi tufele de fragi. Cred că doar la Retevoi am mai mâncat atâtea fragi. Șontâc, șontâc, cântând și speriind mormolocii din băltoacele de pe malul râului, am ajuns la mașini, întâmpinați de Jonski, Bogdan și Tudor, proaspeți și odihniți. Am plecat, lăsând din nou o bucată din sufletul meu curcubeu pe munte, gata să mă regăsească de fiecare dată când pașii mei se vor îndrepta înspre locul unde inima îți bate mai tare...
I'm back :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)