Nu ți-e dor de zilele în care ne trezeam târziu și-afară era frig, iar noi stăteam în pat și mâncam doar portocale și biscuiți. Visam că trăim într-o lume a nostră, ne uitam la filme până târziu și deschideam geamurile la 3 dimineața să vedem cum ninge.
Răsăritul ne prindea adormiți, în timp ce sorbeam din ceai. Dar așa somnoroși, vedeam lumea mai bine, zâmbeam mai des, eram mai fericiți. Nu răspundeam la telefoane, nu dădeam mailuri, nu ne interesa ce e la televizor, stăteam liniștiți și n-aveam nicio treabă. Găteam omletă mexicană pe coridor de ne înjurau vecinii. Beam cafea rece și mâncam biscuiți cu miere.
E ceva malign în ploaia asta de septembrie. Încerc să mă trezesc mai bine, dar oamenii mă calcă pe picioare în tramvai. Un cetățean își suge burta, iar eu desenez pe geamul soios. Când ajung la serviciu, vântul îmi joacă feste și părul îmi stă mai vâlvoi decât atunci când m-am trezit. Ce bine că nu m-am chinuit să-l pieptăn.
Cred că te-am iubit mai mult pentru crema de zahăr de ars pe care o gătea maicăta. M-ai sunat acum 5 minute să-mi zici că ți-a mai rămas doar o porție și că nu vrei să mi-o păstrezi. Uitasem că mai ești și tu în agendă la mine. Am uitat că am cules în grabă un tradafir când te-am cunoscut. Am uitat că spinul înseamnă durere și sânge. Am uitat că lacrimile tale tremurau rătăcite. Am uitat că am fost atât de blândă, încât să nu rup cu mâna mea și rădăcinile trandafirului. Am uitat că plângeam și eu.
Gata, alungă speranța, șterge firicelul de sânge, șterge lacrima. Bea-ți ceaiul negru cu piersici. Pleacă la serviciu. Răspunde la telefon.
- Mai e o porție.
- Să dea dracu' să nu-mi păstrezi și mie.
- Dacă vii în seara asta...
- Mâine dimineață am zis. Mâine dimineață...
Și ghici ce. A doua zi de dimineață trădătorul lăsase crema de zahăr ars în frigider, dar bagajele erau făcute.
N-am putut să mănânc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu