marți, 8 februarie 2011

Cantece de munte - Bat la poarta ta

Asculta mai multe audio folk


Ceața învăluie ceasul care arată că miezul nopții a venit peste orașul trist și umed. Plouă încet și picurii de apă se adună în lacuri mocirloase, cu miros putred și greu. Frigul îți pătrunde în oase și îți face dinții să clănțăne. În lumina galbenă și bolnavă răspândită de felinarul de la capătul străzii se poate ghici silueta unui bărbat. Bărbatul merge încet, șchiopătând de un picior. Pare gârbovit de timp, căci pielea îi este zbârcită, iar mâinile îi tremură ușor. Cu cât te apropii mai mult, cu atât poți desluși un gâfâit adânc care cutremură corpul bătrânului la fiecare efort. Hainele îi sunt ponosite și peticite, dar curate. Are o privire de albastru clar ca un cer senin, dar tristă ca și ploaia care cade peste oraș. Dacă îl privești mai de aproape, vei constata că peticele îi sunt la fel de multicolore ca și părul, iar fața încă mai poartă câteva urme de machiaj, umbre de roșu, negru și alb. Bătrânul a fost un clovn odată, la circul cel mare din oraș. În tinerețea lui, era foarte apreciat pentru giumbușlucurile cu care cutremura de râs săli întregi. Odată, chiar președintele a venit să-l vadă la o premieră. Desigur, asta se întâmpla când încă nu se apucase să bea. După ce trecu pe lângă o haită de câini, bătrânul se așeză pe o bancă din parc, lungindu-se, hotărât să doarmă și să nu se gândească la patul lui curat și mare de demult, de când avea un dormitor și-o casă. Pe vremea aceea, avea și o soție, iar ea era blândă și caldă, mereu pregătită să-i ierte ieșirile și bețiile. Asta până o boală incurabilă a lovit-o și-a măcinat-o în trei luni. Au fost trei luni de coșmar pentru clovnul nostru, căci în ciuda tuturor greșelilor lui, își iubea soția mai mult decât orice pe lume. Copii nu avea, căci soția lui nu a putut duce la sfârșit cele două sarcini. Iar când și ea s-a stins, bătrânul nostru a rămas singur pe lume. Neglijat de partenerii de afaceri, căci de acum era prea bătrân pentru a mai fi comic, s-a retras la un circ mai mic, unde numerele lui erau prea puțin apreciate, iar drumurile constante l-au adus în pragul bolii și-al epuizării. Apoi a urmat acel oribil accident de mașină, iar faptul că a fost imobilizat la pat și șchiopătatul pe care l-a dobândit apoi l-au adus în imposibilitatea de a-și mai juca numerele. Rămas sărac și cu un handicap, s-a adresat celor care puteau să-i dea o mână de ajutor, dar i-au râs în nas. "Ai fost clovn? Acum râzi, dacă poți!" Nu i-a mai rămas decât să-și joace câteva numere cu stângăcie în stradă sau la metrou, să fredoneze cântece la muzicuța lui veche și strâmbă, să caute din când în când un loc bun de dormit și să încerce să facă măcar o persoană să zâmbească la trucurile lui. Căci lumea acum îl privește cu milă și îi aruncă bani în pălăria zdrențăroasă doar din compasiune și silă, nu pentru talentul lui stins, nici pentru efortul asiduu pe care îl depune la fiecare număr. Iar pentru el, pentru mine, pentru noi toți, nu există nimic mai trist decât un clovn care trezește milă.
Această poveste este adevărată, dacă încă te întrebai până unde poate ajunge realitatea. Te rog un singur lucru. Râzi la fiecare truc al lui, îl va face mai fericit decât pâinea pe două săptămâni. Fă-l să zâmbească, nu-l ocoli. Și dă-mi de veste dacă îl întâlnești în calea ta.

3 comentarii:

Ciocolatika spunea...

Hai sa il ajutam!

mashu spunea...

Puteam să-ţi jur că e adevărat! Am întălnit şi eu pe cineva la metrou.. nu era chiar clown, dar e un tip genial. Caută pe youtube, de fapt uite : http://www.youtube.com/watch?v=wNCf0pAPTLQ .

Suflet Curcubeu spunea...

canta in pasaj la Unirii, cumva? :)