Îți dai seama că ceva nu este în regulă în momentul în care începi să iei decizii în somn: nu mă mai duc la seminarul de politici sociale sau lasă, că orele alea două le pot recupera și în altă zi. Serios vorbind, patul meu începe să-mi ducă lipsa. Și eu lui. Credeam că avem o relație de lungă durată, dar na, se mai întîmplă...
În noaptea asta m-a lovit în moalele capului adevărul absolut: sunt obosită. Și nu aș fi recunoscut-o dacă două prietene nu m-ar fi sunat cu cîteva minute în urmă. Prima se certase cu prietenul, gen:
- Fată, nu știu ce să mă fac...
- Îmi pare rău... dar hei, privește partea bună...
- Care e aia?
- Nu mai trebuie să porți medalionul ăla stupid în formă de jumătate de inimă...
- ...
- Erm, medalionul... îl aveai dinainte să fii cu el, nu?
- Da...
Apoi, cînd am reușit s-o calmez pe Pisi, mă sună Mimi...
- Fată, intru în depresie...
- Vrei să vin cu tine?
- Dar io nu glumesc!
- Nici eu!
- Hai, susține-mă și pe mine puțin.
- Te-aș susține, dar mor de somn.
- Parcă făceai un proiect.
- Făceam, dar a intervenit ceva.
- Ce?
- O, Doamne, zi-mi acum ce ai...
- Păi parcă îți era somn.
- ÎMI E! Îmi pică ochii în gură, ca să fiu mai exactă... acum îi mestec.
- Bine, fată, mă simt mai bine acum. Mulțumesc că m-ai ascultat.
- Ok, dar să-mi spui și mîine ce-ai pățit, că am să uit.
ce ziceam în titlu?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu