joi, 3 decembrie 2009

any resemblance to actual events, living or dead people is coincidental and unintentional.


Especially Dana.
Bitch.

Aș fi putut să mă uit la Zombieland, dar nu de una singură. Aș fi putut să-l fac pe Dan bou, dar nu aveam curaj. De asemenea, aș fi putut să mor anul trecut, dar uite că trăiesc. Pentru toate aceste lucruri, există un motiv.
Pentru că nu pot să dau din cap pe Chop Suey fără tine. Sinapsa e fericită și mulțumită de ea cînd toți ceilalți se uită uimiți cum noi urlăm una la alta sloganuri gen „Feelings are gay!”.
Și atunci cînd există mai mult decît o conexiune a creierelor malefice se știe că noi avem puteri paranormale, legătura noastră bazîndu-se uneori pe metafizica canalelor galactofore. Simplu, îți sar ție, îmi sar și mie. Nervii. La cîmpie sau la deal, prin munții mei frumoși și înalți...
Curaj, facultatea oricum o s-o termini. De ce crezi că am ajuns în anul 3? E ca și cu bacul. Dumnezeu a lăsat pantalonii lălîi în lume ca să luăm bacul. Bine, aici mai există și factorul eu te sun, te aud, dar vorbesc cu ceva ce se numește Vortexul Întunecat, iar tu rîzi, nepăsătoare la foamete, la războaie, greve sau epidemii. De-aia te iubesc. Îmi dai curaj și încredere. Mă bați la cap să nu renunț să fac ceea ce îmi place. Mă respecți pentru că deși nu dorm decît 4 ore pe noapte pot să vorbesc despre primatul datoriei și imperativele categorice ale lui Kant mai mult decît dorm. Cînd împușc[virtual] un misogin/rasist/nesimțit și suflu apoi dramatic aburul care fumegă pe țeava pistolului tu mă aplauzi, chiar dacă mă împiedic de mochetă și dau cu nasul de podea și mă trezesc la realitate.
Și promit să nu te țin de mînă, in schimb jur să-ți dau un șut în fund, care teoretic este egal cu un pas înainte. Să-mi spui cîți pași înainte, ca la dans :D.
Ești creață, deșteaptă, frumoasă, ai niște părinți minunați și prieteni mai mulți decît juma’ de populație. Eu zic să mai umbli pe la rotițe și ai să fii perfe... hai să fim serioși, n-ai nicio șansă! Piticul de la mansardă este singurul lucru care te va împiedica vreodată să trăiești normal.


“Prietenul adevărat iubește oricînd si în nenorocire ajunge ca un frate.”
Acesta este răspunsul meu la mailul tău lacrimogeno-disperato-depresiv. Toate trec, Dana. Astăzi cazi, te ridici, mîine-ți trece. Sunt aici.

Joe Coker-A Little Help From My Friends
Asculta mai multe audio Muzica

2 comentarii:

dana2002 spunea...

Bici, iti multumesc ca esti alaturi de mine, intotdeauna cu aceeasi putere care ma face sa zambesc chiar daca buzele-mi par zidite.Asa este,numai noi strigam "feelings are gay" cu fereastra deschisa sau dansam nacked in camera :> :))numai noi spargem seminte pana dimineata si ne uitam la filme horror.si da..imi sar s mie..nu la fel cum iti tie..si da...esti a real friend
imi pare rau ca nu ti-am spus-o de mai multe ori..si da..piticul de la mansarda isi ami iese din petec din cand in cand,doar sunt om.nu?mai sunt si trista sometimes desi nu par genu' :)) dar este bine ca am langa mine prieteni si oameni care stiu exact ce sa zica pentru a alunga durerea.I love u, bici!

A ta, Neuronela Maimu

Suflet Curcubeu spunea...

>:D<
Ai lăv iu tu...