marți, 5 martie 2013

să uităm

e ciudat cum unii oameni trec prin viața ta fără să lase nimic care să amintească de prezența lor. e trist felul în care toată căldura dintre noi se poate risipi în doar câțiva aburi subțiri, amintire a mii de gesturi, a mii de ticuri  și obiceiuri. și te simți singur, singur într-o casă rece, părăsită, în care ușile trosnesc și geamurile scârțâie.
mi-e mai groază de acomodarea cu despărțirea decât cu momentul în sine. pentru că nu rana e cea care te doare, ci faptul că cicatricea îți va aminti mereu de viața care pulsa înainte în inima ta.
hai să uităm.

Niciun comentariu: