Mi-am pierdut ritmul. Asta, dacă am avut vreodată unul. Am încercat o postare despre tura din Trascău, din 8-10 aprilie, dar s-a pierdut undeva între evenimentele ce-au urmat. Adică ziua mea de naștere și Paștele. Nu mai spun că am niște prieteni minunați, niște părinți minunați și-o viață minunată. Sunt o femeie bogată ce se bucură de tot ce-i al ei și-un copil cu ochi inocenți în care se răsfrâng chipurile celor dragi, toate luminate de un zâmbet.
Nu merit tot ceea ce mi se întâmplă.
Apoi, Paștele. Acest Paște a venit cu o lumină cum nu am mai cunoscut până acum. Mă bucur mereu de prezența familiei mele colorate și gălăgioase, căci în sânul ei pot fi copil. Ochii părinților mei sunt nestematele cele mai curate și mai prețioase. Zâmbetul surorii mele e răsăritul plin de culoare al fiecărei zile. Mi-e dor de ei deja. Așa e de fiecare dată când stau acasă mai mult de 2 zile.
Nu merit tot ceea ce mi se întâmplă.
Ar fi trebuit să scriu despre toate astea, despre cum am traversat pajiști verzi și sălbatice, așternute cu brândușe și ghiocei, cum am pășit fermecată prin ninsoarea care cădea din înaltul însorit, mană cerească, cum mi-au curs lacrimi de fericire la vederea munților Trascău, cei mai frumoși și mai sfinți munți ai ochilor mei...
Ar fi trebuit să scriu cum m-au surprins nebunii mei, prietenii mei dragi, cum s-au adunat ei din București, Brăila, Roșiori, Călărași, Ploiești, Târgu Mureș, cum m-au surprins când mă așteptam mai puțin și-i ridiculizam că "Nici o surpriză ca lumea nu puteți să-mi faceți și mie!", cum m-au legat la ochi și m-au plimbat cu taxiul prin București, cum am plâns de fericire, cum m-am chinuit vreo 10 minute să sting toate lumânările de pe tort, cum m-am bucurat totuși de flacăra aprinsă în inima mea, cum ea m-a ars pe interior până am simțit că-s pierdută în curucubeu, pierdută într-un potop de fericire, pierdută, dar prinsă în palmele lor, palme de oameni mari, salvată de inimile lor, inimi de copii... N-am să uit nicicând ziua aceasta de naștere. Nicicând. E amintirea cea mai de preț a celor 23 de ani ai mei :)
Nu merit ceea ce mi se întâmplă.
Ar fi trebuit să scriu despre Fericica și Făt-Frumos, dar îmi zboară mintea, îmi zboară timpul, până și casa îmi prinde aripi câteodată și fuge de mine...
Ar fi trebuit sa scriu atâtea lucruri, să fac atâtea lucruri... să spăl rufe, să lucrez la proiect, să citesc la Analiză, să mă pregătesc pentru sesiunea ce bate la ușă.
Dar nu. Tot ce fac este să merg la jobul care deja devine un chin amărui, să citesc până îmi lăcrimează ochii involuntar, să mă târâi prin viață și tramvaie...
Știu, am încheiat într-un ton melancolic, probabil pentru că sunt home-sick.
Mi-am pierdut ritmul. Asta, dacă am avut vreodată unul...
PS - SuperGirl e puternică. Exact când eram să dau "Publicați Postare" m-a abordat Ana, m-a făcut să zâmbesc... Exact când era să-mi curgă o lacrimă pentru că ascultam "Repetabila povară", ai venit tu, și ai făcut-o să dispară din ochii mei... SuperGirl e puternică prin cei din jurul ei, doar prin ei.
Nu merit tot ceea ce mi se întâmplă...
joi, 28 aprilie 2011
joi, 7 aprilie 2011
1001 Oameni buni și frumoși. Episodul 1 - ANA, nume de cod Papi
Lifehouse - You and me
Asculta mai multe audio diverse
fâșneață. mică de statură. titirez cu 1000 de rotații pe minut și 200 de bătăi de inimă pe secundă. aș fi o ingrată să nu o pun în fruntea listei mele de oameni preferați, să nu recunosc că este la speed dial și să nu spun că este omul la care știu mereu că pot apela și la bine, dar mai ales la necaz. devotată și fidelă, e în stare să-l mănânce cu fulgi cu tot pe oricare îmi strică ziua și deși o poți cuprinde cu brațele de două ori dacă te străduiești, poate să se facă "mare", doar printr-o privire de verde închis, o sclipire de nerv, care trădează o hotărâre de fier și-o determinare care mută munții din loc.
colecție de contradicții drăgălașe, te poate spulbera cu un singur zâmbet sau te poate aduna de pe jos tot cu el. deși îți vorbește cu tonul ferm, uneori poruncitor, privirea ei coboară în ape verzi și liniștite, ape în care plutesc alge leneșe și din care tresar uneori peștișori aurii și stele de mare dantelate. în piept îi arde mereu o floare din foc, mereu aprinsă prin pofta de viață care îi zvâcnește în venele albastre ce se văd de sub pielea subțire și măslinie, iar părul, fidel firii ei nestatornice și vesele, se adună în vălătuci și linii frânte și curbe, ciocolatii și moi ca mătasea.
