duminică, 29 iunie 2014

Din iubire

Oamenii nu mai vor să fie desăvârșiți.
Oamenii nu mai pun pasiune în lucrurile pe care pasiunea ar trebui să le dicteze.
Ne-am specializat în prietenii virtuale, în despărțiri care trec ușor, în ignorarea a tot ceea ce ne-ar sensibiliza pentru că știm că la un anumit nivel ne-ar face să suferim. 
Nu mai iubim muzica aceea care îți trezește melancolia și o desenează în tonuri de la intens la șters.
Nu mai iubim compania celor care știu să ne trezească sufletul și să ne cultive mintea.
Ne ferim de locurile care ne oferă o altfel de cunoaștere decât cea a orașului boem și plin de viteză. Am ajuns chiar să nu le mai înțelegem.
Nu ne mai scriem scrisori.
Nu ne mai punem sentimentele îm gesturi care ar putea trăda slăbiciunea față de o altă persoană.
Ne e teamă să ne expunem. Ne e teamă să suferim chiar și puțin.
Uitați-vă la noi. Ne-am cultivat sarcasmul și simțul bășcăliei și ne uităm cu teamă și timiditate către orice ne amintește de naivitate, fie ea de orice fel.
Văd zi de zi oameni care se rup de alți oameni din egoism, din teama de respingere și care se dedică apoi cu pasiune tuturor mijloacelor care i-ar putea ajuta să uite. Se pierd într-o mare de prieteni, se ascund în rețelele de socializare și în sticle de bere în cluburi cu muzică tare și proastă. Și pun pasiune în aceste lucruri care îi ajută să uite.
Punem pasiune în crearea de device-uri noi, în business, în politică.
Sunt puțini cei care încă iubesc sincer și nu se tem să o arate. Sunt puțini cei care pun pasiune în iubirea lor către oameni, muzică, natură, artă, istorie și tradiții.
Mi s-a spus de mai multe ori că nu m-am născut în timpurile potrivite. Nu pot să contest acest lucru, dar știu sigur că înot cumva împotriva curentului.
Și sufăr pentru că oamenii nu mai vor să fie desăvârșiți. Și ceea ce mă doare și mai tare e că nu numai că nu mai vor să fie desăvârșiți, oamenii nu mai vor să fie nici simpli.
Și pierdem exact sensul existenței noastre. Ne-am născut să iubim. Să punem pasiune în creație și s-o oferim altor oameni. Din iubire. 

joi, 26 iunie 2014

furtună

miercuri a trecut ca o furtună.
am realizat abia pe la 3 că îmi este foame.
abia la 7 am plecat de la birou.
abia la 8 mi s-a făcut dor de tine.
dor-dor.
abia la 9 mi-am potolit setea și-am câștigat un pet la Bergenbier.
abia la ora 12 ai plecat și iar dor-dor.
ascult Phil Harris pe bere și da, știu că nu știi cine e, dar ce contează?
mi-ești atât de drag că uneori îmi imaginez că te pot face mic-mic-mic de tot și te pot pune în buzunar.
așa pot să te iau cu mine peste tot.
și când mi se face dor-dor pot doar să te scot din buzunar, să naufragiez o secundă-două-trei în marea care se tulbură în ochii tăi, apoi să te ascund după ureche. să-mi șoptești de dor-dor.

miercuri a trecut cu furtună. mai e puțin. puțin și vom fi iar pe căi separate, baricadate, împrejmuite. pun pariu că eu o să pun și sârmă ghimpată, să-mi fie drumul lin și calea ușoară. iar ea o să te primească cu brațele deschise și bronzate.
dar hai să nu ne întristăm. m-ai sunat deja de 2 ori în 10 minute, iar eu am refuzat să-ți răspund ca să pot să încapsulez acest sentiment într-un post peste care să pot trece mai târziu. când o să-mi fie dor-dor și tu vei fi deja târât, umilit, murdărit, dar în brațele ei.
iar eu voi fi în furtună, furtuna mea.

vineri, 6 iunie 2014

Stimată lună iunie,

Țin să te informez că mi-am luat ochelari imitație Ray-Ban de la Penny market cu 30 de lei și nu apuc să-i port pentru că nu e soare.

Apoi, dacă ai putea să fii și tu mai caldă, ar fi minunat. N-ar mai trebui să fiu stropită cu furtunu' la 8 dimineața de băieții de la spălătoria de vis-a-vis. Sau poate au aflat de episodul cu ligheanul, când am rămas fără apă și au vrut să-mi asigure igiena! Mai am o teorie: fiind frig, nu mai defilează fetele în minijupe și bluze decoltate, deci nu mai au de cine să se ia. Și cum să se detensioneze și ei? Se iau de mine, fată săracă, de mă port la blugi și giacă! Dă și tu căldură, să treacă fetele la șlapi și buric! Sau măcar să mă usuc și eu mai repede. Sau dă o încălzire globală, să nu își mai ia lumea mașini și să dea mama ei de spălătorie faliment!

Și nu știu dacă ți-a spus cineva, dar azi pe la 8 jumătate dimineața, cum ieșeai de la gura de metrou Pipera, pe stânga, era parcat un Merțan mare și negru, cu un proprietar cu aceleași trăsături ca și mașina. Și dacă înainte se auzea doar răcnetul binecunoscut "Șosete de lycra, băieți! Ciorapi de bumbac! Ciupici! Colanți!", acum chiar era acompaniat armonios de un sountrack setat la cote periculoase ale volumului și bunului simț. Și cum "dimineața cântă cucu, fraierii se duc la lucru", corporatiștii, săracii, treceau... treceau... Așa că te rog, doamnă dragă, să le dai și băieților ăștia cu Merțanu' niște căldură. Să se ducă și ei la mare. Că de migrat în țările calde văd că nu se pune problema.

Și țin să închei cu rugămintea de a nu mai lăsa lumea din metrou să citească articole, cărți sau reviste despre Ascaris lumbricoides sau mai pe românește, limbrici. Că o dată cu căldura vine și sesiunea, dar dacă-i frig le arde de învățat în mijloacele de transport în comun, în timp ce tu-ți molfăi covrigul Luca de 1 leu. În loc să stea la terasă în centru sau la cort în Vamă...

Mulțumesc și Doamne-ajută!

Cu respect,
Alexandra

miercuri, 4 iunie 2014

ABOMINABIL! INCREDIBIL! CAZ ȘOCANT!

După un sfert de secol și ceva de existență liniștită și elegantă, abandonată de mamă, tată și soră, părăsită de prieteni și cunoștințe și asuprită de mâna crudă a sorții, sunt silită de circumstanțe să îmi încălzesc apă la oale și fierbătorul electric pentru a mă spăla. LA LIGHEAN!

Cu durere în inimă și lacrimi în ochi, stau și mă gândesc, fumând ultima țigare din pachet și făcându-mi planul pentru ultimul cremvuști din frigider, CÂND, DOAMNE, AM AJUNS AICI? Așa o fi, Doamne, și pe lumea ailaltă??? Cum s-a întâmplat, că doar frumușică sunt, curată (doar mă spăl LA LIGHEAN), master la școli înalte, mai și gătesc, mai dau și cu aspiratoru', mai fac și-un stand-up ocazional, nițică bătaie știu, unde mai pui că am și-o pilă la Poliția din București, sector 2?

Aflată în această nenorocită situație, apelez la mila și înțelegerea dumneavoastră să mă ajutați cu orice donație materială sau în bani, pentru a-mi achiziționa un jacuzzi (cu sau fără bule, dacă e mai ieftin), pe care să-l pun pe bloc și să-l umplu cu apă de ploaie (și-așa plouă ca pula, adică plouă cu bani botswanezi) pe care apoi s-o încălzesc la soare (-le mamii). Sau măcar o copaie de-aia de plastic din piață, numa-numa îmi dezmorțesc și eu ciolanele cele bătrâne și bătătorite.

Vă mulțumesc din suflet și Doamne-ajută!