Christmas blues, alcohol and old boyfriends

Să pui titlul Christmas blues, alcohol and old boyfriends în această perioadă echivalează cu Sex and violence în restul anului.
Treaba e că am o stare de moleșeală psihică amestecată cu niște swing-uri de mood de toată jena, totul pe un fond de depresie adâncă și de neînvins. De ce? Păi vine Crăciunul. Așa și? Iar sunt singură. Păi cum? Așa se întâmplă în fiecare an. Da, dragii mei, azi am realizat că-n toți anii mei mulți (ai naibii) de viață, n-am petrecut niciodată un Crăciun cu un significant other. Azi m-a lovit în cap, în timp ce încercam să pun o etichetă cu ce conține depresia asta a mea direct pe borcanu' cu tristețe.
Și-uite-așa, la sfârșitul unei zile care a trecut cu trenul peste mine, mi-am turnat în pahar ceva de suflet, că vorba aia, dă-mi, Doamne, tărie. Și Dumnezeu mi-a dat.
În altă ordine de idei, ieri mi-am amintit de primul meu prieten. Vaaaai cât de frumos o să spuneți. Nu. Nu a fost frumos, că m-a marcat. De ce? Păi era un geek și jumătate. Ne-am cunoscând rezolvând o problemă la fizică și ne-am certat în privința metodei prin care amândoi (!) ajungeam la același răspuns.
Da, am nimerit amândoi în aceeași bancă la Olimpiada de fizică apoi. Și mă aștepta în fiecare sâmbătă când ieșeam de la cursurile cu clasa județeană de excelență la fizică. Și mă alinta Arhimede. Și da, i-am făcut cadou o jumătate de inimă - pandantiv, pe care bineînțeles că amărâtu' și dragul de el a purtat-o zi de zi la gât.
De atunci, fără să vreau, mi-am creat un stereotip: geeks are my thing.
I once fell for a guy just because he had a Nirvana top with Albert Einstein on the back. Lame.
Și nu-mi dau niciodată numărul de telefon unui tip pe care abia l-am cunoscut fără să îl fac să calculeze măcar o funcție pentru a obține cifrele componente. Și trebuie neapărat să-mi cadă plombele când începe să vorbească despre robotică, mașinării, funcții matematice, arhitecturi de servere și limbaje de programare. That's the road to my heart.
So, Chirstmas blues. Checked.
Alcohol. Checked.
Old boyfriends. Cheeeeecked.


Song to go with the mood:

1st post in 2011

ABBA - Happy New Year

Asculta mai multe audio pop


La Mulți Ani!

Happy New Year!

Dirigonțu

************************************************
intra grăbit pe ușă, ne saluta în timp ce lua creta între degete și, concentrat și sârguincios, ne scria în rânduri mici și ordonate. umplea câte 5-6 table. era mereu plin de pete de cretă. dar asta era ultima problemă legată de estetică. avea niște blugi lălâi, cu genunchii lăsați și tociți. cămașa îi era ponosită și îngălbenită. din când în când, purta un sacou bej de ochii directoarei. "băiat bun Marinache, păcat că se poartă așa neglijent". din când în când spre rar petele de unsoare lipseau. rar spre niciodată era bărbierit sau tuns. dar îl iubeam, așa ciufulit și bărbos cum era el. ne privea afectuos prin ochelarii cu ramă groasă sau peste ei atunci când voia să ne certe.
avea simțul umorului și nu se jena să ne povestească tot soiul de întâmplări în scurtele ore de dirigenție. băgam mate la greu. și-n pauze. se știa.
de multe ori m-am mirat cum un om atât de zăpăcit putea să stăpânească atât de bine o știință exactă.
dirigu' avea superputeri. putea să oprească timpul. când aveam 2 ore de mate, uneori 3 sau 4 consecutiv, știam că zeul Cronos trage un pui de somn și-l lasă pe el responsabil. atât de greu treceau orele de mate că simțeam cum obosesc și îmi apar riduri. fiecare funcție, fiecare integrală, fiecare șir, mulțime, primitivă, matrice... mi-e dor de ele.
și-aș vrea acum să mai stau în banca I, să o aud pe dana din spatele meu "ce, mă? ce scrie acolo?", să o văd pe colega[La Mulți Ani, Cole!] de bancă punând pixul pe bancă și capul alături, să mă întorc spre clasă și să privesc figurile mirato-speriato-indignate ale colegilor care scriau.
cel mai mișto era că ne scotea la tablă și nu ne puncta până nu arătam că am priceput. mai dădeam câte o lucrare, dar venea o săptămână mai târziu și ne spunea "bă băieți, lucrările alea sunt execrabile!"
n-am dat în viața mea atâtea examene câte teze am dat la mate. repetam teza până era mulțumit. sau mă rog, se împăca cu gândul că nu are ce să ne facă, ăștia suntem și mai mult nu putem.
când venea vorba de bac, ne ironiza "bă băieți, voi acuma stați liniștiți, dar să vedeți într-a 12-a cum vă tremură chiloții!". apoi îl lua în vizor pe Beson "ce, mă Irimia, tu ești bătrânul înțelept? poate să vină vreun cutremur, tsunami, să te panichezi!".
și n-am să uit nicicând cum, în zăpăceala lui de geniu, absorbit de rezolvarea unei alte probleme imposibile la tablă, a luat draperia în locul buretelui și a șters tabla.
sau cum ne punea, "prizonieri ai tablei"[asta e a profului de fizică] să stăm câte o oră în fața tuturor până ne mânca sufletul cu mama lor de funcții și tot nu pricepeam nimic. rectific, pe moment pricepeam și atunci ne spunea așa: "bă băieți, chestiile astea sunt banale, nu-i așa? ați înțeles? da? ia ridicați mâna, să văd câți ați înțeles!"
după aia venea prăpădul, că toți ridicam mâna. și pe bună dreptate. când îți explica el, era dificil. când ajungeai acasă și încercai să înțelegi singur, era imposibil.
mai făcea pe nazistul din când în când, mai ridica câte unul în picioare... "în mod normal, mă Apostole, primăvara animalele se trezesc din hibernare!"
și era simplu, haios și uneori blând. și mi-e dor să-i văd figura amuzată cu sprâncenele stufoase ridicate în semn de mirare, la sfârșit de oră, când începeam să ne întrebăm unii pe alții, făcând pe nevinovații: "ce, mă, e pauză? i-auzi mă, cică-i pauză deja!"
"bă, e unul ciumec la noi în clasă! unul care are ceas, asta e sigur!"

ești fericită, Alexandra?

Asculta mai multe audio Animatie

sunt fericită. azi am examen. n-am învățat mare lucru. afară plouă. n-am dormit decât 3 ore. dar nu de asta sunt fericită, ci pentru că aceste 3 zile care s-au scurs de sâmbătă până acum au fost magice. încă mă aflu sub influența îmbătătoare a clipelor de bucurie, de liniște, de pace, de glasuri dragi râzând, de sunetul chitării, de clinchetul ceștilor și bătăilor în ușă... parcă totul a fost un vis, așa frumos a fost. evident, îmi amintesc acum de momentele acestea cu oarecare nostalgie, dar păstrez ca pe-o comoară dintre cele mai scumpe amintirile care mă vor lega de-acum încolo de voi, oameni buni, dragi tovarhăși ș' prhetini :)
Papi, Dana, Cati, Ghinea, Paul, Xana, Luin, Iulia, Dorian, Ciri și lista poate continua.

dar să mă scutur puțin de melancolie și să vă povestesc cum era să fac un atac de panică, atunci când luminile s-au stins, cineva mi-a băgat sub nas două torturi cu câte o lumânare în formă de 2 pe fiecare, toată lumea rânjea la mine și de fericire[sau panică, nu știu foarte sigur] m-am împiedicat de chiar cadoul surpriză pe care mi l-au plantat în apropiere. a fost un șoc felicitarea. aproape că m-a cuprins groaza de cât de fericită eram. am avut umpic teama de tahicardie.
din fericire, m-am resuscitat cu niște elixir magic :D

și-apoi, ce să vă mai povestesc... mai bine vă pun o poză, două, dar nu acum, căci mai sunt 2 ore și trebuie să plec la examen și-aș mai trage un pui de somn. i'm getting lazy by the hour.
Later Edit: o parte din poze... restul, căming sun :)


zuzzzze...


Pișcot și maestrul Dorian.


under my umbrella, ella, ella...


where will they take me?


Pișcot a suferit multe weekend-ul ăsta.


fericirea-i un lucru mărunt.

Photos by Evribadea

21+1=22

gaiz, am așa de multe să vă spun...
dar momentan mă limitez la atât: e ziua mea.
cel mai tare sms pe care l-am primit a fost de la... BCR! nici măcar n-am credit/depozit/card/orice alt produs bancar la ei...
I must be so loved :).
ps: my sister just called. mi-a cântat "La Mulți Ani" pe 3 voci. I'm happy. Și drept dovadă scriu o propoziție în engleză, una în română...

Pădurea de salcîmi

Asculta mai multe audio Muzica


- Dacă o să plec vreodată și n-o să mă mai întorc, te rog să nu mă uiți.
- Ce vorbești? De unde ți-a venit ideea asta?
Fata își lăsă capul brunet pe spate, insipră aerul îmbibat de parfumul salcîmilor și zîmbi. Privirea îi era pierdută în zare, ca și cum scruta depărtarea în căutarea a ceva...
- Nu știu, poate că mi s-a întipărit ideea că într-o zi n-o să te mai văd. Nu știu...
Cealaltă fată o privi nedumerită.
- Aș vrea să știu că nimic n-o să ne despartă vreodată, continuă prima. Aș vrea să fim mereu alături una de cealaltă. Își întoarse ochii de un căprui adînc către ea. Acum stăteau față în față.
- N-o să ne despartă nimic, ai înțeles? Nimic. N-o să permit asta.
Exista un fel de înțelegere tacită între ele, ca o promisiune care plana în eter și făcea ca tot ceea ce exista în jur să pară fără sens. Pădurea de salcîmi, cerul senin, dealurile înverzite, soarele primăvăratic, casele mici și străzile curate, toate se estompau prin legătura dintre ele.
- Simona... Te gîndești vreodată la ce-o să faci cu viața ta? Adică, să faci ceva?
- Da, dar nu știu în ce măsură voi reuși să fac ceea ce îmi propun...
- Și dacă n-o să putem să facem ceea ce ne propunem?
- Măcar am încercat...
- Și dacă nici măcar nu am avut șansa să încercăm?
Simona ridică sprîncenele negre în semn de întrebare. Avea un chip măsliniu și fin, ochi negri și un păr lung și creț, care nicioadată nu părea să stea locului. Chipul de copil, încadrat de zulufi neascultători, o făcea să semene cu o fiică a Medusei, doar că tot timpul avea un zîmbet inocent care te putea convinge să faci orice îți zicea.
- Simo, dacă n-o să putem face nimic? Dacă murim mîine?
- Ce-ți veni cu întrebările astea ridicole?
- Dacă mor?
- Atunci am să vin aici, în păduricea noastră de salcîmi, să-ți vorbesc, așa cum îți vorbesc acum. Ți-am zis, nimic nu ne va despărți.
- Da, dacă ți-e dor de mine, să vii aici. Am să fiu aici. Și dacă am să mor, am să fiu aici.
- La fel și eu. Dacă nu știi unde să mă găsești am să fiu aici.
Cele două fete își zîmbiră. Un sentiment de căldură le unea.
Aveam 13 ani și țineam peste măsură una la cealaltă. Mereu, pădurea de salcîmi a fost locul unde ne regăseam. Chiar dacă eu sunt în București, pasăre călătoare, mereu în căutarea a ceva care să mă mulțumească și să-mi aducă liniștea, mereu nerăbdătoare și neîmblînzită , iar Simona a rămas devotată locurilor natale, precum unui copac înrădăcinat în pămîntul în care s-a născut, nici acum nu am uitat promisiunile pe care ni le-am făcut în copilărie. Viața ne-a despărțit fizic, dar știu că ea se gîndește la mine și știu că legătura care s-a format între noi încă de la 7 ani nu se va rupe niciodată. Și cînd îi e dor de mine merge în păduricea de salcîmi a bunicului, să-și amintească orele de fericire inocentă, cu intimități adolescentine și naive, cu taine curate și prietenie pură.
Amintirile îmi înfloresc acum în suflet, cînd știu că e fericită. La Mulți Ani, Simo! La Mulți Ani și să mă ierți că nu sunt acolo fizic. Să fii fericită, Crețule!
N-am să uit niciodată jocurile și năzbîtiile copilăriei. N-am să uit să fiu Sailor Moon. N-am să uit că tu ești Sailor Marte. N-am să uit, îți promit, de toate serile de vară, cu discuțiile intime și plimbările "ciquitite", de nopțile pline de magia adolescenței, de pizza noastră cu aromă de șuncă, de camera ta cu miros de lăcrămioare, de claia ta sălbatică de păr, de certurile noastre inocente, de oglinda ta maaaare, de masa ta de biliard improvizată și posterele cu care ți-ai înțesat pereții... Niciodată...

2010

În ianuarie îmi doresc să-mi crească părul să-mi ascundă-n falduri umărul. Poate cu Rapunzel din poveste mă confunzi și-o să vrei cheală să mă tunzi.
În februarie, să zîmbesc și să-mi deschid aripile că am luat cu note mari toate examenele. Cîte să fac nu visez... De-atîtea vise în culori simt că pulsez.
Martie, să cad în cap dintr-un copac cînd cu tine-am să mă-mpac. Vreau să mergem prin Cișmigiu pe jos... O să fie așa frumos!
Pînă în aprilie cînd ziua mea iar e și doar tu poți să îmi dai lumină de....
Mai! te voi ține iar de mînă, tu îmi vei vorbi de lună. Nopți întregi nu vom dormi. Pur și simplu ne vom iubi.
Eu îmi pun rucsacu-n spate. Te-am pupat, mă duc departe... Tot în munții cu-armonie pînă-n luna iunie.
Și-apoi subit mă cumințesc pînă o să mă tîmpesc. O să-mi leg licența de-o funie, bine că vine iulie!
Iar apoi trag linie, ciudățenie cu dulce gust... Because I'm the chosen one in august!
Vino în septembrie cu lumina-i aurie să te întreb eu ce mai faci și dacă încă mă placi. Întrebarea mea preferată a rămas de ce? De ce îmi induci stări caracteristic biologice buimac-astmatice și extatice?
În octombrie te las să mă iubești, în suflet să mi te-adîncești. Mai ales că plouă-n geam și că bani eu nu mai am.
Dar nu-i nimic, te am în noiembrie și nu mai plătesc chirie pentru locul din sufletul tău. Acolo vreau să tot stau pînă plec iarăși la drum. Ce mai vrei să îți mai spun?Vii cu mine sau nu vii? Te duc tot mai sus, să știi...
Soarbe-mi din copilărie căci vine decembrie și-atunci împreună vom fi și ne vom aminti cum că totul e posibil, timpul este plauzibil, oamenii sunt și frumoși, chiar dacă-s chei și burtoși...
Vreau să uit că totu-i gri, vreau mereu să pot iubi... Să trăiesc, căci viața trece...
Și-un frumos 2010!

E iarnă și plouă.

Aceasta este prognoza lunii decembrie.
Eu am găsit cu cine să fug de-acasă. Direcția Sighetul Marmației.
Aș vrea să inventeze cineva o combinație între Sailor Moon, Friends și Sex and the city. Dacă nu o face într-o lună, am să o fac eu.
Soarta, horoscopul, destinul, stelele, constelațiile, tarotul etc. Toate mă urăsc. Am răcit exact cu o zi înainte să plec la munte.
Crăciunul s-a jucat în reprize. M-am hotărît. Fără rude gălăgioase și enervante care îți strică vacanța la anu'. Dar pînă atunci am să uit.
Încă încerc să-mi dau seama ce nu mi-am pus în rucsac de data asta. Probabil o să-mi dau seama cînd o să ies pe ușă, secunda 2 mai exact.
Sunt fericită.
Cam atît.
Ah, da, La Mulți Ani, ne vedem în 2010! :)

I *heart* people

I’m a socially challeged person. În ideea în care sunt excesiv socială și expansivă, gata să dau din coadă la fiecare dintre cei care mă scarpină după ureche. Oamenilor care îmi plac le scot peri albi. Îmi plac atît de mult că îi sufoc cu atenție, îi sugrum cu îmbrățișări și îi zgîlțîi din toate încheieturile cînd îmi e drag de ei. Mă învîrt pe lîngă ei ca un cîine în jurul cozii, așteptînd momentele în care cineva îmi aruncă bunătăți, iar eu mă cumințesc și puff! devin pașnică și supusă... nu prea mult, ce-i drept, dar în liniștea aceea care de multe ori se asortează cu un ceai negru, sau o cafea cu lapte, sau un vin alb... simt cum aș putea să încapsulez timpul și amintirile acelea îmi devin cele mai mari comori.
Cîteodată, cînd îmi citesc inboxul de mailuri/arhiva/sms am o clipă de bucurie, realizez cît de formidabilă trebuie să fiu să am oamenii aceștia minunați lîngă mine. Apoi mai stau puțin pe gînduri și mă întreb cum de mai sunt pe lîngă mine, că eu formidabilă sunt doar foarte rar spre niciodată. Și știu, atunci cînd eu fac pe nebuna și lumea nu mai e un loc pașnic, știu că îmi plac oamenii buni și că ei nu pleacă niciodată de lîngă cei la care țin. [s-au atașat de mine, muhaha!]
Cu oamenii aceștia aș putea să împart prăjitura mea preferată și să le las lor ultima bucată. Aș putea să dorm cu ei și să nu mă oftic [prea tare] dacă mă trezesc prima. Aș putea să-i las să îmi aleagă hainele, încălțămintea și apoi să îi las să se joace de-a dress up cu mine. Lor aș putea să le suport bobîrnacele atunci cînd spun/fac/gîndesc prostii. Trust me, it hurts. Ei sunt imaginea din ochii și din sufletul meu, o imagine out of focus cu toți, fericiți și mulțumiți. Îmi e dor de vocile lor spunîndu-mi:
"Doamne, Alexandra, ești groaznică!"
"Aolo, aolo... nu ești sănătoasă..."
"*laughing* asta e, te-ai produs... da' nu era nevoie!"
"Nu mă mai miră nimic!"
"băi, dar ești mai ceva ca ăia micii..."
"Respectele mele, taci!"
"Femeie, ăștia de la tine nu vă mai dau căldură, vă dau gaz și l-ai băut?"
"Mi-e drag de tine, zăpăcită mică!"
"Copile, ești...*laughing*"
Sunt persoanele pentru care eu fac mici pasiuni. Ca-n vorba aia, m-aș uita la ei toată ziua. Și îmi plaaaac atît de mult oamenii că unii dintre prietenii mei cei mai buni sunt oameni.

Acum, din ciclul „fiecare pe treaba lui” o sun pe mama, e ziua ei de nume azi. Îmi răspunde și mă întreabă dacă îmi merge telefonul. Toate bune și frumoase, dar eu îi ziceam urări de bine-n rime, de îmi ieșeau poeziile pe urechi și-aud dintr-un abis o voce sacadată „Stai că nu te-aud, am ceva în cuptoooor!”
And they call me crazy.

Super Curcubeu în impas - partea a 2-a

previously, on Super Curcubeu... eu+cizme noi=împlinire...
Așa că acum sunt fericita posesoare a unei perechi de cizme din piele întoarsă, culoarea muștar.
Dar nu m-am simțit satisfăcută pe deplin și parcă auzeam un ecou undeva în bibilică: iațigeantăiațigeantăiațigeantă... așa că mi-am luat și de-aia.
și breloc de chei am luat. și mi-am mai luat și picioarele la spinare spre casă. Gaură în buget.
și acum stau între noile cizme culoarea muștarului și geanta gri și mă uit ba la una, ba la alta și mă întreb ce îmi lipsește în continuare. Așa că azi a fost o zi pierdută.
și m-am apucat eu acum să citesc despre conceptul de sărăcie absolută și să ascult Lenny Kravitz, lucru care a dus la metamorfozarea în emo, după care mi-am dat două palme zbang!zbang! și am revenit la starea naturală și amorfă de copil cu idei multe, mărețe, prunețe și mălăiețe.
Scurt moment delibertativ.
Am ros și am tot ros pe toate părțile starea aceasta de nimic, așa că m-am hotărît s-o rulez în background și să o las în carantină pînă găsesc cizmele care să mă ajute s-o bag la tocător.
Asta pînă m-am dus la Țări să-i zic La Mulți ani și mi-am dat seama că am uitat să-i zic La Mulți Ani efectiv... Așa că beculețul s-a aprins: am uitat că starea asta îmi trecuse de acum 2 zile, cînd trebuia să merg la un concert cu Mircea Vintilă și nu m-am mai putut duce. Așa că am fost o sfeclă tristă toată ziua aia.
și-acum am uitat să-i zic La Mulți Ani lui Țări... OMG, I’m losing my superpowers!

Super Curcubeu în impas

M-am trezit azi cu un sentiment de adîncă goliciune. Dacă m-aș fi putut trezi la 7, probabil m-aș fi dus la serviciu, așa, ceasul meu arăta ora 11 și puțin. M-am dus la baie, mi-am dat umbrele jos de pe față, m-am uitat din nou în suflet, iar gol, iar am încercat să-mi dau seama ce e cu mine. M-am învîrtit prin casă, am făcut niște pancakes, am pus muzică și tot nimic. Ceva lipsea. Ceva nu era în regulă. M-am uitat prin cameră. Nimic. Pe geam. Nimic. M-am uitat în ceașcă. Nimic, nici ceai, nici cafea. Dar de unde vine starea asta de neîmplinire? De unde albul ăsta absolut care seamănă prefect cu proiectul meu despre Kant început ieri? Să fie o legătură? Mă simt ca o copac fără frunze. Și deși scriu cu dreapta, mai stîngace ca azi n-am fost niciodată, iar sinapsele mele n-au fost never ever atît de timide și cuminți. n-am mai mîcat, dar am spălat vasele.
și-atunci m-a lovit în tărăcuță: tre’ să-mi iau niște cizme noi.

Ești peste cuvinte

Pentru că o fotografie face mai mult decât 1000 de cuvinte. Pentru că te iubesc și asta face mai mult decît 1000 de fotografii. Pentru că mă lași să am puțin din fericirea ta. Pentru că mi-ai împărtășit din tot ceea ce ești. și ești peste cuvinte... ești Boschi... Între cele două imagini există 2 diferențe. Descoperiți-le și veți câștiga... veți câștiga un premiu surpriză!

Shit on my heart

Da, și am fost cu tine la 12 noaptea, să-ți spun "La Mulți Ani" și să dansăm de nebune prin casă, gătind și amintindu-ne de vremurile bune din liceu. Am stat la cioace până la 5 și ne-am trezit la 9. Am băut și vin și deja eram puse pe dezmăț când cele 3 carafe erau goale. Eu vă încurcam numele, A. se credea un fel de Alice în Țara Minunilor, M. era Zorro și I. s-a întrecut cu V. în timp ce le duceau pe O. și A. în cârcă. Am dansat și ne-am rupt și pantalonii între picioare. Am râs și ne-am simțit atât de bine încât aproape că uitasem cât de amărâtă fusesem cu câteva ore în urmă.
A doua zi n-au contat cele 6 ore de mers cu personalul, n-a contat că știam că n-o să găsesc pe nimeni acasă... nici măcar că plecam de la adevăratul acasă spre celălalt acasă, mai puțin adevărat și mult mai gol și rece... pentru că tu mi-ai lăsat o privire de rămas-bun atât de plină de căldură și de duioșie că nici cățelușul pe care l-am adoptat de la metrou nu te-ar fi putut întrece.
M-ai întrebat ce nume i-am pus micuțului, iar eu am lăsat capul în pământ. Nu ți-am mai răspuns.
Îți spun acum: nici unul. Nu e câinele meu, așa cum nici el nu mă vede ca stăpâna lui. Suntem doar tovarăși. El mă vindecă de melancolie și migrene, iar eu îl hrănesc și îl mângâi cum pot.
Tot aștept un semn că e cazul să las prostiile și să mă apuc serios de citit cursurile că a venit sesiunea de măriri, să fac curat în dulap și să ies la alergat, poate mă mai înviorez.
Tot mai sper că același mobil număr de telefon va avea curajul să apară. Că ți se va face dor.
Sunt atât de mică și de pierdută în propria închisoare de dorințe și sentimente că-mi vine să-mi dau două palme zduf! zduf!, să pun un episod din „Friends” și să mai amân puțin cititul cursurilor. Și, da, să uit cât mă sâcâi zilele astea, că doar a venit septembrie și eu tot nu m-am trezit. Ca-n melodie, da, Darlin’.
PS – Love is a giant pigeon shitting on my heart. V-a plăcut titlul, da?
Uite un cântec care mă face să zâmbesc amar. Dar it fits.

The Sarcastic Dhrama Society - Shit on my heart
Asculta mai multe audio Muzica

despre 29 august

Ca fiecare experiență care s-a petrecut cu scurt timp în urmă, e greu să adun acum tot ce s-a întâmplat în aceste două zile și să le scot la expoziție... Trebuie să las totul să se decanteze în capul meu încercat acum de o migrenă și de o temperatură total dezagreabilă și nespecifică acestei perioade a anului. Mă simt ca un om care a fost plecat multă vreme și s-a întors total schimbat, recunoscând cu greu acum obiectele care înainte îi erau dragi. Îmi e somn, dar nu pot să nu urez încă o dată „La Mulți Ani!” dragii mele Dana, care a făcut 21 de anișori pe 29 august. Nu am putut scrie despre asta pentru că am fost cu ea în tot acest timp.
La mulți ani, nebuna mea! Să fii fericită...
Noaptea bună să vă învăluie...

My favourites.

photo by Ghinea

La Mulți Ani!

Mereu vei avea un loc special în inima mea. La Mulți Ani, C!
Fie ca drumul vieții tale să fie presărat cu bucurii. Prietenii vor fi alături de tine. Nu am alt cadou mai bun decât această melodie:

Joe Coker-A Little Help From My Friends
Asculta mai multe audio Muzica

Te iubesc, My Moo

adda- prietenie adevarata
Asculta mai multe audio Muzica »
Te iubesc.
Da, acest post e pentru tine, my very special you.
Povestea noastră e veche, e mai veche decât focul, mai puternică decât orice munte, mai luminoasă decât orice stea.
Am căzut, ai fost acolo. M-am ridicat, ai fost acolo. Mi-a fost greu, ai fost acolo.
Da, acest post e pentru tine, domnișoară minunată.
O prietenie trece prin orice, n-ai cum s-o distrugi. Mă simt ca și cum am rădăcini adânci în timp și tu ești acolo.
Uneori nu știu cum să-ți mulțumesc. Dar apoi îmi dau seama că e ca și cum aș vrea să fac ceva mai nobil decât ce faci tu. Indiferent că e vorba de lacrimi, de situații ciudat de contorsionate, de clipe de durere, de o sticlă de vin, de înghețată sau ceai... N-aș vrea să le împart decât cu tine. Mă rog mereu pentru tine. Meriți tot ce e mai bun. Chiar mă întreb cum de te-ai ales cu mine. Bănuiesc că suntem același aluat. Ne frământă timpul până ajungem doar un boț de ființă care crește încet, încet. Ajungem oameni. Tot ce ai mai de preț pe lumea asta e viața. Ai grijă de ea. Ai grijă de inima ta, căci de acolo pornesc izvoarele vieții.
Acum am dat-o în dramatism. Poate e prea siropos ce am scris, dar simt că meriți mai mult. Sunt prea multe lucruri pe care vreau să ți le spun și timpul nu mă lasă. Știu că totuși nu e nevoie să le spun sau să le scriu. Cu o privire ghicești ce se ascunde în fiecare culoare a sufletului meu.
Mulțumesc pentru momente de nebunie.
Mulțumesc pentru clipele de fericire în stare pură.
Mulțumesc pentru fiecare grijă pe care ți-ai făcut-o pentru mine.
Mulțumesc că m-ai iertat când am făcut boacăne.
Mulțumesc că nu i-ai dat drumul mâinii mele.
Mulțumesc pentru sufletul tău curat.
Mulțumesc pentru pumnii și șuturile în fund. Un șut în fund e un pas în față. M-am ridicat de fiecare dată când ai aplicat tactica asta.
Mulțumesc pentru fiecare lacrimă pe care ai vărsat-o pentru mine.
Mulțumesc că mi-ai dat o parte din tine.
Mulțumesc. Unde-s doi puterea crește.
Mulțumesc, Dana. E ciudat, meriți mai mult. Meriți lumea la picioare.
PS - De-acum încolo am să pun melodiile la începutul posturilor, ca să nu te mai plângi că nu poți să le asculți în timp ce citești. Chioaro, Te Iubesc.
La Mulți Ani mamei tale!

13 Aprilie toată ziua

Mulțumesc pentru că ai fost cu mine la ora 00:00.
Mulțumesc că ești minunată și nebună și pentru că mă iubești așa cum sunt. Și pot să cânt Voltaj - 20 când am chef, chiar și la 21 de ani.
Mulțumesc vouă celor care v-ați gândit la ciudata cu ochi căprui și triști.
Mulțumesc că ai împărțit cu mine punga de chipsuri.
Mulțumesc pentru "Memoriile unei gheișe".
Mulțumesc că nu ai uitat și că ai acceptat de data asta să primești și nu să dai.
Mulțumesc vouă că mă iubiți.
Mulțumesc vouă că îmi mulțumiți că m-ați cunoscut.
Mulțumesc ție că pui miracolul în mine.
Mulțumesc pentru tot ce mi-ați dat.
Dar mai ales vă mulțumesc pentru toate gândurile voastre bune care azi m-au ocrotit.
Vă mulțumesc că sunteți. Vă mulțumesc că am posibilitatea să mă rog din tot sufletul pentru voi.
Mulțumesc.



La Vie En Rose
Asculta mai multe audio Muzica »