duminică, 22 noiembrie 2009

Îmi mai amintesc Crăciunul...


Scrisoare la - Nceput de iarna
Asculta mai multe audio Muzica
De ce iubesc Crăciunul? Pentru că în mod normal scormonește în sufletele oamenilor, căutînd mici comori, aducînd numai ceea ce e bun, curat și blînd la suprafață. Am spus în mod normal, pentru că eu știu că nu întotdeauna e așa. Am avut un Crăciun minunat odată...
Era Ajunul Crăciunului și mama era internată în spital, tata era alcoolic, eu cîștigasem locul I la Olimpiada de Fizică, iar bunicul abia murise, așa că bunica era bolnavă. Nu, nu e un scenariu, e cît se poate de adevărat...
În fiecare an petrecem Crăciunul la bunicii mei, iar cum bunicul nu mai era printre noi de doar o lună, ne-am decis să fim alături de bunica și să încercăm s-o bucurăm. Numai că în mijlocul tuturor pregătirilor mama începe să se simtă rău, așa că este dusă la spital, și din spital în alt spital. Eu mă uitam la sora mea mai mică și ea se uita la mine mai speriată decît am văzut-o vreodată. A doua zi mama urma să fie operată, iar eu trebuia să îmi iau nuș’ce premiu de la domnul prefect, pentru merite deosebite, bla bla. Eram clasa a 7-a și cam asta a fost cea mai mare criză prin care am trecut.
Am fost și mi-am luat premiul constînd în niște dulciuri și o diplomă de Ajun. A, da, și-am reușit să dau noroc cu domnul prefect... Aveam o zi de stat singură acasă, unde era frig și dezordine, mai ales că tata nu mișcase nimic de cînd noi plecasem la bunica în vacanță. Așa că m-am apucat să fac curățenie ca să mă încălzesc și să am o preocupare, după care a venit tata semi-beat acasă și m-a tîtît la unchiul și mătușa mea. La ei măcar era măcar cald, dar toți erau foarte prinși de spiritul Sărbătorilor.
Am rugat-o pe mătușa să mă ducă la mama la spital, așa că în noaptea de Ajun am fost la ea cu diploma de la Olimpiadă. N-a putut nici măcar să se uite la ea, dar a promis că o va face cînd va putea. Tot drumul înapoi am plîns pe ascuns să nu se prindă mătușa căci îmi era rușine să plîng de față cu ea. Oricum era prea preocupată să mă certe că îmi stricasem fermoarul la geacă și că acum nu se mai închide, și-afară e viscol și așa mai departe. Am ajuns înghețată la ei acasă, invidioasă pe bradul pe care verii mei A. și S. îl împodobeau. M-am făcut foarte preocupată cu televizorul. Țin minte că atunci își lansase Adrian Enache „Dă-mi o singură noapte”, așa că era pe toate posturile. M-am ghemuit pe canapea și am început să mă rog ca mama să se simtă mai bine, dar tata a decis să urle la mine că vrea să-i cînt un colind, așa că trebuit să renunț la gîndurile mele pașnice.
A fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l fac, copil fiind. Vocea îmi tremura, obrajii îmi șiroiau de lacrimi, vărul meu A. rîdea de mine că sunt o „smiorcăită”, tata era prea beat ca să nu urle la mine că e Ajunul Crăciunului și eu sunt o bleagă că plîng, etc.
A urmat apoi o lungă teorie semi-religioasă despre cum ar trebui să ne bucurăm de aceste momente, timp în care eu mă stăpîneam să nu zbier la alcoolicul meu tată că mama s-ar putea să nu mai trăiască mult și că el e un nenorocit care nu știe să aibe grijă de familia lui. The joy. Am reușit să scap de teoria lui cu ajutorul unchiului, căruia i se făcuse probabil milă de moaca mea amărîtă.
Chiar și așa, în cealaltă cameră verii mei desfăceau cadouri și mîncau ciocolată și portocale, așa că sub scuza că am nevoie la toaletă, m-am strecurat afară și am admirat fulgii mari de zăpadă care cădeau. Și m-am rugat. M-am rugat ca mama să fie din nou sănătoasă. M-am rugat ca tata să se lase de băut. M-am rugat să am putere să pot trece peste toate greutățile, după care m-am dus direct în pat, unde verii mei deja dormeau.
A doua zi am fost la spital din nou. Era prima oară cînd eram tristă de Crăciun, prima oară cînd nu aveam patul meu, bradul meu, casa mea, familia mea... N-o să uit clipa în care am văzut-o pe mama în picioare, cu diploma în mînă, venind spre mine să mă îmbrățișeze. Se simțea nesperat de bine. A venit și bunica și a adus-o și pe sora mea mai mică. Acesta a fost miracolul meu de Crăciun și cadoul pe care mi-l doream.
Apoi am plecat la bunica, fericită că o să fie cald și bine, chiar dacă tot ceea ce aveam de mîncare era o pungă de turtă dulce. Am împărțit turta cu sora mea și pot să spun că a fost cel mai bun lucru pe care l-am mîncat vreodată. Era Crăciunul.
Cu timpul, îmi dau seama că toate dorințele mele din seara aceea s-au îndeplinit. Mama e sănătoasă acum, iar tata s-a lăsat de băutură de 4 ani. Suntem în sfîrșit o familie.
Poate sună ciudat, dar faptul că am văzut toate aceste lucruri atunci mă fac să mă bucur mai mult de ceea ce am acum. Așa că de fiecare Crăciun mă duc afară și chiar dacă nu mereu ninge mă rog ca mama să fie în continuare sănătoasă, ca tata să nu cadă iar în patima alcoolului, iar eu să pot depăși toate problemele în cazul în care primele două dorințe nu se îndeplinesc. Cred că de aceea iubesc Crăciunul. Pentru că e ziua în care știu că miracolele chiar se întîmplă. Ziua în care devenim mai buni și în care ne bucurăm de ceea ce avem.


P.S. - acesta este răspunsul meu la invitația lui Răzvan la concursul "Îți mai amintești Crăciunul?", așa că nu eu sunt de vină dacă v-ați întristat. el e :)

10 comentarii:

pikchiu spunea...

nu degeaba esti o Supergirl cu superputeri :)

Suflet Curcubeu spunea...

asta nu-i nimic, incă nu v-am spus ce-am pățit de Anul Nou în anul acela...
a fost o perioadă foarte neagră, dar pe care am depășit-o.
Dumnezeu a avut grijă de mine. și mi-a dat superputeri precum curajul, speranța, rîsul cînd totul se destramă, lacrimile de fericire, dorința de a depăși obstacolele, dar mai ales... iubirea față de oameni!

pikchiu spunea...

mie mi s-a parut ca citesc un fel de Fetita cu chibriturile. de nu mentionai ca e adevarat nu stiu ce aveam sa cred. dar cred ca esti o Supergirl pentru simplul fapt ca ai scris. altii nu au aceasta superputere :)

xia spunea...

Un DAR din DAR asteptand Craciunul, in semn de pretuire.

Suflet Curcubeu spunea...

@pikchiu, povestea fiecăruia din noi ascunde ceva tragic și toți suntem eroi dacă reușim să depășim ceea ce e tragic și să înlocuim momentele de tristețe cu cele de pace... părerea mea, hîc!
@xia, mulțumesc din tot sufletul, dar... stau și mă întreb... de ce? :)

Mih spunea...

Trebuie sa recunosc ca am simtit o parte din durerea ta, si nu din aceleasi motive. Cu toate acestea, minunea a existat si exista, asa cum El exista. Nu stiu exact motivul, dar te admir, enorm. Poate pentru ca acelasi lucru il fac si eu de Craciun si Anul Nou..ies si ma rog in gradina casei pentru cei pe care ii iubesc. Sau poate pentru ca ne-ai facut partasi la minunea ta. Ma rog ca in fiecare an minunea ta sa se reînnoiască.

p.s. Si eu am fost printre primii la olimpiada d fizica, si in generala, dar si in liceu :D
Acum inteleg de unde inspiratia pentru postul cu Newton:P

Răzvan Cîmpean spunea...

Multumesc! Timpul nu-mi permite sa citesc acum, dar cu drag voi citi deseara!

Suflet Curcubeu spunea...

>:D<
mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc...

aalliinnaa spunea...

Craciunul e magic! ...si cei care cred in magia lui, vor fi fericiti si vor putea trece mai usor peste greutatile vietii.
Toti am avut, avem si vom avea necazuri, important este sa le depasim si sa mergem mai departe. Tu ai resusit sa faci acest lucru si, de ce nu, sa influentezi soarta celor dragi...

Iti doresc multe sarbatori de Craciun pline de minuni, alturi de familia ta!

Suflet Curcubeu spunea...

minunile se ascund mereu de noi, dar de Crăciun ele se arată ochilor noștri pentru a-i umple de fericire... mulțumesc, aalliinna :)