din profil, pare un copil, cu pielea ei aztecă și ochii mari, proaspeți și dantelați cu rouă, nasul cârn, obraznic și obrajii rotunzi și plini, ca două mere coapte.
are două sprâncene strâmbe care se desenează pe fruntea ei, lăcaș de griji și bucurii. câteodată o enervez. dar de obicei scap iute, cu o glumă sau două, și-atunci de pe frunte, exact de deasupra ochilor, o pasăre neagră își ia zborul, liberă și fericită. și se întoarce iar în cuibul ei de neliniști atunci când o supăr iar. și iar. și iar. și iar.
îmi suportă toate toanele, mai puțin pe alea pe care nici îngerul meu păzitor nu le îndură.
și-așa cum sufletul ei e într-un continuu tumult, așa și lumea din jurul ei este animată și veselă, ca un stol de fluturi ce pâlpâie în mii de culori în aer. îi place să știe despre tot și toate. chiar și de cei care nu merită. chiar și de cei care nu vor să știe de ea. chiar și de cei uitați de toți. îi place să lenevească în zilele de duminică și să danseze nopțile de sâmbătă. nu bea decât lichior de ciocolată și deși se teme în ascuns de oameni, îi iubește și îi înconjoară cu lumina ei caldă și albă, lumina soarelui de amiază...
aș putea să scriu multe lucruri frumoase despre Ana. ca de exemplu, cum împarte tot ce are cu mine, cum mă sună în fiecare zi să-mi spună ce face, cum are grijă mereu să nu întârzii la muncă, cum m-a primit să stau la ea când am rămas fără cămin, cum a plecat de-acasă într-o noapte friguroasă de iarnă doar ca să vină să stea cu mine, cum s-a bucurat sincer alături de mine la fiecare eveniment important din viață, de la admitere la Crăciun, de la ziua mea la ziua ei, cum mi-a dat mie bucata mai mare de prăjitură, cum o iubește pe mama, cum îl stimează pe tata, cum îmi tolerează toate crizele, cum se chinuie să buchisească toate din sufletul meu, cum îmi dă mereu șervețele, cum îmi amintește mereu să nu uit să fac aia, să nu uit să fac ailaltă, cum este atentă la toate detaliile de pe blog, cum râde ea de mine fără să mă doară, cum face mișto de toate tâmpeniile pe care pot să le fac cu o viteză și-o seninătate uimitoare pentru restul lumii, cum mereu se chinuie să-mi explice la telefon ce tramvai să iau și cum să ajung în stație, când o sun să-i spun că iaaaaar m-am pierdut, că iaaaar am luat un tramvai greșit, cum mă ascultă, deși nu mă înțelege, cum mă privește uneori ca pe o soră mai mare și mă îngrijește ca pe o soră mai mică... cum e o pacoste când află că am făcut ceva rău, cum mă sâcâie și mă freacă la ridiche când fac pe nebuna, cum îmi scoate ochii c-a avut dreptate când [sic!] a avut dreptate, cum mă iartă mereu când mă iau de tot ce e al ei, și mai ales de unghiile veșnic mov lila [și da, tot nu suport culoarea aia, dă-o jos]...
e prietena mea, sora mea mai mică, mama mea[și-acum se-aude Pepe pe fundal "Mi-ai fost soră și iubită/Chiar bunică uneori/Plus un unchi și-o verișoară/Și încă trei surori"]
datorită ei pot să râd cu lacrimi în fiecare zi. datorită ei pot să plâng, datorită ei sunt umană și tot datorită ei pot să privesc lumea în ochi și să spun sincer ceea ce simt și gândesc.
aș putea să scriu multe lucruri frumoase despre Papi, dar nu o fac. pentru că i se urcă la cap.
Asculta mai multe audio diverse
fâșneață. mică de statură. titirez cu 1000 de rotații pe minut și 200 de bătăi de inimă pe secundă. aș fi o ingrată să nu o pun în fruntea listei mele de oameni preferați, să nu recunosc că este la speed dial și să nu spun că este omul la care știu mereu că pot apela și la bine, dar mai ales la necaz. devotată și fidelă, e în stare să-l mănânce cu fulgi cu tot pe oricare îmi strică ziua și deși o poți cuprinde cu brațele de două ori dacă te străduiești, poate să se facă "mare", doar printr-o privire de verde închis, o sclipire de nerv, care trădează o hotărâre de fier și-o determinare care mută munții din loc.
colecție de contradicții drăgălașe, te poate spulbera cu un singur zâmbet sau te poate aduna de pe jos tot cu el. deși îți vorbește cu tonul ferm, uneori poruncitor, privirea ei coboară în ape verzi și liniștite, ape în care plutesc alge leneșe și din care tresar uneori peștișori aurii și stele de mare dantelate. în piept îi arde mereu o floare din foc, mereu aprinsă prin pofta de viață care îi zvâcnește în venele albastre ce se văd de sub pielea subțire și măslinie, iar părul, fidel firii ei nestatornice și vesele, se adună în vălătuci și linii frânte și curbe, ciocolatii și moi ca mătasea.
din profil, pare un copil, cu pielea ei aztecă și ochii mari, proaspeți și dantelați cu rouă, nasul cârn, obraznic și obrajii rotunzi și plini, ca două mere coapte.
are două sprâncene strâmbe care se desenează pe fruntea ei, lăcaș de griji și bucurii. câteodată o enervez. dar de obicei scap iute, cu o glumă sau două, și-atunci de pe frunte, exact de deasupra ochilor, o pasăre neagră își ia zborul, liberă și fericită. și se întoarce iar în cuibul ei de neliniști atunci când o supăr iar. și iar. și iar. și iar.
îmi suportă toate toanele, mai puțin pe alea pe care nici îngerul meu păzitor nu le îndură.
și-așa cum sufletul ei e într-un continuu tumult, așa și lumea din jurul ei este animată și veselă, ca un stol de fluturi ce pâlpâie în mii de culori în aer. îi place să știe despre tot și toate. chiar și de cei care nu merită. chiar și de cei care nu vor să știe de ea. chiar și de cei uitați de toți. îi place să lenevească în zilele de duminică și să danseze nopțile de sâmbătă. nu bea decât lichior de ciocolată și deși se teme în ascuns de oameni, îi iubește și îi înconjoară cu lumina ei caldă și albă, lumina soarelui de amiază...
aș putea să scriu multe lucruri frumoase despre Ana. ca de exemplu, cum împarte tot ce are cu mine, cum mă sună în fiecare zi să-mi spună ce face, cum are grijă mereu să nu întârzii la muncă, cum m-a primit să stau la ea când am rămas fără cămin, cum a plecat de-acasă într-o noapte friguroasă de iarnă doar ca să vină să stea cu mine, cum s-a bucurat sincer alături de mine la fiecare eveniment important din viață, de la admitere la Crăciun, de la ziua mea la ziua ei, cum mi-a dat mie bucata mai mare de prăjitură, cum o iubește pe mama, cum îl stimează pe tata, cum îmi tolerează toate crizele, cum se chinuie să buchisească toate din sufletul meu, cum îmi dă mereu șervețele, cum îmi amintește mereu să nu uit să fac aia, să nu uit să fac ailaltă, cum este atentă la toate detaliile de pe blog, cum râde ea de mine fără să mă doară, cum face mișto de toate tâmpeniile pe care pot să le fac cu o viteză și-o seninătate uimitoare pentru restul lumii, cum mereu se chinuie să-mi explice la telefon ce tramvai să iau și cum să ajung în stație, când o sun să-i spun că iaaaaar m-am pierdut, că iaaaar am luat un tramvai greșit, cum mă ascultă, deși nu mă înțelege, cum mă privește uneori ca pe o soră mai mare și mă îngrijește ca pe o soră mai mică... cum e o pacoste când află că am făcut ceva rău, cum mă sâcâie și mă freacă la ridiche când fac pe nebuna, cum îmi scoate ochii c-a avut dreptate când [sic!] a avut dreptate, cum mă iartă mereu când mă iau de tot ce e al ei, și mai ales de unghiile veșnic mov lila [și da, tot nu suport culoarea aia, dă-o jos]...
e prietena mea, sora mea mai mică, mama mea[și-acum se-aude Pepe pe fundal "Mi-ai fost soră și iubită/Chiar bunică uneori/Plus un unchi și-o verișoară/Și încă trei surori"]
datorită ei pot să râd cu lacrimi în fiecare zi. datorită ei pot să plâng, datorită ei sunt umană și tot datorită ei pot să privesc lumea în ochi și să spun sincer ceea ce simt și gândesc.
aș putea să scriu multe lucruri frumoase despre Papi, dar nu o fac. pentru că i se urcă la cap.
luni, 4 aprilie 2011
never thought
Yann Tiersen - Comptine d'un autre ete l'apres midi
Asculta mai multe audio soundtrack
Never thought that I would leave
never thought that I would lean
over
you
never thought that I would breathe
never saw what you have seen
in
me
Never thought I'd never see
The rain pouring down on me
And
You
Never thought and never will
Never stopped to take my pill
never thought
never stopped
To see
You and me
On the bus
Smiling
You and me... Us.
PS - Sometimes I miss you. But I'm a brave good girl and never call. Please be good where you are :)
Asculta mai multe audio soundtrack
Never thought that I would leave
never thought that I would lean
over
you
never thought that I would breathe
never saw what you have seen
in
me
Never thought I'd never see
The rain pouring down on me
And
You
Never thought and never will
Never stopped to take my pill
never thought
never stopped
To see
You and me
On the bus
Smiling
You and me... Us.
PS - Sometimes I miss you. But I'm a brave good girl and never call. Please be good where you are :)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)