vineri, 31 decembrie 2010

erase and rewind. no, just rewind. ok, time to erase.

18 The Cardigans - Erase & rewind

Asculta mai multe audio rock


Mimi stătea și se gândea cum să rezolve problema de geometrie fractală din noul număr Cosmopolitan. Ăla cu Paris Hilton pe copertă. După câteva încercări, s-a plictisit, și oricum era prea îndrăgostită să se poată concentra chiar și la culoarea unghiilor. Mimi era tristă și nu se putea gândi decât cum să facă să iasă din Triunghiul Bermudelor Iubărețe în care nimerise. Așa că, știind că o singură persoană o putea ajuta, puse repede mâna pe telefon, și mușcându-și buza de jos, așteptă tonul.
țârrrrr. pick up.
țârrrrrrrrrr. pick up, pick up... deja își rodea unghiile proaspăt lăcuite.
țârrrrrrrrrrrrrrr. un strat de ojă deja sărise, iar Mimi îți mușca degetele de nervi.
o voce mică răsună la celălalt capăt. Mimi trase aer în piept și cu un ton plângăreț începu să turuie.
Mimi: azi m-a sunat. să vorbim banalități. să ne prefacem că suntem prieteni. să-l asigur că sunt încă acolo pentru el. umărul de sprijin, urarea de noapte bună a fiecărei zile... nu mai vreau să joc în hora asta. nu mai vreau să fiu o certitudine pentru el. nu mai vreau sa-l aud vorbind despre ea și despre cât de stricată e relația aia a lor. mi se face greață.
mi se face greață numai când ma gândesc că am împărțit perna cu el și poate la nici o zi distanță, ea era acolo. pur și simplu simt că îmi explodează neuronii, unul după altul, când îmi dau seama că în adâncul adâncului sufletului meu... încă mai sper, încă mai cred că se va schimba.
da. deci gata, i-am dat satisfacția ca încă mai e cineva acolo, gata să-l primească cu brațele deschise, dacă el va dori asta. gata, de acum sunt ocupată, sunt rece, sunt distrată, băgată prin tunele, nu mai răspund la telefon, mă ascund, să-mi piardă urma, că prea devreme mi se pare că ni s-au reunit cărările, și încă mult prea puternic.
el se așteaptă să vreau să-l văd.
se așteaptă la explicații.
vrea comunicare.
vrea din nou sa îi împărtășesc ce e în sufletul meu. dar cum aș putea să fac asta, când nici eu nu știu?
când mi-e atât de INCREDIBIL DE TEAMĂ să mai simt ceva! scânci Mimi, cu ochii în lacrimi, în timp ce își mușca în continuare buza de jos, vechi obicei.
Vivi: poate asta e problema. îți e atât de teamă să mai simți ceva, încât nu îți poți da seama cu claritate ceea ce vrei și ceea ce simți. când îți e teamă, totul pare distorsionat.
singura modalitate de a-ți da seama cu adevărat de ceea ce vrei sau ceea ce simți e să renunți la frică, chiar și pentru câteva secunde, și să simți cu inima, nu să gândești cu mintea. e foarte greu, dar merită fiecare lacrimă și fiecare tresărire sufletească.
Mimi: chiar și atunci când știi că pierzi?
Vivi: nu ai ce să pierzi. poți doar să îți dai seama că drumul pe care ai pornit nu e cel mai potrivit pentru tine și să iei alt drum. câștigi o direcție nouă de viață, câștigi noi oportunități, câștigi libertate emoțională.
Mimi: mulțumesc, Vivi, nu știu ce m-aș face fără tine!
Vivi: nici eu fără tine, Mimi!
Mimi puse telefonul în poșetă și merse la salon, să-și facă programare la manichiuristă. pe drum își dădu seama de rezolvarea la problema ei. cea de geometrie fractală.


photosource: weheartit

joi, 23 decembrie 2010

2010 in motion

ianuarie... chef in cabana Alexandra cu A5

februarie... having fun with the girls

martie... guess who I get to meet?

aprilie... turning 22 :)

mai... ecologizare in Valea lui Ivan, Piatra Craiului. Dorian a ramas in urma, sa pazeasca sacii de gunoi. ok, l-am lasat noi. dar a trebuit sa alegem intre schelet si el. scheletul zambea :)

iunie... Bulgaria cu Papi.

iulie... Ostrov with ma Hani.

august... still waiting for my socks to dry.


september... boat and fishing trip. here.

october... with starry nights.

november... team-building in Rosiori.

december... guess who's coming to town. no, not Santa. it's fancy me, blurry from all the fun and drinks...

Super Girl had a fun year, saving the world. She'll be right back, after she goes and fills the world with the holiday spirit and alcohol :)
Edith Piaf - La foule

Asculta mai multe audio clasica



Photos by Ghinea, Cati, Meehay, Miki, Bada, Andrei, Capla & me. :)

miercuri, 22 decembrie 2010

Unrelated truths

1. I get a little heart attack every time I don't feel my phone in my pocket.
2. I have a pinch of tachycardias every time I see a car like yours at the stop.
3. Tomorrow will be a day so full, that the usual morning coffee will turn into vital magic potion. Look at the bright side. I get to do stupid things a lot more faster and with more energy.
4. Do you know that at this very minute there's someone falling in love for the first time?
5. I oppened my fridge today to find a smile on my face. and a note from you.
6. When I turned the last page of that good book, I realized I just lost a good friend.
7. Sometimes I pretend being normal.
8. Every now and then my head is a horrible place to be. I tend to spend way too much time in my head.
9. You are so cute, I cannot ignore you. And ignorance is bliss. Bliss is nice. I'm all in my head again, let me out. Maybe if I ignore it, it will go away.
10. I'm a sucker for gummy bears.
10. I love the number 10, so I'll use it again.
10. And again. I love things that don't make sense. Now press X. Thank you.
Adele - Chasing Pavements

Asculta mai multe audio diverse

vineri, 17 decembrie 2010

postare cu bătăi... de cap

la rugămintea colegului meu V., aduc la cunoștința dvs. următoarele:
- când eram mică, mă băteam cu sorămea. până ne învinețeam;
- vărul meu A. mă învinețea cel mai tare. acum e campion mondial și european la box;
- luam caftoiu' cel mai mare, fiind cea mai mare dintre frați/verișori. mi-amintesc că dacă venea tata și ne dădea câte una, în drum spre ieșire își amintea el ceva numai de el știut, se întorcea și-mi mai aplica mie una. se presupune că ar fi trebuit să înțeleg mai ușor așa;
- în generală am fost confundată și-am luat iar bătaie. aparent căutau pe una mică, neagră și cu părul lung. și m-au nimerit pe mine;
- ei acum vine partea 'a frumoasă: într-a unșpea l-am bătut pe unul de se lua mereu de mine. mă rog, mai mult i-am murdărit pantalonii, dar still counts;
- singura oară când mi-a fost teamă de bătaie a fost când s-a supărat bunicul pe mine și a luat cureaua din cui. nu m-a bătut, că a zis că poate înțeleg de vorbă bună și mă cumințesc. apoi am să cresc mare, am să termin școala și-am să merg la facultate. și-a avut dreptate.
să mai zică vreunul că sunt emo și n-am postări cu bătăi!

marți, 14 decembrie 2010

Ninge, iubitule, ninge...

Ninge, iubitule, ninge... ninge peste mine, peste străzi, peste oraș... ninge, și eu mă pierd în dansul fulgilor mari și grei, ce mă apasă. cristale reci de gheață îmi intră în ochi, îmi sărută respirația albă și-mi zgârie sufletul în căderea lor. ninge atât de sălbatic și crud, că uiți unde ești, uiți unde e acasă, te pierzi în lumina galbenă a felinarelor, lumină bolnavă și candidă ce împresoară aleile cu raze aurii și calde. ninge amarnic, ninge cu lacrimile mele înghețate, ninge în sufletul meu și sufletul meu ninge peste tine. ning în conștiința mea încă vie cuvinte sfinte și păgâne, într-un viscol de sentimente ce-mi străpung tâmplele și plămânii.
Așa sunt oamenii, iubitule, se lasă ademeniți de valsul florilor de gheață. prinși în ninsoare, fulgii le intră în ochi, iar ei nu mai pot vedea adevărul, nu mai pot recunoaște chipurile dragi. cristalele reci le sărută buzele, iar gura le devine aspră și amară, izvor de pelin... oamenii își dezvăluie inimile, iar pumnalul rece al iernii le rănesc până ce risipesc toată frumusețea lor, până ce storc și ultima zvâcnire de iubire... Așa sunt oamenii, iubitule...
Ninge, iubitule, ninge. ninge cu vorbele tale. ninge cu gândurile mele. ninge de-am ajuns un om de zăpadă, singur, trist și pierdut. ninge, iubitule, ninge, așa că lasă-ți ochii să se odihnească închiși lângă ai mei și buzele mele să-ți sărute buzele. iar dacă brațele tale mă vor învălui într-o îmbrățișare caldă, și ochii, și buzele, și inimile noastre se vor adăposti una pe alta de ninsoare...
Ninge, iubitule, ninge, și nu-i țipenie de om pe stradă, doar o țigară aprinsă și-o mână înnăsprită de ger. Ninge, iar eu nu știu cine ești, nu-ți știu chipul și nici strălucirea din ochi... știu doar că în noaptea asta ninge pentru noi. doar pentru noi.
Ninge, iubitule, ninge, viscolul își cheamă mireasa la altar, doar cerul să le fie lăcaș sfânt...
Ninge, iubitule, ninge... ninge timpul peste noi cu flori de tei, iar fiecare secundă este un nesfârșit izvor de risipire. ninge, iubitule, ningem amândoi...

luni, 13 decembrie 2010

să zâmbim când ne e teamă

iubesc
parfumul viscolului
doina românului
farfuriile mici, pictate cu flori
razele de soare printre nori
pătura albastră, cu margarete
serile ca între fete
broşa veche a bunicii
şi botoşii, şi cipicii
ciocolata cu nuci şi miere
plăcinta mamei cu mere
faptele cu iz cald de bine
părul ud, parfumat cu tine...

plec pentru un timp scurt. unde, nici eu nu ştiu... important este...



să nu îţi fie prea dor de mine.

marți, 7 decembrie 2010

merci beaucoup

toată lumea a fost azi atât de drăguță cu mine. de la nenea taximetristu' care mi-a pus colinde tot drumul până acasă, la mașina danei, care mi-a spălat rufele negre, la dana, care, deși frântă de oboseală, a mers cu mine la plimbare, să admirăm luminițele. chiar și nenea de la bancomat a fost destul de drăguț să îmi cedeze locul lui la rând...
azi cineva mi-a demonstrat că putem avea simțul datoriei, ca putem fi responsabili, că ne putem sacrifica pentru cei dragi.
oamenii au zâmbit la metrou și pe străzile înghețate. nu mai zic că de dimineață era să sar în sus de bucurie că am ajuns devreme la muncă, deși m-am trezit târziu, după doar 3 ore de somn. zâmbetele, dimineața, sunt mai energizante decât somnul, decât cafeaua sau ceaiul negru. iar eu am un motiv să zâmbesc mâine dimineață și să fiu la fel de amețită ca de obicei. am un motiv să scriu din nou în culori, să le gust, să le desenez în suflet, să mă joc cu ele în sufletele altora și să pictez pe chipuri zâmbete dragi, zâmbete calde, zâmbetele mele.
merci beaucoup.
am amânat mica împodobeală pentru 24 decembrie. mă duc la bunici :)

joi, 2 decembrie 2010

I'm a waste

I'm a waste of breath.
I'm so out of focus, I'm becoming a shadow of my own life.
I'm losing time like it's mine to squander...
I'm snoozing my life, my projects, my whole plan to make every day a reason to smile.
I'm just the cold tram in the morning, the coffee on my desk, the phones I so much hate, the quantified pause, the falling in and out of consciousness, waiting for an answer.
I'm the subway, crawling under peoples hopes and dreams, I'm the anyone who stands in the cold for the bus, I'm the pair of eyes always attentive, I'm the tired child that cryes for mother, I'm so much more than the girl you expect I am and less than the woman you wish for...
I'm the corpse, trying to reach home and sleep. I'm the scared brat with a cold bed. I'm the anger, the tranquility, the love letter, the post it, the tatoo...

I'm a waste of breath, of space, of time...

The Weepies - Gotta Have You

Asculta mai multe audio folk



only so few hours of sleep. better think about that coffee...

marți, 30 noiembrie 2010

la cererea publicului... Leapșa!

Primul cuvant pe care l-am rostit: ELECTROGLOTOSPECTROGRAFIE ... sau tata
In prima zi de scoala generala: m-a pus învățătoarea în bancă cu un băiat Robert, care m-a urât tot restul școlii.
Primul meu sarut: priti sparcăls, viori pe fundal și inimioare plutind în aer. Magic.
Primul meu prieten: era atât de geek, că ne certam pe problemele de mecanică și mă alinta „Arhimede”. Awsome.
Prima prietena buna: încă mă mai sună, deși nu ne-am mai văzut de... 12 ani?
Prima fomatie care mi-a placut la nebunie: Mămăruțele :)
Primul CD cumparat: Queen – Best Of. Încă îl mai ascult.
Prima calatorie facuta: a fost în Carpați. Am stat vreo două săptămâni într-un cătun de munte, într-o căsuță mică de lemn, de care îmi amintesc atât de clar, de parcă n-au trecut atâția ani de atunci. N-am mai întâlnit atâta bucurie.
Prima data pe net: am spart site-ul NASA. De unde să mai știu?
In prima zi de liceu: am întârziat. În a doua zi nu mai aveam decât prima bancă și de-atunci m-a urmărit ca un blestem. M-am împăcat cu idea.
Prima zi de facultate: am întârziat iar.
Prima restanta: eram sigură că o să aduci vorba de asta. pass.
Prima zi la locul de munca: sad story. pass.
Prima data cand am postat pe blog: mi-era lene să învăț la Finanțe. the ugly truth :D

luni, 29 noiembrie 2010

pe fugă

iubesc:
- macii din lanul auriu de grâu;
- parfumul de cărți vechi;
- parfumul de cărți noi;
- polka dots;
- fotografiile alb-negru;
- eșarfele;
- Chuck, cățelul meu plușat;
- bijuteriile orientale;
- Edith Piaf;
- violonistul de la metrou;
- zâmbetele largi și sincere;
- cântecele care se "asortează" perfect cu starea mea sufletească și-mi trezesc un șuvoi de senzații, doar pentru că fiecare notă mă reprezintă în detaliu.
precum acesta:
Sanziana Si Dragos Toma - De Ce

Asculta mai multe audio folk



mă gândesc foarte serios să restrâng accesul pe blog pentru că sunt anumite lucruri care îi strică wa-ul, acea armonie interioară venerată de japonezi. o să mă mai gândesc, poate doar mi se pare mie :)

duminică, 28 noiembrie 2010

"Well, smack my ass and call me Judy"

cine a văzut Friends, mâna sus!

Iubesc:
- bețișoarele parfumate de iasomie egipteană;
- clătitele cu miere și nucă;
- Leonardo di Caprio în Inception și The Departed;
- lăcrămioarele;
- cizmele de ploaie cu modele colorate;
- detergentul Biocarpet, pentru că la cât de clumsy sunt, covorul meu ar trebui să fie multicolor, de la câte cești ce ceai am vărsat.

Hani doarme deja, și filmul nici măcar la jumătate nu a ajuns. Yay for girls night in.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

giumbușluc

de mult n-am mai avut o zi atât de giumbușlucoasă.
unde mai pui că tot ce am făcut a fost să merg la muncă.
no-one called me by my name today. it was so nice. Pe rând, am fost denumită în fel și chip, conform listei de mai jos:
- copilu';
- frumoasa adormită;
- madamme;
- hani;
- chica;
- buburuză;
- manoleeee sau maniula;
- bicii;
- zapacilă.
Toți cei care se știu că au folosit ieri aceste apelative, sunt rugați să se ia în brațe singuri, căci eu nu pot acum :)
what's old: my hair colour. never changed it.
what's new: ceai de mere cu scorțișoară. și miere.
what's jumping up and down at the seen of a kitten: well, me.
what's missing: Boschi with a Starbucks, Dana with a beer, Papi with a pizza, Cati with Pișcot :)

One more thing: La Mulți Ani, TATA!

joi, 25 noiembrie 2010

cu inima cât un purice și sufletul cât o acuarelă

azi, pentru o clipă, pentru o singură clipă, am crezut că te văd venind și inima mi s-a strâns dureros, și-am simțit că mă sufoc.
norocul meu că bezmeticeala nu e boală. aș fi fost nevoită să port după mine toți oamenii la care țin, ca să nu-i uit vreodată.
poate că prin sânge îmi curge vin, și-n minte mi s-a adunat un singur sunet, care mă face să vibrez, dar tot simt pulsând undeva, în adâncul tuturor cutiilor din mintea mea, o amintire care mă alină și mă zgârie deseori. să nu crezi că nu mă gândesc la tine.
am uitat iar să împachetez rufele, dar de tine n-am uitat.
am făcut iar ravagii în bucătărie, gătind și pe podea și pe tavan, dar n-am putut nicicum să șterg imaginea ta odată cu toate petele. imaginea ta revine cu o persistență demnă de o pată de clor. da, pată de clor. clorul arde, decolorează, așa cum tu mi-ai dezbrăcat o bucățică de suflet de culorile curcubeu la care țin atât de mult. dar clorul dezinfectează. și-așa, ciuntită, ciopârțită, crâmpoțită și boțită, sunt mai pregătită ca nicicând să mă arunc în aer, convinsă că voi zbura.
n-aș aștepta o clipă în plus să mă arunc, de teamă să nu se piardă vraja acestor momente când totul e liniște, când toți nervii mei se contractă în așteptarea exploziei, în așteptarea clipei când trăgaciul eliberează glonțul captiv și el vâjâie fericit spre libertate, spre lumină...
aiuresc, dar nu mint.
greșesc, dar nu comit.
beau vin și ascult sigur ros, dar nu mor. nici de dor, nici de ciudă, nici de plictiseală, nici de somn.
mai am puțin și-adorm.
mai am puțin.
vin.

duminică, 21 noiembrie 2010

parfumul zilelor liniștite. mi-e dor de Ana

Bețișoare parfumate, ceai negru cu piersici și biscuiți cu ciocolată. Miroase a lăcrămioare, lumina trece prin ochiurile perdelei, dând tuturor obiectelor din cameră o strălucire delicată. Acorduri vechi și noi, triste și vesele, dar limpezi, învăluie armonios albumul cu poze, poza înrămată, cărțile îngălbenite de vreme, creioanele colorate... Din când în când zbârnâie telefonul, și-atunci tresar de bucurie. Cu un oftat ușor, din cutia mea cu bucurii scot un plic mare și galben, care ascunde multe alte plicuri cu colțuri îndoite, ponosite de timp și de degete de copil. Îmi arunc ochii pe adresele de pe plicuri, îmi aleg o scrisoare și îi citesc conținutul cu o sete inocentă. Îmi amintesc de capitolul "Perpendicularitate", de cum ne povesteam de notele de la teze, de cum îmi trimitea felicitări scrise caligrafic cu mâna ei mică. Îi plăcea să adune scoici de pe malul mării, primăvara și toamna. În amintirea mea nu există chip mai frumos ca al ei.
Sorb din ceai, ronțăi din biscuiți, sting bețișorul, scrisoarea stă împăturită în plicul ei, iar cutia cu bucurii și-a reluat locul de seamă. Mă îmbrac ușor, îmi dau cu o umbră de fard, îmi strâng părul și-mi privesc chipul în oglidă. Ar trebui să folosesc anticearcăn. Așa mi-a zis o colegă de facultate.
Am fost cuminte weekend-ul ăsta. Am dormit, am făcut curat, am și gătit umpic. Am fost la D. la spital, but he's doing just fine. Chiar mai bine decât mă așteptam. Mâine sperăm să-i dea drumul.
Am avut o seară plăcută cu Hani, ne-am plimbat prin ratb cu o sticlă de vin roșu, care mai apoi a suferit o frumoasă transformare, alături de scorțișoara și merele din dotare. Au urmat apoi floricelele și filmul. I just love Clark Gable. icsoicsoicso :)
Bineînțeles că ea a adormit înaintea mea, prilej să citesc o carte și să fac o baie fierbinte. Nu știu câți dintre voi v-ați trezit dimineața să vă culcați la loc, dar eu recunosc că este una dintre plăcerile de duminică. Da, o duminică dimineața cu un masaj relaxant, cu mic dejun cu gauffre, ciocolată și banane.
Zâmbesc, căci mă așteaptă un parc plin de ceață și un zâmbet drag și cald.
Încă îmi rod unghiile, căci fata cu ochii minunat de verzi care îmi scria n-a mai dat niciun semn. Mi-e dor de tine.
Plain White T's - Hey There Delilah

Asculta mai multe audio punk


Hey there Ana, what's it like in Năvodari city? :)

joi, 18 noiembrie 2010

The Nicest Thing - Kate Nash

Kate Nash - Nicest Thing

Asculta mai multe audio acustica



All I know is that you're so nice,
You're the nicest thing I've seen.
I wish that we could give it a go,
See if we could be something.

I wish I was your favourite girl,
I wish you thought I was the reason you are in the world.
I wish my smile was your favourite kind of smile,
I wish the way that I dressed was your favourite kind of style.

I wish you couldn't figure me out,
But you always wanna know what I was about.
I wish you'd hold my hand when I was upset,
I wish you'd never forget the look on my face when we first met.

I wish you had a favourite beauty spot that you loved secretly,
'Cos it was on a hidden bit that nobody else could see.
Basically, I wish that you loved me,
I wish that you needed me,
I wish that you knew when I said two sugars, actually I meant three.

I wish that without me your heart would break,
Yeah, I wish that without me you'd be spending the rest of your nights awake.
I wish that without me you couldn't eat,
Yeah, I wish I was the last thing on your mind before you went to sleep.

Look,
All I know is that you're the nicest thing I've ever seen
And I wish we could see if we could be something
Yeah, I wish we could see if we could be something...


To you, to all of you.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

today I

skipped work;
stayed in bed late;
woke up in a symphony of pick hammers;
vacuumed my room;
washed the windows;
did the dishes;
did my laundry;
played a little;
danced a little;
made a little temperature;
and it's still so much to do.

here's a song just for your smile :)
Antsy Pants - Tree Hugger

Asculta mai multe audio acustica

luni, 8 noiembrie 2010

love is like perfume.

sometimes it doesn't last. but there are times it can linger on your skin until it becomes a part of you.








photo source: weheartit.com & deviantart.com
[multe le aveam salvate, nu stiu de pe unde, nu stiu de cand]

sâmbătă, 6 noiembrie 2010

short story of the things that made us happy

share your secrets, share your sweatshirts, your kisses, your laughter.
take pictures of me, pull me to you, fight with me when I say I love you more, kiss me so unexpectedly my breath is trembling.
I'd tell you you're beautiful, I'd tell you how I feel, I'd tell you you're my everything and I'd mean it.
kiss me in front of them, take me anywhere, text messege me in the morning, tell me to have a good day, call me and tell me you miss me.
I'd kiss you lightly, I'd kiss you on both cheeks, I'd look deep into your eyes and I'd tell you I love you, I'd hold your hand in public...
so kiss me in the rain, move the hair from my face and kiss me passionately, kiss me until I cannot feel my lungs, until I'm able to forget I wish we'd never met.

these memories are scars. scars heel. marks remain deep in your very self.
hope you find your peace somehow.


Lene Marlin - Story

Asculta mai multe audio rock

duminică, 31 octombrie 2010

I bet she'll never know

I bet she still kisses you good night every Saturday.
I bet she still hopes you'll caress her when she's sad.
I bet you still make her cry.
I bet you still go in the middle of the night to make up to her.
I bet she never feels the different smell of your skin, or the different taste of your tongue.
I bet you still kill her a little every moment.
it's the first time I want to lose a bet I made from my own will.


I bet she'll never know about the small crime we take blame for.

miercuri, 27 octombrie 2010

amanta

ea mi-a șters lacrimile de pe față. ea mi-a strâns mâna și mi-a zâmbit cald. mi-a strâns tricourile și prosoapele de pe jos și de prin baie și le-a așezat frumos în teanc. ea știe să gătească și altceva decât paste. mi-a făcut ordine în dulap și a aruncat cutiile tale cu ceai. mi-a zis că nu-i plac perdelele mele, așa că le-am schimbat. a vrut să le arunce, dar n-am vrut s-o las, căci perdelele alea îngălbenite de vreme aveau ceva din parfumul tău, ceva din aroma bețișoarelor pe care le aprindeai seara. să știi că a vărsat cafea pe fața de masă pe care ai improvizat-o din cearceaful nostru de plajă, așa că acum am o masă nouă, din Ikea, față de masă cu buline, tot din Ikea și un set nou de cești de cafea. bine că mi-am amintit de ceștile de cafea. pe zi ce trece, sunt tot mai puține cești desperecheate și ciobite la noi în apartament. pe zi ce trece, ceștile pictate de tine dispar ca prin minune. ieri am observat-o pe ultima, pe undeva pe balcon. cred că e acolo de când am băut ceai negru cu vodkă și ne-am îmbătat așa de tare că am adormit pe balcon, în mijlocul lui octombrie.
ea a pus flori la geam și mi-a aranjat pernele. tot ea mi-a mângâiat cu părul ei lung pieptul și mi-a șoptit "te iubesc te iubesc te iubesc" în fiecare noapte, până adormeam. ea doarme acum pe perna mea. pe perna ta dorm eu. ea îmi alină serile, migrenele, melancolia. ea mă sărută ușor pe tâmple când îmi este somn, nu îmi zdrăngăne chitara aia dezacordată în creieri cum făceai tu. ea e blajină și calmă, așteaptă să plâng și să ies din baie și nu mă întreabă niciodată de ce am ochii roșii. ea așteaptă să te uit, dar mai degrabă te-aș mai iubi odată, crudă, nebună și străină cum ești, decât să te uit. te-aș lăsa să mă zgârii, să mă bați, să mă ții închis în pumnul tău de vrăjitoare, decât să te uit. mai bine să mor și să ajung în iad, să ard în flăcările veșnice cu tine, diavolul meu, iubita mea cu inimă de piatră, decât să las mângâierile ei să stingă chipul tău în amintire.
ea e simplă și sinceră, nu minte, nu trișează, nu copiază la examene, nu cântă fals.
ea e un balsam pentru trupul meu, pentru inima mea ce n-ai vrut-o decât pentru un joc înjositor și sângeros.
ea e medicamentul, panaceul, alinarea, tu ești tumultul, strigătul de disperare, bătaia sălbatică a unei inimi înveninate.
ea mi-a șters lacrimile de pe față, dar tu, doar cu un sărut, doar cu un vis, doar cu o adiere de perdele, cu o urmă de ruj ce nu se șterge, cu o pată de acuarelă pe covor, tu, doar tu, mi le aduci înapoi.
ea e dorința mea arzătoare, dar tu ești nevoia mea de zbor, chiar dacă zbor cu aripi de piatră.

