I guess it's me.

This week, apart from being amazingly pleasant and peaceful, I got hold of two absolutely fabulous quotes. One I got from the (of course) incredible A Dance with Dragons (Game of Thrones fans, holla at me) and the other one from David's Rock Quiet Leadership. They both went deep into my conscience and brought up that moment of Evrika!-this-is-exactly-what-I-think-and-feel!

"A reader lives a thousand lives before he dies, said Jojen. The man who never reads lives only one." - George R.R. Martin

"We would rather be ruined than changed,
We would rather die in our dread
Than climb the cross of the moment
And let our illusions die." - W.H. Auden

So what do Neuroleadership and George R.R. Martin have in common?
I guess it's me.

What a woman is thinking about when wearing a tight skirt

What the fuck am I doing? WHAT. THE FUCK. AM I. DOING.

Keep it in your pants, you douchebag.

Owwww, you're cute. Aha, knew there's something wrong with you.

I wonder if I'm walking funny in these shoes.

Shit, I'm walking funny in these shoes.

Is my skirt too short?

By the looks of this old lady, my skirt is too short for the last century. So totally compliant with our days.

I'm late. Oh I am soooo late.

Dum de dum de dum de dum - O la la la - Na na na na naaaaaaaaa.

Fuck yeah, I am totally strutting this skirt.

nu traversa acum

că-i roșu. și mai vine și o mașină.
nu pune cortu' acum, proasto. vine furtuna, hai de-aici!
nu te mai uita la telenovele, nu vezi că plângi ca tâmpita de Marimar din orice?
nu mai mânca înghețată la 2 noaptea în loc să dormi.
nu te mai gândi la tot ce simți că ce simți tu acum e doar plictiseală și ignoranță.
nu te mai îngrijora de fiecare dată când rămân fără baterie la telefon.
nu sunt urși în pădure, m-auzi?
și nu te mai analiza atât. ce te tot chinui să raționezi, să simplifici și să raționalizezi. ești femeie, deci poți să fii irațională și să ai cea mai bună scuză din lume.
nu-ți mai frânge mâinile și nu-ți mai roade unghiile. zici că ai unghii de copil plecat la făcut turte din pământ, așa ciunte sunt.
te gândești prea mult la el, iar eu... eu mă gândesc prea mult la tine.
la cum ți-aș săruta mâinile alea de copil și ți le-aș măsura în palmă.
la cum aș face și matrici și determinanți pentru tine. cum aș trasa drepte în părul tău și te-aș ajuta să cauți sensuri sub pietre.
te-aș duce și la munte și de viteaz ce sunt, aș pune cortu' de unul singur. și-aș învăța o grămadă de tehnici de supraviețuire, doar-doar te-oi impresiona.
și n-aș mai pleca de acasă fără încărcător. și te-aș suna încontinuu, obsesiv compulsiv. tu să fii la celălalt fir și să fii plictisită și moale, iar eu să-ți înșir povești cusute cu ață albă de când am fost la pește și am prins un somn de o tonă.
și să te iubesc în toată ignoranța aia a ta.
ți-aș ascunde înghețată în congelator în fiecare zi și te-aș trezi în miez de noapte să te fac să uiți că ții dietă.
m-aș uita cu tine și la Betty cea urâtă, înjurându-te printre dinți că pierd iar sferturile UEFA.
dacă tu vrei să punem cortu' pe ploaie și vânt, n-ai decât să mă privești odată cu ochii ăia de copil. zemoși și negri ca zilele mele lângă tine.
și nu traversa acum, nu vezi că vine mașinaaaaa... au.

05.02.2013

(fragmente din azi)

Ziua asta a venit cu raze molcome și aurii. Din păcate, eu m-am trezit agitată și cam vineție în jurul ochilor.

Moving on.

Urăsc oamenii care se opresc pe scările rulante pe partea stângă. Nu știu de ce, dar mă apucă furnicături prin tot corpul și simt că mă transform în Hulk atunci când cineva se oprește în fața mea și baricadează drumul. La coborâre. Fără niciun motiv.

Am descoperit un sărut de la Wiggles pe brațul drept. Wiggles este păianjenul pe care l-am văzut în colțul camerei și care este de negăsit de atunci. Nu știu de ce, dar reprezint o atracție (cu adevărat fatală) pentru orice colcăie, se târăște sau are mai mult de 4 picioare. DE CE? DE CE EU??

Iubesc zilele care miros a soare și-a ceai de iasomie. Azi a mirosit a salam italienesc cu usturoi. Bleah.

Meeting două (DHOUĂ??) ore. Încep să înțeleg de ce oamenii ar citi "Managing your frustration". Eu n-aș citi niciodată asta. Dacă mă simt frustrată, pur și simplu mănânc o prăjitură în plus și-mi trece. Oricum capul meu nu prea iese din nori, dar și când norii sunt de furtună, tot găsesc un mod total convențional copilăresc să ignor dilemele sau să le rezolv și să le trasez un văzut mic în frunte.

Cafea cu D. Dear Today, you're really starting to grow on me. Căutăm aceeași baie în același mall fix de 3 ori în 2 ore. Bine că am uitat să cer cafea decafeinizată.

(pauză de ceai)

Îmi place că atunci când e frig afară you feel so cozy and nice in your PJs after a warm bath. E primul lucru pe care îl fac atunci când ajung acasă. crrrrrr.

Un lucru pe care nu-l știu mulți despre mine este că am făcut balet și gimnastică. Shut up, era la modă atunci. Toți decrețeii au visat măcar o dată să fie Nadia Comăneci. Sau, pe principiu "las-o bă că merge-așa", fie și copchilu', dacă eu a trebuit să mă fac inginer*slash*laborant*slash*operator chimist. Știu, pe vremea aia munca era muncă, nu job. Denumirile care apăreau pe cărțile lor de muncă (cred că le zicea livret or something) erau mult mai sincere decât "Global Account Manager" sau "Customer Service Representative" sau "Customer Sales Support Manager". Give me a break.

Wouldn't it be nice if I was able to find Wiggles before I went to sleep?

You know you're me when:

1. You shout "Feelings are gay!" once in a while and you're deadly serious about it.
2. You find yourself singing to the toilet "You're beautiful"(James Blunt) in a sharp voice.
3. You cry everytime you see "P.S. I love you", not because Jerry dies and doesn't end up with Holly, but because they shot only 2 minutes of Gerard Butler's streaptease.
4. You can play "The Settlers of Catan" for more than 12 hours and still want more. Actually, K. kicks my ass at wanting to play this game, even though we kick her ass at it.
5. You watched 3 movies in a row with Anthony Hopkins as Hannibal Lecter and were still be able to eat meat. Chicken, veal, usual stuff.
6. You've eaten so much oatmeal you need to sing to the toilet to... you know.
7. You watch "Prison Break" in the hopes of having a nightmare with Michael Scofield.
8. You end up having a nightmare with T-Bag and Hannibal Lecter playing Catan. Didn't stick around to see who won.
9. You don't kill spiders using force. You kill spiders using the force of glass cleaner and water!
10. You think your life is pretty amazing because you haven't had a spider attack in 1 year. 1 year! Man, I can start enjoying my life now!
11. You think Louis Prima is still mega-awesome and is the only one that can sing without real words.

2 în 1

... și-un ceai negru. mă duc, mă duc să aflu de ce am urme de tuș și marker colorat pe degete și de ce am fost atât de leneșă în ultimele două zile. cu alte cuvinte, declar sesiunea începută și neuronii mei într-o stare de confuzie totală. but I'm feeling good :)

În Țara Șosetelor Desperecheate - partea II

Zilele treceau, și Făt-Frumos se înzdrăveni. Odată ce alifia cu păpădie a Fericicăi își făcu efectul, scăpă și de cicatricile cauzate de vărsat, recăpătându-și chipul frumos, adorat de toate fetele din Împărăție. Într-o zi frumoasă de primăvară, pe când se plimbau prin pădurea de portocali din jurul palatului, Făt-Frumos îi spuse Fericicăi:
- La sfârșit de mai, plec în căutarea Ilenei Cosânzeana. Am vorbit și cu Împăratul și e de acord să-mi împrumute calul lui de război blindat cu oțel armat și copite pluristratificate cu policarbonați, rezistent la ghiulele, săgeți, explozibil, grenade și gloanțe. Pe deasupra, mănâncă jăratec. Abia aștept.
Fericica îl privea cum vorbea înflăcărat. Deși ea venise cu ideea salvării Ilenei, parcă se temea pentru Făt-Frumos. Insistase să vină și ea, să-i slujească de călăuză, dar răspunsul lui ferm o umplu de tristețe, căci prefera primejdiile drumului de care el încerca să o salveze, decât plictiseala și amorțeala din castel. Unde mai pui că de când devenise sfătuitoarea prințului, munca împerecherii șosetelor reveni unei alte slujnice. Pusă în fața acestor perspective sumbre, Fericica era străbătută tot mai des de un fior de tristețe și de altceva, un ceva nedefinit, care avea legătură cu serile din fața focului din șemineu, când Făt-Frumos își bea miedul, sporovăind despre viitoarele lui aventuri.
Astfel că, într-o frumoasă zi de mai, când grădina castelului era prinsă într-o îmbrățișare tandră de toate gingașele panseluțe și margarete, de minunații crini, de parfumata iasomie și de delicatele azalee și flori de nu-mă-uita și ciuboțica-cucului, Făt-Frumos, încălecând calul alb parcat în fața Marii Porți, își luă adio de la părinți și supuși. Fericica îl îmbrățișă cu ochii înlăcrimați și îi dărui un safir fermecat, un fel de abonament Internet wireless, ca să o țină mereu la curent cu ceea ce i se întâmplă. El rupse unul din trandafirii încă îmbobociți și i-l așeză după ureche, după care îi sărută mâna și plecă.
Biata Fericica, condamnată la serile triste și goale între pereții întunecoși și umezi ai castelului, nu-și mai lua ochii de pe profilul de Facebook al lui Făt-Frumos. Din când în când, vedea cum Făt-Frumos își schimbă statusul din "Plimbare prin Pădurea Morții" în "Mă lupt cu spânul, brb". Ar fi vrut să o urmărească și pe Ileana Cosânzeana, dar aceasta nu-și mai updatase profilul de la ultimul status "Petrecere în pijamale la Frumoasa din Pădurea Adormită". Așa că nu prea avea ce face, decât să meargă din când în când la cumpărături cu Scufița Roșie, o fetiță zvăpăiată, care râdea din te miri ce și nu cumpăra decât vin și cozonac. Asta până într-o zi când a plecat în vizită la Bunica, și nimeni n-a mai auzit de ea.
Plictiseala era ușor de îndurat pe lângă dorul care o mistuia acum pe sărmana Fericica, căci îi părea acum rău că îi povestise lui Făt-Frumos de Ileana. Dar își alunga acest gând din minte și aștepta întoarcerea lor cu inima cât un purice.
Între timp, Făt-Frumos, fascinat de toate cele câte le întâlnise în drumul său, era beat de aventura pe care o trăia. Aproape că uitase pentru ce plecase, sau de unde plecase. Singura care îi apărea în minte era Fericica, și-atunci își amintea de sfaturile ei și își continua căutarea. După lungi peripeții pe care cu altă ocazie le vom povesti, ajunse în Țara Șosetelor Desperecheate, un loc minunat și colorat. Străzile erau pavate cu cărămidă galbenă, iar grădinile verzi înconjurau case cât se poate de drăgălașe, construite sub colinele pline de flori. Parcă toate strălucirile curcubeului se adunaseră în această oază de culoare care îl duse cu gândul la Fericica.

giumbușluc

de mult n-am mai avut o zi atât de giumbușlucoasă.
unde mai pui că tot ce am făcut a fost să merg la muncă.
no-one called me by my name today. it was so nice. Pe rând, am fost denumită în fel și chip, conform listei de mai jos:
- copilu';
- frumoasa adormită;
- madamme;
- hani;
- chica;
- buburuză;
- manoleeee sau maniula;
- bicii;
- zapacilă.
Toți cei care se știu că au folosit ieri aceste apelative, sunt rugați să se ia în brațe singuri, căci eu nu pot acum :)
what's old: my hair colour. never changed it.
what's new: ceai de mere cu scorțișoară. și miere.
what's jumping up and down at the seen of a kitten: well, me.
what's missing: Boschi with a Starbucks, Dana with a beer, Papi with a pizza, Cati with Pișcot :)

One more thing: La Mulți Ani, TATA!

A reason to breathe

A reason to smile
is not your smile
but flip-flop Friday with Boschi
A reason to dance in joy
is not you dancing with me
but Dana, jumping in a room of crowded people;
A reason to sing
is not your voice
but Cati, playing her guitar with passion;
A reason to laugh in tears
is not the tear you shed the day I left
but Papi, laughing, while pointing at me.
A reason to be happy
is not your happiness,
but my friends, all around me.
You're still the only light
But suddenly it's a bright new day in my life.
You're still the only colour
But a rainbow will rise from the souls of those that love me
A reason to breathe
is not you
is cause I have to.




ps - daca am greseli, sa-mi spuneti, caci am scris asta in 5 minute si a trebuit sa plec, e ziua Danei, yay :)

Hi there brain cells,

please, please don't die, I need you so much!

***

în altă ordine de smiorcăieli, iată rețeta pentru ieșirea din starea de letargie caracteristică verii și, bineînțeles, energizantul universal pentru momentele în care studiezi materiile de licență:

Huge rock.
Hold it with your left arm and apply directly to forehead.
Repeat rapidly until effective.
Or until it cracks, like mine did.

***

aștept luna iulie cu sufletul la gură și gura până la urechi. și-un cucui în frunte.

sunt nebună

și nu mă tratez.
și ar fi bine să nu mai pun There is no if pe repeat, altfel sănătatea mea psihică va avea de suferit.
sau ar trebui să nu mai alerg pe frigul ăsta.
sau măcar să renunț la junk food cînd sunt așa.
ar trebui să fac multe lucruri normale, dar nu le fac. nu mă culc la ora 22. nu dorm 8 ore pe noapte. nu mă trezesc aproape niciodată la timp. nu mănînc decît foarte puțin dimineața. probabil n-aș mînca deloc, dar hiperaciditatea nu a fost opțiunea mea. nu sunt atentă la ce-i în jurul meu. nu sunt decît un reflex. știu că nu e bine, dar eu gravitez în jurul aceleiași idei, pendulez de la bine la rău, de la o stare la alta, fără să ating niciuna, ca o asimptotă nenorocită...
în cele din urmă probabil că am să fiu propriul meu sfîrșit... sau poate o să reușească cineva să-mi dea două palme zduf!zduf! și are să mă pună pe picioare, iar eu să-mi ridic tărtăcuța, să zîmbesc și să spun: "it's been hard... but i'm back on all four!"
și-acum scurt moment deliberativ... ce să fac în seara asta? să mă arunc pe geam[stau la parter] și să alerg prin curte sau să termin comedia pe care tot încerc s-o văd de vreo săptămînă, în timp ce ronțăi la niște cereale[popcorn nu mai am voie, nici vorbă de chipsuri]?
păi eu zic să dau cu banul, așa cum fac de obicei cînd iau decizii importante...
și, deci, folks, mă arunc pe geam. sper să nu-l strivesc pe Romeo în drumul meu.
nighty-night!

The Cure - There is no if
Asculta mai multe audio Muzica

Băsescu președinte

Azi abia m-am dat jos din pat că m-a și lovit adevărul absolut în cap și-am amețit, așa că pînă m-am trezit am și uitat ce revelație aveam... Am făcut un duș[rece - de ce nu e tanti Flori la uzină și dimineața?] mi-am băgat două bețe-n păr și-am plecat cu eșarfa de la Moșu' în vînt spre Unirii, unde trebuia să mă întîlnesc cu Isabela. Pe drum am tot tocit eu senzația ciudată de nuștiupecelumesunt, am ronțăit-o pe toate părțile pînă a rămas fără gust. Iat-o și pe Isabela, a întîrziat 7 minute! Anyway, am început noi, două floricele, să mergem. și să mergem. și să mergem. și unde trebuia să ajungem, că am uitat?
si dă-i si luptă, neicusorule, pînă ajungem la Centrul de zi "Licuriciul", unde am vorbit cu directoarea, ne-am învîrtit privirile prin grădinițe și dormitoare și - partea mea preferată - am cunoscut copiii. Bineînțeles că a fost love at first sight cu viori în fundal și inimioare care pluteau în aer, că după primele 10 minute de "cum te cheamă pe tine", "vai ce nume frumos" și "cîți ani ai" erau deja literar în cap la mine... Mai pe scurt, m-au sufocat la propriu cu îmbrățișări, m-au ciufulit și mi-au dat bețele jos din păr aka baghete magice[ ca a lui Harry Potter]... Dar erau atît de cute că și dacă mă întîlneam cu ei noaptea și făceau "bau!" la mine probabil aș fi făcut "ce drăguț!" cu mulți de iii pe fundal.
Anyway, m-am împrietenit imediat cu Maria, Mario, Alexandra, Ștefania și "Laluca". Se anunță vremuri frumoase pentru mine and I feel all so bright că îmi e teamă să nu fiu confundată cu Lanterna Umană pe stradă.
Și-acum, ca să închei, Băsescu cică e președinte. Aha, deci încă 5 ani în care o să:
- aflu despre greva generală de la metrou datorită semnului cu acces interzis;
- aflu despre gripa porcină de la nenea din metrou care semăna cu Darth Vader;
- mă interesez mai des cine e prim ministru;
- mă duc la alegerile locale să cunosc oameni mărunți și banali;
- trăiesc viața ca și pînă acum, chiar dacă "Iarna nu-i ca vara!", iar acesta este singurul lucru harmless pe care Băsescu l-a spus. probabil mai sunt și altele, dar look at me if I care...

zombie. gen.

Îți dai seama că ceva nu este în regulă în momentul în care începi să iei decizii în somn: nu mă mai duc la seminarul de politici sociale sau lasă, că orele alea două le pot recupera și în altă zi. Serios vorbind, patul meu începe să-mi ducă lipsa. Și eu lui. Credeam că avem o relație de lungă durată, dar na, se mai întîmplă...
În noaptea asta m-a lovit în moalele capului adevărul absolut: sunt obosită. Și nu aș fi recunoscut-o dacă două prietene nu m-ar fi sunat cu cîteva minute în urmă. Prima se certase cu prietenul, gen:
- Fată, nu știu ce să mă fac...
- Îmi pare rău... dar hei, privește partea bună...
- Care e aia?
- Nu mai trebuie să porți medalionul ăla stupid în formă de jumătate de inimă...
- ...
- Erm, medalionul... îl aveai dinainte să fii cu el, nu?
- Da...
Apoi, cînd am reușit s-o calmez pe Pisi, mă sună Mimi...
- Fată, intru în depresie...
- Vrei să vin cu tine?
- Dar io nu glumesc!
- Nici eu!
- Hai, susține-mă și pe mine puțin.
- Te-aș susține, dar mor de somn.
- Parcă făceai un proiect.
- Făceam, dar a intervenit ceva.
- Ce?
- O, Doamne, zi-mi acum ce ai...
- Păi parcă îți era somn.
- ÎMI E! Îmi pică ochii în gură, ca să fiu mai exactă... acum îi mestec.
- Bine, fată, mă simt mai bine acum. Mulțumesc că m-ai ascultat.
- Ok, dar să-mi spui și mîine ce-ai pățit, că am să uit.

ce ziceam în titlu?

Gold Man

- Why isn’t there a Spiderman?
- Spiderman? What do you mean?
- I mean like… Richard Goldman or Daniel Silverman…
- Spiderman… is Spiderman. He can’t be like… Frank Spiderman… He’s a Spider… man… You know like Goldman is a last name, but there’s no Gold Man…
- Ow… huh, there should be a Gold Man!
- … So what kind of powers would Gold Man have?
- He… would turn things to gold!
- What about things that are already gold?
- Aaaa… he’s work is done!
… later on the same phone call…
- I don’t know why… but in the whole universe, I don’t know why I feel I can share to you all the stupid things that go through my mind!
- Yeah, we’re the same… thing!
- Like the same dough!
- Yeah, we’re white bread!
- [laughter]No, you’re white bread, I want to be black oatmeal bread!
- [laughter]Ok, you go ahead and be black bread!

Încă o conversație cu Dana.
Dacă voi ați priceput ceva, anunțați-mă. Eu încă simt efectele benefice ale unei discuții complet ieșite din comun și din sfera normalului...

Carofi. și mămăligă.

Era într-o seară. Nu mai țin minte ce zi era așa că am să spun simplu și enigmatic că era într-o seară. Așa. Într-o seară. Eram la cumpărături cu Cristina, ajungeam cu căruciorul la casă, cââââând... am simțit nevoia stringentă să ajung la raionul cu legume, să iau niște cartofi, să-i pun în pungă și să-i cântăresc, să-i cumpăr, să-i duc acasă și să-i gătesc. Eventual. Și mă duc eu hotărâtă spre raionul cu legume, cu pelerina în vânt[ ok, nu purtam pelerină, dar sunt pretty sure că îmi flutura măcar părul... pretty sure]... Iau de pe rafturi în grabă un pachet de biscuiți și încă ceva[ nu îmi amintesc ce ] și înaintez cu pași hotărâți spre... Hopaaaa! E el! Ce mă fac? Haa? La cartofi? Chiar la cartofi???
Întoarcere de 180 de grade pe călcâie perfect executată. Viteză spre casă. Nu mai vreau cartofi.
Așa, și cum Cristina mi-a zis că ar fi cazul să îmi expun mai mult părerile personale pe blog am zis eu așa... N-ar fii o idee bună să se dea o lege care să interzică foștilor boyfriends să își procure cumpărăturile din același loc cu tine? Adică, heeei, ăia trebuiau să fie cartofii mei!
Trecând peste, am promis că am să postez o rețetă de mămăligă pe blog. Păi, this is it. E rețetă personală și în loc de apă se pune mult ceai băut în timp ce citești o carte bună... în loc de sare, puțină melancolie, în loc de un strop de ulei de măsline pui un pic de zâmbet... Și în loc de mălai cerni niște amintiri și le lași să clocotească bine, până totul devine abur și coji de gânduri.
E cazul să citesc pentru mărire, da’ uite că nu prea am chef. Și ascult depresivo-anxios Damien Rice. Merge numa’ bine cu lipsa de chef. A, da, sunt Zilele Bucureștiului. So what? Eu nu am cartofi și trăiesc... [da, Cristina, aia tot o părere exclusiv personală era]
Noaptea bună să vă învăluie!

Damien Rice - I Remember
Asculta mai multe audio Muzica

Magic beans

- Everybody’s getting married… everybody’s having babies. All I get is money and it’s not even for myself!
- Come on, that’s not true. I’m sure there’s something for you out there… Maybe you’re like Jack!
- Jack? Who’s Jack?
- Jack and the magic beans! You know, the one that instead of buying a cow bought beans and they were magic. He ended up with this huge bean plant…
- I know the story. My point is that I don’t know what I’ve ended up with. Why did I gave up? I know I just couldn’t take it anymore, it had to end. I wasn’t in love with him and… and…
- That makes it much more easyer, Jack didn’t love the cow either…
- Stop joking… I mean, how do I know?
- Know what?
- How do I know my beans are magic? What if they’re just… beans?
- Oh, come on, honey… Should I sing you something to make you feel better? Laaa…
- Oh, stop it, Dana…
- You just deserve more. You’re a stupid bitch that I love. You’ve done so good, how can you even think you’ve failed? Come on…
- You know what? You’re right…
- It’s time you got up and started dancing naked around the fire like you always do!
- [laughter] Yeah…
- Ok, no fire! [ laughter]
- [laughter]Thank you, you always cheer me up…
- I know you always support me, so it’s nothing…
- You know what, Dana?
- What?
- You’re my magic bean.[laghter]
- [laughter] That’s something you don’t hear every day… Thank you… You’re my magic bean too… And you’re also a stupid bitch that I love!
[laughter]

cam asta e discutia telefonică pe care am avut-o cu Dana acum o oră. a fost... păi vă dați și voi seama cum a fost:)...

Shit on my heart

Da, și am fost cu tine la 12 noaptea, să-ți spun "La Mulți Ani" și să dansăm de nebune prin casă, gătind și amintindu-ne de vremurile bune din liceu. Am stat la cioace până la 5 și ne-am trezit la 9. Am băut și vin și deja eram puse pe dezmăț când cele 3 carafe erau goale. Eu vă încurcam numele, A. se credea un fel de Alice în Țara Minunilor, M. era Zorro și I. s-a întrecut cu V. în timp ce le duceau pe O. și A. în cârcă. Am dansat și ne-am rupt și pantalonii între picioare. Am râs și ne-am simțit atât de bine încât aproape că uitasem cât de amărâtă fusesem cu câteva ore în urmă.
A doua zi n-au contat cele 6 ore de mers cu personalul, n-a contat că știam că n-o să găsesc pe nimeni acasă... nici măcar că plecam de la adevăratul acasă spre celălalt acasă, mai puțin adevărat și mult mai gol și rece... pentru că tu mi-ai lăsat o privire de rămas-bun atât de plină de căldură și de duioșie că nici cățelușul pe care l-am adoptat de la metrou nu te-ar fi putut întrece.
M-ai întrebat ce nume i-am pus micuțului, iar eu am lăsat capul în pământ. Nu ți-am mai răspuns.
Îți spun acum: nici unul. Nu e câinele meu, așa cum nici el nu mă vede ca stăpâna lui. Suntem doar tovarăși. El mă vindecă de melancolie și migrene, iar eu îl hrănesc și îl mângâi cum pot.
Tot aștept un semn că e cazul să las prostiile și să mă apuc serios de citit cursurile că a venit sesiunea de măriri, să fac curat în dulap și să ies la alergat, poate mă mai înviorez.
Tot mai sper că același mobil număr de telefon va avea curajul să apară. Că ți se va face dor.
Sunt atât de mică și de pierdută în propria închisoare de dorințe și sentimente că-mi vine să-mi dau două palme zduf! zduf!, să pun un episod din „Friends” și să mai amân puțin cititul cursurilor. Și, da, să uit cât mă sâcâi zilele astea, că doar a venit septembrie și eu tot nu m-am trezit. Ca-n melodie, da, Darlin’.
PS – Love is a giant pigeon shitting on my heart. V-a plăcut titlul, da?
Uite un cântec care mă face să zâmbesc amar. Dar it fits.

The Sarcastic Dhrama Society - Shit on my heart
Asculta mai multe audio Muzica

Something stupid

Era în jur de ora 22. Metrou. Eu citeam. Le temps de secrets – Marcel Pagnol. Obosită, dar nu și plictisită...
Eram cu mintea în 7000 de colțuri, bineînțeles, tu fiind în 6999 din ele. Asta pentru că acel unul care îmi rămăsese era reprezentată de ziarul pe care îl citea domnul din stânga mea. Prosport. Ca orice fiică de microbist fără leac, trag și eu cu ochiul. Era acolo un pic de roș-albastru care întotdeauna îmi atrage privirea și mă face să-mi țin respirația. Era și normal să am reacția asta. Cu o zi înainte fuseseră tragerile la sorți și eu n-avusesem timp să mă informez asupra adversarului Stelei.
Cum mă zgâiam eu de mi-era teamă c-o să fac întindere, nenea posesorul ziarului închide ziarul așa dintr-o dată, paf!, și se întoarce spre mine cu o figură acră, cu iz de înfumurare și superioritate:
- N-are horoscop! Îmi spune el pe un ton aflat în cea mai deplină armonie cu mutra lui trufașă de mare specialist în fotbal.
Eu surâd și îi întorc o privire tăioasă, la fel ca și replica:
- Aa, nu de horoscop eram interesată, voiam doar să știu care e rezultatul tragerilor la sorți pentru Europa League, turul doi preliminar. Sunt curioasă cu cine a picat Steaua...
Tranșând astfel situația, trebuia să vedeți amestecul de uimire mută și sentimentul de „căzut-din-pom” de pe fața lui nenea posesorul ziarului.
- N-am știut, mă scuzați.
- Nici o problemă. Și îmi văd mai departe de cartea mea, conștientă că probabil tocmai răsturnasem orice ordine socială și orice concept de egalitate a sexelor de care interlocutorul meu fusese conștient vreodată.[ Aici fac o paranteză : în ceea ce privește felul de a mă îmbrăca eu sunt la extreme – ori băiețoi, ori too girlish – iar în ziua respectivă eram departe de a părea fană a fotbalului, cu tocurile mele și rochia albă cu flori]
Dacă până atunci nenea avusese gura ușor întredeschisă de uimire, aceasta a devenit de-a dreptul căscată când s-a aplecat mai bine să vadă ce carte citeam eu. A făcut ochii cât cepele, plimbându-și nedumerit ochii de la carte la figura mea impasibilă. Străduindu-mă să-mi rețin un zâmbet, închid cartea, paf!, și mă ridic:
- Nu e în română!
Trebuie să recunosc că numai amintirea felului în care m-a urmărit cu expresia aceea tâmpă și vexată pe chip mă face să chicotesc uneori. Era probabil prea mult pentru el.
Cea mai tare fază e că o altă fată a urmărit scena de pe banca din fața noastră și a coborât la aceeași stație cu mine. Înainte să se deschidă ușile, se uită la mine și spune destul de tare încât să o audă și persoana în cauză:
- Trebuia să-i spui că n-are poze.
Am zbughit-o pe scările rulante râzând și sperând că nu voi uita întâmplarea prea curând.
De-acum încolo promit să nu îmi mai bag nasul unde nu-mi fierbe oala. Sau ochiul unde nu-mi este carte. Sau în ziarul altcuiva. Sau cumva. Am să aflu și am să vă anunț.