După primul Crăciun fără mama, iată că am supraviețuit și primului Mărțișor fără mama. Dacă pentru prima sărbătoare am regăsit bucuria în cei dragi adunați în jurul bradului și în parfumul de prăjituri de casă, a doua și-a cam pierdut sensul oarecum.
To put things in perspective: de Mărțișor îmi luam 2-3 zile libere și zburam acasă, special pentru a petrece timp cu mama. Nu făceam altceva decât să sporovăim, să ne uităm la filme cheesy și să ne bălăcărim spre sfârșitul ultimei zi împreună. Îi luam mereu ceva care să-i placă și-i duceam flori. Și ea-mi gătea prăjitură cu mac sau cine știe ce alte dulciuri la care sora mea se uita cu ochii mari, că "mama nu gătește bunătăți decât atunci când vine Alex acasă".
Anul ăsta mi-am ignorat telefonul. Am dormit până la 1, am mâncat piure gătit de Mădă, am făcut curat și am făcut o criză existențială lângă robinetul de apă rece din baie. Amuzant sau nu, de 1 Martie m-am chinuit o oră să schimb o garnitură. Nu sunt cea mai îndemânatică persoană din lume, dar robinetu' ăla chiar și-o luase în cap. Mama știe să schimbe garniturile și siguranțele. Și să dea cu glet și să bată cuie.
Și-am pierdut și această luptă.
Mi-am adus aminte de clasele primare, în care domnișoara învățătoare ne ajuta să facem felicitări și nimicuri cu mâinile noastre pentru mamele noastre. Mai am și acum o poezie compusă printr-a 3-a în care i-am zis mamei că e săracă cu duhul. S-a râs copios în familia Manole atunci.
Azi mi-am sunat cele două bunici, pe mama și mătușile apropiate.
Am fost cuminte.
Am primit și flori.
Apoi m-am uitat cu Mădă la "Viața cu Louie" până la 12 noaptea, în timp ce beam Timișoreana și Schweppes.
Ironic sau nu, anul aceasta 1 Martie a fost sabotat: bărbații-s toți plecați la Steaua-Dinamo.
Iar mie îmi e din ce în ce mai dor de mama.
Dar a venit primăvara. Make way.
