M-am trezit azi cu un sentiment de adîncă goliciune. Dacă m-aș fi putut trezi la 7, probabil m-aș fi dus la serviciu, așa, ceasul meu arăta ora 11 și puțin. M-am dus la baie, mi-am dat umbrele jos de pe față, m-am uitat din nou în suflet, iar gol, iar am încercat să-mi dau seama ce e cu mine. M-am învîrtit prin casă, am făcut niște pancakes, am pus muzică și tot nimic. Ceva lipsea. Ceva nu era în regulă. M-am uitat prin cameră. Nimic. Pe geam. Nimic. M-am uitat în ceașcă. Nimic, nici ceai, nici cafea. Dar de unde vine starea asta de neîmplinire? De unde albul ăsta absolut care seamănă prefect cu proiectul meu despre Kant început ieri? Să fie o legătură? Mă simt ca o copac fără frunze. Și deși scriu cu dreapta, mai stîngace ca azi n-am fost niciodată, iar sinapsele mele n-au fost never ever atît de timide și cuminți. n-am mai mîcat, dar am spălat vasele.
și-atunci m-a lovit în tărăcuță: tre’ să-mi iau niște cizme noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu