Când e vorba de muzică însă, e atât de simplu.
În seara asta am tras draperiile albe, cu flori, și perdelele și m-am uitat la parcul înghețat ce își arunca razele pale peste blocurile din jur. Toate luminile erau aprinse, doar eu tăceam în întunericul ce-mi devenise tovarăș.
Am admirat zăpada, ascultând Rob Pattinson.
Depresiv, ai spune tu.
Știi că sunt studii care demonstrează că muzica tristă ne face mai fericiți?
Poate de-asta zâmbesc inexplicabil de mult.
Mie Rob Pattinson îmi amintește de sutele de seri petrecute pe geamul camerei de cămin, seri cu parfum de ceai ieftin, de mâncare, de detergent și balsam de rufe, de aer proaspăt, rece... era mult prea cald, așa că mereu stăteam cu geamul deschis. Și mă gândeam că mă privești de undeva de departe, pe fereastră. Și vezi cât de singură sunt, cât îmi e de dor de mama, cât aș vrea să pot să dorm în unele nopți, cât de mult îmi doresc uneori să tresară măcar un sunet, măcar o voce, măcar o amărâtă de notă să răsune în clădirea asta...
Câteodată îmi imaginez că sunt doar o imagine creată de tine. Atunci sunt cel mai liberă. Pot să mă joc de-a ce vreau eu și toate-mi sunt pe plac. Imaginația ta este lumea în care evadez și pot fi eu.
Alteori mă proiectez prin ochi dragi, verzi, căprui, negri. Și-s liberă, dar nu le aparțin. Ție pot să-ți fiu. Lor nu.
Poate ar fi cazul să trag draperiile, dar cred că încă nu te-ai săturat să mă vezi după atât de mult timp. Iar mie mi-a fost dor să scriu. Să scriu și să ascult muzică depresivă, în timp ce arunc câte o privire pe fereastra înghețată, să-mi văd chipul reflectat în ger și ninsoare. Și pe tine, fericit că mă întorc mereu în brațele tale care mă înlănțuie în libertatea de a fi eu, cea imperfectă, cu toate bucuriile și visele, decepțiile și zâmbetele.
Când e vorba de cuvinte, nu poți avea niciodată prea multă grijă.
Când e vorba de muzică însă, e atât de simplu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu