Aș putea să scriu despre 1000 de subiecte și 1000 de oameni. Aș putea compune poezii, la fel cum aș putea chiar să fac review-uri de produse și servicii IT, cu toate specificațiile tehnice ca la carte. Științe ale naturii, politică, bancuri, modă, muzică. Cred că reușesc să scot cel puțin de un eseu. Argumentativ chiar.
Can-can și vedete autohtone nu prea cunosc decât din pamfletele ocazionale ce-mi pică sub nas.
Aș putea să scriu despre bărbați. Un ghid al relațiilor.
Tratate de psihologie pe tema depresiei generației Y.
Politici nucleare.
Cu puțin ajutor, scot și un articol despre ultimul meci al Stelei. Calitativ ridicat în comparație cu gazetele de așa zisă specialitate.
Dar nu, aleg alte subiecte pentru care să bat din taste și să beau cafea ieftină.
Nu pentru că celelalte ar fi sub demnitatea mea, ci pentru că am rămas impresionată profund de procesul de conturare a unei prime forme de conștiință națională colectivă. În sfârșit, pluricelulară.
Cum a apărut să viețuiască această idee în inimile unor oameni care se privesc indifereți în tramvaie, care nu își zâmbesc pe stradă, care oftează la unison la cozile supermarketurilor cu marfă proastă, dar scumpă?
A fost de ajuns ca o mână de oameni să observe intențiile manipulatoare și dezinformatoare ale mijloacelor media, veșnicul canal de revărsare a gunoiului politic, gunoi care curge în șuvoaie peste noi și ne modelează sau ne îngenunchiază. A fost de ajuns o campanie de publicitate mincinoasă născută din aroganța de a ne cosidera gata proști și pregătiți de încă o lovitură. Asta, și niște forțe ale ridicolului celui mai hidos, care au pictat chipuri monstroase tuturor celor care au vândut fizic și moral Roșia Montana.
Sunt doar un om, dar greața stârnită în fața argumentelor subțiri ca gheața în favoarea proiectului m-a făcut să simt cea mai adâncă indignare. Iar repulsia m-a îndemnat la acțiune. Am participat din tot sufletul la mișcarea de protest. De ce?
Pentru că vreau să cred că sunt un om cu demnitate și bun-simț. Ori opusele lor defilează pe la posturile TV, propovăduind beneficul proiectului Roșia Montana și minunăția RMGC.
Pentru că sunt om fără prea multă răbdare, dar cu mult spirit de auto-conservare și supraviețuire. Dacă un lucru mă irită, nu voi reacționa atât timp cât este contrar integrității mele fizice și morale.
Pentru că mă uit în ochii bătrânilor mei și văd tristețea pe care regimurile anterioare le-au încrustat-o adânc și ireversibil.
Pentru că mâinile părinților mei și ai părinților părinților mei sunt brăzdate de linii adânci și aspre, semn al unei munci grele, mistuitoare, dar cinstite.
Pentru că văd flori ofilite în lipsa oxigenului sufletesc al celor mai mari, a luminii înțelepciunii și a hranei pământului lor strămoșesc. Acesta este spiritul tinerilor și copiilor noștri, flori care se ofilesc încet în mocirla creată de actualul sistem politic, întreținută de robia propriilor părinți.
Pentru că fac parte din produsul zilelor noastre, din această mare de suflete mutilate de o Românie în care te naști și crești orfan.
Pentru că unitatea este primul și cel mai important pas pentru ieșirea din acest impas istoric.
Și pentru că mai sunt sute, mii, milioane ca mine.
Această încercare este o bucurie pentru mine. Ne-a adus în pragul trezirii dintr-un lung și greu coșmar al indiferenței și neștiinței.
Voi reveni și voi puncta din nou asupra acestui subiect cu mintea mea de femeie de 25 de ani, corporatistă și defectă. Dar voi vorbi dintr-un suflet sincer și iubitor de pace și de oameni.
Vă mulțumesc,
Alexandra
