miercuri, 9 februarie 2011

I feel stupid and contagious

poate de-asta ma preling printre zile ca o umbră neagră și încăpățânată, veșnic înfometată de lumină... mi-e dor s-aud un tic-tac ritmat în piept, să-mi simt obrajii arzând și ochii strălucind. mi-e dor să simt un stol de ulii cu aripi de foc în stomac. m-aș mulțumi chiar și cu 2-3 fluturi. și-n ultima vreme e greu să mă mai înțeleg cu oamenii, chiar și cu cei la care în mod normal dau din coadă. îmi urăsc plictisul și lipsa de chef, oboseala care mă moleșește în fiecare dimineață și cearcănele de detectiv de noapte cu normă întreagă. aș dormi și te-aș visa la nesfârșit. aș dormi să fiu reală, să nu fiu umbră, să pot să simt și altceva decât ceasul care-mi ticăie viața în ore, minute, secunde... iar pierd metroul, iar întârzii, iar priviri mustrătoare, același birou, același sunet care mă trezește, aceeași voce plictisită din telefon, aceeași încordare sumbră și același drum spre casă. uneori, ieșim. alteori, râdem până la lacrimi. până ne vine să urlăm de durere, căci realitatea ne strivește spiritul și ne pocnește peste zâmbete. și chiar și sticla de vin devine amară, atunci când ești prea treaz să nu-ți pese și prea beat să poți număra din 3 în 3.
și-atunci se trezește unul mai deștept ca toți și spune că a venit chelnerița și vrea să închidă.

7 comentarii:

Mih spunea...

Cand vine chelnerita, ne mutam in bucatarie, unde nu ne da nimeni afara, fierbem vinul ala amar, punem zahar si scortisoara, un strop de ameteala :P si ne stergem cearcanele cu pupici mici mici mici ... si inchidem oboseala in debara. Ce zici? merge?

>:D<

ganduri.aruncate.pe.net. spunea...

Vrea sa inchida...Mai bine sa inchida usile amarului, ale urii si invidiei si sa ne lase pe noi singuri printre culori:]

ana G. spunea...

and tea! and chocolate and candies and cookies and mih's wine. annnnnd ... hmmm ... candies and tea and wine and cookies and so on :)

Un copil cuminte spunea...

@Mih, asa e, nu poti fi dat afara din bucatarie, mai ales daca nu te lasa sa intri in ea :)
... si... n-am debara.
@ganduri.aruncate.pe.net, ai dreptate, as vrea sa-mi iau o pauza, o vacanta de somn, un repaos de vise si reverie...
@pikchiu, vreau un bilet la ce ai povestit tu. suna interesant. not my life we're talking about. i'm on a diet :(

Mih spunea...

Daca nu ai debara, inventam una. Si cu bucataria la fel. Cat e cerul de mare..avem loc sub el :P

@pikchiu - daca vinul meu merge..pot sa vin si eu?:))

ana G. spunea...

tu erai deja inclus in vin :))

radiowhisper.com spunea...

Buna Ziua!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi acordăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta.whisper sau un e-mail, tot la asculta.whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.

www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!