Karma - Amanta
Asculta mai multe audio acustica

luni, 18 octombrie 2010

deep inside a woman's heart

there's a faith so strong it could make the world crumble
there's passion so intense it could make the sky tremble
there's love enough to warm every heart
there's light of hope in every part
of her tiny dreams
that rhymes
with a flame
ashamed
to burn
your name...
deep inside a woman's heart
there's so much more than blood...

duminică, 17 octombrie 2010

Heart glue

It's not hard to fix a broken Carter,

I'm a South Park fan.
Carter is my favourite character.
Long time ago, Mymoo bought me a Carter pendant, as a gift from her.
Not so long time ago, you broke it when we were fighting over a stupid something I said that you thought I was serious about, so you took your anger on the furniture.
So you broke it.
So I fixed it, with some superglue. It's as good as new.

but it's so hard, Darlin', to fix my broken heart.

Aaaaand that's the way the heart crumbles!


Enjoy the song, it's one of my very favourite :)

joi, 14 octombrie 2010

inainte sa adormi

O vanataie, o zgarietura, o unghie rupta, o taietura, o urma de foc inrosit, o lovitura, un pumn, o rana, un dinte spart, o lacrima, ochii-ti sunt rosii si umflati, corpul te doare, creierul iti vajaie, simti ca te prelingi din tine si te ascunzi. dar e ceva in calea ta, ceva ce-ti taie respiratia fragila si usoara. ti se topeste si ultima farama de speranta si iti duci mainile indurerate la tamplele pulsandu-ti de o furie seaca, ti le treci prin par si parca lumea se invarte, strazile se amesteca, nu stii unde esti, te impiedici in graba ta sa regasesti drumul spre casa. transpiratia iti curge siroaie pe sira spinarii si tricoul ti se lipeste de piele. auzi un caine latrand si-un miros greu iti invadeaza narile, incepi sa tremuri de frig si frica, ploaia iti patrunde fiecare particica a corpului, intunericul te inghite si tu te lasi inghitit de falcile lui negre...
pentru o clipa nu stii unde esti, tresari si-ti dai seama ca ai avut un cosmar, ca esti ud de sudoare si buzele iti sunt reci si sarate. intinzi mana si prinzi cu degetele crispate un miraj parfumat care s-a volatilizat in aer. scarsnesti din dinti si-ti musti buzele, iar disperarea ti se aduna in suflet, caci cosmarul nu s-a sfarsit. te chircesti sub patura si te lasi in voia lacrimilor pe care le urasti atat de mult...
adormi asa, obosit de agonie si scaldat in sare. si ultimul tau gand inainte sa adormi e ca eu nu mai sunt acolo, langa tine...

Nirvana - Something in the way
Asculta mai multe audio diverse

marți, 5 octombrie 2010

Cateva cuvinte... despre iubire

Nu sunt o persoana care poate sa se separe de evenimente, astfel incat sa le poata cantari cu obiectivitate. Simt nevoia sa le trec prin filtrul sufletului meu, nu pot sa nu incerc sa-mi creez propria imagine a unei lumi care, prin asprime, prin duritate si frumusete, ma modeleaza ca pe o bucata de lut insufletita. De fapt asta sunt, asta suntem, noi toti, de la omul simplu din popor la presedinte, de la bugetari la copii si de la cersetori la moguli. Suntem doar tarana pe care Dumnezeu a luat-o in palmele Sale si peste care a suflat viata.
Imi este greu sa ma detasez, asa cum spuneam, de universul pictat in propriile mele culori. De multe ori ma rup constient de realitate, citind o carte care-mi place, ascultand o melodie draga sau pur si simplu meditand in voia melancoliei de-acum impamantenita adanc in insasi esenta fiintei mele. Cred de prea multe ori in nimicuri, ma regasesc dezamagita de lucrurile simple ale vietii, sufar de amorul propriu al copiilor mult prea mici sa inteleaga. Dar ma opresc aici cu analiza propriului mecanism de gandire, caci incep sa alerg in cercuri si-am sa ametesc mai devreme de a-mi expune aici ideile care ma macina de mai bine de cateva ceasuri, ba chiar de mai bine de cateva saptamani. Dar am sa va lamuresc pe parcurs despre ce e vorba. Acum am vrut doar sa va atrag atentia asupra firii mele capricioase, a scrisului neglijent si a rabdarii putine ce a putut incapea intr-o minte inca frageda. Scriu si-mi place sa scriu. De prea putine ori sunt atenta ca ceea ce scriu se "pupa" sau nu cu realitatea aia general acceptata de la N la S si din Craiova la Pitesti. Nu pentru ca as fi o ingrata. Sau poate ca sunt, dar atunci nu prea mi-ar pasa daca sunt, nu? Nu, ci pentru ca ceea ce scriu de obicei este adevarat pentru mine, cea care a aranjat frumos cuvintele in pagina, Alexandra aceea a momentului cand tastele tresar si ochii urmaresc caracterele ivindu-se, tremurand, alergand unul dupa altul, intr-un galop al trairilor egoiste, al senzatiilor de refulare si linistire a preaplinului launtric.
Acum, cu scuzele de rigoare, voi reveni la ceea ce te intereseaza.
Te-ai gandit vreodata de ce e atat de greu sa vorbim despre iubire? Te-ai gandit vreodata de ce ne este atat de greu sa gasim acele cuvinte simple care sa cuprinda in intelesul lor motivul pentru care sangele ne navaleste puternic in vene, de ce obrajii ni se impurpureaza la simpla atingere si de ce un simplu moment de tandrete poate deveni insasi seva din care un suflet sa-si atraga energia sau sfasierea?
De ce sa ne fie greu, cand in realitate totul este atat de simplu?
Iubim, iubim mama, iubim familia, iubim locuri, iubim oameni, iubim flori, iubim buze, zambete, maini, momente pline de muzica si culoare, iubim tot ceea ce poate exista, chiar si ceea ce uneori nu exista.
Asta e tema ta, a tuturor. Vreau sa te gandesti la tot ceea ce iubesti. Chiar daca nu are inteles decat pentru tine, chiar daca pana si cugetul doare, chiar daca a inceput, chiar daca s-a sfarsit.


PS - Incerc din rasputeri, Lu. Chiar incerc.

miercuri, 29 septembrie 2010

Obosita

Obosita. Sunt atat de obosita ca nu mai am diacritice, atat de franta ca nu mai stiu cine e fata incercanata care ma priveste din oglinda. M-am saturat sa tot alerg, sa tot fug, sa ma tot zbat. De parca toata viata e un maraton, de parca fiecare pas pe care il fac trebuie sa fie apasat si iute. Sunt obosita si-mi vajaie capul, ma doare tot corpul si imi simt nervii moi ca de vata. As vrea doar un rasarit, pe malul Dunarii, sa ma imbrac in nisip si alge, sa incremenesc in tumultul molatec al verii, iar apa sa-mi clipoceasca usor printre degete.
M-am saturat de bagaje, m-am saturat de cafele de seara si de mirosul necunoscut al pernei. As vrea doar un apus rosu, vibrant, o ameteala de culori sangerii aruncate in vapaia unei seri de vara, cand pana si vantul tace in zborul lui printre firele de iarba. As vrea doar sa mai sorb odata apa racoroasa si repede a unui rau proaspat de munte, ca o mangaiere de gheata ce-ti alina setea si dorul. As vrea doar un sarut, unul care sa nu se mai termine niciodata, niciodata, niciodata, doar noi doi, prinsi intr-o imbratisare care ne topeste respiratia aburinda, sub cerul negru si inghetat al noptii geroase de decembrie. As vrea doar chipul tau aurit de lumina galbena a unui felinar, doar sclipirea din ochii tai, doar odata, doar acum, pentru totdeauna.
Nu sunt atat de obosita, atat de franta sau atat de trista, incat sa uit sa visez azi.

marți, 28 septembrie 2010

Suflet scultpat în piatră

Pașii îi sunt amețiți, parcă asfaltul se ridică și coboară convulsiv sub picioarele ei. Avea gâtul uscat, și-o senzație de claustrare îi apăsa pieptul. Ar fi vrut să plângă, să urle, să țipe, dar se simțea captivă. Un pas, doi, amețeala îi încurca vederea. Vântul îi amesteca părul. Coșmarul se pierdea în fum. Buzele îi ardeau, degetele îi tremurau crispate. Totul, totul se prăbușește, pereții jerpeliți, tavanul crăpat, prin care se scurge ploaia, rugina, desenele graffiti, blocurile de beton impregnate cu mirosul greu de urină și gunoi, toate o strivesc, o amestecă într-un dans extatic al secundelor, al minutelor, al tuturor acelor momente prețioase... Ea nu mai e trup, nu mai e carne. Prin venele ei nu curge sânge, pielea ei nu mai e moale. E doar spirit, un suflet ferm și luminat, care face față tuturor intemperiilor, plină de rațiuni ascunse și poezie, alergând prin labirintul lucrurilor omenești. Pe ea o regăsești în toate vremurile, căci e aceeași stâncă, aceeași bucată de rocă dură de care se sparg valurile, aceeași statuie nemișcată sub soarele ce reflectă trist crucea arsă a unui vis. E ea, doar insuflare naivă și sublimă, doamnă a tuturor vremurilor, doar spirit ca un abur. Ea nu mai e trup, nu mai carne. Trupul ei e schela ce se prăbușește, iar carnea ei se sfarmă în mii de bucăți. Prin venele ei nu mai curge sânge, pielea ei nu mai e moale. Prin venele ei e doar praf albicios, iar pielea ei e doar asfaltul suferind.
Și dacă totul se năruie, de ce n-aș putea reclădi aceeași madonnă din piatră și durere? De ce să nu pot din nou s-o zidesc în culori vii, s-o îmbrățișez cu trupul meu viu, s-o mângâi, dându-i viața din căușul palmelor mele?

joi, 23 septembrie 2010

mi-am amintit de Kant

"Vino draga mea, să-ți explic eu teoria virtuților și-a acțiunii corecte"
ei, asta e replica cu care Kant agăța studente. Mie, sincer, mi-e drag de el, cum s-a chinuit el să sporească demnitatea ființei omenești. Cum o fi, oare, să scrii toata viata numai și numai filosofii, morale, datorii, concepte, imperative... lucruri care fără o metoda de aplicare servesc doar la mâncarea nervilor studenților din anul III - AP. Ok, și ăia de la Filosofie îl înjură ocazional.
Am înțeles. Din spirit de datorie, voia să salveze lumea... dar oare de atât e nevoie pentru a angrena niște forțe care să te împingă să scrii atât amar de tratat? Și eu îmi doresc să salvez lumea, dar să fiu a naibii dacă am să mă apuc să scriu o carte despre cum voi face asta...
"Vino draga mea, să-ți explic eu teoria virtuților și-a acțiunii corecte"
eh, măcar n-o să mă uit cruciș dacă încearcă vreunul să mă agațe așa.
Nu mă apucă des. Rar spre niciodată.

LE - LDR sucks! Știu că e total pe lângă subiect, dar trebuia să mă "iecsprim".

luni, 20 septembrie 2010

Dieta, fără tine

Nu ți-e dor de zilele în care ne trezeam târziu și-afară era frig, iar noi stăteam în pat și mâncam doar portocale și biscuiți. Visam că trăim într-o lume a nostră, ne uitam la filme până târziu și deschideam geamurile la 3 dimineața să vedem cum ninge.
Răsăritul ne prindea adormiți, în timp ce sorbeam din ceai. Dar așa somnoroși, vedeam lumea mai bine, zâmbeam mai des, eram mai fericiți. Nu răspundeam la telefoane, nu dădeam mailuri, nu ne interesa ce e la televizor, stăteam liniștiți și n-aveam nicio treabă. Găteam omletă mexicană pe coridor de ne înjurau vecinii. Beam cafea rece și mâncam biscuiți cu miere.
E ceva malign în ploaia asta de septembrie. Încerc să mă trezesc mai bine, dar oamenii mă calcă pe picioare în tramvai. Un cetățean își suge burta, iar eu desenez pe geamul soios. Când ajung la serviciu, vântul îmi joacă feste și părul îmi stă mai vâlvoi decât atunci când m-am trezit. Ce bine că nu m-am chinuit să-l pieptăn.
Cred că te-am iubit mai mult pentru crema de zahăr de ars pe care o gătea maicăta. M-ai sunat acum 5 minute să-mi zici că ți-a mai rămas doar o porție și că nu vrei să mi-o păstrezi. Uitasem că mai ești și tu în agendă la mine. Am uitat că am cules în grabă un tradafir când te-am cunoscut. Am uitat că spinul înseamnă durere și sânge. Am uitat că lacrimile tale tremurau rătăcite. Am uitat că am fost atât de blândă, încât să nu rup cu mâna mea și rădăcinile trandafirului. Am uitat că plângeam și eu.
Gata, alungă speranța, șterge firicelul de sânge, șterge lacrima. Bea-ți ceaiul negru cu piersici. Pleacă la serviciu. Răspunde la telefon.
- Mai e o porție.
- Să dea dracu' să nu-mi păstrezi și mie.
- Dacă vii în seara asta...
- Mâine dimineață am zis. Mâine dimineață...
Și ghici ce. A doua zi de dimineață trădătorul lăsase crema de zahăr ars în frigider, dar bagajele erau făcute.
N-am putut să mănânc.

miercuri, 15 septembrie 2010

Un homme et une femme


"Une homme et une femme" te face să te îndrăgostești de cinema. Un scenariu simplu, o poveste minunat redată de regizorul Claude Lelouch în cele mai mici și nesemnificative detalii din comportamentul și mimica celor două personaje principale: Anne și Jean-Louis. Filmul are o construcție simetrică, se folosește foarte mult tehnica flashback-ului, iar lumina și alternanța cadrului cromatic îi dau un aer original și romantic.
Ce mi-a plăcut cel mai mult la acest film este simplitatea cu care stările expuse în peliculă ajung la tine, uimind de asemenea prin eleganța cu care sunt zugrăvite personajele și povestea lor frumoasă de dragoste. E o poveste atât de frumoasă, că ar putea fi adevărată.

Bineînțeles, soundtrack-ul stă frumos la mine pe hard :)

Nicole Croisille And Pierre Barouh - Plus Fort Que Nous [ Un Homme Et Une Femme]
Asculta mai multe audio soundtrack

Plus fort que nous


Avec notre passé pour guide
On se devrait d'être lucide
Mais notre méfiance est à bout
L'amour est bien plus fort que nous

Qu'on espère ou qu'on se résigne
Quand il le veut, il nous désigne
Voilà ça devait être à nous
L'amour est bien plus fort que nous

Quand tu es près de moi, qu'y faire ?
Le temps s'habille de mystère
Et le vent du soir est plus doux
L'amour est bien plus fort que nous

Vivre libre en un marécage
Ou vivre heureux dans une cage
Qu'importe il fait son choix sans nous
L'amour est bien plus fort que nous

On croyait qu'il pourrait suffire
Pour ne plus aimer de le dire
Pourtant ça devait être à nous
L'amour est bien plus fort que nous

Avec notre passé pour guide
On croyait qu'il pourrait suffire
On se devrait d'être lucide
Pour ne plus aimer de le dire
Notre méfiance est à bout
Voilà ça devait être à nous
L'amour est bien plus fort que nous

duminică, 12 septembrie 2010

lenea de duminică

E vreme de lenevit, de stat cu picioarele pe pereți și cu ceașca de ceai aproape. E vreme de mâncat goffre în pat și de lălăit la duș. Am văzut Pulp Fiction și nu m-a impresionat. Samuel L. Jackson mi-a plăcut, dar, vezi tu, a venit toamna, și toamna prefer filmele aurii, armonioase, comestibile, ușoare și pline de culoare.
În apartament e dezordine, iar eu nu fac nimic, decât să-mi strâng părul într-o coadă și să îmi fac unghiile neglijent, în timp ce citesc. Azi e liniște și pace și-aș vrea să știu să fumez. Doar azi.
De obicei mă rog ca ziua de azi să fie o zi cu hotărâri bune. Dar în duminica asta știu că nu voi avea probleme cu persoana necunoscută din oglindă. Voi sta în pat, am ceai, am goffre, am unt de arahide și jeleu de piersici. Nu are ce să se întâmple rău, decât să adorm cu ceașca de ceai în mână :)
Azi:
1. mi-am dat seama că nu îmi e teamă de ziua de luni, cânt alarma va suna la 6.15.
2. nu mă deranjează teneșii întinși aiurea prin cameră.
3. nici bocancii pe care îi am murdari de la Padinafest, de acum o săptămână.
4. am realizat că nu te mai iubesc, nu mai am ce iubi la tine.
5. mi-e dor să am ce.
6. voi trăi în pace și liniște cu cearcănele mele, părul nepieptănat, kilogramele în plus și lucrările neterminate.
7. mi s-a spus că sunt The Queen of the World. I just said I love this job :)
8.
9. mi-a fost prea lene să scriu la 8.
10. ascult Lene Marlin. deci vă dați seama cît de lene îmi e...


o să fug puțin zilele astea. să fiți cuminți.

sâmbătă, 11 septembrie 2010

ce mireasmă e-n aer...

o pâine proaspăt scoasă din cuptor,
pielea bebelușilor,
niște cearceafuri curate,
cafea proaspătă, cu lapte,
fânul crud, proaspăt cosit,
beciul vechi și prăfuit,
ploaia dintr-o zi de joi,
cărți vechi, chiar și cărți noi
și creioane colorate.
dacă le adun pe toate
în parfumul dimineții
aș găsi aroma vieții[mele]

Ce miros are viața ta?

vineri, 10 septembrie 2010

Fata care și-a îmbrățișat umbra


Praf in Ochi - O Mie De Ganduri
Asculta mai multe audio muzica

O dureau ochii. Își simțea pleoapele grele și umflate, orbitele-i zvâcneau, totul era în ceață. Nu mai putea să plângă, dar convulsiile îi torturau plămânii, în încercarea zadarnică de a respira normal. Tremura. Tremura și îi era teamă să mai atingă pământul încă o dată, chiar și un singur pas. Genunchii îi erau moi și în întunericul care o înconjura își simțea trupul cum se întinde ca o pată profană pe o coală albă de hârtie. Simțea cum corpul ei se disipează în eter, iar viața i se desprinde în vântul rece. Totul în ea era rătăcit, pierdut, imaterial. Doar umbra ce i se prelingea pe pământ o încălzea. Tremurând de groază, se agăță de ea și umbra se stinse într-o îmbrățișare sufocantă, ucigașă. Fata și-a strâns umbra la piept, a adunat-o în sufletul ei și-a înecat-o în lacrimi...
Un zâmbet s-a frânt, când te-am ascuns atât de adânc în mine. Te-am ascuns atât de departe de restul gândurilor, amintirilor și senzațiilor că am uitat gustul tău amar. Iar acum, că glasul tău răsună iar, iar chipul tău e atât de aproape că nu mai știu dacă ești tu sau eu, acum, că te simt aproape de inima mea, îmi dau seama că te-am ascuns atât de bine că am uitat cine ești, am uitat tot. Acum, când nu mai sunt aceeași de ieri și m-am obișnuit fără tine, acum... îmi dau seama. Să te uit a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l fac, așa că nu mi-am lăsat sufletul niciodată să tânjească după al tău, nici mintea să alerge spre tine. Și din cele o mie de gânduri care mă duc la tine mereu n-am păstrat nici măcar unul. Le-am alungat. M-am pustiit. Ți-am distrus amintirea dragă și amară... umbra mea.

joi, 9 septembrie 2010

Awake

One of these nights
I'm going to take my phone
and dial your number
I'll wait for the tone
my breath will hold until I hear the first ring
as if it'll stop forever in this instant.
I will close my eyes
And as the phone rings in desperate cries
I will picture you shivering, while pressing the answer button
And as your voice reaches my ears, it touches me inside
it scratches my heart and drives me crazy
I'll open my mouth and in a sharp voice
I'll say:
I wish that without me you'll be spending the rest of your nights awake.
You'll sigh and then press the button to silence
the one way to complete isolation
you'll close your eyes
but no sleep will caress your skin
and that's how it's going to be
this night, the night after
that's how it felt the night before
and you no longer feel you have to fight it
covered by muteness
as a picture with lines so spread
you cannot tell them apart
that's how you'll be
that's how I am
awake.

miercuri, 8 septembrie 2010

I may not be...

- beautiful;
- smart;
- rich.

But I'm free today.
So meet me down at the Blue Cafe :)

Nu luați în seamă ce-am scris mai sus, nici eu nu cred că nu sunt frumoasă sau deșteaptă :D

Asculta mai multe audio Muzica

Just me, then?


Asculta mai multe audio Muzica

Cafea sau ceai negru? încă o zi, încă o rază de lumină ce se strecoară pe sub draperia albastră, încă un duș cu apa rece care-mi trezește simțurile și-mi face pielea de găină, încă o cămașă necălcată.
Parfum, make-up, agrafe, toate stau întinse printre cești de cafea, cărți și haine.
Teneși? Sandale? Pantofi? Cu toc? Fără?
Același abonament de metrou, același colț parcă uitat de lumea de pe peron, aceeași carte și aceeași respirație întretăiată. Mă concentrez și uit de oameni, de stații, de peroane pe partea stângă, de uși care se închid și se deschid...
Îmi iau un bilet de ratb și realizez mecanica gesturilor mele. Același șir de acțiuni bine stabilite. Urc în tramvai, compostez biletul și mă agăț de-o bară, privind pe geam. Cobor la a 2-a stație și mereu mă opresc să ascult violonistul din pasaj. Merg în parc, admir curățenia aleilor și mi-aș dori să deschid cartea și pachetul de covrigi și să uit din nou că trăiesc.
Sun-o pe mama. Pune telefonul la încărcat. Nu uita de pâine. Spală vasele. Răspunde la mailuri. Zâmbește. Dormi. Tic-tac. Tic-tac. E noapte deja, dormi.
Și mă întind în așternuturile curate, cu gând să intru într-un vis care să mă scape de atmosfera apăsătoare din apartamentul 10. Nu-i sunet de chitară, nu-i glas de fată tristă, nu-i zâmbet, nu-i râs, nu-i clipire de geană, doar eu. Singură eu strâng o pernă în brațe și adorm spre dimineață, într-un amestec de tresăriri, somn adânc și clipe de luciditate.
Ce fac mâine? Cum o să fac? Să nu uit să-mi iau bilet de ratb și să... să iau pâine.
Și să-mi iau șervețele. Parfumate. Mă respect, n-aș putea să plâng dacă n-aș avea șervețele parfumate.
Și-un ceas să-mi iau. Un ceas pe care să-l setez după ora la care am uitat că trăiesc. Așa aș putea să reiau firul existenței de unde l-am lăsat.
Rău am mai ajuns, noi, fetele Manole. Una zidită de vie, alta s-a otrăvit cu Furadan iar eu... no, thank you. I just smile along... Would you like some coffee, some tea, some poison? Just me, then?

vineri, 27 august 2010

A reason to breathe

A reason to smile
is not your smile
but flip-flop Friday with Boschi
A reason to dance in joy
is not you dancing with me
but Dana, jumping in a room of crowded people;
A reason to sing
is not your voice
but Cati, playing her guitar with passion;
A reason to laugh in tears
is not the tear you shed the day I left
but Papi, laughing, while pointing at me.
A reason to be happy
is not your happiness,
but my friends, all around me.
You're still the only light
But suddenly it's a bright new day in my life.
You're still the only colour
But a rainbow will rise from the souls of those that love me
A reason to breathe
is not you
is cause I have to.




ps - daca am greseli, sa-mi spuneti, caci am scris asta in 5 minute si a trebuit sa plec, e ziua Danei, yay :)

marți, 24 august 2010

am răcit

gata, mă dau bătută. nu sunt nici frumoasă, nici deșteaptă, nici devreme acasă, dacă iei în considerare faptul că nu prea ajung deloc, la o adică. n-am nici bani, nici silicoane, n-am citit nimic de Kafka și încă mă mai uit ocazional la Sailor Moon.
dimineața sunt nesuferită. seara, melancolică. noaptea, insomniacă. câteodată uit cât e de fapt ceasul și încurc stările și-atunci exasperez lumea, că "nu mai știu la ce să mă aștept din partea ta, ești nebună, ești dusă, împușcă-te, don'șoară și lasă-ne să trăim liniștiți bla bla bla"
nu-mi plac oamenii fără sare și piper și nici măcar nu sunt canibal. pur și simplu îi privesc când îmi vorbesc și cuvintele lor trec prin mine.
urăsc telefoanele și faptul că nu știu să vorbesc cu cei dragi la ele. nu știu de ce, dar mereu intervin pauze lungi în care îmi e greu să găsesc ceva de spus, lucru care în mod normal nu s-ar întâmpla. dar, ce vorbesc, mie numai lucruri normale nu mi se întâmplă. răcesc vara, fac insolație iarna, mi-e greață de la ciocolată, adorm de la cafea, am fobie de singurătate și păienjeni și stau singură și mi-e foarte greu să-mi amintesc să cumpăr otravă de gândaci, îmi e dor de mama, deși 90% din timp ne ciondănim, îmi plac persoanele gălăgioase, deși mă obosesc și mă irită uneori, când sunt mai gălăgioase decât mine.
aș vrea să am ochi albaștri și 10 kg în minus. aș vrea să pot merge pe bicicletă și să nu-mi fie teamă să cad. aș vrea să nu cad. dar dacă totuși cad, să nu-mi julesc rău genunchii, căci îmi plac rochiile înflorate, cât mai rustice și romantice. îmi plac brățările indiene și broșele camee. iubesc să am mereu flori în cameră și îmi place să dorm cu o bucată de izopren drept pernă.
îmi vine să vomit de la Coldrex, dar îmi place supa Rollton. N-am mai băut ceai de 8 ore and it's seems such a long time.
îmi place să scriu, dar habar n-am despre ce, știu doar că probabil îți zici că sunt nebună și să știi că ai dreptate, sunt nebună, dar doar umpic, atât cât să nu am un diagnostic clar, să știi totuși că am ceva care nu e bun în mine, să iau o doza mică de calmante și tu tot să mă iubești.
cum ziceam, mă dau bătută, dar nici nu știu la ce. știu doar că urăsc atunci când oamenii sunt răi și cruzi și nedrepți cu mine sau cu alți oameni și că până acum am avut numai relații ciudate. i'm needy, but they're so needy, i don't need them...
ps. am un nas roșu de-mi vine să mă înrolez în echipa de reni a moșului... i'm out of tissues...

duminică, 22 august 2010

Romanța inimii


Asculta mai multe audio Muzica

Unui rus i-a stat inima, la propriu, după ce nevasta l-a părăsit. Omul trăiește și astăzi, sistemul lui vascular pompând în continuare sângele în organism.
Nicolai Mihalniciuc, din orașul Saratov s-a supărat după ce a aflat ca soția sa, Lidia, îl înșală. Când l-a părăsit, a făcut infarct, iar medicii au constatat cu stupoare ca inima bărbatului încetase sa bată și, în schimb, funcția acesteia fusese preluata în întregime de vasele de sânge, relatează Pravda. Nicolai are șanse sa trăiască mulți ani de-acum încolo, ca un om normal, fără excese, ca sporturi extreme sau emoții devastatoare. O dată pe lună, bărbatul merge la control și primește o medicație care suplinește funcția cardiacă, ajutându-i și sistemul vascular, care a preluat toata "munca" inimii.

Cred că ți-ai trece degetele prin părul ei castaniu. Cred că i-ai săruta ochii și i-ai mângâia umerii rotunzi și proaspeți ca merele coapte de soarele tomnatic. I-ai alina cu dragoste sânii și ai adormi în parfumul ei, parfumul serilor de vară, cu luna plină și albă, ca o perlă strălucitoare pe-un șirag de stele.
Cred că ai iubi-o. I-ai citi povești în serile în care stă cu picioarele pe pereți, plictisită și amorțită. I-ai face cafea cu lapte dimineața și ceai cu miere seara. I-ai căra bagajul de fiecare dată. I-ai bandaja genunchiul rănit. Poate ai ajuta-o chiar să facă și curățenie uneori. Sau măcar i-ai duce gunoiul. I-ai încălzi apă pentru Fervex și ai înveli-o dacă adoarme înainte să înceapă filmul ăla pe care vreți să-l vedeți de mult.
Ai face toate astea. Și mai mult.
Cred că ai iubi-o.
Cred că ai iubi-o.
Vreau să cred.
Vreau să cred.
Cred că ai iubi-o, dacă n-ai avea cicatricea aceea.
Cred că ai iubi-o, dacă în pieptul tău s-ar auzi versul vieții curgând, pulsând, bătând ritmul melodiei pe care toți îl știm, mai puțin Nicolai.
Cred că ai iubi-o, dacă ai avea o inimă.
E vina ei, e numai vina ei. Dacă n-ar fi plecat, ai fi... Și-atunci, închid ochii, simt cum îmi vâjâie urechile, am capul plin de vodkă și simt cum gura mi se crispează într-un surâs amar. Îmi doresc ca inima ta să nu mai bată fără mine. Știu că e inuman, e crud și nedrept, dar asta îmi doresc. Să nu mai bată. S-o văd zvârcolindu-se de durere o ultimă dată, apoi să amuțească, într-un somn ucigaș. Vreau să cred că fără mine inima ta n-o să mai bată. Să nu mai bată, să-și dea suflarea în timp ce colții morții o străpung, așa cum o săgeată rupe pieptul căprioarei.
Strâng ochii umeziți de lacrimi și-un tremur îmi trece prin tot corpul. Nicolai are o inimă, dar nu îi folosește la nimic. Pe când tu nu-ți folosești inima la nimic.

sâmbătă, 14 august 2010

Mai departe de lume

Voi curge odată cu Dunărea...
Din adâncurile ei va răsări un curcubeu, iar eu voi descoperi o comoară pe care s-o împart cu voi toți...

marți, 10 august 2010

L-am văzut și pe Gugu...

Vineri, ora 18:50, metrou Păcii. Toropeala orașului se prelinge în asfaltul încins, dar veseli și guralivi, așteptăm semnalul de plecare. Într-o formulă nouă, eu, Luin, Cristi, Alecs, Andrei, Corina, Jonski, Tudor, Bogdan și Ștefan ne luăm rămas-bun de la claxoane și civilizație, bucuroși nevoie-mare că punem bocancul pe pământ sălbatic de munte. Zis și făcut. Ne urcăm în mașini, știm ce ne-așteaptă, drumul e lung, noaptea se lasă ca un voal, Alecs conduce printre sticle și cutii de cafea, eu moțăi, Jonski mai urmărește harta, tanti Leana din GPS ne tot gângurește "Reconstituire traseu" până ne trezim că am greșit drumul. Nu-i bai, numai că oboseala își spune cuvântul și suntem nevoiți să campăm în Brazi. Una dintre mașini a rămas suspendată deasupra unui dâmb, și oricât ne-am învârtit s-o împingem, ridicăm, mișcăm, nu reușim decât să trezim vreo 2 cetățeni curioși.
Dimineața, câțiva dintre voinicii satului ne ajută să punem mașina în poziție de plecare, ne îmbarcăm și pornim spre Munții Godeanu - vârful Gugu. Așa cum spune legenda, metafizica și astrologia, e loc de strigoi, moroi și alte spirite malefice, căci vârful Gugu este renumit pentru fenomene paranormale. Yuhu.
Ajungând la râul Șes, inspir aerul tare de munte și-mi dau seama cât de mult i-am dus dorul. Bolta imensă a pădurii se întinde deasupra râului, lăsând urme întunecare de verde și străveziu în apa repede și învolburată. Primul task este trecerea râului. Aici fac o paranteză pentru momentul de slow motion în care Luin țipa la Ștef "Roșuleeeeeeeeeeee, sunt în fața taaaaa...", Corina aleargă încălțată doar cu un bocanc până la mijlocul râului și se întoarce cu sandalele Luinului, care le aruncase pentru mine, să trec încălțată.

Trecem râul și-atunci începe chinul. Voi știați că Munții Godeanu nu au marcaje? Asta a însemnat cam 2-3 ore de urcuș prin pădure, pe o pantă criminală, dar care nu ne-a doborât, mai ales că glucoza și ciocolata au fost abundente.

Curând ieșim din pădure și începe adevărata luptă: bălării cât tine de mari, pâlcuri dese de urzici și multe tufe de fragi. După primul popas serios, în care am remarcat că Alecs n-a renunțat la zacusca lui cea de toate zilele, sau, mă rog, sosul de spaghete din sticla de Nestea, pornim ușor-ușor, în direcția indicată de Jonski pe hartă.

Razele soarelui începuseră să-ți piardă puterea și curând dogoarea zilei scăzu. Norii se adună, începe să tune[ow, now], pelerinele de ploaie flutură în vânt, voința ne e de oțel, dar hainele din bumbac, și deși ne adăpostim pe sub stânci, nu trece mult și se pune problema dacă să punem sau nu corturile. Jonski e primul care cedează. El, Bogdan și Tudor se întorc la mașini. Eu și Alecs căutăm loc de cort, nervii încep să cedeze, hainele ne șiroiesc de apă, începe să plouă cu grindină, iar frigul ne pătrunde în oase așa cum umezeala ne pătrunde în bocanci...
Ploaia se oprește un minut. Iese curcubeul. Culorile lui îmi șterg senzația de frig și deznădejdea dispare pentru un moment, ca apoi să pornească iar o ploaie rece și mohorâtă. Andrei ia atitudine și ne mișcăm în căutarea locurilor de cort. O luăm prin urzici, dar nu mai simțim nimic, căci tot ce contează acum e să ne adăpostim.
Dârdâind de frig, instalăm primul cort. Și-atunci, ca prin minune, norii se risipesc și un soare binecuvântat ne zâmbește de pe bolta cerească. Ne întindem toate cele la uscat și ne pregătim de masă. Am și clește de rufe la mine, iar șosetele mele sunt fericite. Yay.


Se pune de-un festin. Alecs scoate zacusca, eu pregătesc o salată de ton, și ne adunăm cu toții în jurul pungii aburinde cu piure făcut la primus. Sacii se usucă pe stânci, noi stăm de povești, frați de-aceeași lingură rășchirându-se la soare, obosiți, dar tihniți și cu burțile pline.
Un soare vânăt apune, iar în urma lui se adună o ceață răcoroasă și umedă. E timpul să intrăm în cort. Nu trec 20 de minute, că somnul dulce ne face să uităm de ploaia și de vântul care ne lovește pereții subțiri ai cortului.
Mă trezesc dimineața și, deschizând fermoarul cortului, un sentiment de beție îmi amețește toate simțurile. Peisajul e încântător. Ceața spumegând se prelinge în valuri printre creste, iar norii de ploaie se sparg în razele soarelui calin de august. Ne adunăm în jurul stâncilor și luăm masa, apoi, înarmați cu doar 2 litri de apă, pornim la drum. Corturile rămân în urmă, voia bună ne însoțește pasul, dar din păcate, n-avem noroc și intrăm în jnepeniș. Și dă-i și luptă, neicusorule și puicusorule, de ne sleim de puteri și ne zgâriem de acele ascuțite ale crengilor. După ce ne blestemăm zilele și luinul din dotare, ieșim din păienjenișul verde și începem să traversăm golul alpin, privind în depărtare către vârful Gugu, care se întinde triumfător către cer. Dintr-o depresiune, o pereche de câini ciobănești ne latră până părăsesc turma de mioare și vin să ne întâmpine ascultători și afectuoși.

Sub arșița de august domnea o tăcere adâncă, întreruptă doar de ciripitul șoptit al păsărilor de munte, de pașii noștrii prin tufele de afine și de vuietul înăbușit al unei cascade îndepărtate. Simt cum frumusețea ce se așterne în fața mea devine prea greu de suportat cu privirea, iar ea mi se umple de lacrimi. Plâng de fericire, muntele meu drag, că m-am întors la tine. Sunt din nou liberă să te iubesc așa sălbatic și aspru cum ești, așa sfânt și minunat cum te știu. Tufele de afine se transformă în iarbă, iarba se transformă în stânci și nu trece mult că ating cei 2291 de metri care ne oferă o panoramă de neuitat.

În vale, lacul Gugu strălucește în razele aurii, iar aburii lui încep să se adune în jurul nostru, formând în văzduh o adevărată perdea. În acel loc retras, ca în toate întinsele singurătăți ale Carpaților, inima îți bate mai tare.

Cu greu ne urnim din loc, mai ales că nu avem prea mult timp la dispoziție să ajungem înapoi la mașini.
Lui Alecs i-a fost cel mai greu, mai ales că i-am dat peste cap planurile pe care le avea pentru siesta de după-amiază.

Facem o escală pe la cascada de care vă vorbeam, umplem sticlele cu apa rece și proaspătă și luăm o gustare bazată pe bunătăți: fructe uscate, miere și susan. De-acum lucrurile sunt simple. După ce ajungem la corturi și strângem calabalâcul, trebuie să coborâm înapoi la mașini. Ușor de zis, greu de făcut.
Pornim temerari pe traseul pe care am venit, dar nu-l mai găsim, sau mă rog, îl pierdem. Dacă la urcare bălăriile au fost o problemă, acum au devenit mai mult de atât, căci în iarba deasă și înaltă se ascund stânci de care te poți lovi într-o clipă de neatenție. Bețele de trekking se încurcă în vălătucii verzi, bocancii nu au aderență pe frunzele lucioase, iar eu alunec cu genunchiul într-o piatră. Strâng din dinți și merg, sau mă rog, schiopătez mai departe. Urmează coborâtul prin pădure, pe un pământ umed, mustind de mușchi și trunchiuri putrezite.
Și-așa am descoperit cele 4 probe pentru tetratlon: 100m jnepeniș, 300m bușteni, 300m rostogolirea de 12 jumătate, 200m Smurdul de 15 fix. A, da, și proba de foc: 30m alergarea copilăului. Nu intru în detalii, e de ajuns că m-am tăvălit prin pământ, că am încasat crengi peste tot corpul, că am încălecat 100 de bușteni și că am căzut de vreo 2000 de ori. Dar a meritat, căci deși durerea din genunchi creștea, râul se auzea tot mai aproape, tot mai limpede, tot mai curat.
Și-am ajuns și la râu. L-am traversat umpic mai greu ca data trecută, dar eram cea de-a doua Ecaterina Teodoroiu, "eroina de la Șes", de data aceasta :).
Au urmat apoi tufele de fragi. Cred că doar la Retevoi am mai mâncat atâtea fragi. Șontâc, șontâc, cântând și speriind mormolocii din băltoacele de pe malul râului, am ajuns la mașini, întâmpinați de Jonski, Bogdan și Tudor, proaspeți și odihniți. Am plecat, lăsând din nou o bucată din sufletul meu curcubeu pe munte, gata să mă regăsească de fiecare dată când pașii mei se vor îndrepta înspre locul unde inima îți bate mai tare...




I'm back :)

marți, 27 iulie 2010

Aduceri aminte

Mi s-au topit cuvintele pe buzele tale.
În mintea mea e fum,
Iar în suflet, doar petale,
Rupte și-aruncate-n scrum.

Mi-e dor de atunci când clipele treceau fără să doară.
Mi-e dor de copilărie
Mi-e dor de bunicul
Mi-e dor de frunza de nuc la care-mi cânta
Mi-e dor de cireșul de mai din grădină
Mi-e dor de praful gros al drumului de țară
Mi-e dor de pace.

marți, 20 iulie 2010

Salcia


Asculta mai multe audio Muzica

Sandalele o băteau, făcuse răni. Parcul era plin de oameni. Nimeni nu observa că ea schiopăta, că gleznele-i erau înroșite și că-și mușca buzele de durere. Sau poate toți au observat și atunci când ea îi depășea din mers, se uitau insistent la sandalele ei. Ce aglomerație. Grătare. Fum. Miros de bere trezită. Comedii, trenuri, jucării, vânzători ambulanți. Trecând pe lângă secțiunea pentru copii a realizat că era urmărită. Da, toate nevestele urmăreau jocul rochiei prea scurte care se zbătea să-i acopere pulpele. Ia uite-o și p-asta dragă, a ieșit la agățat. Soțul dă din cap aprobator, dar în mintea lui deja se compun mici scenarii. Data viitoare evită zona pentru familiști. Evită zona pentru familiști. Ah, ce parc obositor. Unde găsesc un loc liniștit?
Pe marginea lacului, mii de pensionari și îndrăgostiți la picnic.
Vreau doar să găsesc un loc unde să mă așez, să-mi deschid cartea și să citesc până la apus. Primul loc, pe o porțiune mai ridicată, a fost în scurt timp acaparată de o bătrână cu un câine mic, cu o tunsoare urâtă. Al doilea, îndrăgostiți. Al treilea, era prea aproape de un cuplu de pensionari plictisiți. Mișună, dragă, pe-aici. Nu poți să iei o gură de aer în parc, că mișună.
A pus ochii în pământ și s-a așezat lângă o salcie bătrână. S-ar fi așezat chiar sub ea, să se ascundă în ramurile lungi, dar exact în acel loc era un mușuroi de furnici care își făcea treaba liniștit.
Și-a scos cartea. A citit puțin. A privit lacul. Un băiat i-a făcut o poză când încerca să prindă un țânțar. A vrut să-i zică să o șteargă, dar prietena lui era prea drăguță și zâmbea așa frumos... Simțea iarba aspră și uscată cum îi zgârie pielea albă. Sau poate erau iar țânțarii...
Deodată, aude un zgomot ca de... ca de frâne. Un copil căzuse de pe bicicletă drept în iarba de pe marginea lacului. Privind-o, copilul schiță un zâmbet și dădu să se ridice. Voia să meargă să-l ajute. Un pas. Mama copilului vine îngrijorată spre el. Copilul își schimonosește zâmbetul într-o grimasă de durere și începe să plângă, într-un cântec sec și sâcâitor. Tatăl vine în urma mamei, râzând. Știa ca nu a pățit nimic. Îl ridică în aer și-l așează din nou pe șaua bicicletei, apoi comentează ceva și toți trei încep să râdă, în timp ce se depărtează ușor pe alee, înspre apusul roșiatic.
Cu amărăciune, fata închise ochii. Mama, vreau și eu să mă plâng ca un copil răsfățat atunci când cad. Doar ca să vii tu să mă alini. Tata, vreau să mă ridici și să mă pui pe picioare. Mama, tata, sunt doar un copil. Sunt un copil. Vreau să fiți aici.
A simțit o atingere ușoară. Era salcia, în adierea vântului parfumat de seară. A inspirat și și-a simțit plămânii apăsați. Avea obrajii reci de lacrimi.

joi, 15 iulie 2010

Oglindă, oglinjoară, mă numesc Alexandra.


Asculta mai multe audio Muzica

Sunt urma de ruj întinsă în colțul răcoros al buzelor unei fete pe cale să devină femeie. Sunt lacrima ce se sparge în sunete meschine, ascuțite, asurzitoare, țiuitoare... Sunt locul liber din tramvaiul care oprește în ultima stație, ultima seară de vară, îmbâcsită, prăfoasă, sugrumată de zăpușeală și aglomerație.
Sunt irisul negru care își deschide petalele către fluturii nopții, orbi înaripați cu ochii ca ambra aprinsă... sunt luna ca o unghie ruptă-n mii de sclipiri de diamant, mii de celule luminoase prinse în rețeaua capilară a cerului.
Sunt cristalinul ochilor unui copil, sânul drept al mamei și sângele care pompează în inima ta frântă. Sunt floarea sălbatică ascunsă-n iarba verde ce crește pe crestele abrupte ale munților, călcată de copita unei iepe pursânge, cu coamă lucioasă și ochii de scântei.
Sunt murmurul de plăcere într-o după-amiază leneșă de primăvară. Sunt strigătul de indignare amestecată cu teamă dintr-un salon de spital, când sângele-ți curge șiroaie pe podeaua veche de piatră, iar o soră medicală te chinuie cu un ac, încercând să-ți găsească vena. Sunt glasul pierdut în undele brațului Borcea, sunt malul de nisip, gudron și noroi. Sunt un câmp cu grâu, plesnind în spicul auriu uscat de adierea fierbinte a verii.
Sunt ploaia tomnatică care spală un oraș murdar și meschin. Sunt suferința dintr-un suflet înghețat. Sunt vocea dintr-un telefon fără ton, mirosind a plante uscate și-a pământ afânat.
Sunt privirea ta tristă, cu genele negre umbrind sclipirea din irisul tău, valuri negre de mătase indiană, căzând asupra mea ca o cascadă de atingeri suave, tremurătoare... Sunt singura lacrimă ce-a curs vreodată pe obrazul tău bronzat. Sunt îmbrățișarea unui trandafir, cu spini ce-ți pătrund în carne și parfum ce ți se impregnează pe piele și în suflet.
Sunt curcubeul din alb și negru. Sunt ceașca ta goală de cafea. Sunt o floare de crin fără petale, ascunsă în buzunarul tău. Scoica mică ce-ți zgârie tălpile albe. Tăcerea unei femei sculptate în marmură. Otrava ce-ți arde buzele.
Sunt eu, căutând. Sunt eu, m-am regăsit în tine.