miercuri, 20 august 2014

Să iubeşti un fotbalist e un lucru foarte trist

Ieri  mi-am uitat laptopul nesecurizat la muncă. Ceea ce se traduce într-o vizită la băieţii de la securitate, care sunt un fel de Zmărăndeşti cu mai puţini muşchi.
Printre mârâielile impuse de procesul de recuperare a bunurilor companiei, mi-au trântit în față și o fișă în care trebuia să completez tot felul de date. Și o jumătate de pagină liberă pentru motivul lăsării bunului companiei nesecurizat.

"SUNT ÎNDRĂGOSTITĂ!"

Trebuia să le vedeți fețele. Probabil m-au crezut puțin dusă, ceea ce nu e departe de adevăr.

În altă ordine de idei, iată și discuția telefonică dintre un corportist și un fotbalist de azi:
- P., mi-am uitat ghetele la stadion și am meci!
- Te pomenești că și tu ești îndrăgostit!
- Sunt!

Și s-a pus pe a doua tură de antrenament, de data asta constând în alergatul voluntar a distanței de 5km pe 30 grade Celsius.



Un comentariu:

Mih spunea...

nu stiu de ce..dar m-a inmuiat. nu m-as fi asteptat la raspunsul ala. ca si cum tot ce ai fi putut scrie pe juma' de pagina s-a rezumat la doua cuvinte. asta i-a dat greutate.

( :) lucky boy)