Visez la o lume a mea, în care nu trebuie să mă trezesc în fiecare zi la 7, în care nu mă grăbesc să ajung la muncă în timp ce-mi sorb cafeaua dintr-un termos, în care scaunele de la birou nu sunt inconfortabile, în care calculatoarele nu dau greș și nu au nevoie de upgrade-uri, o lume în care totul se întâmplă în acum și nu mâine, peste o săptămână, peste o lună sau peste un an. O lume în care atunci când plouă oamenii sunt fericiți și se oferă să-ți prepare ceai și biscuiți.
Biroul te face să îți pierzi culorile dimineața, iar până la ora de plecare ești deja o schiță în creion. Biroul te obligă la dietă zilnică de mail, ecommerce, sales, ședințe și business.
Biroul te face femeie din copil, îți pune costum și cămașă călcată în loc de tricouri colorate cu AC/DC, Nirvana, Winnie the Pooh. Te îndoapă cu ceas și pantofi și tone de make-up cât mai natural. Te face să râzi mai rar și mai rezervat. Alexandra, reminder: comportă-te ca o profesionistă.
Alexandra înainte de birou avea 20 de ani, purta eșarfe colorate, se îndrăgostea nebunește și suferea ca proasta după fiecare bou, purta bocanci de munte, scria poezii răsuflate, respira libertate și era tristă câte o oră pe zi pentru că realiza că există multe, multe, multe probleme în lume pe care nu le poate rezolva.
Alexandra din birou are 29 de ani, are un desk mic și două monitoare, poartă tocuri ortopedice (că are probleme cu spatele), fuste mulate, scrie în jur de 100 mailuri pe zi din care 50 sunt forward-uri, are 4 conferințe pe zi, organizează meeting-uri și spune cuvinte precum color accuracy, device manager, TMP module, operating system, IP67 și hot swappable, totul ca să apară în rapoarte de shipment la sfârșit de lună cu cifre de milioane de dolari.
Și totuși, când face pivoți și calculează rate de YoY growth, Alexandra visează că e beată în Vamă și dansează pe plajă, că mănâncă pateu cu ceapă în Trascău și culege căpșuni din grădina bunicii. Și când intră în câte o cameră de hotel de 4 stele începe să râdă și să spună cu voce tare printre hohote "uite unde a ajuns țăranca de la Ștefan cel Mare" (inside joke, sorry), când are o audio-conferință cu IT Manager-ul dintr-o companie de engineering mestecă gumă mentolată și face baloane, iar în loc să răspundă la escaladarea aia importantă care ne-ar putea costa contracte de milioane de euro, Alexandra se duce-n parc cu o carte a vreunui autor francez obscur ca să uite și să deconecteze și să-și lase subconștientul să rezolve problemele. Pe drumul de întoarcere la birou subconștientul bate la ușa conștientului și uite-așa totul se termină cu bine.
Când Alexandra a început această postare era necăjită și credea că și-a uitat visele, dar a realizat că se înşală și că de fapt și-a reciclat visele și ele sunt încă acolo. Alexandra rezolvă 99% din dilemele pe care le are pe drumul de întoarcere și în timp ce scrie sau se vaită despre ele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu