ce buze sărate ai, și ce obraji amari... ce ochi roșii și ce mâini frânte. ce privire, ce gură strâmbă. ce reală ești acum, nu mai plutești, nu mai pășești ușor. ești greoaie, te miști ca și cum te-ai târî, te împiedici în hainele groase de iarnă. mă enervează târșâitul picioarelor tale încălțate în cizme grosolane, aproape îmi vine să te împing pe treptele tramvaiului. e numai vina ta. e vina ta că se întunecă atât de devreme, că e atât de frig, că mă sufoc în metroul plin de oameni nervoși că întârzie la serviciu sau se grăbesc să ajungă acasă. așa, pleacă-ți ochii ăia spălăciți, pleacă-ți-i, fă-te că citești.
nu mai ai nicio putere în mâinile alea albe și aspre. nu mai poți nici să mângâi, nici să zgârii, îți mai folosesc doar ca să-ți ferești fața de lumina prea puternică.
ai devenit persoana pe care o urăști, persoana de care îți e rușine... îți ascunzi păcatele, dar realizezi că totul e pierdut, că nu mai poți recăpăta clipele de vis, că ai pierdut seninătatea care te înconjura.
îți vine să urlii în pernă, nu poți să dormi, te fâțâi de pe o parte pe alta... și ți-e frică de certitudini, deși sunt ceea ce cauți acum. ți-e frică, recunoaște, lașo. Ești o lașă și-o egoistă, te detest. Îmi vine să te scuip. Dispari din fața ochilor mei. mi-e silă de tine...
ai învățat să te târăști. să te umilești și să cerșești. pe cine păcălești? știai toate lucrurile astea. știai că așa o să fie și ți-ai asumat riscul, ți-aduci aminte? proasto. degeaba plângi și te tăvălești, e prea târziu. pentru tine e prea târziu...
ai știut de la început.
ai știut.
când nu ești atentă la semnele de circulație, când îți lași visele să atingă tot, când toți oamenii îți pot gusta lacrimile... te trezești că ți-e frig și respirația ta a aburit geamul de ratb prin care te privești încă, cu ochii și mintea încețoșate și închistate în jurul micilor dureri pe care le-ai strâns tare în suflet. iar ele te sugrumă treptat, până ce vei căpăta ușurarea, singurătatea cristalizată în cel mai intens coșmar al tău.
ține-mă în brațe. strâns. atât de strâns, încât să simt că devin cenușă albă, să mă poarte vântul în toate locurile și lumile pe care le visez... știi că o să mă întorc. da, întotdeauna. dar numai dorul mă va face să stau mai mult de o clipă, mai mult de un sărut...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu