vineri, 25 martie 2011

ruga

Leeland - Tears Of The Saints

Asculta mai multe audio rock

străzile sunt aprinse de-o lumină galbenă, pașii îmi sunt grăbiți, mintea îmi aleargă aiurea. un băiat în zdrențe mă întreabă cât e ceasul și-mi zâmbește. e 22:30. A. pare atât de fericit cu G. mă strâmb la ei, îi pup și-mi continui drumul către stație. desigur, aceeași întrebare îmi tot apare pe ecran, iar eu o tot trimit în background. știu că vrei să te salvez, de-aceea te și lași descoperit, de-aceea îmi și arăți rănile și vânătăile tale, ca să știu, să simt durerea ce te-ar măcina sub buzele mele, dacă te-aș săruta. și imaginea asta îmi fuge odată ce ajung în stație și observ că sunt doar oameni ai străzii acolo. ei și copiii lor, care se trântesc pe asfaltul rece, se trag de păr și se mușcă. la sfârșit, cel care a reușit să-i dovedească pe toți ceilalți, se-așează triumfător pe canapea. are ochii verzi deschis, pătrunzători...
îmi găsesc un loc în tramvai și încep iar să derulez același șir de idei. durerea care mi-a zvâcnit până acum în frunte se prelinge spre pomeți și ușor spre tâmple... mă întreb ce fel de zi ai avut, dacă ai avut timp să răsufli, că eu nu, dacă ai primit vești bune de la doctor, dacă dacă dacă...
visez ușor în hurducăitul tramvaiului, dar ajung în cele din urmă în stație. întotdeauna mi-a plăcut să merg noaptea pe străzi, să mă bucur de liniște și de lumina gălbuie a felinarelor, de vitrinele aprinse, dar părăsite, de câinii vagabonzi și de oamenii care se grăbesc să ajungă acasă. de data asta aș fi vrut să fii și tu aici. aș fi vrut să fii aici, să mă săruți și-apoi să pleci. nimic mai mult. închid ochii. știu că nu te mai pot salva de tine însuți, pentru că asta ar însemna să mă pierd pe mine, să continui să-mi distrug ușor sufletul, să-mi risipesc fărâma de credință ce mi-a mai rămas. n-am înțeles niciodată de ce n-ai vrut să îți deschizi puțin sufletul, de ce n-ai vrut să primești puțin din lumina pe care o prețuiesc atât, lumina aia pe care el, veșnicul celălalt, o dorește cu o sete arzând. lumina pe care și cel ce se teme o vrea. lumina pe care tu, înfrigurat, o simți atât de caldă când știi să mă ții în brațe, când știi să-mi vorbești în șoaptă, când îți amintești să nu mă rănești, să nu mă lovești, să nu-mi arunci cuțite în inimă doar cu un cuvânt sau cu o privire, când știi să fii tu, când mă iei de mână și suntem simpli, el și ea.
din nou sunt confuză, deși știu ce vreau.
cum ajung pe strada mea, un bărbat își învelește motocicleta. eu privesc stelele și realizez că nu le-am mai văzut de mai bine de o săptămână. orașul te face să uiți să privești în sus, la ele. și totuși, le privesc și știu ce vreau. închin o rugă să nu mă calce când trec pe roșu, să pot să uit chipul lui plin de vânătăi și răni, să pot să uit că l-am văzut murind, să am mereu ceva bun în geantă pentru nevinovați, să fiu răbdătoare, măcar odată în viață, să nu răcesc, să o văd mâine pe Hani și să mă bucur de o seară de sâmbătă cu ceai și prăjituri, să adorm la un film cu Clark Gable, să-l visez și să mă sărute, să nu mă mai enervez pe Papi, decât foarte foarte foarte rar, atunci când chiar o cere, să nu uit să-ți mulțumesc atunci când găsești lucrurile pe care eu le pierd, s-o văd pe Dana mai des, să îmi placă mai puțin cafeaua, să te salvez, fără să mă pierd pe mine, să te salvez, și să ne pierdem amândoi, să te salvezi, uitând unde sunt, dar sperând că sunt bine, să fiu, Doamne, măcar un bob de grâu.

photosource: weheartit

duminică, 20 martie 2011

just like a last kiss

remember my face, my words, my voice.
remember I'm away, but not forever.
remember I have a poetry written in your book.
remember you want that perfect handshake.
remember you want that perfect dance, that perfect gesture that makes you smile, that perfect moment when you hear his breath while sleeping.
remember you want the perfect instant in which he walks with his hands in his pocket, the perfect kiss on your lips, the perfect rude interruption, the perfect fight, the perfect imperfections, the perfect flaws, the perfect beautyspot, the perfect scar...
remember what you want, because it's all you've got. remember me, as imperfect as this world we live in. remember my name, remember sunshine, remember all the nice people, all the beautiful places, remember to ask yourself about me, remember me, remember me, remember me, remember this last kiss...

luni, 14 martie 2011

arsura

Sigur Ros - Vioar Vel Til Loftarasa

Asculta mai multe audio rock

Când prin fiecare celulă îți trece un fior electric plăcut, dar dureros, când tot corpul îți tresare în spasme și convulsii, când răsuflarea ți se pierde, iar sufletul plesnește în tine, atunci știi că ai înnebunit de fericire. Mă întorc din Piatra Craiului cu retina arsă de lumina răsăritului de soare. Mă întorc din munți cu inima carbonizată de fericire...

duminică, 13 martie 2011

Dragă omule,

Este foarte ușor să dai cu parul. Este foarte ușor să arăți cu degetul buba, să râzi de ceea ce e stricat. Nu mă interesează părerile celor care gândesc că totul e greu. Nu mă interesează filosofiile amare de doi lei, în care numele de român este mânjit. Atenționez pe oricine este gata să arunce cu noroi că români nu suntem doar eu și tu, ci și părinții tăi, prietenii și copiii tăi. Nu te grăbi să jignești, că îi jignești pe ei. Nu te grăbi să generalizezi, nu mă interesează faima și notorietatea opiniilor tale.
Haide să încercăm să fim constructivi, când cineva aruncă o frânghie, oricât de disperată ar fi situația, nu ezita să o prinzi. Nu ucide speranța sub povara cuvintelor tale, oricât de bună ți-ar fi reputația de om cu gândire sănătoasă.
Mi-e cugetul liber, mi-e inima ușoară, spinii tăi nu mă ating. Dar nu pot să nu mă gândesc la cei pe care i-ai atins cu otrava lor, la mințile tinere, flori îmbobocite de pe care tu sufli roua cu frustrarea și amarul din tine. Mă întreb ce fel de om poate sufoca speranța și inițiativa doar din lipsă de credință și dintr-un fals realism, născut din lașitate și egoism.
Nu mă interesează că nu înțelegi, că vrei dovezi. Caută-le singur. Nu mă justific în fața nimănui când nu am de ce.
Te rog, divorțează de atitudinea ta negativă, de spiritul tău critic, în definitiv, nimic nu a fost făcut criticând încercările altora.
Ajutorul tău poate fi diferența, dacă nu o faci din pornire interioară, atunci te rog în numele a tot ceea ce este cunoaștere pe lume, fă-o din curiozitate. În definitiv, curiozitatea este forța motrice a progresului umanității.
Înainte să critici, mai stai câteva minute și cugetă la rândurile mele.
Mulțumesc pentru răbdare și răgaz.

feel free to comment.

vineri, 11 martie 2011

În Țara Șosetelor Desperecheate - partea III

partea I
partea a II-a

Întrebând în stânga și în dreapta de casa Zmeului, Făt-Frumos ajunse în fața unui castel fortificat, unde aflase că Ileana Cosânzeana era ținută ostatică. Deși îi luă ceva să dezactiveze sistemul de alarmă antiefracție, Făt-Frumos era, după câteva ore, în curtea care îngrădea castelul. Auzise zvonuri cum că Zmeul ar avea un sistem de securitate pe bază de videointerfon, detector de mișcare, camere de supraveghere, dar tot ceea ce găsi a fost un dragon care scuipa flăcări în timp ce sforăia, dormind în covrig pe un covor verde-prăzuliu pe care scria "Welcome".
- Hmmm, cam liniște pe-aici... își zise el, sperând ca măcar acum calul îi va răspunde. Era supărat pe el de pe drum, de când insistase să coboare într-o fântână, la sfatul spânului.
Trecu pe ușa din fier forjat de la intrare, având grijă să nu-l trezească pe dragon și tiptil, tiptil, în vârful picioarelor, pătrunse într-o sală mare și elegant decorată. Uimit de draperiile din catifea roșie, de podeaua din aur strălucitor, de torțele pe bază de flacără violet, Făt-Frumos uită o clipă de primejdie și de oboseala drumului și îndrăzni să se așeze pe unul din fotoliile imense, tapițate cu stofă de culoare vișinie.
Deodată, auzi un zgomot ca de clopot, iar o durere puternică îi explodă în moalele capului. Ridicând ochii înlăcrimați, o descoperi pe Ileana Cosânzeana, cu o tigaie în mână. Era așa cum o știa din reviste: blondă, ochi albaștri pătrunzători, implanturi, ce mai, își merita titlul de cea mai frumoasă fată din Țara Șosetelor Desperecheate.
- Auuuu, fu reacția lui.
- FĂT-FRUMOOOOS! De ce n-ai dat și tu un telefon să-mi spui că vii? Credeam că e vreun pitic iar, săptămâna trecută a trebuit să chem vrăjitoarea cea rea să mă scape de ei! Îmi pare rău pentru tigaie... Of, hai cu mine.
Și-l luă de mână, iar el se lăsă dus, fascinat și amețit de durere în același timp. O privea ca hipnotizat când o pungă de gheață îi ateriză drept în cap și-l trezi la realitate.
- Nu te mai holba! Nu e frumos! Ia spune, de ce mă vizitezi?
- Păi, începu el timid, am venit să te salvez.
Ileana făcu niște ochi mari și-albaștri la el, după care pufni în râs. Avea un râs cu sughițuri, ceea ce-l uimi pe Făt-Frumos, aducându-i aminte de râsul cristalin al Fericicăi.
- Da' ce-am spus așa amuzant? Am venit să te salvez de zmeu. Am înțeles că te ține ostatică.
Acum Ileana se tăvălea pe jos de râs, ținându-se cu mâinile de burtă. Făt-Frumos începea să se simtă cam prost, dar așteptă ca Ileana să se calmeze și să-l lămurească.
- Făt-Frumos, acesta e un zvon. Zmeul nu mă ține ostatică. Eu am ales să rămân cu el, sunt soția lui. Rudele mele cele rele, care m-au ținut închisă în turn, ele sunt de vină pentru neînțelegere... Nu vor ca lumea să afle cât de greu am trăit cu ele, și le este rușine că am ales să mă mărit cu Zmeul.
Făt-Frumos se simțea dezorientat și amețit. Unde mai pui că încă mai vedea steluțe verzi de la lovitura pe care i-o aplicase Ileana cu tigaia.
- Voi... doi...
- Noi doi suntem soț și soție și suntem foarte fericiți împreună. Avem și-un pet dragon pe nume Bingo, cred că l-ai văzut afară.
Privindu-i uimirea de pe chipul frumos, Ileana se gândi că Făt-Frumos arată tare caraghios, stând așa, cu gura întredeschisă și cu punga de gheață în cap și se puse din nou pe râs, cu sughițuri. Începu și el să râdă și îi povesti despre peripețiile de drum, despre Împărăție și Fericica.
Ileana puse de o cafea și comandă niște prăjituri, rugându-l să stea la cină și să-l cunoască pe soțul ei care va fi încântat să bea o bere și să se uite la meci în compania lui.
Seara, când buzduganul Zmeului se înfipse în ușă, Făt-Frumos aștepta nerăbdător pe canapeaua din sufragerie. Zmeul era un tip înalt și puternic, cu o burtă proeminentă și un început de chelie.
- Ce faci, frate? Ce mă bucur c-ai venit la noi în cartier! Ce vânt te aduce pe la noi?
Și Făt-Frumos îi povesti de-a fir a păr cum stăteau lucrurile.
Meciul era unul important, din Liga I, Ileana [Merci, Mih!] gătise friptură, berea Zmeului era cea mai bună din toate câte băuse, atmosfera era plăcută, focul ardea în șemineu jucăuș, iar Făt-Frumos se gândi la focul lui de acasă, la Marea Sală, la grădina cu flori îmbobocite în această perioadă a anului, la supușii lui dragi și la Fericica. Văzând liniștea și pacea din casa celor doi, își aminti de liniștea și pacea de acasă, de serile tihnite, de clipele lui de fericire...
Și-atunci luă hotărârea să plece spre casă dis-de-dimineață.

miercuri, 9 martie 2011

urme de ruj

privirea-mi sapă umbrele în care se ascund mii de fete... fete frumoase, zvelte, din ale căror plete blonde se răsfiră un parfum greu ca un fum. sunt toate înfloritoare, toate senine, toate atât de minunate că-mi sunt cuvintele sărace și anoste. și toate poartă același ruj roșu și apetisant pe buzele dulci ca sucul unor fructe rotunde și coapte. toate așteaptă același sărut, aceeași mângâiere ușoară prin păr, același Făt-Frumos care să le ducă de mână în povestea lui cu zâne și să își pună visele și viața în palmele lor trandafirii și moi. toate speră, toate poartă pantofi cu toc în caz că Făt-Frumos e prea înalt, toate își refac machiajul în luminile obositoare ale cluburilor, admirându-și buzele pline și roșii în cioburi mici și reci, oglinzi ale nefericirii... toate se lasă îmbătate de speranțe deșarte și dulci, toate aceeași pradă a privirilor vulgare și depravate, toate pregătite să se jertfească în numele sfânt al lui Făt-Frumos, toate tremurând, așteptând clipa desfătării, gustul buzelor lui, fără să știe că Făt-Frumos nu sărută buze rujate, fără să-și închipuie că el nu merge în cluburi.

duminică, 6 martie 2011

mai dorm puțin

deschizi ochii și primul lucru care îți vine în minte e că mai bine mai dormeai puțin, mai visai o clipă, mai amânai momentul în care trebuia să te târăști printre pături, orbecăind după mângâierea care nu vine niciodată, tânjind după lumina ce răzbate printre draperiile trase, știind că nu vei putea suporta atingerea lor.
și te închizi în durerea ta, te închistezi în singurătate, îți pierzi curajul de a mai zâmbi. și ți-e frig, ți-e frig în suflet, și simți că ai murit puțin în clipa în care te-ai lăsat copleșit de singurătate. și ningi, ningi toată nefericirea din tine, ningi până iarna te învăluie în îmbrățișarea ei de gheață, și uiți, uiți de tine, de el, de toți, de chin, de conștiință, uiți până și de frig...
și cum să-ți recompui zâmbetul din rămășițele pe care ți le-au lăsat? cum să mai zbori, când până și aripile ți le-au rănit? cum să mai visezi, când nici visele nu ți le-au lăsat? cum să descoperi speranța în tine, când ea e ascunsă sub troieni de zăpadă și disperare? răspunsul se află în tine, cel care ai fost, cel ascuns în palma ta, cel peste care ți-ai coborât genele negre și umede, cel pe care l-ai uitat...

sâmbătă, 5 martie 2011

Cine știe...

cum se numește animalul acela care își neglijează părinții, își face prietenii să sufere și a îndepărtat pentru totdeauna singurul om pe care l-a iubit vreodată din tot sufletul?
Nu-mi place să arăt cu degetul. Nici măcar când în fața mea se află doar o oglindă.
Portishead - Life In Mono

Asculta mai multe audio soundtrack

vineri, 4 martie 2011

Adeseori m-am întrebat

... cine face pe clovn să râdă?
Cine îi spune glume?
Cine face giumbușlucuri și tumbe?
Cine inventează jocuri și scenete vesele pentru el?
Cine îi spune că e bine să plângi?
Așa cum el aleargă,
cum se dă peste cap
și face năzbâtiile toate,
așa cum știe și cum poate
ar trebui în lume a fi
măcar unul din copii
să se ridice din mulțime
să se apropie cu pași mărunți dar siguri
să îi atingă obrazul
să-i șteargă fardul negru și întins
să pună o mână mică pe umărul lui împovărat de tristețe
și să încerce să-l aline:
zâmbește, va fi bine!

Nu draga mea, să știi că nu e chiar așa. Viața nu-i o simplă comedie.

joi, 3 martie 2011

coffee to wake the dead...

and keep the living up till 3 a.m.
- tărtăcuț' doare;
- lăbuț stâng inferior vânăt;
- voce enervantă rulează în background, ajungând la aceeași eroare;
- algoritmul se repetă până la aceeași declarație IF {condiție};
- câteva bucle FOR și WHILE îmi bat în vânt, amețindu-mi variabilele și codurile, dându-mi peste cap sintaxa și puțina luciditate de care mă agățasem;
- mi-e groază de adevărul condiției, de orice adevăr care m-ar putea obliga să execut, să duc la sfârșit, să îndeplinesc ceea ce de mult mă bântuie;
- repeat, repeat, repeat;
- run, run, run;
- I'm such a drama queen;
- dacă reușesc să ies din ceață promit să fiu cuminte;
- mi se lipesc ochii de somn, dar refuz să pun capul pe pernă "îngândurită".
just to prove just how much of a drama queen I am:

photo source: weheartit