Pe Cosinus am cunoscut-o acum vreo 5 ani, eram colege de muncă. Ea era nouă și nimeni nu părea să o bage în seamă. Eu eram intrigată de pata de culoare pe care o reprezenta printre oamenii serioși și politicoși din birou, cu părul ei roșu aprins și tuns băiețește, tricoul cu Kurt Cobain și lanțul de la jeanși.
Ușor-ușor, am început să ne împrietenim și curând ne-am obișnuit să vorbim verzi și uscate, să batem orașul în nopțile libere și să adunăm o gașcă frumoasă de prieteni în jurul nostru. Amintirile se împletesc acum într-un melanj de culoare și excese: nopți nedormite, alcool și țigări, muzică dată prea tare, Nirvana de dimineață, când trăgeam la sorți să vedem cine coboară să ia de mâncare, râsete, energie și mai ales prietenie.
Cred că nu o să mai întâlnesc o persoană mai bizară (pe mine mă știu deja, ies din ecuație). Și cu siguranță dacă o să o fac, n-o s-o pot iubi. Cosinus este o colecție de contradicții care la început îmi stârneau curiozitatea, iar acum îmi alimentează afecțiunea față de acest copil frumos și rebel.
De exemplu, este deosebit de puternică când trebuie să ia decizii de viață, dar complet neajutorată când nu are un adult în preajmă să-i spună la ce oră trebuie să ia paracetamolul când răcește.
Directă și de o franchețe extremă și aproape rece în viața profesională, se transfigurează în fetița adolescentă plină de iluzii și comite tot soiul de clișee când o prinzi pe teritoriul ei. Gen mâțe și animale de pluș. A, și dacă e într-o pasă bună, vorbește ca un bebeluș. Bineînțeles că-mi vine să-i pun un pampers peste gură când o aud.
Și-apoi, n-am mai întâlnit până acum femeie de afaceri pe timp de zi, și roacheră pe timp de noapte. E ca un fel de super-erou cu identitate ascunsă. Dimineața e pusă pe treabă serioasă (she means business) ca o cămașă albă cu cravată, iar noaptea dă din cap pe Pantera. Iar eu nu mă pot abține să nu mă bucur din tot sufletul că am cunoscut-o, că știu că oricât de fericită, depresivă sau plictisită voi fi, va exista mereu cineva cu care să râd, să plâng sau să omor timpul.
Partea cea mai frumoasă din relația mea cu Cosinus este relația cu M., despre care o să vă scriu mai multe cu altă ocazie. Împreună, toate trei avem o reacție de neutralizare foarte interesantă. Ne temperăm și ne amplificăm una pe cealaltă. M. este iritată de Cosinus și temperată de mine, pe când Cos se agită cu mine și se liniștește cu M.
Eu mă intensific și mă domolesc la parametrii mult prea haotici pentru a stabili un o regulă, așa că mă bucur de amândouă la fel.
Probabil o să mă urască pentru că am scris despre ea, pentru că așa e ea, neprietenoasă și ursuză când vine vorba de viața socială online. Și cu siguranță o să mă placă și mai puțin după ce va citi.
Și dacă tot am ajuns aici, îi trântesc și o formulă matematică exact înainte să ajungă țiganul la mal. Cosinus n-are nimic în comun cu matematica, ceea ce reprezită o altă anomalie personală: deși lucrează cu cifre, Cosinus a terminat Facultatea de limbi străine. (A, da, o altă super-putere a lui Cosinus este poliglotismul cel mai sucit pe care l-am întâlnit la cineva: vorbește perfect germana și rusa, dar nu știe boabă de franceză sau engleză).
În cazul în care vă întrebați de ce o numesc Cosinus și nu pe numele ei, o să încerc să vă ajut să înțelegeți prin enunțarea Teoremei lui Pitagora:
Într-un triunghi oarecare pătratul unei laturi este egal cu suma pătratelor celorlalte două laturi minus de două ori produsul lor multiplicat cu cosinusul unghiului dintre ele.
Asta înseamnă că dacă mă pun la masă cu ea și cu M. și formăm un triungi oarecare, pătratul cantității de alcool pe care o vom ingera împreună este egal cu suma pătratelor zilelor noastre de naștere minus de două ori produsul lor multiplicat cu cosinsul unghiului dintre Cosinus și podea când stă în picioare. Cu cât este mai ascuțit unghiul, cu atât începem să reducem consumul. Iar în scurt timp M. va pregăti ceai. This was just an inside joke.
Pentru Cosinus:
