Carofi. și mămăligă.

Era într-o seară. Nu mai țin minte ce zi era așa că am să spun simplu și enigmatic că era într-o seară. Așa. Într-o seară. Eram la cumpărături cu Cristina, ajungeam cu căruciorul la casă, cââââând... am simțit nevoia stringentă să ajung la raionul cu legume, să iau niște cartofi, să-i pun în pungă și să-i cântăresc, să-i cumpăr, să-i duc acasă și să-i gătesc. Eventual. Și mă duc eu hotărâtă spre raionul cu legume, cu pelerina în vânt[ ok, nu purtam pelerină, dar sunt pretty sure că îmi flutura măcar părul... pretty sure]... Iau de pe rafturi în grabă un pachet de biscuiți și încă ceva[ nu îmi amintesc ce ] și înaintez cu pași hotărâți spre... Hopaaaa! E el! Ce mă fac? Haa? La cartofi? Chiar la cartofi???
Întoarcere de 180 de grade pe călcâie perfect executată. Viteză spre casă. Nu mai vreau cartofi.
Așa, și cum Cristina mi-a zis că ar fi cazul să îmi expun mai mult părerile personale pe blog am zis eu așa... N-ar fii o idee bună să se dea o lege care să interzică foștilor boyfriends să își procure cumpărăturile din același loc cu tine? Adică, heeei, ăia trebuiau să fie cartofii mei!
Trecând peste, am promis că am să postez o rețetă de mămăligă pe blog. Păi, this is it. E rețetă personală și în loc de apă se pune mult ceai băut în timp ce citești o carte bună... în loc de sare, puțină melancolie, în loc de un strop de ulei de măsline pui un pic de zâmbet... Și în loc de mălai cerni niște amintiri și le lași să clocotească bine, până totul devine abur și coji de gânduri.
E cazul să citesc pentru mărire, da’ uite că nu prea am chef. Și ascult depresivo-anxios Damien Rice. Merge numa’ bine cu lipsa de chef. A, da, sunt Zilele Bucureștiului. So what? Eu nu am cartofi și trăiesc... [da, Cristina, aia tot o părere exclusiv personală era]
Noaptea bună să vă învăluie!

Damien Rice - I Remember
Asculta mai multe audio Muzica