I’m a socially challeged person. În ideea în care sunt excesiv socială și expansivă, gata să dau din coadă la fiecare dintre cei care mă scarpină după ureche. Oamenilor care îmi plac le scot peri albi. Îmi plac atît de mult că îi sufoc cu atenție, îi sugrum cu îmbrățișări și îi zgîlțîi din toate încheieturile cînd îmi e drag de ei. Mă învîrt pe lîngă ei ca un cîine în jurul cozii, așteptînd momentele în care cineva îmi aruncă bunătăți, iar eu mă cumințesc și puff! devin pașnică și supusă... nu prea mult, ce-i drept, dar în liniștea aceea care de multe ori se asortează cu un ceai negru, sau o cafea cu lapte, sau un vin alb... simt cum aș putea să încapsulez timpul și amintirile acelea îmi devin cele mai mari comori.
Cîteodată, cînd îmi citesc inboxul de mailuri/arhiva/sms am o clipă de bucurie, realizez cît de formidabilă trebuie să fiu să am oamenii aceștia minunați lîngă mine. Apoi mai stau puțin pe gînduri și mă întreb cum de mai sunt pe lîngă mine, că eu formidabilă sunt doar foarte rar spre niciodată. Și știu, atunci cînd eu fac pe nebuna și lumea nu mai e un loc pașnic, știu că îmi plac oamenii buni și că ei nu pleacă niciodată de lîngă cei la care țin. [s-au atașat de mine, muhaha!]
Cu oamenii aceștia aș putea să împart prăjitura mea preferată și să le las lor ultima bucată. Aș putea să dorm cu ei și să nu mă oftic [prea tare] dacă mă trezesc prima. Aș putea să-i las să îmi aleagă hainele, încălțămintea și apoi să îi las să se joace de-a dress up cu mine. Lor aș putea să le suport bobîrnacele atunci cînd spun/fac/gîndesc prostii. Trust me, it hurts. Ei sunt imaginea din ochii și din sufletul meu, o imagine out of focus cu toți, fericiți și mulțumiți. Îmi e dor de vocile lor spunîndu-mi:
"Doamne, Alexandra, ești groaznică!"
"Aolo, aolo... nu ești sănătoasă..."
"*laughing* asta e, te-ai produs... da' nu era nevoie!"
"Nu mă mai miră nimic!"
"băi, dar ești mai ceva ca ăia micii..."
"Respectele mele, taci!"
"Femeie, ăștia de la tine nu vă mai dau căldură, vă dau gaz și l-ai băut?"
"Mi-e drag de tine, zăpăcită mică!"
"Copile, ești...*laughing*"
Sunt persoanele pentru care eu fac mici pasiuni. Ca-n vorba aia, m-aș uita la ei toată ziua. Și îmi plaaaac atît de mult oamenii că unii dintre prietenii mei cei mai buni sunt oameni.
Acum, din ciclul „fiecare pe treaba lui” o sun pe mama, e ziua ei de nume azi. Îmi răspunde și mă întreabă dacă îmi merge telefonul. Toate bune și frumoase, dar eu îi ziceam urări de bine-n rime, de îmi ieșeau poeziile pe urechi și-aud dintr-un abis o voce sacadată „Stai că nu te-aud, am ceva în cuptoooor!”
And they call me crazy.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu