marți, 17 mai 2011

În Țara Șosetelor Desperecheate - final

partea I
partea a II-a
partea a III-a

La ivirea zorilor, ceasul în formă de șarpe cu șapte capete nici nu apucă să sune, că Făt-Frumos era în picioare. Își luă la revedere de la Ileana și Zmeu, mulțumi pentru merindele pregătite și, voios ca dimineața ce-l înconjura, încălecă și vitezoman înrăit, o luă la galop înspre Împărăție. Drumul ducea prin numeroase hățișuri, păduri și poduri, iar Făt-Frumos nu avea o memorie prea bună, așa că încurcă potecile și curând se pierdu într-o pădure.
Cu cât se străduia mai tare să iasă spre luminiș, nu dădea decât peste aceeași fântână. Cam a treia oară când trecu pe acolo, se hotărî să coboare și să bea apă dulce și răcoroasă, când numai ce auzi două glasuri. Se ascunse după un tufiș și ascultă. Erau Harap-Alb și Spânul. Harap-Alb, știți și voi, a coborât să ia apă din fântână și a rămas așa prizonierul Spânului, care atunci l-a făcut să jure că va deveni sluga lui.
- Ah, te-am prins! Strigă Făt-Frumos, atât de tare că Spânul tresări și nu apucă să reacționeze când îl văzu venind, furios nevoie-mare.
Făt-Frumos îl eliberă astfel pe Harap-Alb și-l aranjă pe Spân, de se lecui să mai facă glume proaste și să mai întindă curse altora.
-Mulțumesc, Făt-Frumos, nu știu ce m-aș fi făcut fără tine. Sunt liber și scăpat de pacostea asta de Spân, așa că îmi pot continua călătoria.
Din păcate, Făt-Frumos nu putu să afle de la acesta care ar fi drumul corect spre Împărăție așa că, puțin dezamăgit, se așeză pe bolovanul unde îl lăsase legat-fedeleș pe Spân. Cu ochi înlăcrimați, Spânul spuse:
- Dacă îmi redai libetatea, am să-ți arăt drumul eu, Făt-Frumos!
Făt-Frumos se scărpină în cap. Era mare pișicher Spânul ăsta, dar se știa că era cel mai bun ghid din câți existaseră în Țara Poveștilor.
Zis și făcut. Cu inima îndoită, Făt-Frumos tăie legăturile Spânului și porni cu acesta pe drumul prăfos și liniștit al pădurii. Din când în când, câte o pasăre sau un animal sălbatic foșnea frunzele, dar în rest, era mare plictiseală pe meleagurile astea. Făt-Frumos se delectă jucând Fazan cu Spânul, și curând căpătă încredere în acesta, iar Spânul îi arătă o prietenie curată și devotată. Deși trecură zile din minunata lor călătorie, drumurile deveneau din ce în ce mai încâlcite, de parcă cineva le amesteca peste noapte și le azvârlea pe pământ alandala și aiurea-n tramvai.
- Vai, vai, vai, dar e din ce în ce mai rău! Se plângea Făt-Frumos. În ritmul ăsta n-am să mai ajung acasă și n-am s-o mai văd pe Fericica niciodată!
- Nu dispera, prietene drag. Găsim noi o soluție, zise Spânul, în timp ce-și scărpina chelia lucioasă. Dacă nu mă înșel, s-ar putea să știu cine este făptașul acestei fapte mârșave!
Făt-Frumos făcu ochii cât cepele. La ce se referea oare zănatecul ăsta de Spân?
Dar în timp ce el alerga ca un apucat în stânga și în dreapta, Spânul stătea și pândea, răbdător și tăcut. Din ce în ce mai iritat de atitudinea lui, Făt-Frumos nu mai rezistă și îl întrebă:
- Amice, ce tot urmărești, că mă scoți din pepeni!
- Shhh... Nu auzi?
Într-adevăr, dacă ascultai atent, se auzea un fâșâit, acompaniat de niște zgomote ce semănau cu niște pași. Luând urma acestor zgomote, Făt Frumos descoperi o magaoaie de om, înalt cât zece case, care trăgea de o bucată de pământ în sus, o scutura și apoi o punea la loc invers, zăpăcind intersecțiile și semnele de circulație. Întrebându-se de unde mai apăruse și ciudățenia asta, Făt-Frumos aproape fu lovit de o stâncă zgâlțâită de uriaș.
- Aloooo, ajunge, îmi fuge pământul de sub picioare!
Uriașul făcu niște ochi mari și se întoarse spre Făt-Frumos. Un zâmbet îi înflori pe fața imensă, dând la vedere niște dinți mari cât lopețile.
- Cine ești? Întrebă Făt-Frumos, însuflețit de zâmbetul prietenos al uriașului.
- Mă numesc Uriașul Încurcărel. Mă bucur să te cunosc, Făt-Frumos. Am auzit multe despre tine. Când eram mic, dacă am fost vreodată mic, aveam un poster cu tine.
Făt-Frumos zâmbi și el.
- De ce amesteci drumurile?
- Mă cam plictisesc în pădurea asta. Vezi tu, și eu sunt pierdut ca și voi, numai că m-am plictisit de moarte. Am periat toți brazii din pădure, am măturat toate frunzele și-am curățat toate lacurile. Acum făceam niște redecorări și mă gândeam că poate ar fi frumos să plantez și niște flori...
Făt-Frumos și Spânul izbucniră în râs. Auzi, cine-a mai pomenit de un uriaș care să redecoreze pădurea și să planteze floricele?
Dar amărăciunea din ochii uriașului îi făcu să amuțească pe loc.
- Hai, nu mai fii trist. Dacă vrei, putem merge împreună, trebuie să existe o ieșire din hățișul ăsta...
Înveselit de ideea unei tovărășii a celor doi, uriașul începu să țopăie, în timp ce pământul se cutremura și copacii dansau. Cu greu au reușit Făt-Frumos și Spânul să-l facă să se calmeze. Toată zgâlțâiala aia le dădu amețeli și rău de pământ, căci rău de mare e prea mult spus, dată fiind situația.
Astfel, cei trei eroi porniră la drum prin pădurea misterioasă, iar Uriașul Încurcărel se arătă de mare ajutor, putând să-i ridice pe unul dintre cei doi deasupra pădurii și să vadă astfel mai bine înaintea lor. În rest, era un zăpăcit fără pereche, uitând uneori că prietenii lui mergeau mai greu decât el și luând-o mult în față. De câteva ori chiar se pierdu de ei și cei doi fură nevoiți să lase căutarea ieșirii din pădure și să-l strige pe uriaș.
Când reușiră să iasă din pădure și văzură zidurile Împărăției în depărtare, începură să chiuie și să danseze de fericire. Exact în acel moment, ceva îl lovi pe Făt-Frumos și-l dărâmă de pe cal.
- Pentru numele lui Dumnezeu, cine e mocofanul care nu dă prioritate?
- Hei, prințișor, nu vezi că ești pe pista de antranament a Supereroilor?
- Supereroi... Supermitocani, poate, bodogăni Făt-Frumos.
- Poftim? zbieră celălalt. Da, da, eu sunt Superman, eroul copiilor. Și zău că aș vrea să mă antrenez liniștit, așa că fii bun și plimbă-ți mârțoaga în altă parte!
Ce jignire! Făt-Frumos se făcu roșu ca para focului de mânie, pe urechile încinse îi ieșeau vălătuci de fum, iar frumoșii lui ochi ieșiră din orbite ca și când se înecase cu o cantitate considerabilă de balegă de dragon.
- Hei, lăudărosule, pariez că acest cal poate să mă ducă mai repede decât îți poți tu târâi fundul după tine! Mișto ciorapi, apropos!
- Ha! Ha! Ha! Râse Superman, un pic surprins. Ei bine, accept pariul, abia mă mai antrenez și eu! Hai, prințișor, încearcă să mă prinzi, mai zise el și, nici una, nici două, plonjă spre oraș cu viteza luminii.
Fără să-și piardă curajul, Făt-Frumos dădu pinteni calului.
- Bine, de acord, zise el, hai atunci după Superenervantul ăsta! Diiii!
Calul porni în galop. În tot acest timp, Superman zbură deasupra Împărăției. Copiii strigau pe la ferestre:
- Superman! Chiar tu ești?
- Da, micuților, dar, din păcate, azi nu am timp de autografe și poze, mă urmărește un prințișor călare pe o mârțoagă...
Dar nimeni nu-l mai asculta. Recunoscându-l pe cârmuitorul lor drag, toți oamenii erau fascinați de goana lui Făt-Frumos. Rânjind cu gura până la urechi, acesta era mândru nevoie mare... Cât despre Superman, și-a dat și el seama cu cine avea de-a face... În timp ce se gândea așa, și, drept să vă spun, nu prea era un mare gânditor, se trezi cu Făt-Frumos năvălind cu calul peste el. Se dădură de-a rostogolul cale de câteva poște și aterizară chiar în fața palatului. Amuzați de cursa asta nebună, cei doi începură să râdă de pozna lor și se ajutară reciproc se se ridice din pământ.
Dar nici n-apucară să facă schimb de numere de telefon, că Făt-Frumos se trezi prins într-o îmbrățișare de urs. Era Fericica. Și era fericită să-l vadă, căci râdea și-l săruta, cu lacrimile șiroindu-i pe obrajii trandafirii.
- Draga mea, ce mă bucur să te văd. Și, ca-n toate basmele, o ceru de soție.
Urmă apoi o nuntă... de șapte zile și șapte nopți, dar am aflat zilele trecute că e doar un zvon. Încă se mai petrece la ei în Împărăție.
Așa au rămas fericiți până la adânci bătrâneți Făt-Frumos și Fericica cea din Țara Șosetelor Desperecheate. Superman a rămas și el câteva zile, după care s-a dus să filmeze un film despre el însuși pe Broadway. Cât despre Spân, am citit într-o revistă că și-a lăsat plete și a devenit solist într-o trupă rock, în timp ce Uriașul Încurcărel a devenit un mare specialist în design exterior.
Și-am încălecat pe-o șa,
Și v-am spus poveste-așa.
Și-am încălecat pe-o căpșună,
și v-am spus o mare minciună :)

3 comentarii:

Mih spunea...

Final perfect. Cu mana pe inima: cea mai buna poveste pe care mi-am citit-o vreodata :P

Suflet Curcubeu spunea...

:) ma bucur ca ti-a placut. sper sa nu ramana cea mai buna, mai am si altele prin capsor :D

Mih spunea...

Astept atunci cu nerabdare si restul povestilor. :X Sa nu intarzi sa le imparti cu noi.