luni, 14 iunie 2010

Dirigonțu

************************************************
intra grăbit pe ușă, ne saluta în timp ce lua creta între degete și, concentrat și sârguincios, ne scria în rânduri mici și ordonate. umplea câte 5-6 table. era mereu plin de pete de cretă. dar asta era ultima problemă legată de estetică. avea niște blugi lălâi, cu genunchii lăsați și tociți. cămașa îi era ponosită și îngălbenită. din când în când, purta un sacou bej de ochii directoarei. "băiat bun Marinache, păcat că se poartă așa neglijent". din când în când spre rar petele de unsoare lipseau. rar spre niciodată era bărbierit sau tuns. dar îl iubeam, așa ciufulit și bărbos cum era el. ne privea afectuos prin ochelarii cu ramă groasă sau peste ei atunci când voia să ne certe.
avea simțul umorului și nu se jena să ne povestească tot soiul de întâmplări în scurtele ore de dirigenție. băgam mate la greu. și-n pauze. se știa.
de multe ori m-am mirat cum un om atât de zăpăcit putea să stăpânească atât de bine o știință exactă.
dirigu' avea superputeri. putea să oprească timpul. când aveam 2 ore de mate, uneori 3 sau 4 consecutiv, știam că zeul Cronos trage un pui de somn și-l lasă pe el responsabil. atât de greu treceau orele de mate că simțeam cum obosesc și îmi apar riduri. fiecare funcție, fiecare integrală, fiecare șir, mulțime, primitivă, matrice... mi-e dor de ele.
și-aș vrea acum să mai stau în banca I, să o aud pe dana din spatele meu "ce, mă? ce scrie acolo?", să o văd pe colega[La Mulți Ani, Cole!] de bancă punând pixul pe bancă și capul alături, să mă întorc spre clasă și să privesc figurile mirato-speriato-indignate ale colegilor care scriau.
cel mai mișto era că ne scotea la tablă și nu ne puncta până nu arătam că am priceput. mai dădeam câte o lucrare, dar venea o săptămână mai târziu și ne spunea "bă băieți, lucrările alea sunt execrabile!"
n-am dat în viața mea atâtea examene câte teze am dat la mate. repetam teza până era mulțumit. sau mă rog, se împăca cu gândul că nu are ce să ne facă, ăștia suntem și mai mult nu putem.
când venea vorba de bac, ne ironiza "bă băieți, voi acuma stați liniștiți, dar să vedeți într-a 12-a cum vă tremură chiloții!". apoi îl lua în vizor pe Beson "ce, mă Irimia, tu ești bătrânul înțelept? poate să vină vreun cutremur, tsunami, să te panichezi!".
și n-am să uit nicicând cum, în zăpăceala lui de geniu, absorbit de rezolvarea unei alte probleme imposibile la tablă, a luat draperia în locul buretelui și a șters tabla.
sau cum ne punea, "prizonieri ai tablei"[asta e a profului de fizică] să stăm câte o oră în fața tuturor până ne mânca sufletul cu mama lor de funcții și tot nu pricepeam nimic. rectific, pe moment pricepeam și atunci ne spunea așa: "bă băieți, chestiile astea sunt banale, nu-i așa? ați înțeles? da? ia ridicați mâna, să văd câți ați înțeles!"
după aia venea prăpădul, că toți ridicam mâna. și pe bună dreptate. când îți explica el, era dificil. când ajungeai acasă și încercai să înțelegi singur, era imposibil.
mai făcea pe nazistul din când în când, mai ridica câte unul în picioare... "în mod normal, mă Apostole, primăvara animalele se trezesc din hibernare!"
și era simplu, haios și uneori blând. și mi-e dor să-i văd figura amuzată cu sprâncenele stufoase ridicate în semn de mirare, la sfârșit de oră, când începeam să ne întrebăm unii pe alții, făcând pe nevinovații: "ce, mă, e pauză? i-auzi mă, cică-i pauză deja!"
"bă, e unul ciumec la noi în clasă! unul care are ceas, asta e sigur!"

5 comentarii:

Dianna spunea...

pfai... mi s-a făcut un dor de acele vremuri... şi pentru noi dirigintele(tot de mate) era cel mai special... chiar dacă nu faceam dirigenţie, ci mate, chiar dacă dădeam lucrări până ne scârbeam de ele... dar aveam ceva special... şi a rămas special pentru noi...
un lucru e clar: matematica ce-am învăţat-o cu el n-am să o uit niciodată... şi îi mulţumesc pentru asta :)

Un copil cuminte spunea...

eu nu voi uita nicicând modul de predare cu totul original :)
după 3 ani de facultate în care nu m-am întâlnit cu matematica decât la cursul de marketing, unde și ordinea operațiilor este sfidată[that's fucked up]realizez că nu mai țin minte formule, teorii, teze, reguli. nu voi uita nicicând mecanismele de înțelegere, modul de a gândi o situație și senzația pe care mi-o inducea o problemă pe care eram pe cale să o rezolv...

Cati :) spunea...

Matematica, bat-o-ar vina! Cu toate semnele imbarligate, regulile si caietele consumate, cu toate orele si "In sfarsiiit!" -urie de la final!

Eu imi aduc aminte cu drag de profesorul de romana, din ultimul semestru de a 12-a. Ce nu au reusit 4 profi inaintea lui, a reusit el! Stateam hipnotizati la ora lui, ascultand comentariile si interpretarile de text, si ne doream sa nu se mai termine ora. Imi parea asa de rau cand se suna si intrerupea firul epic, lasandu-ne pe noi sa terminam!

Vreau sa cresc mica ...

pikchiu spunea...

stateai in prima banca? erai pitica? aveai ochelari?
eu nu voi uita niciodata clasa a noua si pe profa de romana :) (desi noi era mate-info, da' nu prea am avut profi care sa-si iubeasca meseria. profa de mate poate si-o mai iubea. dar era prea serioasa si glumea foarte rar, de-ti era cumva sa-i ceri colegului de banca un creion, ca se supara).
deja vorbesc si eu la trecut de liceu. si-a trecut decat de vreo cinci zile. hmm...

Un copil cuminte spunea...

@Cati, 4 ani de liceu = 4 profesori diferiți. luckily for me, i had more brain cells and weaker blackouts :D
@pikchiu, nici una, nici cealaltă. în clasa a 9-a am stat undeva mai în spate, dar am realizat că era mai safe și dădea bine să stai în prima. uneori, chiar auzeai ce spune profesorul :)
eh, și-aveam și un statut de geek de apărat :D
îmi iubeam profesorul de franceză. l-aș fi ascultat ore în șir, vorbindu-ne despre triburile zoulou, despre Oliver Cromwell sau cine știe ce origine misterioasă a vreunui cuvânt ebraic. era un om extrem de cult și de manierat, căruia îi port un respect adânc.
mai era profa de engleză, dar pe ea o iubeam nu doar pt că era isteață și tânără, mai era și copilăroasă și ne înțelegea pe fiecare. știa să ne pună la treabă și când făceam de-alea bune, ne motiva absențele :)