Entitled to Sadness

I'm going to continue writing in English for a while.
I'm using whatever laptop/PC that I can find to sometimes update my blog.
That's right, I do not own one anymore.
I actually don't have a lot of stuff these days.
I only have 4 pairs of shoes: one for cold weather, one pair of sandals, one pair of flip-flops and one pair of trainers.
I can pack all my clothes in a normal suitcase.
I do not have an extra blanket. I actually do not have A blanket.
How did I get here?
Easy. I packed the most important things I had and I moved to the other side of Europe, in sunny Barcelona.
And I am loving it.
As much as I cut down on stuff, I started growing on the inside. I started seeing myself from afar, getting to know myself better. All this while exploring a much sweeter, easier and more intense way of living.
I have moved to Barcelona, Spain in May and it's the best decision I have ever taken.
But all about my adventures in Barcelona some other time, in another place.
There's some thing I have to tell you about me. I rarely write when I am crazy happy. Why? Because when I am happy I feel there's no way I can sit and think about what I am feeling. I don't want to analyse it, I just want to feel what I feel and if there's anyone I want to share it with I run to them.
I also avoid writing when I am sad, as my blog then tends to be a collection of sad moments which does not represent me at all. If you meet me at any point during the day, there's a 95% chance I am smiling, laughing, about to tell you a very bad joke or waiting for you to tell me one. My grandmother, bless her, she always says to me: "My darling, you are made of laughter."
And she is so right.
So my point is I generally write here when I feel most in equilibrium.
Today is one of the days when I am a bit sad.

I have never met Andra.
But I've been praying for her since May in (almost) every night.
And today I found out Andra has left this world for almost two months.
I feel sad like I have lost a friend.
And yet I lost friends over time and I never felt quite as bad.

I will go to bed now.
But before doing that, for a very long time starting today, I shall pray for Andra's mother.

Thanks Boschi for the idea.

Cuvinte

Când e vorba de cuvinte, nu poți avea niciodată prea multă grijă.

Când e vorba de muzică însă, e atât de simplu.

În seara asta am tras draperiile albe, cu flori, și perdelele și m-am uitat la parcul înghețat ce își arunca razele pale peste blocurile din jur. Toate luminile erau aprinse, doar eu tăceam în întunericul ce-mi devenise tovarăș.

Am admirat zăpada, ascultând Rob Pattinson.

Depresiv, ai spune tu.

Știi că sunt studii care demonstrează că muzica tristă ne face mai fericiți?

Poate de-asta zâmbesc inexplicabil de mult.

Mie Rob Pattinson îmi amintește de sutele de seri petrecute pe geamul camerei de cămin, seri cu parfum de ceai ieftin, de mâncare, de detergent și balsam de rufe, de aer proaspăt, rece... era mult prea cald, așa că mereu stăteam cu geamul deschis. Și mă gândeam că mă privești de undeva de departe, pe fereastră. Și vezi cât de singură sunt, cât îmi e de dor de mama, cât aș vrea să pot să dorm în unele nopți, cât de mult îmi doresc uneori să tresară măcar un sunet, măcar o voce, măcar o amărâtă de notă să răsune în clădirea asta...

Câteodată îmi imaginez că sunt doar o imagine creată de tine. Atunci sunt cel mai liberă. Pot să mă joc de-a ce vreau eu și toate-mi sunt pe plac. Imaginația ta este lumea în care evadez și pot fi eu.

Alteori mă proiectez prin ochi dragi, verzi, căprui, negri. Și-s liberă, dar nu le aparțin. Ție pot să-ți fiu. Lor nu.

Poate ar fi cazul să trag draperiile, dar cred că încă nu te-ai săturat să mă vezi după atât de mult timp. Iar mie mi-a fost dor să scriu. Să scriu și să ascult muzică depresivă, în timp ce arunc câte o privire pe fereastra înghețată, să-mi văd chipul reflectat în ger și ninsoare. Și pe tine, fericit că mă întorc mereu în brațele tale care mă înlănțuie în libertatea de a fi eu, cea imperfectă, cu toate bucuriile și visele, decepțiile și zâmbetele.

Când e vorba de cuvinte, nu poți avea niciodată prea multă grijă.

Când e vorba de muzică însă, e atât de simplu.

Rob pattinson - Never think
   
 Asculta  mai multe  audio   soundtrack

Incubatie

Ningea ca dracu'. Iar eu aveam laptopul cu mine si facusem si cumparaturi. Era seara, ca orice seara naclaioasa de iarna. Stiam ca n-ai sa ma astepti in statie, asa ca nu am fost dezamagita cand am coborat. In jur, doar oameni obositi si bine-cunoscuta mizerie slinoasa de Bucuresti care infuleca fulgii albi si gratiosi asa cum te-ai astepta la o tumoare sa se hraneasca din tesuturile sanatoase din jurul ei.

Tigani multi. Intr-un colt, un amarat dormea infofolit intr-o pilota jegoasa. Cainele ii tinea de cald.

In aer plutea un miros vag de alcool si atunci am simtit pentru prima data cum plamanii ma strang.

M-am gandit la tine. Si la cat de dor imi era. Aveam sa te vad dupa aproape doua saptamani. Mi-am grabit pasii. O punga s-a rupt. Am imprastiat cumparaturile pe jos si mi-am zoit blugii. Inca un spasm usor in coaste.

Am ajuns pe strada ta. Si mi-am dat seama ca am lacrimi pe obraji. Am inceput sa alerg.

Imi simteam tot corpul greu, apasat sub greutate si absorbit in intunericul a tot ceea ce ma inconjura. Doar zapada aceea gri si vascoasa mai reflecta lumina de la un felinar chior si galben ca un bolnav de icter.

Alergam, dar imi simteam picioarele tepene. Si plamanii ma dureau. Inima imi popma tot mai tare. Imi zvacnea in urechi, imi pulsa in creier. Plamanii mi se rupeau, durerea aproape ca mi-a taiat respiratia. Aproape am ajuns. Inca un pas.

Durerea acuta din plamani s-a mutat in piept si am inceput sa tusesc. Am crezut ca o sa tusesc pana am sa-mi provoc o hemoragie interna, dar m-am linistit. Inca plangeam. 

Am sunat la interfon si fara nicio vorba, mi-ai dat drumul in casa scarii care mirosea a urina si a subsol.

Am tremurat in liftul apasat de ani. Usa de la lift s-a deschis cu un scartait prelung. Si acolo erai. M-ai privit si mi-ai luat o plasa din mana.

Si brusc am simtit ceva in mine cum se cutremura pentru prima data. 

Dimineața

Nu-mi place activitatea de dimineață. Nu-mi place să gătesc, să spăl vase, să cos sau să fac orice altă treabă casnică.

Nu-mi place să calc sau, cu atât mai puțin, să spăl.

Dimineața vreau doar să mănânc puțin, să trag un ochi în oglindă și să mă îmbrac în grabă, să alerg spre metrou și să visez până la destinație la personajele exotice și la aventurile lor captivante și delicios de anormale din cărți care încap în geanta de serviciu.

Nu prea îmi plac diminețile.

Cu toate astea, m-aș trezi bucuroasă cu 2 ore mai devreme să gătesc, să fac o cafea pe care s-o beau cu lapte, să-mi cos o șosetă și să-ți calc gulerul de la cămașă. Doar să fii și tu aici.

pe principiul... acțiune și reacțiune

un nod în gât și-un șut în fund.
Aaaah, dulce echilibru.

băiat deștept, Newton ăsta.

melodia săptămânii(a se asculta obligatoriu la căști noi în stația de ratb):
Brokeback Mountain - Soundtrack 1
   
 Asculta  mai multe  audio   soundtrack

noapte bună!

Extraterestră

Rafturile cu cărți erau prăfuite, iar în aer plutea un parfum de ceai de fructe, dulce și înțepător. Oamenii își beau cafelele plictisiți și obosiți, ridicându-și rar privirile din cărți și ziare de duzină, adevărată risipă de hârtie și cerneală. Dintr-un colț răsuna o melodie, un jazz molatec și stins ca un calmant.
Era singură, nu-și închipuia. Era singură. Nu era legată de nimeni, nu depindea de nimeni. Dar nici nu era nimeni acolo. Încerca să se regăsească pe sine, dar se împotmolea într-o singurătate moale și grea, sufocantă ca o mare de noroi.
"Oare am iubit cu adevărat vreodată?" Gândul o străbătu cu un fior dureros și mut, căci își aminti de un timp atât de îndepărtat, pierdut printre două ere glaciare, un timp preistoric. Dragostea ei se pierduse odată cu o lume atât de învechită, încât își simțea inima scoasă din uz. Cum se trezise în capitalism, în această ceainărie înțesată de oameni moderni, nu știa. Știa doar că fusese părăsită, lăsată singură.
Și-a plătit consumația și a ieșit din ceainărie. În comparație cu mirosul greu de ceai și cărți vechi al locului, aerul proaspăt și rece de afară o făcură să tremure din toate încheieturile. Ploua.
Fără să se gândească la o țintă anume, porni pe străzile pline de bălți și de oameni grăbiți. Parcă dintr-o dată realizase că nu era de pe Terra, atât de străină era.
"Poate sunt un extraterestru fără să știu."
Oftă și schimbă direcția către cea mai apropiată stație de autobuz.

You know you're me when:

1. You shout "Feelings are gay!" once in a while and you're deadly serious about it.
2. You find yourself singing to the toilet "You're beautiful"(James Blunt) in a sharp voice.
3. You cry everytime you see "P.S. I love you", not because Jerry dies and doesn't end up with Holly, but because they shot only 2 minutes of Gerard Butler's streaptease.
4. You can play "The Settlers of Catan" for more than 12 hours and still want more. Actually, K. kicks my ass at wanting to play this game, even though we kick her ass at it.
5. You watched 3 movies in a row with Anthony Hopkins as Hannibal Lecter and were still be able to eat meat. Chicken, veal, usual stuff.
6. You've eaten so much oatmeal you need to sing to the toilet to... you know.
7. You watch "Prison Break" in the hopes of having a nightmare with Michael Scofield.
8. You end up having a nightmare with T-Bag and Hannibal Lecter playing Catan. Didn't stick around to see who won.
9. You don't kill spiders using force. You kill spiders using the force of glass cleaner and water!
10. You think your life is pretty amazing because you haven't had a spider attack in 1 year. 1 year! Man, I can start enjoying my life now!
11. You think Louis Prima is still mega-awesome and is the only one that can sing without real words.

totul e bine când se termină cu bine

Problemele mele sunt mai profunde: sunt îndoieli legate de credință. Am o singură certitudine: există un univers paralel, spiritual, care interferează cu lumea în care trăim. În afară de asta, tot restul - cărți sacre, revelații, ghiduri, manuale, ceremonii - toate mi se par absurde.
Paulo Coelho, Aleph

Unii spun că viața e ceea ce ți se întâmplă în timp ce aștepți. Eu cred altfel.
Atunci când sunt de mână cu prietena mea cea bună, în timp ce mă plimb prin Cișmigiul plin de lumini, în timp ce îmi strecor degetele printre paginile unei cărți care îmi place, primul pas în cărturești, parfumul de ceai și cărți, toate aceste lucruri mă fac fericită. Și timpul trece atât de repede când suntem fericiți.
Pe de altă parte, când aștept un tramvai care întârzie, un mesaj care nu mai vine, când aștept la abonamente sau la programare la medic, când sun la Speed Taxi și stau câte 10 minute pe fir ca să mi se spună că nicio mașină nu este disponibilă... păi, toate aceste lucruri parcă dilată secundele în ore și orele în luni.
Am stabilit deci că, cel puțin pentru mine, viața nu e ceea ce se întâmplă în timp ce aștepți. Un singur lucru e cert, însă. Avem nevoie și de fericire, și de tristețe, în existența aceasta a noastră. Avem nevoie să râdem și să plângem. Pentru ca timpul să nu treacă nici prea repede, nici prea încet. Așa, totul se echilibrează și putem gusta fiecare zbatere a aripilor noastre de fluture...
Azi mi-a revenit pofta de a scrie și de a citi. Azi, în timp ce mergeam pe stradă acasă, totul mi s-a părut atât de limpede. M-am regăsit. Și geanta mea cea bej m-a regăsit(mulțumesc Boschi). Iar cele două cărți noi(mulțumesc Hani) mi-au zgândărit apetitul pentru cele mai puțin noi pe care trebuie(repet, trebuie)să le termin înainte de a le termina pe acestea.
Încă un lucru, înainte de a sfârși o zi minunată alături de cele mai dragi ființe mie. Mulțumesc pentru bușitura care o să-mi aducă aminte și mâine de clipele frumoase petrecute împreună. Da, Roman, îți mulțumesc și ție!

Mairi Campbell and Dave Francis - Auld Lang Syne

Asculta mai multe audio traditionala

Suflet Curcubeu nu are umbrelă

... pentru că are o pelerină fermecată.
Pur și simplu nu îi pasă dacă plouă
Așa pelerina devine fermecată și o apără de umezeală,
de frig și vânt.

Dacă e să plouă, să plouă peste noi
O să fim uzi până la piele,
dar fericiți până în miezul sufletelor.

Iar dacă îți e frică să nu răcești,
pielea mea va putea să te învăluie într-o fașă de prunc,
un val de mătase indiană care te va mângâia,
te va apăra de asprimea și gheața lumii.

Dacă e să plouă, să plouă peste mine.
Știu că fără ploaie nu va fi niciodată curcubeu.
Iar fără curcubeu...
Nici tu, nici eu.

PS - Serios acum, știe cineva unde mi-am uitat IAR umbrela? :D
Omar Akram - Run away with me

Asculta mai multe audio instrumentala

Am uitat să uit...

Zaz - Port Coton

Asculta mai multe audio acustica



Nu știu ce faci, n-am nici cea mai vagă idee. Nu știu ce gust mai au mâinile tale și nici ce culoare au ochii tăi. Nu mă gândesc la tine, nu. Nu mă gândesc la cum degetele tale prinse între ale mele mă liniștesc și-mi alungă orice grijă, orice gust amar și mai ales, nodul din gât care nu mă mai lasă să respir.
Nu știu ce fac, n-am nici cea mai vagă idee. Știu doar că am început să arunc puțin câte puțin din mine, azi puțin în tramvai, mâine mai mult între strada Petre Tina și bulevardul Basarabia. Doar că mi-e dor să fie cald dimineața, să zâmbesc în timp ce-mi beau cafeaua și să mă întorc mai ușor sau mai rapid, depinde de scaun, către tine, să te văd acolo, să te știu aproape și să mă întorc la ceea ce mă preocupă. De fapt mi-e dor de tot ce mi-era drag. Parcă aș vrea să fiu pe balcon cu tine, să aștept să-ți termini țigara, să-ți beau din ceașca de cafea 3 în 1, să ne plângem de tot ce nu ne convine, să râdem puțin de cei mici, dar curajoși... Aș vrea doar o zi să ne mai fie atât de bine încât să putem să ne facem planuri de viitor. Și să privim drept, să ne imaginăm cum ar fi să nu ne mai întoarcem zi de zi la birourile mici și cafeaua proastă. Cum ar fi să mergem acolo, în clădirea aia înaltă de peste drum, unde primim bomboane chiar dacă nu suntem cuminți, unde birourile sunt mari, iar cafeaua e cel puțin băubilă... Și-apoi mă trezesc privind prin geamurile ei mari către balconul unde tu îți fumezi țigara, preocupată de ceea ce vei face mâine...
Mi-e dor să zâmbesc din tot sufletul și să-mi reactivez puterea de a aranja oamenii în cutiuțe mici și colorate, să-i uit acolo pe unii și să-i scot de la naftalină pe alții... Mi-e dor de Măgarii din ceață care mă vizitau înainte. Pur și simplu ne beam ceaiul pe același pervaz de geam. Câteodată aveam și biscuiți...
Mi-e dor de mama. Da, mama, mi-e dor de tine în fiecare zi. Sunt încă un copil și-așa am să rămân. Și plâng, mama, pentru că sunt copilul tău. Ăla mic și prost, mama. Ăla răzvârtit și rebel, care ar vrea să-și ia lumea în cap și să învețe să urască anumite obiceiuri ale oamenilor. Ăla care ar vrea în fiecare zi să se trezească în același cort împrumutat, undeva pe malul Dunării și să te vadă cum ne pregătești micul dejun. Sau măcar să fim acasă, toți. Și să miroasă a pâine...

Mi-e dor de multe lucruri. Dar mai ales mi-e dor să uit. Vreau să uit. Să uit de micimea propriei minți, de egoismul tău, de litera care mă obsedează și-mi trezește un val de durere, de lacrimi și mâhnire...
Mi-e dor să uit. Cum faci tu, de uiți?
Cum faci, de uiți să mai citești printre rânduri?
Cum faci, de mă uiți atât de ușor, cum?
Cum faci, de uiți să te bucuri de idei, de speranțe, de ziua de azi, de clipa asta? Cum ai făcut să uiți că trebuie să gonești după cea mai mică fărâmă de bucurie? Oare ai uitat că trebuie să te agăți de ea, să suferi pentru ea, să meriți s-o primești?

Închid ochii, e timpul să mă detașez de durere, tristețe, de disperarea și nebunia care-mi tot bântuie sufletul, înfometate de seninul și clarul din zilele de vară...
Închid ochii, fără teamă, căci îți simt respirația aproape. Dar îmi dau seama acum. Am devenit femeia aia pe care o uram.
Închid ochii. Nu-i nicio problemă, îmi spun, iar o lacrimă curge fierbinte pe obraz. Nu-i nimic, o să mă schimb iar. Și iar și iar...
Aș vrea doar să fii și tu aici, când voi lepăda ultima haină a sufletului meu.
Dacă nu, măcar să uit că am vrut asta vreodată. Măcar să uit.

să ne scoatem ochii

ai ceva în ochi, ceva ce-mi aduce aminte de clipa când m-am născut, un crâmpei de inocență, o sclipire de fericire, un strop de copilărie, toate amestecate în irisul ce-mi este atât de drag.
ascunzi acolo mici secrete, mici povești, mici piese de puzzle care nu se potrivesc. și chipul meu, răsfrânt în căpruiul strălucitor, prins în pânza de capilare triste și obosite.
ai ceva în ochii ăia ai tăi încercănați. o rază din lumina ochilor mei.
Bird york - In The Deep

Asculta mai multe audio soundtrack

do you call it...

a. workaholic?
b. stress?
c. obsessive-compulsive personality disorder?

dream this every night for a week and then tell me:

în altă ordine de smiorcăieli, am una bună pentru voi:
câte cafele pot aduce un om normal în starea în care e atât de agitat încât să danseze salsa în timp ce doarme?

it's going to be another long day, people. filled with cups of psychoactive stimulant+milk.
Peggy Lee - Black coffee

Asculta mai multe audio jazz

You know a guy really likes you

... when he is willing to give you his login info for his Vplay account just cause you haven't seen that particular Jeff Dunham video and he knows how much you'd enjoy it.
Peggy Lee - Mr Wonderful

Asculta mai multe audio jazz

probleme la cap?

se spune că atunci când iubești ceva ar trebui să-l eliberezi de tine. dacă se întoarce la tine, atunci e al tău pe vecie. dacă nu, n-a fost niciodată.

a spus că nu mă poate pune la pachet cu viața sa. pur și simplu nu ne asortam, zicea el. mi-am dat seama că îi era teamă să devină dependent de mine, ca nu cumva să-și piardă neprețuita libertate.

realizez acum că nu te-am alungat ca să văd dacă te mai întorci, deși la început asta am crezut și sperat că ai să faci.
dar nu. eu te-am izgonit din mintea, sufletul și viața mea pentru a-mi reda mie libertatea, agățându-mă de o fărâmă de egoism și de faptul că-ți cunosc sufletul ca pe o hartă...
nu mai faci parte din diminețile mele cu soare. ai dispărut ca măgarul în ceață și îți stă tare bine cu pâcla pe ochi și gură, căci ochii și gura ta m-au făcut să devin eu însămi abur fin și înecăcios.
și nici un om liber nu poți fi, nu ca el. niciodată un călător. mi-e dragă libertatea lui și inima lui de copil. pe când inima ta e parcă făcută să fie disecată-n două, ca să te asiguri, să vezi cu ochii tăi dacă e ceva în ea. nu doar o dată am vrut să te văd, să te ating, să mă asigur că ești din carne și oase, nu doar o voce, nu doar un scris pe ecranul telefonului. iar uneori chiar m-am întrebat dacă nu cumva îți pompează altcineva sângele în venele alea leneșe, neîncercate decât de o suferință mută, chioară, hâdă, care îți paralizează orice viitor sentiment. mă uit la tine și mă întreb dacă ești în stare să muți măcar cu un milimetru acul pe cardiogramă.
din fericire, nu mă vei ține în brațe până dimineața. tu trebuie să ai spațiu - mi-ai spus-o de atâtea ori - și oricum niciodată nu dormi decât în patul tău. dar el ar face asta, el ar adormi strâns lângă mine. și mi-ar spune că mă iubește când m-aș trezi din somn. și ar vrea să împărțim o porție de clătite cu cireșe la micul dejun. pare neajutorat și suferind în sinceritatea lui izvorâtă dintr-o dogoare care-i pârjolește momentan retina, focalizându-mă invers și cu aripi de înger. e un biet suflet transparent. îi vin în ajutor cu un sfat: dă-mi cu ceva în cap.
Rouge Rouge - L'Amour

Asculta mai multe audio electronica

let's have a keyword analysis

Bright Eyes - Train Under Water

Asculta mai multe audio acustica


cum ne-am cunoscut - aici, acum. îmi pare bine.
smack my ass and call me judy - take it easy, abia ne-am cunoscut...
curcubeu happy - yup, that's me. most of the time :D
povești din tramvaiul 19 - amintiri dragi.
poze cum un curcubeu este lasat pe marea neagra - cum trimite Hani pozele, am să vă arăt și asta :)
de ce e rotund curcubeul - ca să să-l poți mângâia mai ușor. dacă avea colțuri, te loveai de ele...
si amanta are suflet - și încă cum are, biata...
inima cat un purice - a mea e cât doi :)
woke up this morning - me too.
secunda la patrat - pune mâna pe carte, lasă blogurile.
as vrea sa fiu un curcubeu - imediat, să-mi iau bagheta și Polipoțiunea. Le-am uitat în pelerina de iarnă.
esti un curcubeu - mulțumesc.
scheme de curcubeu - un grafic, o diagramă, ceva?
tramvaiul 21 poveste - era tramvaiul 19. nu-i nimic, eu încurc tramvaiele zilnic și tot ajung acasă.
curcubeul te face baiat? - cu altceva n-a mers???
dragon cu trei capete care scuipa flacari - de unde știi de animalul meu de companie? îl cheamă Sughiț cel Groaznic și are doar un două capete...
i feel dumb - then, there's two of us.
imperecheaza sosete - cu ce? poate facem un hibrid între șosete și bustiere, vedem ce iese :)
sa descoperi Speranta - iar eu pe Lumina, sunt verișoare, mânca-ț-aș.
curcubeul fara coloare - să-mi sară colorile dăn oci.
suflet în pamint - scoate-l mă, de-acolo, poate îți mai trebuie...
tot mai viscol imi esti - iar tu, tot mai caniculă...
cine a descoperit curcubeul? - eu știu cine l-a făcut...
urme de ruj - Ariel e soluția.
n-o sa uit de tine niciodata - de ce ai vrea să mă uiți?
ochii, curcubeul omului - frumos.
mă doare - nu ne spui și ce?
vreau un copil - ați nimerit prost, cucoană. încercați peste drum.
beautiful and depraved - nu recunosc nimic.
ce tot plângi pentru el? - chiar așa. toanto. nu vezi că nu merită?
mi-e dor de munți - mergem weekend-ul ăsta, să ne plouă bine?

poze cu Sughiț cel Groaznic:


photosource

Cântă și nu plânge

Nana Mouskouri - Cielito Lindo

Asculta mai multe audio blues

Cântă și nu plânge. Așa mi-au spus la serbarea din clasa a IV-a. a IV-a L. Domnișoara învățătoare, să știți că v-am ascultat până-n ziua de azi...
Așa am reușit să scap de apăsare, de piatra care mi-atârna de inimă. Așa micile decepții ale vieții devin dulci-amărui. Știți voi la ce mă refer. Ca de exemplu, când ai uitat să-ți iei bilete la o piesă de teatru pe care voiai s-o vezi, sau când ratezi o excursie pentru că trebuie să lucrezi, când ești ultimul care termină sesiunea și stai acasă și rozi de capătul creioanelor în timp ce ceilalți te sună din oraș, când te aștepți ca cineva drag să înțeleagă ce spui fără prea multe explicații și totuși nu e așa, când realizezi că unii oameni sunt atât de egoiști încât îți iau zâmbetul dăruit cu atâta căldură și-n loc să-l poarte ei, și-l pun pe răni, ca antinevralgic trecător.
Cântă, nu plânge. Asta, draga mea domnișoară învățătoare, fac de când mă știu. Asta mi-am spus azi, când i-am văzut verzi și zâmbind. Erau frumoși și se țineau de mână. Asta mi-am spus azi, când am tras aer în piept cu putere pentru că, iată, au trecut 10 ani de când nu ne-am mai văzut. Și vor mai trece 10. Dar tot n-am să uit cu ne băteam seara pe telecomandă, cum nu suportai să te uiți la Top Cat și cum mă băteai la Super Mario. Eu alegeam să fiu Luigi mereu...
Mi-amintesc cum mă simțeam atât de bine la tine acasă, cum mereu mirosea a vanilie, lapte și semințe coapte, cum te maimuțăreai când voiai să ne amuzi, cum erai ăla cuminte și dăjtept din familie, cum scriai poezii în secret pentru ea, cum erai mai ordonat ca o fată. Pardon, erai ordonat.
Cum am mai plâns. Cum am uitat atunci să cânt...
Ar trebui să nu mai simțim despărțirea atât de intens după atât timp, așa ar trebui. Să nu simțim lipsa, să lăsăm timpul să-și facă treaba, să acopere amintiri cu vălul uitării, să le îngroape în pământ și când și când, să le mai ducem flori la mormânt. Așa ar trebui.
Dar eu cânt.
Cânt și nu plâng.

ruga

Leeland - Tears Of The Saints

Asculta mai multe audio rock

străzile sunt aprinse de-o lumină galbenă, pașii îmi sunt grăbiți, mintea îmi aleargă aiurea. un băiat în zdrențe mă întreabă cât e ceasul și-mi zâmbește. e 22:30. A. pare atât de fericit cu G. mă strâmb la ei, îi pup și-mi continui drumul către stație. desigur, aceeași întrebare îmi tot apare pe ecran, iar eu o tot trimit în background. știu că vrei să te salvez, de-aceea te și lași descoperit, de-aceea îmi și arăți rănile și vânătăile tale, ca să știu, să simt durerea ce te-ar măcina sub buzele mele, dacă te-aș săruta. și imaginea asta îmi fuge odată ce ajung în stație și observ că sunt doar oameni ai străzii acolo. ei și copiii lor, care se trântesc pe asfaltul rece, se trag de păr și se mușcă. la sfârșit, cel care a reușit să-i dovedească pe toți ceilalți, se-așează triumfător pe canapea. are ochii verzi deschis, pătrunzători...
îmi găsesc un loc în tramvai și încep iar să derulez același șir de idei. durerea care mi-a zvâcnit până acum în frunte se prelinge spre pomeți și ușor spre tâmple... mă întreb ce fel de zi ai avut, dacă ai avut timp să răsufli, că eu nu, dacă ai primit vești bune de la doctor, dacă dacă dacă...
visez ușor în hurducăitul tramvaiului, dar ajung în cele din urmă în stație. întotdeauna mi-a plăcut să merg noaptea pe străzi, să mă bucur de liniște și de lumina gălbuie a felinarelor, de vitrinele aprinse, dar părăsite, de câinii vagabonzi și de oamenii care se grăbesc să ajungă acasă. de data asta aș fi vrut să fii și tu aici. aș fi vrut să fii aici, să mă săruți și-apoi să pleci. nimic mai mult. închid ochii. știu că nu te mai pot salva de tine însuți, pentru că asta ar însemna să mă pierd pe mine, să continui să-mi distrug ușor sufletul, să-mi risipesc fărâma de credință ce mi-a mai rămas. n-am înțeles niciodată de ce n-ai vrut să îți deschizi puțin sufletul, de ce n-ai vrut să primești puțin din lumina pe care o prețuiesc atât, lumina aia pe care el, veșnicul celălalt, o dorește cu o sete arzând. lumina pe care și cel ce se teme o vrea. lumina pe care tu, înfrigurat, o simți atât de caldă când știi să mă ții în brațe, când știi să-mi vorbești în șoaptă, când îți amintești să nu mă rănești, să nu mă lovești, să nu-mi arunci cuțite în inimă doar cu un cuvânt sau cu o privire, când știi să fii tu, când mă iei de mână și suntem simpli, el și ea.
din nou sunt confuză, deși știu ce vreau.
cum ajung pe strada mea, un bărbat își învelește motocicleta. eu privesc stelele și realizez că nu le-am mai văzut de mai bine de o săptămână. orașul te face să uiți să privești în sus, la ele. și totuși, le privesc și știu ce vreau. închin o rugă să nu mă calce când trec pe roșu, să pot să uit chipul lui plin de vânătăi și răni, să pot să uit că l-am văzut murind, să am mereu ceva bun în geantă pentru nevinovați, să fiu răbdătoare, măcar odată în viață, să nu răcesc, să o văd mâine pe Hani și să mă bucur de o seară de sâmbătă cu ceai și prăjituri, să adorm la un film cu Clark Gable, să-l visez și să mă sărute, să nu mă mai enervez pe Papi, decât foarte foarte foarte rar, atunci când chiar o cere, să nu uit să-ți mulțumesc atunci când găsești lucrurile pe care eu le pierd, s-o văd pe Dana mai des, să îmi placă mai puțin cafeaua, să te salvez, fără să mă pierd pe mine, să te salvez, și să ne pierdem amândoi, să te salvezi, uitând unde sunt, dar sperând că sunt bine, să fiu, Doamne, măcar un bob de grâu.

photosource: weheartit

arsura

Sigur Ros - Vioar Vel Til Loftarasa

Asculta mai multe audio rock

Când prin fiecare celulă îți trece un fior electric plăcut, dar dureros, când tot corpul îți tresare în spasme și convulsii, când răsuflarea ți se pierde, iar sufletul plesnește în tine, atunci știi că ai înnebunit de fericire. Mă întorc din Piatra Craiului cu retina arsă de lumina răsăritului de soare. Mă întorc din munți cu inima carbonizată de fericire...

Don't miss me too much

Cause I'm closer than you think :)
Song of the day:
Joshua Radin - Brand new day

Asculta mai multe audio pop

Cantece de munte - Bat la poarta ta

Asculta mai multe audio folk


Ceața învăluie ceasul care arată că miezul nopții a venit peste orașul trist și umed. Plouă încet și picurii de apă se adună în lacuri mocirloase, cu miros putred și greu. Frigul îți pătrunde în oase și îți face dinții să clănțăne. În lumina galbenă și bolnavă răspândită de felinarul de la capătul străzii se poate ghici silueta unui bărbat. Bărbatul merge încet, șchiopătând de un picior. Pare gârbovit de timp, căci pielea îi este zbârcită, iar mâinile îi tremură ușor. Cu cât te apropii mai mult, cu atât poți desluși un gâfâit adânc care cutremură corpul bătrânului la fiecare efort. Hainele îi sunt ponosite și peticite, dar curate. Are o privire de albastru clar ca un cer senin, dar tristă ca și ploaia care cade peste oraș. Dacă îl privești mai de aproape, vei constata că peticele îi sunt la fel de multicolore ca și părul, iar fața încă mai poartă câteva urme de machiaj, umbre de roșu, negru și alb. Bătrânul a fost un clovn odată, la circul cel mare din oraș. În tinerețea lui, era foarte apreciat pentru giumbușlucurile cu care cutremura de râs săli întregi. Odată, chiar președintele a venit să-l vadă la o premieră. Desigur, asta se întâmpla când încă nu se apucase să bea. După ce trecu pe lângă o haită de câini, bătrânul se așeză pe o bancă din parc, lungindu-se, hotărât să doarmă și să nu se gândească la patul lui curat și mare de demult, de când avea un dormitor și-o casă. Pe vremea aceea, avea și o soție, iar ea era blândă și caldă, mereu pregătită să-i ierte ieșirile și bețiile. Asta până o boală incurabilă a lovit-o și-a măcinat-o în trei luni. Au fost trei luni de coșmar pentru clovnul nostru, căci în ciuda tuturor greșelilor lui, își iubea soția mai mult decât orice pe lume. Copii nu avea, căci soția lui nu a putut duce la sfârșit cele două sarcini. Iar când și ea s-a stins, bătrânul nostru a rămas singur pe lume. Neglijat de partenerii de afaceri, căci de acum era prea bătrân pentru a mai fi comic, s-a retras la un circ mai mic, unde numerele lui erau prea puțin apreciate, iar drumurile constante l-au adus în pragul bolii și-al epuizării. Apoi a urmat acel oribil accident de mașină, iar faptul că a fost imobilizat la pat și șchiopătatul pe care l-a dobândit apoi l-au adus în imposibilitatea de a-și mai juca numerele. Rămas sărac și cu un handicap, s-a adresat celor care puteau să-i dea o mână de ajutor, dar i-au râs în nas. "Ai fost clovn? Acum râzi, dacă poți!" Nu i-a mai rămas decât să-și joace câteva numere cu stângăcie în stradă sau la metrou, să fredoneze cântece la muzicuța lui veche și strâmbă, să caute din când în când un loc bun de dormit și să încerce să facă măcar o persoană să zâmbească la trucurile lui. Căci lumea acum îl privește cu milă și îi aruncă bani în pălăria zdrențăroasă doar din compasiune și silă, nu pentru talentul lui stins, nici pentru efortul asiduu pe care îl depune la fiecare număr. Iar pentru el, pentru mine, pentru noi toți, nu există nimic mai trist decât un clovn care trezește milă.
Această poveste este adevărată, dacă încă te întrebai până unde poate ajunge realitatea. Te rog un singur lucru. Râzi la fiecare truc al lui, îl va face mai fericit decât pâinea pe două săptămâni. Fă-l să zâmbească, nu-l ocoli. Și dă-mi de veste dacă îl întâlnești în calea ta.