Incubatie

Ningea ca dracu'. Iar eu aveam laptopul cu mine si facusem si cumparaturi. Era seara, ca orice seara naclaioasa de iarna. Stiam ca n-ai sa ma astepti in statie, asa ca nu am fost dezamagita cand am coborat. In jur, doar oameni obositi si bine-cunoscuta mizerie slinoasa de Bucuresti care infuleca fulgii albi si gratiosi asa cum te-ai astepta la o tumoare sa se hraneasca din tesuturile sanatoase din jurul ei.

Tigani multi. Intr-un colt, un amarat dormea infofolit intr-o pilota jegoasa. Cainele ii tinea de cald.

In aer plutea un miros vag de alcool si atunci am simtit pentru prima data cum plamanii ma strang.

M-am gandit la tine. Si la cat de dor imi era. Aveam sa te vad dupa aproape doua saptamani. Mi-am grabit pasii. O punga s-a rupt. Am imprastiat cumparaturile pe jos si mi-am zoit blugii. Inca un spasm usor in coaste.

Am ajuns pe strada ta. Si mi-am dat seama ca am lacrimi pe obraji. Am inceput sa alerg.

Imi simteam tot corpul greu, apasat sub greutate si absorbit in intunericul a tot ceea ce ma inconjura. Doar zapada aceea gri si vascoasa mai reflecta lumina de la un felinar chior si galben ca un bolnav de icter.

Alergam, dar imi simteam picioarele tepene. Si plamanii ma dureau. Inima imi popma tot mai tare. Imi zvacnea in urechi, imi pulsa in creier. Plamanii mi se rupeau, durerea aproape ca mi-a taiat respiratia. Aproape am ajuns. Inca un pas.

Durerea acuta din plamani s-a mutat in piept si am inceput sa tusesc. Am crezut ca o sa tusesc pana am sa-mi provoc o hemoragie interna, dar m-am linistit. Inca plangeam. 

Am sunat la interfon si fara nicio vorba, mi-ai dat drumul in casa scarii care mirosea a urina si a subsol.

Am tremurat in liftul apasat de ani. Usa de la lift s-a deschis cu un scartait prelung. Si acolo erai. M-ai privit si mi-ai luat o plasa din mana.

Si brusc am simtit ceva in mine cum se cutremura pentru prima data.