joi, 16 august 2012

sunt praf

sunt luni de când îmi e greu să fac primul pas dimineața, îmi e greu să renunț la căldura moale a așternutului și să mă strecor sub apa rece și mirosind a clor de la duș.
îmi simt trupul rigid și zâmbetul încremenit. îmi e greu să vorbesc cu cele câteva persoane care mă cunosc îndeajuns de bine cât să își dea seama că mă bag în pat neașteptat de devreme și mă trezesc mereu târziu, că întârzii să răspund la mesaje și că plec mai devreme acasă.
ceaiul și-a pierdut aroma, melodiile și-au pierdut intensitatea, cuvintele își pierd încet-încet înțelesul, ca să te lovească apoi în moalele capului cu toate sensurile de-odată. sufletul nu mai este fluid, nu se mai strecoară printre inimi-pietre, nu mai curge ușor în cupele altor suflete, nu mai recunoaște nisipul, nisipul tău, cel pe care îl mângâia ușor, ușor, ușor... ca o îmbrățișare dintre plajă și mare.
sufletul se face praf, praf risipit de vânt, zgură amară pierdută în zările celor care au uitat. praful se pune pe rănile lor și le vindecă, să prinde de ochii lor închiși, le polarizează moleculele de sentimente și pașii li se opresc o clipă. pământul le amintește de clipele care au trecut nenumărate, de brațe uscate, de patul nefăcut, de duminici, de frunze căzute...
si val-vârtej, toate amintirile trec, cioburi de porțelan adunate într-un colț de tristețe.
dar totuși pașii ne merg tot departe, departe de săruturi pătate de vină, departe de marea care ne spală, cât mai departe...
se strecoară printre așternuturi la amurg, dar adoarme dimineața, scrie mesaje și le șterge fără să le trimită, și se teme să nu lase buzele să îi elibereze teama. și parcă praful îi usucă gura.

3 comentarii:

Mih spunea...

..de stele, aruncat peste lume, ca o binecuvantare, o mangaiere pentru ochii care vor sa vada.

[:*]

Bia. spunea...

Hmmm... Cu totii avem astfel de perioade..

Suflet Curcubeu spunea...

da, dar nu toți primesc comentarii așa de drăguțe ca cel al lui Mih :)