Fericica era o fată ca toate fetele. Îi plăcea să doarmă până după prânz, să împerecheze ciorapi și își urmărească vecinii de la fereastră, încercând să îi învețe pe toți după nume. De fapt, Fericica era atât de normală, că se plictisea, în camera ei cu pereți pictați cu flori și fluturi, din castelul lui Făt Frumos. A, da, un lucru neobișnuit despre Fericica era acela că slujea la castelul lui Făt Frumos, ăl mai băiat deștept și frumos din împărăție. Deși de obicei se ocupa cu împerecheatul șosetelor lui Făt Frumos și ale supușilor săi, Fericica mai și cosea sau peticea ciorapi, uneori croșetând dantele pe ascuns pentru a le atârna de șosetele lui Făt Frumos. Pe ascuns, pentru că ea nu avea voie să croșeteze, aceasta fiind una din atribuțiile celei care se ocupa de țesătorie, Madam Undreea, o cotoroanță bătrână care afurisea tot în calea ei.
Într-o zi, Făt Frumos, plimbându-se prin castel, plictisit nevoie-mare, că nu era sezon de vânătoare, iar balurile erau rare și lipsite de însuflețire ajunse în Marea Sală și ordonă clovnilor să îl amuze și chemă două slujnice să îi maseze picioarele, căci noile cizme din piele de crocodil în rodeau și-l băteau, dar trebuia să le poarte, ca să le arate tuturor cât de bun vânător era. Sorbind din paharul cu mied și privind, când pe fereastră, când la tumbele clovnilor, Făt Frumos ar fi dat orice numai să se simtă mai viu.
După ce-i masară picioarele și i le spălară, parfumară și pudrară, slujnicele îi aduseră o pereche de șosete noi și apretate, dar diferit colorate. Făt Frumos se lăsă încălțat, dar privindu-și picioarele, constată că avea o șosetă de-un fel și una de-un fel, amândouă având însă aceeași frumoasă garnitură cu dantelă, lucrată minuțios. Ușor amuzat și scos din nostalgie, ceru să fie adusă cea care făcuse așa o ispravă, adică Fericica noastră, care primi vestea cu un sentiment de teamă amestecată cu bucurie."În sfârșit a remarcat broderia", își zise ea, plină de speranță. Străbătând culoarele pentru a ajunge în Marea Sală, Fericica se simțea cuprinsă de furnicături, de parcă tocmai ce fusese pișcată de insecte.
Făt Frumos, galant și șarmant ca întotdeauna, o pofti să stea lângă el.
- Cum te numești, fetițo?
- Fericica, Măria Ta.
- Și cu ce te ocupi?
- Cu împerecheatul șosetelor, domnule.
Făt Frumos o privi pe sub genele lungi și dese. Părea o fată ca toate fetele.
- De unde ești, Fericica?
- Din Țara Șosetelor Desperecheate, domnule.
- Și acolo ai deprins acest... hm... meșteșug?
- Da, domnule. Mama mea era spălătoreasă, iar eu o ajutam cu împachetatul.
Lui Făt-Frumos îi plăceau oamenii din popor, și îi plăceau și mai mult oamenii care aveau o poveste de spus. O ascultă pe fată vorbind despre țara ei, despre locurile și oamenii de acolo, despre cum își petrecea timpul și chiar despre cum în fiecare zi îi cosea și îi împerechea șosetele. Făt-Frumos asculta uimit, căci toate lucrurile pe care i le spunea păreau pline de farmec și culoare. Ore în șir discutară despre vreme, politică și ceaiuri, amândoi fiind împătimiți băutori de ceai negru. Seara,Fericica s-a dus în camera ei dansând de bucurie, și adormind, dormi un somn dulce și plin de vise fericite. A doua zi, Făt Frumos a chemat-o iarăși la el. Și a treia zi, la fel. Curând, Fericica a devenit o prezență constantă în zilele nu demult triste și plicticoase ale prințului nostru.
Iar atunci când Făt-Frumos a făcut pojar, Fericica a fost cea care l-a îngrijit. În acea săptămână Făt-Frumos era tare prost dispus și țâfnos. De fapt, se temea că va rămâne cu semne de vărsat pe fața lui albă și curată. Mai într-o doară, îi spuse Fericicăi:
- Ah, ce mi-ar plăcea să pot să ies din castel.
- Dar nu aveți voie să ieșiți din cameră, domnule, puteți să îmbolnăviți toți slujitorii. Și atunci, cine s-ar mai îngriji de castel?
- Vreau să plec, mi-e dor să plec, să cutreier pădurile, să mă bat cu Muma Pădurii și cu dragoni,vreau până și la un bal al ielelor acum. M-aș duce chiar și la Zâna Măseluță în vizită, cu toate că mereu e ocupată cu pacienții și mă sperie mereu cu freza ei așchietoare și mirosul de alcool sanitar din cabinetul ei. Bleah, m-am săturat de supă, vreau o friptură de lup!
- Domnule, trebuie să țineți regim, altfel cum vreți să vă însănătoșiți?
- VREAU SĂ IES!
- Dar nu trebuie...
Fericica îl privea mustrătoare în timp ce el se cocoțase pe fereastră, dărâmând draperiile din catifea roșie.
- Ah, măcar de-aș întâlni o fată de care să mă îndrăgostesc, m-aș gândi la ea acum și timpul mi-ar trece mai ușor...
- Măria Ta, știi doar că Albă-ca-Zăpada vrea să vă împăcați, deși...
Făt-Frumos își ridică ochii superb de albaștri către ea:
- Deși?
- Deși... ei, bine, știți doar părerea mea. Nu cred că e îndeajuns de bună pentru dvs. spuse ea, roșind până în vârful urechilor. De fapt, nu cred că este vreo fată potrivită pentru dvs. Sunteți prea bun, prea educat, prea...
- Destul, spuse el, privind-o cu drag. Mi-ai spus odată că singura pe măsura mea ar fi Ileana Cosânzeana, cea care a fost răpită de zmeu.
- O, da, domnule, ea este și nespus de frumoasă, și bună, și blondă... păcat de ea, că trebuie să-l îndure pe zmeu.
- Păi, mă gândeam s-o salvez.
- Ce?
Fericica făcu niște ochi mari și îi îndreptă către Făt-Frumos, care o privea pișicher.
- Da, asta am să fac, cum mă fac bine. Mă duc s-o salvez pe Ileana Cosânzeana, și-am să mă însor cu ea. Ăăă, unde spuneai că o ține captivă?
- În Țara Șosetelor Desperecheate, undeva aproape de fosta mea locuință. Vă pot spune exact adresa, dacă promiteți să vă terminați supa.
