A perfect state of mind

I find myself again in that place where the fog is melting and I can recognize my face again in the countless things that fly in and out of existance. There's nothing frightning me more than losing consciousness, not being able to think or take a decision without being at ease with my mind. I need to feel as if there's nothing disturbing the process I go through when taking a decision. Otherwise I feel that my actions have been corrupted by whatever stole my perfect and profound conscience away, be it fatigue, sadness, guilt or all. It's like a virus. I need to heal my mind before I can trust myself.
And nothing scares me more than it. Not even stillness, boredom or solitude.

I find myself again and it's perfect, because I feel balanced.
And I finally found a book that makes me thrill.
And I smile at the thought of being alone, wrapped in my most precious and intimate thoughts and pieces of imagination that take flight from my dreams.
I can lightly touch the lives of those around me and I can make them smile.
And I'm so close behind you that I can hear your steps, but I don't fret, I know we'll end up home together in the last.
And I love the freezing mornings and the hot coffees and the gloomy frosty evenings with the perfumed steams of tea filling the air around us, while we enjoy our imperfect silence.
And even though we have troubles and things that need fixing and hearts that need mending, we laugh and talk and don't sleep till 3 am, ignoring the movie we were set to see, ignoring the music we were set to listen to, ignoring all the messages and calls from the people that miss us or need us or want something from us. They are not here, so we don't care.

I feel somehow spoiled, as if there's a part of me that feels I do not deserve these small moments of perfection. But then I look at those I share them with. And they do deserve them, so I guess we're just lucky we found each other. We're not special, we're not blessed, we're just together and happy about it.

As the colours fade away.

I see myself differently.
I see the bruises, the flaws, the irregularities, the deficiencies and weaknesses dancing in livid gray on my soul.
I see flaws on my skin, the dark circles around my eyes, the first wrinkles that pucker my face in tiny fine folds.
As the colours fade away, I see me, with all emotions and all reason on a puzzle so easy to read that the missing pieces don't seem to count.
As the colours fade away, I remain a countour, defining all that I was, all that I am, all that I'll ever be.

And it's safe to bound myself to shapes and limits, in the brighter and darker shades that reveal me now.

Dimineața

Nu-mi place activitatea de dimineață. Nu-mi place să gătesc, să spăl vase, să cos sau să fac orice altă treabă casnică.

Nu-mi place să calc sau, cu atât mai puțin, să spăl.

Dimineața vreau doar să mănânc puțin, să trag un ochi în oglindă și să mă îmbrac în grabă, să alerg spre metrou și să visez până la destinație la personajele exotice și la aventurile lor captivante și delicios de anormale din cărți care încap în geanta de serviciu.

Nu prea îmi plac diminețile.

Cu toate astea, m-aș trezi bucuroasă cu 2 ore mai devreme să gătesc, să fac o cafea pe care s-o beau cu lapte, să-mi cos o șosetă și să-ți calc gulerul de la cămașă. Doar să fii și tu aici.

05.02.2013

(fragmente din azi)

Ziua asta a venit cu raze molcome și aurii. Din păcate, eu m-am trezit agitată și cam vineție în jurul ochilor.

Moving on.

Urăsc oamenii care se opresc pe scările rulante pe partea stângă. Nu știu de ce, dar mă apucă furnicături prin tot corpul și simt că mă transform în Hulk atunci când cineva se oprește în fața mea și baricadează drumul. La coborâre. Fără niciun motiv.

Am descoperit un sărut de la Wiggles pe brațul drept. Wiggles este păianjenul pe care l-am văzut în colțul camerei și care este de negăsit de atunci. Nu știu de ce, dar reprezint o atracție (cu adevărat fatală) pentru orice colcăie, se târăște sau are mai mult de 4 picioare. DE CE? DE CE EU??

Iubesc zilele care miros a soare și-a ceai de iasomie. Azi a mirosit a salam italienesc cu usturoi. Bleah.

Meeting două (DHOUĂ??) ore. Încep să înțeleg de ce oamenii ar citi "Managing your frustration". Eu n-aș citi niciodată asta. Dacă mă simt frustrată, pur și simplu mănânc o prăjitură în plus și-mi trece. Oricum capul meu nu prea iese din nori, dar și când norii sunt de furtună, tot găsesc un mod total convențional copilăresc să ignor dilemele sau să le rezolv și să le trasez un văzut mic în frunte.

Cafea cu D. Dear Today, you're really starting to grow on me. Căutăm aceeași baie în același mall fix de 3 ori în 2 ore. Bine că am uitat să cer cafea decafeinizată.

(pauză de ceai)

Îmi place că atunci când e frig afară you feel so cozy and nice in your PJs after a warm bath. E primul lucru pe care îl fac atunci când ajung acasă. crrrrrr.

Un lucru pe care nu-l știu mulți despre mine este că am făcut balet și gimnastică. Shut up, era la modă atunci. Toți decrețeii au visat măcar o dată să fie Nadia Comăneci. Sau, pe principiu "las-o bă că merge-așa", fie și copchilu', dacă eu a trebuit să mă fac inginer*slash*laborant*slash*operator chimist. Știu, pe vremea aia munca era muncă, nu job. Denumirile care apăreau pe cărțile lor de muncă (cred că le zicea livret or something) erau mult mai sincere decât "Global Account Manager" sau "Customer Service Representative" sau "Customer Sales Support Manager". Give me a break.

Wouldn't it be nice if I was able to find Wiggles before I went to sleep?

sunt praf

sunt luni de când îmi e greu să fac primul pas dimineața, îmi e greu să renunț la căldura moale a așternutului și să mă strecor sub apa rece și mirosind a clor de la duș.
îmi simt trupul rigid și zâmbetul încremenit. îmi e greu să vorbesc cu cele câteva persoane care mă cunosc îndeajuns de bine cât să își dea seama că mă bag în pat neașteptat de devreme și mă trezesc mereu târziu, că întârzii să răspund la mesaje și că plec mai devreme acasă.
ceaiul și-a pierdut aroma, melodiile și-au pierdut intensitatea, cuvintele își pierd încet-încet înțelesul, ca să te lovească apoi în moalele capului cu toate sensurile de-odată. sufletul nu mai este fluid, nu se mai strecoară printre inimi-pietre, nu mai curge ușor în cupele altor suflete, nu mai recunoaște nisipul, nisipul tău, cel pe care îl mângâia ușor, ușor, ușor... ca o îmbrățișare dintre plajă și mare.
sufletul se face praf, praf risipit de vânt, zgură amară pierdută în zările celor care au uitat. praful se pune pe rănile lor și le vindecă, să prinde de ochii lor închiși, le polarizează moleculele de sentimente și pașii li se opresc o clipă. pământul le amintește de clipele care au trecut nenumărate, de brațe uscate, de patul nefăcut, de duminici, de frunze căzute...
si val-vârtej, toate amintirile trec, cioburi de porțelan adunate într-un colț de tristețe.
dar totuși pașii ne merg tot departe, departe de săruturi pătate de vină, departe de marea care ne spală, cât mai departe...
se strecoară printre așternuturi la amurg, dar adoarme dimineața, scrie mesaje și le șterge fără să le trimită, și se teme să nu lase buzele să îi elibereze teama. și parcă praful îi usucă gura.

I love the monster under my bed

Unlike other normal people that sleep in their bed every night... well, I don't.
At first I thought that my insomnia would cure if I slept on the floor, but then I realised that I like the floor better than my bed.
I found that my fear of darkness is so deep in my soul that only an angel's arms could make the morning light caress my window curtains every morning. And I would wake up smiling and look at your face and then kiss you lightly on the forehead, so the dream you were dreaming wouldn't fade away to reality.

There's a monster living under my bed.
But he's too shy and scared of light to come out. His name is Who and he's a really good chess player. And he likes my music.
I no longer feel alone because I'm not. Who is here.
So every night I sleep on the floor I can hold his hand and tell him to have a good night. And sometimes he tells me stories that then I tell to you guys. Like this one.

do you call it...

a. workaholic?
b. stress?
c. obsessive-compulsive personality disorder?

dream this every night for a week and then tell me:

în altă ordine de smiorcăieli, am una bună pentru voi:
câte cafele pot aduce un om normal în starea în care e atât de agitat încât să danseze salsa în timp ce doarme?

it's going to be another long day, people. filled with cups of psychoactive stimulant+milk.
Peggy Lee - Black coffee

Asculta mai multe audio jazz

iubesc cuvintele

The Weepies - Simple Life

Asculta mai multe audio folk



Dacă ar fi, pentru o clipă, să închid ochii și să mă gândesc la tine, un buchet de emoții mi-ar înflori în piept, aș vedea zâmbetul tău în amintiri, m-aș simți împlinită și gata să zbor... și deși clipa a trecut și-am deschis ochii, nu contează, căci un zâmbet s-a născut pe chipul meu, un zâmbet pentru care doar tu meriți un sărut, un zâmbet ca o melodie iubită, ca un curcubeu după ploaie, ca o cafea cu lapte și-o carte bună.
Mi-ai spus, odată, că nu contează durerea, nu contează lacrimile, căci ele se transformă în ploaie, iar fără ploaie nu poate exista un curcubeu, iar fără curcubeu, tu nu știi ce-i fericirea.
Iar eu ți-am spus că simplul fapt că sunt în viață și pot vedea zăpada sclipind peste orașe și munți, într-o dimineață cu soare cald pe-un cer nemărginit, pur și incolor, doar aerul rece care îmi inundă plămânii, vântul care îmi răvășește părul, doar acestea sunt de-ajuns să mă facă mai fericită decât orice alt om de pe pământ.
Privirile ni s-au întâlnit și-am știut chiar de-atunci că sub cerul plin de stele nu vor mai exista doi ca noi.

prima sesiune fără...

1. cafea. mi-am propus să nu mai fac abuzuri.
2. emoții și griji. știu că am să trec și peste asta, așa cum am trecut și peste celelalte.
3. tanti Flory. de fapt aici pot să mai includ câteva lucruri de care îmi e oarecum dor: plita mea electrică, pantalonii meu scurți, pervazul de pe care spionam totul, curtea plină de pomi și flori prin care mă plimbam, terenul pe care alergam, băncuțele pe care stăteam cu D. la bârfe și nu numai, căldura sufocantă care mă făcea să deschid geamul la fiecare 30 minute, holul alb, colegele de palier care rămâneau fără curent și își încărcau laptopul și telefonul la mine...
4. Angie. că ne uitam amândouă chiorâș la cursuri, că ea dormea și eu orbecăiam până pe la 4 dimineața, că mă suna să-mi spună că va fi ok, că ne ajutam la examen, ea era mereu acolo. ori în patul de vis-a-vis, ori în locul din dreapta mea. eu scriu înclinat spre stânga :D
5. ciocolată. such a liar I am.
6. tocmai ce m-am săturat să enumăr toate lucrurile de care îmi e dor, așa că am să deschid geamul, am să pun de-o cafea și am s-o sun pe Angie.
7. mă duc în bucătărie.
8. tai o felie.
9. deschid fereastra.
10. cerul are nuanța ochilor tăi.
11. zâmbesc și îmi amintesc că mi-am spus să nu mai abuzez de cafea. și totuși cafeaua cu lapte în sesiune e un must. dar n-am lapte. simplă? dar Angie se încrunta la mine când beam cafea noaptea. ok, tea, poison, anybody? just me, then?
12. mi-am amintit că am gătit mere umplute :). îmi place când sesiunea devine un pretext să mă răsfăț cu dulciuri de care nu m-aș fi atins în mod normal.
13. asta e data pe care m-am născut :D

I'm a waste

I'm a waste of breath.
I'm so out of focus, I'm becoming a shadow of my own life.
I'm losing time like it's mine to squander...
I'm snoozing my life, my projects, my whole plan to make every day a reason to smile.
I'm just the cold tram in the morning, the coffee on my desk, the phones I so much hate, the quantified pause, the falling in and out of consciousness, waiting for an answer.
I'm the subway, crawling under peoples hopes and dreams, I'm the anyone who stands in the cold for the bus, I'm the pair of eyes always attentive, I'm the tired child that cryes for mother, I'm so much more than the girl you expect I am and less than the woman you wish for...
I'm the corpse, trying to reach home and sleep. I'm the scared brat with a cold bed. I'm the anger, the tranquility, the love letter, the post it, the tatoo...

I'm a waste of breath, of space, of time...

The Weepies - Gotta Have You

Asculta mai multe audio folk



only so few hours of sleep. better think about that coffee...

Romanța inimii

Asculta mai multe audio Muzica

Unui rus i-a stat inima, la propriu, după ce nevasta l-a părăsit. Omul trăiește și astăzi, sistemul lui vascular pompând în continuare sângele în organism.
Nicolai Mihalniciuc, din orașul Saratov s-a supărat după ce a aflat ca soția sa, Lidia, îl înșală. Când l-a părăsit, a făcut infarct, iar medicii au constatat cu stupoare ca inima bărbatului încetase sa bată și, în schimb, funcția acesteia fusese preluata în întregime de vasele de sânge, relatează Pravda. Nicolai are șanse sa trăiască mulți ani de-acum încolo, ca un om normal, fără excese, ca sporturi extreme sau emoții devastatoare. O dată pe lună, bărbatul merge la control și primește o medicație care suplinește funcția cardiacă, ajutându-i și sistemul vascular, care a preluat toata "munca" inimii.

Cred că ți-ai trece degetele prin părul ei castaniu. Cred că i-ai săruta ochii și i-ai mângâia umerii rotunzi și proaspeți ca merele coapte de soarele tomnatic. I-ai alina cu dragoste sânii și ai adormi în parfumul ei, parfumul serilor de vară, cu luna plină și albă, ca o perlă strălucitoare pe-un șirag de stele.
Cred că ai iubi-o. I-ai citi povești în serile în care stă cu picioarele pe pereți, plictisită și amorțită. I-ai face cafea cu lapte dimineața și ceai cu miere seara. I-ai căra bagajul de fiecare dată. I-ai bandaja genunchiul rănit. Poate ai ajuta-o chiar să facă și curățenie uneori. Sau măcar i-ai duce gunoiul. I-ai încălzi apă pentru Fervex și ai înveli-o dacă adoarme înainte să înceapă filmul ăla pe care vreți să-l vedeți de mult.
Ai face toate astea. Și mai mult.
Cred că ai iubi-o.
Cred că ai iubi-o.
Vreau să cred.
Vreau să cred.
Cred că ai iubi-o, dacă n-ai avea cicatricea aceea.
Cred că ai iubi-o, dacă în pieptul tău s-ar auzi versul vieții curgând, pulsând, bătând ritmul melodiei pe care toți îl știm, mai puțin Nicolai.
Cred că ai iubi-o, dacă ai avea o inimă.
E vina ei, e numai vina ei. Dacă n-ar fi plecat, ai fi... Și-atunci, închid ochii, simt cum îmi vâjâie urechile, am capul plin de vodkă și simt cum gura mi se crispează într-un surâs amar. Îmi doresc ca inima ta să nu mai bată fără mine. Știu că e inuman, e crud și nedrept, dar asta îmi doresc. Să nu mai bată. S-o văd zvârcolindu-se de durere o ultimă dată, apoi să amuțească, într-un somn ucigaș. Vreau să cred că fără mine inima ta n-o să mai bată. Să nu mai bată, să-și dea suflarea în timp ce colții morții o străpung, așa cum o săgeată rupe pieptul căprioarei.
Strâng ochii umeziți de lacrimi și-un tremur îmi trece prin tot corpul. Nicolai are o inimă, dar nu îi folosește la nimic. Pe când tu nu-ți folosești inima la nimic.

Psychotic

I don't know what it is, but there's something about high heels that makes me psychotic. A lot like the smell of gasoline makes me psychotic. And the way my room looks when it hasn't been cleaned in a month makes me psychotic. And the sweat stains on a hot day make me psychotic and of course, if I forget wearing stockings, the irritation on my legs makes me psychotic. Or the way people seem to look at me when I'm dressed up makes me psychotic. And the sound of cellulose makes me psychotic. And the ticking clock at night makes me psychotic. And if you put those two together, you can go to hell. And my insomnia makes me psychotic. And the way my breath smells bad in the morning makes me psychotic. And being all alone on a free Saturday makes me psychotic. And being all alone on a free Saturday, with no electricity makes me psychotic. And being all alone on a free Saturday, when it rains really bad and it thunders and there's no electricity, makes me psychotic. And incidentally my worst fear, after spiders, is thunders, so if you make me stand in a rain of spiders that thunders, then I'll get as psychotic I can be. And the way my skin burns after you touched it makes me psychotic. And the way you kiss her in front of me makes me psychotic, and I don't wanna talk about this anymore because I'm unbelievably fucking psychotic!

Dacă mă vedeți azi...

oferiți-mi o ceașcă de cafea tare, fără lapte.

Băteți-mă ușor pe umăr, priviți-mă în ochii încercănați și obosiți și trimiteți-mă acasă, să învăț.

Dacă nu, beți o cafea în cinstea lui Supergirl.



Asculta mai multe audio Muzica



Da, și eu am o problemă. Și problema nu-i mică :)

Hi there brain cells,

please, please don't die, I need you so much!

***

în altă ordine de smiorcăieli, iată rețeta pentru ieșirea din starea de letargie caracteristică verii și, bineînțeles, energizantul universal pentru momentele în care studiezi materiile de licență:

Huge rock.
Hold it with your left arm and apply directly to forehead.
Repeat rapidly until effective.
Or until it cracks, like mine did.

***

aștept luna iulie cu sufletul la gură și gura până la urechi. și-un cucui în frunte.

I woke up this morning...

to find the last day of spring clinging to my bedroom curtains.

and drank my coffee around 12 am

thought how far we've come

started writing around 1 am

answered the phone like 10 times

fell asleep while you were stil talking to me about politics

woke up to find the same light, crying in a desperate embrace.

Photo source: beth retro

Cântec pentru zâmbetul tău de dimineață

Oh what a beautiful Mor-ning!
Oh what a beautiful Day!
Oh what a beautiful Mor-ning!
Everything's going my way!

Asculta mai multe audio Muzica

primul examen din ultima sesiune

... m-apucă nostalgia. aș vrea să mă întorc din nou la ziua aceea când am călcat pentru prima dată în Amfiteatrul 1, o sală imensă, cu băncile lungi și lucioase, cu draperiile în culoarea chihlimbarului prin care pătrundea o lumină aurie ce te îmbia la meditație și vis, nicidecum la microeconomie sau drept constituțional. la vremea respectivă orice mic detaliu mă putea fascina. de la coridoarele lungi și spațioase, tăblițele strălucitoare cu numere de deasupra ușilor, treptele din marmură albă, biblioteca modernă și spațioasă până la avizierele îngrijite, cafe-barul de la parter și sala aceea misterioasă, închisă cu bare de metal ferecate deasupra căreia scria cu litere reliefate: LABORATOR DE CRIMINALISTICĂ. tare mult mi-am dorit să trec de porțile acelea de fier.

anii au trecut, locația facultății s-a schimbat, totul a devenit de un gri apăsător, căci noile amfiteatre erau mohorâte și reci, doar ferestrele luminate aducându-mi aminte de acele prime zile fericite. timpul a îndulcit cumva și aceste lipsuri, căci am ajuns în ultimul an și visez cu ochii deschiși și la cei doi an de master, tot aici, tot la Universitate, tot pe treptele prăfuite și în sălile mici ale Facultății de Matematică, sau de Chimie, sau de Geologie, sau unde ne-or mai purta pașii cei ce se ocupă de orar.

azi am examen la marketing... primul examen din ultima sesiune. și nici n-am emoții. așa mari. am un gol în stomac care nu seamănă cu nimic din ceea ce mi-a încercat sufletul în sesiunile anterioare, un gol care se adâncește încet, cu cât mă gândesc mai mult la unii colegi, la cei câțiva profesori pe care i-am îndrăgit, la momentele vesele din cadrul seminariilor și la tot ceea ce a însemnat viață de student până acum. și-uite-așa, am încălecat pe-o șa, pe-o cotă de piață și-am pornit în ultima aventură a "Patimilor lui Supergirl". wish me luck.

Partons vite

Alexa, je suis contente de toi!elle avait cache son visage dans ses mains.
Partons vite, la joie est loin!

Vezi mai multe video din Muzica

My friends are tree huggers

Asculta mai multe audio Muzica
Zile precum aceasta ar trebui trecute în calendar cu un curcubeu deasupra. M-am bucurat azi de soare și de vânt, de prieteni mulți și dragi, de o cafea împărțită cu una dintre cele mai minunate persoane pe care le cunosc, de libertate și zâmbete, de cărți și chitară, de suflete calde și colorate și de o mistuitoare dorință să ajung din nou pe munte. A, da, și de o durere de cap pe care dragul de Paul mi-a dat-o neintenționat. Stați liniștiți, el are buza spartă. În 4 locuri. Eh, eu sunt culpabilă doar de 3.
Revin cu poze imediat ce reușesc să dau de un alt inculpat care a dispărut de la locul faptei precum măgarul în ceață. Și nu vorbesc metaforic.
Aș vrea să vă împărtășesc puțin din bucuria mea, de-aceea vă rog, când mai vedeți un grup de nebuni gălăgioși și cuminți cântând în Herăstrău la chitară, întinși pe iarbă, opriți-vă o clipă... și zâmbiți.
Vasul mult prea fin al sufletului meu e atât de plin de fericire că stă să se spargă. Mă chinuie doar un dor de pădure, de verdeața proaspătă și munte, locul sfânt și iubit în care se ascunde mereu acea bucățică strălucitoare din sufletul meu.
Doar sunetul de chitară și glasurile dragi mă pot înconjura de o lumină aurie când muntele nu poate. De-aceea spun că zile precum aceasta ar trebui trecute în calendar cu un curcubeu deasupra.

PS – Cati a îmbrățișat un pom pe nume Gogu. Bineeee, Cati! Mulțumesc, Papi, Ghinea, Paul, Isah, Mari și tipului ăluia care a venit la noi să ne-asculte și să cânte.

LE : Poze!

Meet Cati.

She's adorable.

Meet Papi.

She's so cute I forget what a pain in the ass she can be sometimes.

Here's Isah.

Isah with Mari...

Isah without Mari :)

Here's me playing.

The rollerskates Cati almost fell with... She gracefully hugged a tree, but she won't need stitches...

Finally, here's me proposing to Paul...

De fapt, îl rugam să vină cu noi pe Negoiu, dar nimeni nu mă crede... :D
The End
Photos by Ghinea

ziua visez, noaptea nu dorm

Gotan project&yann tiersen - Bagatelle
Asculta mai multe audio Muzica
Examen, ciocolată caldă, Edith Piaf, Teatrul Nottara, metrou Piața Romană, toate s-au derulat în ritm alert. O nouă colegă de cameră, parfum de portocale, eu, aici, tu, departe, ei acolo... nici nu mi-am dat seama cînd ți-ai pus buzele peste ale mele, dar știu că atunci cînd am deschis ochii nu mai erai acolo. Crețul meu rîde de mine, iar eu o las pentru că o iubesc. Apoi ea plînge pe umărul meu și mă lasă să îi împletesc părul după ce o împac. Încerc să deschid ochii, dar se aude un zgomot spart, cioburile sunt peste tot, camera e plină de oameni pe care aproape că nu îi cunosc, toți rîd de mine și de farfuriile mele. Numai tu, tu strîngi cioburile și îmi mîngîi părul. Nu mai plînge, sunt aici... Alcoolul îmi golește mintea și-mi umple trupul de o amorțeală roșie și ciudată. Ochii îmi sunt goi, iar lacrimile reci. Toate, toate, aleargă încoace și încolo în sufletul meu, pe ritm de chitară dezacordată. Deschid ochii... Am visat? Nu mai știu ce e real și ce nu. Noaptea cade la fereastră, o noapte pe care nu vreau s-o împarți cu mine. Din tot ce ai, doar o lacrimă să-mi dai. Lacrimile tale, diamantele mele. And diamonds are suppose to be a girl’s best friend.Sună telefonul. E Cristina. Păi parcă am mai avut examenul ăsta odată. Sentimentul de deja-vu mă stoarce de orice energie, mă dezbracă de realitate și logică. Te văd furios, aruncînd cu lucruri în jur. Nu înțelegi că s-a terminat, dar trebuie să fie un vis, o iluzie, căci tu mă suni... Ce faci? Trag cocluzii și aștept să-mi dau seama unde sunt. Mi-e teamă să deschid ochii. Dacă e un vis? Respirăm, pășim, visăm, iubim și trăim în lumi diferite. Avem un singur moment în care toate sentimentele, toate visele și emoțiile noastre, toate amintirile se topesc sub același cer plin de stele, cînd tu respirai încet și cald, iar eu îmi număram bătăile inimii cît un purice. Acela n-a fost vis, nici visul n-a fost decît un surîs, iar el a murit pe buze date cu ruj de 5 dolari, nuanța roșu-apris, cunoscut sub numele de Venus. Nu mai vreau să dorm, vreau să visez. Și nu mai vreau să visez, vreau să trăiesc.