Azi am văzut soarele răsărind dintr-un lan verde de grâu, înconjurat de maci și albăstrele. Era și un furnal cu baza cât curtea bunicii de mare prin peisaj, dar mie mi-a plăcut nota de dramatism pe care o aducea. Te rog nu râde.
M. dormea pe umărul meu, iar L. nu avea stare. Așa că o tot "împungea". "Copii râzători".
Acum sunt în apartamentul nostru din București, stau pe balcon și ascult Mozart, Doru Stănculescu, All Saints și Alexi Murdoch. E greu să găsești un mix bun.
Stau și-mi fac tot felul de scheme în cap. Ce-ar fi să dau la Psihologie? Sau poate la Drept? Sau Jurnalism?
Ce-ar fi să-mi fac un credit de prima casă?
Ce-ar fi dacă aș pleca în străinătate, să lucrez?
Ce-ar fi dacă aș fi mică, mică de tot? Dacă aș fi iar copil, iar imatură și nesăbuită?
Ce-ar fi dacă ai fi aici, iar eu n-aș mai avea întrebări, ci doar răspunsuri?
Azi am văzut soarele răsărind dintr-un lan verde de grâu, printr-o draperie albastră, cu ochiuri largi prin care puteai spiona lumea de afară fără ca ea să știe că măcar exiști.
Și toată lumea mea era acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu