Fata care și-a îmbrățișat umbra

Praf in Ochi - O Mie De Ganduri
Asculta mai multe audio muzica

O dureau ochii. Își simțea pleoapele grele și umflate, orbitele-i zvâcneau, totul era în ceață. Nu mai putea să plângă, dar convulsiile îi torturau plămânii, în încercarea zadarnică de a respira normal. Tremura. Tremura și îi era teamă să mai atingă pământul încă o dată, chiar și un singur pas. Genunchii îi erau moi și în întunericul care o înconjura își simțea trupul cum se întinde ca o pată profană pe o coală albă de hârtie. Simțea cum corpul ei se disipează în eter, iar viața i se desprinde în vântul rece. Totul în ea era rătăcit, pierdut, imaterial. Doar umbra ce i se prelingea pe pământ o încălzea. Tremurând de groază, se agăță de ea și umbra se stinse într-o îmbrățișare sufocantă, ucigașă. Fata și-a strâns umbra la piept, a adunat-o în sufletul ei și-a înecat-o în lacrimi...
Un zâmbet s-a frânt, când te-am ascuns atât de adânc în mine. Te-am ascuns atât de departe de restul gândurilor, amintirilor și senzațiilor că am uitat gustul tău amar. Iar acum, că glasul tău răsună iar, iar chipul tău e atât de aproape că nu mai știu dacă ești tu sau eu, acum, că te simt aproape de inima mea, îmi dau seama că te-am ascuns atât de bine că am uitat cine ești, am uitat tot. Acum, când nu mai sunt aceeași de ieri și m-am obișnuit fără tine, acum... îmi dau seama. Să te uit a fost cel mai greu lucru pe care a trebuit să-l fac, așa că nu mi-am lăsat sufletul niciodată să tânjească după al tău, nici mintea să alerge spre tine. Și din cele o mie de gânduri care mă duc la tine mereu n-am păstrat nici măcar unul. Le-am alungat. M-am pustiit. Ți-am distrus amintirea dragă și amară... umbra mea.