... m-apucă nostalgia. aș vrea să mă întorc din nou la ziua aceea când am călcat pentru prima dată în Amfiteatrul 1, o sală imensă, cu băncile lungi și lucioase, cu draperiile în culoarea chihlimbarului prin care pătrundea o lumină aurie ce te îmbia la meditație și vis, nicidecum la microeconomie sau drept constituțional. la vremea respectivă orice mic detaliu mă putea fascina. de la coridoarele lungi și spațioase, tăblițele strălucitoare cu numere de deasupra ușilor, treptele din marmură albă, biblioteca modernă și spațioasă până la avizierele îngrijite, cafe-barul de la parter și sala aceea misterioasă, închisă cu bare de metal ferecate deasupra căreia scria cu litere reliefate: LABORATOR DE CRIMINALISTICĂ. tare mult mi-am dorit să trec de porțile acelea de fier.
anii au trecut, locația facultății s-a schimbat, totul a devenit de un gri apăsător, căci noile amfiteatre erau mohorâte și reci, doar ferestrele luminate aducându-mi aminte de acele prime zile fericite. timpul a îndulcit cumva și aceste lipsuri, căci am ajuns în ultimul an și visez cu ochii deschiși și la cei doi an de master, tot aici, tot la Universitate, tot pe treptele prăfuite și în sălile mici ale Facultății de Matematică, sau de Chimie, sau de Geologie, sau unde ne-or mai purta pașii cei ce se ocupă de orar.
azi am examen la marketing... primul examen din ultima sesiune. și nici n-am emoții. așa mari. am un gol în stomac care nu seamănă cu nimic din ceea ce mi-a încercat sufletul în sesiunile anterioare, un gol care se adâncește încet, cu cât mă gândesc mai mult la unii colegi, la cei câțiva profesori pe care i-am îndrăgit, la momentele vesele din cadrul seminariilor și la tot ceea ce a însemnat viață de student până acum. și-uite-așa, am încălecat pe-o șa, pe-o cotă de piață și-am pornit în ultima aventură a "Patimilor lui Supergirl". wish me luck.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu