the loner

the loner wears a hat that has little stars embroidered on its deep blue velvet.
he's shy and quiet. he barely speaks and when he does, he always whispers.
he likes to make tea, to watch the same shows over and over again till he knows them by heart.
he will laugh when hearing a joke a second time around, not because he is polite, but because he really finds it just as funny as the first time.
he reads the same books that he keeps on his nightstand.
he likes to put music on shuffle and then wait to be surprised by the order of the songs, the same songs he has been listening to for years and years and years.
sometimes he hides in my closet, but he never leaves. he lights my candles at night and he loads the washing machine when I don't feel like it.
he likes to sort through things, put them in a different order than they were before.
he doesn't like parties that much, but he will always look for another loner to go talk to.
he's very friendly, actually. we talk sometimes about all sorts of things.
he likes to take pictures and write in his diary that he keeps locked in a golden little box.
despite his repetitive routine, my loner never gets bored. sometimes he doesn't speak to me and he hides in the closet for days, but he never leaves.
he knows I'll always be there for him.

Despre Dire Straits și căpșunele din curtea bunicii

E mai și în curtea bunicii sigur căpșunele se coc.
În fiecare an căpșunele erau culese cu grijă de-o fată cu părul lung și negru. Le spăla în două ape și apoi le punea pe o farfurie, își lua o carte și o pătură și dispărea pe după crini în grădină.
După o vreme bunica o găsea tolănită la soare, adormită cu cartea în mână.


Dire Straits a purtat mereu un loc special în sufletul meu, le fel ca și Sigur Ros, Pasărea Colibri și Vama Veche. Și Edith Piaf. Dar să ne întoarcem la Dire Straits. Muzica lor mă face să simt miros de drum de țară, de flori de câmp, de struguri copți și apă rece de fântână. Mă imaginez mergând pe drumul către câmp în satul natal al mamei. Pentru mine nu există nimic mai fascinant încă în lume ca peticul de pământ unde mi-am petrecut copilăria, unde grijile dispăreau, iar bunica ne făcea mereu clătite când o rugam frumos. Iar Dire Straits îmi cântă despre dansuri pe dealul ce ducea spre canal, printre salcâmii tineri plantați de tătăițu' și pe cele 3 dale de piatră ce stau și acum la intrarea în curtea cu gard alb, boltită cu viță de vie și presărată cu ghiocei și lalele primăvara, cu crini vara, cu crizanteme toamna și zăpadă de 2 metri iarna.


E mai... iar căpșunele se coc, dar nu mai nimeni să le culeagă. Iar părul fetei nu mai e lung. Iar bunica a și uitat că are căpșune.

Angels in Purgatory

- Heaven has angels. Hell has devils. Then who would you say keeps an eye on Purgatory?
She looked at me for a few seconds and then frowned, and then ran her index finger over her lips.
- I guess it would be retired angels.
- Retired angels?
Her eyebrows frown a little more.
- Retired angels. Don't you think there's some that get really tired with all the running around taking care of people? I know I would be. I can hardly take care of myself, imagine if I had to take care of an entire city.
- But you're not an angel.
She softly kicks me with her left foot.
- You don't know that. I might be an angel in disguise.
She sticks her tongue out and makes that face I adore.
- So how would you say a typical day of an angel goes?
- Pfuuuu, I guess it depends on who they have to take care of!
- I take it your angel is always busy with keeping you from running the car into trees or burning down the house?
Space between her eyebrows gets dangerously narrow.
- You know, this story is actually interesting. Angels in Purgatory. I can imagine them to be old Angels that have seen it all and got bored with being Angels.
- How can one get bored with being an Angel? They have eternal life, they can speak to God, they have redeemed themselves and they have wings!
She smiles at me and puts a finger on my lips.
- It's easy, can't you see it? Angels in Purgatory want to be humans again!
- Why would you want to be human again?
- So that you can dream and suffer and hope, why not? I'd like to be a human forever.
I smile and I take her in my arms.
- How can you be human when you're my angel?
- I found a way out of Purgatory!

Dilema zilei

Visez la o lume a mea, în care nu trebuie să mă trezesc în fiecare zi la 7, în care nu mă grăbesc să ajung la muncă în timp ce-mi sorb cafeaua dintr-un termos, în care scaunele de la birou nu sunt inconfortabile, în care calculatoarele nu dau greș și nu au nevoie de upgrade-uri, o lume în care totul se întâmplă în acum și nu mâine, peste o săptămână, peste o lună sau peste un an. O lume în care atunci când plouă oamenii sunt fericiți și se oferă să-ți prepare ceai și biscuiți.
Biroul te face să îți pierzi culorile dimineața, iar până la ora de plecare ești deja o schiță în creion. Biroul te obligă la dietă zilnică de mail, ecommerce, sales, ședințe și business.
Biroul te face femeie din copil, îți pune costum și cămașă călcată în loc de tricouri colorate cu AC/DC, Nirvana, Winnie the Pooh. Te îndoapă cu ceas și pantofi și tone de make-up cât mai natural. Te face să râzi mai rar și mai rezervat. Alexandra, reminder: comportă-te ca o profesionistă.
Alexandra înainte de birou avea 20 de ani, purta eșarfe colorate, se îndrăgostea nebunește și suferea ca proasta după fiecare bou, purta bocanci de munte, scria poezii răsuflate, respira libertate și era tristă câte o oră pe zi pentru că realiza că există multe, multe, multe probleme în lume pe care nu le poate rezolva.
Alexandra din birou are 29 de ani, are un desk mic și două monitoare, poartă tocuri ortopedice (că are probleme cu spatele), fuste mulate, scrie în jur de 100 mailuri pe zi din care 50 sunt forward-uri, are 4 conferințe pe zi, organizează meeting-uri și spune cuvinte precum color accuracy, device manager, TMP module, operating system, IP67 și hot swappable, totul ca să apară în rapoarte de shipment la sfârșit de lună cu cifre de milioane de dolari.
Și totuși, când face pivoți și calculează rate de YoY growth, Alexandra visează că e beată în Vamă și dansează pe plajă, că mănâncă pateu cu ceapă în Trascău și culege căpșuni din grădina bunicii. Și când intră în câte o cameră de hotel de 4 stele începe să râdă și să spună cu voce tare printre hohote "uite unde a ajuns țăranca de la Ștefan cel Mare" (inside joke, sorry), când are o audio-conferință cu IT Manager-ul dintr-o companie de engineering mestecă gumă mentolată și face baloane, iar în loc să răspundă la escaladarea aia importantă care ne-ar putea costa contracte de milioane de euro, Alexandra se duce-n parc cu o carte a vreunui autor francez obscur ca să uite și să deconecteze și să-și lase subconștientul să rezolve problemele. Pe drumul de întoarcere la birou subconștientul bate la ușa conștientului și uite-așa totul se termină cu bine.
Când Alexandra a început această postare era necăjită și credea că și-a uitat visele, dar a realizat că se înşală și că de fapt și-a reciclat visele și ele sunt încă acolo. Alexandra rezolvă 99% din dilemele pe care le are pe drumul de întoarcere și în timp ce scrie sau se vaită despre ele.

Woohoo.

There's a part of me that doesn't want me to speak to anybody.
There's a part of me that doesn't want to speak to you in special.
There's a part of me that really really wants to hear your voice.
And there's a part of me that really craves for pizza.
I don't know why, it's just how my mind works.
All in all, today was a pretty fucked up day.
I guess any day you get to see that ex you hate and wish you could stab with a rusty knife enter your local store with his new girlfriend can qualify as a pretty fucked up day. You should just take a break from life and start over.
Kidding about the rusty knife part.
Actually, I'm not.
But at least I'm embracing my inner rage. I'm not in denial anymore. Woohoo.

So yeah, this is basically me not falling asleep and begging that a little bit of writing will do me good.
Cause if this doesn't work, I'm going to just text you that I miss you, OK? Please just text me back you miss me too and we'll just call it a day.

Hey, this writing thing does help! Woohoo.

Actually, the reason why I'm writing is because I'm out of wine. Writing seemed like the next best thing after getting slightly drunk and going to bed. Another thing I am not in denial anymore. I am an adult that drinks in average one bottle of wine per day. No, I am not an alcoholic. I just happen to like wine. And get dangerously dehydrated over the day. Give me a break. Thanks.

I've been replaying this entire day in my head and also realized I feel guilty for putting my trash bag in another trash can than the one assigned to my building. Bad Alexandra.
One of the neighbors called me bitch because of that. I just smiled and said "OK" like it was the most natural thing in the world. Guess another thing I feel now comfortable with is being called bitch and not giving a fuck. Woohoohoo.

So I guess this post doesn't make any sense. Well, not to you, my virtual amigo that got lost on the internet. I guess you are wondering how the hell you got here and what in the name of Bananahammock did you just read.

Hey, don't be too hard on yourself. Unless you're a bad person. Then you should definitely be hard to yourself.
Man, I'm not making any sense!
OK, I'll stop.

reasons why social interaction in the morning is bad for me. and to you if you know me.

It's 11 a.m. and:

- I was already asked to review a poetry. It was crap. 

- I was already asked to comment on the uprising war threatening to swallow Romania along with the entire Eastern Europe. I hope only the stupid will die.

- I already had strangers in my house. One of them was asking too many questions. So I killed him.

- Now I'm trying to hide the body.

- I haven't even had the time for the only thing I want to see in the morning, which is a big ass cup of coffee. Or a shotgun. No preferences, but coffee does taste better.

song to blend it nicely:


mhm.

Romantic crap

Remember when we climbed that tree and we just stood there to see the sunrise? Our feet were numb and our backs would hurt, but we just didn't give up. And then you put those rose petals in my hair and I said "that's some romantic crap right there!".
We'd chase each other all over the park like stupid kids at 5 am in the morning.
And then we fell asleep on the couch, all space between us. Just our hands were touching.
Do you remember?
Neither do I.

I'm working and listening to Muddy, the only high I need these days.

Să iubeşti un fotbalist e un lucru foarte trist

Ieri  mi-am uitat laptopul nesecurizat la muncă. Ceea ce se traduce într-o vizită la băieţii de la securitate, care sunt un fel de Zmărăndeşti cu mai puţini muşchi.
Printre mârâielile impuse de procesul de recuperare a bunurilor companiei, mi-au trântit în față și o fișă în care trebuia să completez tot felul de date. Și o jumătate de pagină liberă pentru motivul lăsării bunului companiei nesecurizat.

"SUNT ÎNDRĂGOSTITĂ!"

Trebuia să le vedeți fețele. Probabil m-au crezut puțin dusă, ceea ce nu e departe de adevăr.

În altă ordine de idei, iată și discuția telefonică dintre un corportist și un fotbalist de azi:
- P., mi-am uitat ghetele la stadion și am meci!
- Te pomenești că și tu ești îndrăgostit!
- Sunt!

Și s-a pus pe a doua tură de antrenament, de data asta constând în alergatul voluntar a distanței de 5km pe 30 grade Celsius.

Dragă mama,

Azi am văzut soarele răsărind dintr-un lan verde de grâu, înconjurat de maci și albăstrele. Era și un furnal cu baza cât curtea bunicii de mare prin peisaj, dar mie mi-a plăcut nota de dramatism pe care o aducea. Te rog nu râde.
M. dormea pe umărul meu, iar L. nu avea stare. Așa că o tot "împungea". "Copii râzători".
Acum sunt în apartamentul nostru din București, stau pe balcon și ascult Mozart, Doru Stănculescu, All Saints și Alexi Murdoch. E greu să găsești un mix bun.
Stau și-mi fac tot felul de scheme în cap. Ce-ar fi să dau la Psihologie? Sau poate la Drept? Sau Jurnalism?
Ce-ar fi să-mi fac un credit de prima casă?
Ce-ar fi dacă aș pleca în străinătate, să lucrez?
Ce-ar fi dacă aș fi mică, mică de tot? Dacă aș fi iar copil, iar imatură și nesăbuită?
Ce-ar fi dacă ai fi aici, iar eu n-aș mai avea întrebări, ci doar răspunsuri?
Azi am văzut soarele răsărind dintr-un lan verde de grâu, printr-o draperie albastră, cu ochiuri largi prin care puteai spiona lumea de afară fără ca ea să știe că măcar exiști.
Și toată lumea mea era acolo.

things that take 3 minutes

my favourite song on the AM album
a good cigarette
the intense happiness of seeing somebody dear after a long time
the perfect cup of tea
getting out of bed and washing your face with water cold as ice
the fervid moments from collapsing into climax and finally catching your breath
the guilty pleasure of procrastination after getting out of shower,
deciding that you'd rather surf the web instead of getting dressed right away
the perfect phone conversation from workplace to the subway
the hug I entangle you when I haven't seen you in quite some time
write this and still have a 1 minute and a half to think about you, about the world and how I've lost focus for just a second. there, I'm lost.
but I know I've been lost before and found my way back somehow.

femei, femei

ascult Patrick Swayze (da, știu cât de cheesy e) și mă gândesc la femei.
la mama, că mi-e dor de ea cum nu mi-a fost niciodată de cineva în viață.
la prietena mea cea mai bună. îi cam simt lipsa. sper să vadă postul ăsta și s-o râcâie gastrita să mă bage în seamă.
la sora mea, care a ieșit până la magazin cu L. acum 5 minute și sper să nu se întoarcă așa de repede. sunt prea posacă să nu vreau pace și liniște.
la viitoarea mămică, draga mea C.
la K., cum oscilează între fetița răsfățată și omul cu mintea bătătorită și curată.
și mă mai gândesc la ea, cealaltă femeie. cât de nașpa se simte. cât de speriată e. se joacă de-a v-ați ascunselea de teamă să nu încalce regulile.
mă gândesc la ea și cât de bine po cunosc.
și acum au venit cei doi, M. și L. și se zgâiesc la display, comentând de pe margine în timp ce mă străduiesc să închid.
*puff* o pernă
"nu te mai uita!"

it's nothing.

it's the solitude you feel even if you're surrounded by people.
it's the silence in you that edges the crazy loud world that you are in.
it's the feeling that you are trapped and claustrophobic when in fact your fingers reach for the sky.
it's the things we leave unsaid, that blink in our eyes, but sorrow our tongues.
it's saying nothing when you want to say it all.
it's too much sugar in your coffee; it's the one thing you forget to do and fucks up your entire day.
it's forgetting your keys while it's cold and freezing outside and you are hungry and in desperate want to pee.
it's nothing, I'm OK.
it's nothing, I swear. I'm OK, I'm just not happy.

Puls

Luni seara, ordine în șifonier. Toate rochiile au fost salvate, doar o parte din haine și-au luat rămas-bun. Zambilele s-au ofilit, iar tu mi-ai împrumutat ciorapii.
Marți dimineața, ora 8 fără 10 minute, salată de fructe cu tărâțe și semințe de tot felul, iaurt și miere. Mașinile stau orânduite sub un semafor defect. Băieții de la spălătorie verbalizează violent, dar imperceptibil pe după căștile în care răcnesc RHCP.
O țigăncușă frumușică urlă din toți rărunchii "SALATEEEE, HAI LA SALATEEEE". O alta, mai bătrână, așează narcise albe și ghiocei galbeni în găleți de plastic roz.
Ea poartă pantofi crem și ciorapi negri. Are părul ciufulit și tern.
În tot acest timp, el citește. Și citește.
Seara prinde viață și înlocuiește toate orele anoste și placide cu pulsul ușor agitat al clipelor de nesiguranță și agitație. Rufele negre sunt curate și împachetate. Ochii mi-s obosiți, dar simt cum tot sângele îmi pulsează în urechi.
Dar tu citești. Și citești.

inside-out

un zâmbet strălucitor, un parfum la ureche, o perlă zglobie dansează și ea. lasă în urmă flăcări de păr închis la culoare și tot ce o înconjoară e proaspăt și vesel ca o reclamă la Floriol. își vine să o îmbrățișezi, să o strângi tare, să o muști și s-o zăpăcești. te face să te simți vinovat doar cu o privire și îți face orice grijă să dispară atunci când se prostește și se strâmbă. câteodată o surprinzi dansând ușor când crede că nimeni nu o vede. și cântă mai mereu, deși nimeni nu e atent la ea. alteori o vezi fixând un punct undeva pe perete sau prin perete, un punct la care se strâmbă sau zâmbește tâmp, de parcă e acolo cineva care îi face cu mâna.

se șterge la nas. iar sânge, iar. promite să nu mai aștepte până ajunge la doctor cu asta. apoi își pune ceva pe ea, se rujează și pleacă. înjură printre dinți. s-a trezit târziu și are o durere de stomac insuportabilă. ajunge în Pipera și se gândește deja să plece. are draci. oamenii îi par anoști și bătuți în cap. primește mailuri, dă mailuri. mănâncă porcării de la automatele cu porcării. ascultă muzică atât de tare, că simte cum o iau amețelile. dar e o senzație care îi place. apoi pleacă. dar nu se duce acasă, nu. se duce în locuri întunecate, gălăgioase și puțind a tutun și bere trezită. și bea. și râde strident. în baia barului cea scârboasă își împrospătează machiajul. are ochii înroșiți și încercănați. părul îi stă aiurea. se clatină când merge. a băut prea mult.

când dansează, parcă uită cine e. și zâmbește. zâmbește când dansează. altele se uită superior, amenințător sau provocator. ea zâmbește ca o reclamă la Colgate. și e mereu înconjurată de oameni veseli pe care îi știe de câțiva ani sau de o viață. și îi iubește, se vede. când vine dimineața, merg aproape toți la ea. să doarmă. și dezbat până a 8-9 dimineața diverse idei sau probleme, în timp ce cafeaua aburește plăcut. alteori, le prepară ceai bun, nu de-ăla la plic. și-s toți fericiți împreună, parcă ai vrea să faci și tu parte din peisaj. să ai și tu parte de mesaje de bună-dimineața. și de melodii care să te bine-dispună. și să vă uitați la desene. să vă sunați de 3 ori pe săptămână.

dar ei îi e dor de mă-sa. și plânge din cauza asta. dar nu zice nimic, stă și înghite ca o proastă. și plânge peste tot unde o apucă, deja mi-e silă de ea. și are toane. dimineața și seara nu te înțelegi cu ea. bagă cofeină toată ziua și doarme 4 ore pe noapte. și îi e mereu cald. prea cald. atât de cald, că uneori simte că se sufocă. și ceva se strânge în ea, și atunci începe să nege tot ceea ce a făcut-o vreodată să sufere, și se apucă să deseneze și să picteze și să cumpere flori. și pentru că e distructivă, mereu se expune la posibile dezamăgiri, doar-doar o putea să mai dea vina pe alte persoane pentru propriile frustrări și temeri.

și după ce suferă, spune că a mai învățat ceva.
cum să n-o urăști?
știi că n-o să poți, dar măcar o mamă de bătaie i-ai da.
dar ce vânătăi îi lași, le acoperim cu fond de ten rezistent la transfer și uităm de ele.
iar când plouă ne amintim de ele. sau când mergem la mare.
sau când ne uităm în oglindă când ne demachiem.

când n-ai inspirație

- te uiți la 3 episoade din The Big Bang Theory cu L.

- bagi o semi-criză existențială

- te-arunci cu capul în zăpadă și te întrebi de ce te doare

- te uzi până la piele

- o surprnizi pe M. cu un bulgăre de zăpadă la duș

- faci un ceai de fructe, să fie fierbite când iese din baie

- mai bag o criză

- o baie

- somn

- dacă poți

- ai zâmbi

- da' nu poți de durere de dinți

- te mai chinui un pic cu Goethe

- îți pui întrebarea "oare el s-ar chinui cu mine?"

- cine? cum cine? Goethe!

I *heart* David Rock

May your cortisol levels stay low, your dopamine levels high, your oxytocin run thick and rich, your serotonin build to a lovely plateau, and your ability to watch your brain at work keep you fascinated until your last breath. I wish you well on your journey. David Rock

Best quote of my life.

Christmas blues, alcohol and old boyfriends

Să pui titlul Christmas blues, alcohol and old boyfriends în această perioadă echivalează cu Sex and violence în restul anului.
Treaba e că am o stare de moleșeală psihică amestecată cu niște swing-uri de mood de toată jena, totul pe un fond de depresie adâncă și de neînvins. De ce? Păi vine Crăciunul. Așa și? Iar sunt singură. Păi cum? Așa se întâmplă în fiecare an. Da, dragii mei, azi am realizat că-n toți anii mei mulți (ai naibii) de viață, n-am petrecut niciodată un Crăciun cu un significant other. Azi m-a lovit în cap, în timp ce încercam să pun o etichetă cu ce conține depresia asta a mea direct pe borcanu' cu tristețe.
Și-uite-așa, la sfârșitul unei zile care a trecut cu trenul peste mine, mi-am turnat în pahar ceva de suflet, că vorba aia, dă-mi, Doamne, tărie. Și Dumnezeu mi-a dat.
În altă ordine de idei, ieri mi-am amintit de primul meu prieten. Vaaaai cât de frumos o să spuneți. Nu. Nu a fost frumos, că m-a marcat. De ce? Păi era un geek și jumătate. Ne-am cunoscând rezolvând o problemă la fizică și ne-am certat în privința metodei prin care amândoi (!) ajungeam la același răspuns.
Da, am nimerit amândoi în aceeași bancă la Olimpiada de fizică apoi. Și mă aștepta în fiecare sâmbătă când ieșeam de la cursurile cu clasa județeană de excelență la fizică. Și mă alinta Arhimede. Și da, i-am făcut cadou o jumătate de inimă - pandantiv, pe care bineînțeles că amărâtu' și dragul de el a purtat-o zi de zi la gât.
De atunci, fără să vreau, mi-am creat un stereotip: geeks are my thing.
I once fell for a guy just because he had a Nirvana top with Albert Einstein on the back. Lame.
Și nu-mi dau niciodată numărul de telefon unui tip pe care abia l-am cunoscut fără să îl fac să calculeze măcar o funcție pentru a obține cifrele componente. Și trebuie neapărat să-mi cadă plombele când începe să vorbească despre robotică, mașinării, funcții matematice, arhitecturi de servere și limbaje de programare. That's the road to my heart.
So, Chirstmas blues. Checked.
Alcohol. Checked.
Old boyfriends. Cheeeeecked.


Song to go with the mood:

Ai o lacrimă în bere!

Mi s-a tăiat azi respirația în timp ce ascultam Wild Side of Life și mi-am amintit de atunci când îți cântam If you lose me, tot de Freddy Fender. Și ai făcut mișto de mine.

Și-așa că azi am ascultat aproape toate melodiile care îmi amintesc de tine. Ce-a ieșit? O mică depresie în tema "Dacă există o singură persoană pentru fiecare dintre noi?" și bineînțeles, mult Sinatra. Tu știai că avem un întreg album de Sinatra ale cărui melodii au însemnat, în mod separat, ceva pentru noi?

Nu știi, nu? Eh. 

I question the Universe's decision to put me on Earth when I was born

Știți diminețile acelea în care soarele strălucește, păsărelele ciripesc printre copacii pictați în culori aurii de toamnă, iar vântul adie cu parfum de frunze și cafea cu lapte și biscuiți?
Ei, azi e una din zilele acelea în care afară e frumos și senin ca-n Mordor, ciorile croncănesc prin copaci golași și zgribuliți, iar în aer plutește un miros de parizer cu usturoi.
Nu-mi place să car chestii. Bine, cui îi place? Dar mie chiar îmi displace să car chiar și o cartelă de metrou. Prefer să-mi iau un gentoi mare cât mine și s-o port pe umăr cu eleganța cu care ai purta un sac în cârcă. Dar ce te faci când până și sacul are fund și nu-ți mai încap cele 1000 de chestii și chestioare pe care trebuie să le iei luni de dimineață după tine la birou?
Să revizuim lista cu "must-have" al acestei zile de 14 pe care eu îl cred a fi un 13 sub acoperire:
- una bucată laptop de 3kg; mă rog la Dumnezeu să-l bușesc odată și bine; văzând însă cât de rezistent e la intemperii și la capriciile mele, am cam prins drag de el.
- una bucată geantă cu portofel, NG de luna asta, gumă de mestecat și o oglindă pe care o țin după mine degeaba.
- una bucată cadou pentru fosta mea șefă.
- una bucată pachețel, că suntem fată gospodină și pretențioasă; vrem să mâncăm sănătos.
- una bucată bere Orval de Belgia, cadou pentru A.

Prima greșeală: cum nu sunt o caracatiță și am maxim două mâini, am decis să pun berea în geantă și punga cu pachețelul în aceeași geantă cu laptopul.

A doua greșeală: la un moment dat m-am încurcat în eșarfă, căști și genți, așa că am pus și cadoul șefei și eșarfa în geanta cu laptopul.

Rezultatul:
- am o geantă din care curge bere. ce-i drept, e de calitate. berea.
- laptopul, eșarfa și cadoul șefei miros a sosul de iaurt cu usturoi cu care asezonasem eu cuminte pieptul de pui...

Soluții:
- new bag. old bag out.
- înmuiem laptopul în spirt. dacă nu scot mirosul, măcar o să am un laptop vampire-proof. cred că era singura măsură de securitate care-mi lipsea.
- eșarfa o salvez dacă o țin în apă cu balsam.
- "Șefa, știam că îți plac produsele tip SPA. Tocmai ce au descoperit beneficiile dermatologice ale usturoiului și le-au incorporat în cel mai invoativ produs de pe piață. :D"

That's about it.

O zi mai frumoasă decât a mea tuturor!

Alexa

povestea cea tristă a lui Săndel-Păhărel

În bucătăria lui SuperGirl, Săndel-Păhărel îi arunca deja ocheade dulci Ceșcuței-Alinuța, așezată în dulapul de jos cu toate ceainicele și ceșcuțele educate și stilate.
Cum era doar de sticlă și din el se bea doar bere sau ocazional Pepsi Light sau Cola Zero, Săndel-Păhărel era silit să stea la grămadă cu toate paharele și cănile, unele chiar ciobite sau, mai rău, crăpate.
Pe deasupra, în corpul lui de sticlă se ascundea un mare timid, așa că nu prea îndrăznea să îi mărturisească Ceșcuței ce simte în rarele ocazii atunci când se întâlneau și stăteau la coadă să fie spălate cu detergent și apă caldă.
În ceea ce o privește, Ceșcuța era și ea, în secret, îndrăgostită până peste cap de Săndel-Păhărel, așa transparent și cristalin cum era el. Dar n-ar fi făcut un prim pas nici să o pici cu ceară... ceea ce s-a și întâplat odată, când SuperGirl a avut pană de curent și n-a nimerit o cană mai de Doamne-ajută prin bucătărie.
Așa că își aruncau amândoi adesea priviri și uneori chiar își zâmbeau pentru o clipită sau două.
Într-o zi, ibricul băgă de seamă de ce se petrecea și se duse glonț la Săndel-Păhărel:
- Amice, dacă ți-a căzut cu tronc Ceșcuța, de ce nu încerci să intri în vorbă cu ea?
- N-aș ști ce să-i zic și m-aș bâlbâi îngrozitor! Nu știu ce o să mă fac...
- Stai fără grijă, prietene! Am o soluție care o să te salveze de toate necazurile. De ce nu încerci să-i scrii o poezie?
- O poezie? Să știi că nu e o idee chiar atât de rea... Numai că n-aș știi cum să i-o trimit.
- Nu fii zevzec, i-o înmânez eu personal și îi zic că e din partea ta! Ce zici de asta?
- Ei, asta e o idee excelentă! Mulțumesc, prietene!
Zis și făcut. Săndel-Păhărel se apucă de înșirat versuri... despre cât de dulce este cafeaua neîndulcită pe care o beau oamenii cu Ceșcuța-Alinuța, despre bulinele care seamănă cu niște confetti strălucitoare de pe poalele rochiei ei, despre alunițele ei ca niște pete de cacao și mai ales despre ochii ei negri care contrastau atât de minunat cu pielea ei de porțelan.
A doua zi, ibricul s-a și înfățișat la dulapul de jos al ceșcuțelor pretențioase și prețioase, unde Ceșcuța Alinuța abia își aștepta cafeaua cu lapte obișnuită. Făcu niște ochi mari cât cepele când ibricul îi înmână un plic alb, fără nicio recomandare.
- Ce-o mai vrea și ăsta așa de dimineață? se întrebă ea, nemulțumită și fără chef.
Se înțelege, cafeaua încă nu se servise.
Zevzecul de ibric, căci asta și era, îi dădu plicul și uită, aiurit cum era, să îi zică din partea cui era plicul. Ce-i drept, se și grăbea, căci trebuia să ajute la prepararea micului dejun și SuperGirl deja în căuta de 2 minute.
Ce gafă! Căci Ceșcuța-Alinuța citi poezia și rămase impresionată de profunzimea versurilor, al căror autor îl consideră din start pe ibric, și în niciun caz pe Săndel-Păhărel, de care uită pe loc!
Și din această clipă, Ceșcuța-Alinuța nu mai avu ochi decât pentru ibric, în timp ce Săndel-Păhărel deveni tot mai trist și mai abătut. Atât de mâhnit era, încât începu să viziteze debaraua sticlelor de vin.
Și l-am găsit împrăștiat pe gresia din bucătărie azi de dimineață. Probabil a încercat să sară de pe raft în dulapul de jos al Ceșcuței.
Și m-am tăiat în inima lui spartă în mici bucăți ca niște ace de sticlă.