The key to a great day

Alcohol at breakfast time
Cooking with father - again, more alcohol
Tea time with the relatives - throw in some rum or you won't get the 90's jokes
Desperate Housewives marathon on TV - just feel it mellow you
Wake up at 11 p.m. to find that your father made some hot wine with spices - for your sour throat


I love going home, hîc!

poveste cu o anti-prințesă

Într-o zi o anti-prințesă s-a dus la dragonul care păzea castelul în care era prizonieră deja de câțiva ani și i-a zis:
- Bă, dragonule, nu vrei să facem o înțelegere, ceva? Fac orice numai să scap de aici că mă plictisesc groaznic și pe Cartoon Network desenele sunt de căcat.
Dragonul se uită le ea chiorâș, că suferea de strabism, și-i zice:
- Sigur, de ce să nu încercăm.

Moment în care m-am trezit.
Și voi tocmai ce ați citit cel mai aerodinamic căcat zburător.

Noapte bună!

amputat

Nu mai știu să ating minunatul adânc al sufletului tău. Simt doar uneori cum câte o undă mă poartă ca pe un fulg aproape de centrul tuturor emoțiilor tale, dar pur și simplu nu pot întinde mâna să ating întunericul. Probabil de teamă să nu întâlnesc suprafața lucioasă și rece care se ridică între noi.
Uneori îmi vine să țip.
Uneori o fac, dar tu nu mă mai auzi.
Știu că, pentru a te întoarce, trebuie să renunț la drumul care se așterne, plin de obstacole, în fața mea.
Îmi tot creez mici scurtături care să mă ajute să închid în mici cutii ale sufletului trăiri, amintiri, uneori chiar și oameni. Și-mi spun ușor și des că fac asta doar ca să îmi păzesc zâmbetul, ca să nu las părți din mine neacoperite.
Și totuși, zâmbesc mai puțin. Visez mai puțin. Mă străduiesc să mă prefac că zilele ar trebui toate să fie așa, repetitive și lipsite de sens. Că sunt un om mare.
Libertatea nu a fost niciodată mai departe.
Iubirea este aproape să se piardă și ea.

Nu mai știu să vibrez în inimi, să tresar în ochii altcuiva, să curg într-o lacrimă de fericire. Simt doar cum uneori o mână mă poartă pe străzi goale și gri, pe urmele unor pași care erau alteori atât de veseli  încât se așterneau cu mici sincope copilăroase pe asfaltul prăfuit.

Ca un om cu un membru amputat care nu mai speră să fie întreg, mă întreb dacă e reversibilă această schimbare. Și dacă da, voi reuși să mă regăsesc printre miile de particule de spirit carbonizat care s-au așternut ca o cenușă albă peste un oraș abandonat după un hazard?
Și mă mai întreb... oare și tu simți la fel?
Poate... într-o clipă de sinceritate crudă și distrugătoare îți vei recunoaște reflexia în ochii mei și doar atunci vom putea să ne atingem și să ne vindecăm.