joi, 15 iulie 2010

Oglindă, oglinjoară, mă numesc Alexandra.


Asculta mai multe audio Muzica

Sunt urma de ruj întinsă în colțul răcoros al buzelor unei fete pe cale să devină femeie. Sunt lacrima ce se sparge în sunete meschine, ascuțite, asurzitoare, țiuitoare... Sunt locul liber din tramvaiul care oprește în ultima stație, ultima seară de vară, îmbâcsită, prăfoasă, sugrumată de zăpușeală și aglomerație.
Sunt irisul negru care își deschide petalele către fluturii nopții, orbi înaripați cu ochii ca ambra aprinsă... sunt luna ca o unghie ruptă-n mii de sclipiri de diamant, mii de celule luminoase prinse în rețeaua capilară a cerului.
Sunt cristalinul ochilor unui copil, sânul drept al mamei și sângele care pompează în inima ta frântă. Sunt floarea sălbatică ascunsă-n iarba verde ce crește pe crestele abrupte ale munților, călcată de copita unei iepe pursânge, cu coamă lucioasă și ochii de scântei.
Sunt murmurul de plăcere într-o după-amiază leneșă de primăvară. Sunt strigătul de indignare amestecată cu teamă dintr-un salon de spital, când sângele-ți curge șiroaie pe podeaua veche de piatră, iar o soră medicală te chinuie cu un ac, încercând să-ți găsească vena. Sunt glasul pierdut în undele brațului Borcea, sunt malul de nisip, gudron și noroi. Sunt un câmp cu grâu, plesnind în spicul auriu uscat de adierea fierbinte a verii.
Sunt ploaia tomnatică care spală un oraș murdar și meschin. Sunt suferința dintr-un suflet înghețat. Sunt vocea dintr-un telefon fără ton, mirosind a plante uscate și-a pământ afânat.
Sunt privirea ta tristă, cu genele negre umbrind sclipirea din irisul tău, valuri negre de mătase indiană, căzând asupra mea ca o cascadă de atingeri suave, tremurătoare... Sunt singura lacrimă ce-a curs vreodată pe obrazul tău bronzat. Sunt îmbrățișarea unui trandafir, cu spini ce-ți pătrund în carne și parfum ce ți se impregnează pe piele și în suflet.
Sunt curcubeul din alb și negru. Sunt ceașca ta goală de cafea. Sunt o floare de crin fără petale, ascunsă în buzunarul tău. Scoica mică ce-ți zgârie tălpile albe. Tăcerea unei femei sculptate în marmură. Otrava ce-ți arde buzele.
Sunt eu, căutând. Sunt eu, m-am regăsit în tine.

2 comentarii:

Alexandra :) spunea...

Si eu ma numesc Alexandra..si eu m-am regasit in tine...

Suflet Curcubeu spunea...

Draga tiza, ma bucur ca ma vizitezi. Pacat ca n-am mai stat eu pe-aici, sa te servesc cu un ceai sau cu prajituri de casa... Dar curand sper sa termin si eu cu programul asta incarcat si sa ne vedem mai des :)